Anulare conventie gestionare creante

Simpla incheiere de catre debitor a unui act juridic sau efectuarea unei operatiuni comerciale in perioada suspecta, prin care se transfera sau se constituie un drept in favoarea unui tert, face admisibila o actiune pentru anularea acestui act/operatiune juridica. Insa actiunea reglementata de dispozitiile art. 117 si urmatoarele din Legea insolventei nu vizeaza toate actele incheiate in perioada suspecta, ci doar pe acelea care, depasind actele comertului obisnuit al debitorului, sunt incheiate cu intentia de a defavoriza creditorii.

Curtea de Apel Iasi - Sectia civila, Decizia civila nr. 134/21 martie 2019

In stabilirea caracterului unui act juridic care se incadreaza in limitele desfasurarii normale a activitatii curente trebuie avut in vedere obiectul de activitate al debitorului si activitatile concrete desfasurate de debitor in perioada anterioara perioadei suspecte, partenerii de afaceri, cifra de afaceri si rulajele financiare ale debitorului.

Un act incheiat in perioada suspecta, dar pentru realizarea obiectului de activitate principal al debitorului sau pentru realizarea capitalului de lucru necesar desfasurarii afacerii, cu contraprestatii echilibrate ale partenerilor contractuali, se incadreaza in „desfasurarea normala a activitatii curente a debitorului”, pe cand un act izolat, incheiat in conditii exceptionale, in afara obiectului principal de activitate sau in afara actelor de comert obisnuite ale debitorului, nu poate beneficia de exceptia instituita prin dispozitiile art. 119 din Legea nr. 85/2014.

Pentru stabilirea circumstantelor incheierii conventiei a carei anulare se solicita, instanta a retinut ca, la momentul incheierii conventiei de gestionare reciproca a creantelor, pe rolul Tribunalului Vaslui erau inregistrate mai multe cereri de deschidere a procedurii insolventei impotriva societatii SC „M” SA. De asemenea, doua din partile semnatare ale conventiei (SC „C” SA si SC „M” SA), au fost reprezentate de acelasi director general, X.

Retine instanta faptul ca simpla incheiere de catre debitor a unui act juridic sau efectuarea unei operatiuni comerciale in perioada suspecta, prin care se transfera sau se constituie un drept in favoarea unui tert, face admisibila o actiune pentru anularea acestui act/operatiune juridica. Insa actiunea reglementata de dispozitiile art. 117 si urmatoarele din Legea insolventei nu vizeaza toate actele incheiate in perioada suspecta, ci doar pe acelea care, depasind actele comertului obisnuit al debitorului, sunt incheiate cu intentia de a defavoriza creditorii.

Notiunea de „desfasurarea normala a activitatii curente a debitorului”, mentionata in cuprinsul articolului 119 din Legea nr. 85/2014, nu isi gaseste o definire in actul normativ mentionat, context in care, ea trebuie inteleasa in sensul comun al termenilor care compun aceasta sintagma, prin raportare la actele individuale obisnuite care formeaza activitatea desfasurata de debitor in perioada anterioara perioadei suspecte si pe parcursul perioadei suspecte.

De asemenea, in practica si doctrina s-a subliniat faptul ca activitatea curenta a debitorului se analizeaza exclusiv pentru perioada anterioara deschiderii procedurii, neavand nici o legatura cu

activitatile pe care debitorul propune sa le desfasoare in insolventa, pe durata perioadei de observatie.

In stabilirea caracterului unui act juridic care se incadreaza in limitele desfasurarii normale a activitatii curente trebuie avut in vedere obiectul de activitate al debitorului si activitatile concrete desfasurate de debitor in perioada anterioara perioadei suspecte, partenerii de afaceri, cifra de afaceri si rulajele financiare ale debitorului.

Un act incheiat in perioada suspecta, dar pentru realizarea obiectului de activitate principal al debitorului sau pentru realizarea capitalului de lucru necesar desfasurarii afacerii, cu contraprestatii echilibrate ale partenerilor contractuali, se incadreaza in „desfasurarea normala a activitatii curente a debitorului”, pe cand un act izolat, incheiat in conditii exceptionale, in afara obiectului principal de activitate sau in afara actelor de comert obisnuite ale debitorului nu poate beneficia de exceptia instituita prin dispozitiile art. 119 din Legea nr. 85/2014.

Analizand „Conventia pentru gestionarea creantelor” prin prisma elementelor invocate in paragrafele anterioare, Curtea a retinut faptul ca, prin incheierea acestuia, s-a creat un drept de preferinta pentru o creanta chirografara, fara ca debitorul insolvent sa fi primit o contraprestatie echilibrata in schimb.

Nu se poate retine teza invocata de apelant, vizand existenta bunei-credinte la momentul incheierii conventiei, decurgand din executarea unui acord intre creditorii grupului de societati „R.”, a unei negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitoarei „M.” SA, deoarece acordul incheiat nu a condus, in mod evident, la redresarea financiara a societatii si nici la continuarea normala a activitatii acesteia.

De asemenea, din analiza extraselor de cont atasate de apelant in sustinerea apararilor, se retine faptul ca societatea SC „C” SA pretinde existenta unei creante decurgand din tranzactii comerciale desfasurate in perioada aprilie-august 2014. La dosar nu s-au depus, insa, inscrisuri care sa ateste existenta unor relatii comerciale intre SC „C” SA si SC „M” SA (oferte, contracte, facturi fiscale etc.), ci doar extrase de cont, fise analitice si balante de verificare provenind de la SC „C” SA.

Elemente precum incheierea conventiei in octombrie 2017 pentru „restructurarea” unei creante nascute cu trei ani inainte, in 2014, in conditiile in care se formulasera deja mai multe cereri de deschidere a procedurii impotriva debitoarei, lipsa oricarui suport probator in sustinerea tranzactiilor comerciale in contabilitatea debitoarei, inexistenta unui beneficiu pentru debitor prin incheierea conventiei, constand, spre exemplu, in conferirea unui capital de lucru necesar redresarii societatii sau pentru desfasurarea activitatii normale si, nu in ultimul rand, caracterul exceptional si izolat al actului, converg catre concluzia caracterului fraudulos al conventiei incheiate in dauna altor creditori, atat prin conferirea calitatii de creditor al unei societati cu care debitoarea nu a avut relatii comerciale, cat si prin acordarea unui drept de preferinta pentru o creanta chirografara.