Suspendarea contractului individual de munca, angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului.

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 52 alin. (1) lit. b), teza I,

• Constitutia Romaniei: art. 147 alin. (4)
• Legea nr. 47/1992 : art. 31 alin. (1) si alin. (3)

Decizia care suspenda raportul individual de munca devine definitiva doar la finalizarea controlului judiciar al legalitatii si temeiniciei sale, in cazul in care salariatul vizat a uzat de procedura contestatiei, astfel incat poate fi analizata de catre instanta de judecata sesizata prin raportare la decizia Curtii Constitutionale care constata neconstitutionalitatea dispozitiilor legale care au fundamenta-o, chiar daca decizia Curtii Constitutionale este ulterioara emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de munca al unui salariat, fara a fi incalcate prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, in sensul acordarii de efecte retroactive deciziei de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.

Pe de alta parte, daca prevederile pe care s-a intemeiat decizia de suspendare a contractului individual de munca au incetat sa produca efecte juridice, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanta de judecata sesizata cu solutionarea contestatiei salariatului impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca nu le mai poate aplica, intrucat art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 statueaza ca decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi ori a unei dispozitii dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.

Obligatia stabilita in sarcina subiectelor de drept, prin prevederile art. 31 alin.

1. din Legea nr. 47/1992, de a tine seama de realitatea juridica creata prin declararea neconstitutionalitatii unei dispozitii legale este una generala si absoluta, fiind exclusa orice marja de apreciere a autoritatilor judiciare in ceea ce priveste oportunitatea lipsirii de efecte a normelor declarate neconstitutionale prin raportare la circumstantele de fapt ale litigiilor. Decizia de declarare a neconstitutionalitatii unor prevederi legale are forta juridica a unei prezumtii legale absolute, imposibil de rasturnat, in sensul ca norma legala sanctionata contravine garantiilor constitutionale si trebuie inlaturata din ordinea juridica interna.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 188 din 10 februarie 2016, dr.C.P.

Prin Sentinta civila nr. 3238/05.11.2015, pronuntata in Dosarul nr. 1941/30/2015, Tribunalul Timis a admis cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta P.F.D. in contradictoriu cu parata CNADNR - DRDP Timisoara, a anulat decizia de suspendare nr. 119/17.02.2015, emisa de parata pe seama reclamantei, si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de

Pagina 25 din 32

suspendare contestata, in sensul reluarii activitatii desfasurate de reclamanta in cadrul paratei, in baza contractului sau individual de munca, si obligarii paratei la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta daca contractul individual de munca nu ar fi fost suspendat, incepand cu data de

2015. si pana la data repunerii efective in situatia anterioara.

Prin aceeasi hotarare judecatoreasca, parata a fost indatorata sa plateasca reclamantei suma de 2.480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca, prin Decizia nr. 119/17.02.2015, parata a dispus suspendarea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data comunicarii deciziei, respectiv

2015. in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, avand in vedere plangerea penala prin care a sesizat organele abilitate de savarsirea, de catre reclamanta, a infractiunilor de abuz in serviciu, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, ca urmare a faptului ca reclamanta, in calitatea sa de sef serviciu resurse umane si salarizare al DRDP Timisoara, „a facilitat si propus angajarea sotului si a cumnatei sale, doar pe baza unor relatii sot, sotie si a unui grad de rudenie, in baza unor diplome de bacalaureat false, acestia ocupand un loc de munca neavand studiile necesare ocuparii posturilor respective, aspecte constatate prin raportul comisiei interne de verificare nr. 100/225 din 23.01.2015”.

Potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat, din initiativa angajatorului, „in cazul in care angajatorul a formulat o plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti”.

Textul de lege enuntat prevede doua situatii de suspendare a contractului individual de munca, si anume: 1. angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta; 2 salariatul a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, independent de plangerea angajatorului.

Raportat la materialul probator administrat in cauza, suspendarea contractului individual de munca al reclamantei a fost dispusa in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii.

Potrivit adresei emise de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, la data de 19.10.2015, ancheta penala cu privire la reclamanta este in desfasurare.

Din cuprinsul deciziei de suspendare nr. 119/17.02.2015, rezulta ca suspendarea contractului individual de munca al reclamantei a fost dispusa de catre angajator ca masura de precautie, angajatorul mentionand ca „ramanerea in continuare pe o functie de conducere in aceste conditii ar insemna facilitarea si permiterea comiterii in continuare a unor astfel de fapte” de catre reclamanta.

Pentru a se aprecia ca activitatea ilicita a reclamantei este de natura a periclita interesele paratei, unitatea se supune unor conditii care sa asigure ca masura suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului nu are caracter arbitrar. De aceea, masura in discutie trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea acestuia.

Respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi, astfel, in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive. Astfel, sub aspectul caracterului proportional al masurii reglementate de art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, respectiv al realizarii unui echilibru just intre drepturile in concurs: dreptul la munca al salariatului si dreptul angajatorului de a lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 279/23 aprilie 2015, referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, a statuat ca „in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale”.

Fata de caracterul general obligatoriu, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale, mai sus enuntate, isi pastreaza valabilitatea si in speta, astfel incat tribunalul a anulat decizia de suspendare nr. 119/17.02.2015, emisa de catre parata, retinand ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, indicate ca temei al masurii suspendarii, sunt neconstitutionale. Ca o consecinta a anularii deciziei de suspendare nr. 119/17.02.2015, reclamanta a fost repusa in situatia anterioara emiterii acesteia, in sensul reluarii activitatii desfasurate in baza contractului individual de munca incheiat intre parti.

Parata a declarat apel, in termen legal, impotriva acestei hotarari, solicitand modificarea in tot a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii ca netemeinica si nelegala.

Sintetizand motivele de apel ale paratei, Curtea a retinut ca ele au vizat imprejurarea ca prima instanta a acordat efecte depline Deciziei nr. 279/23 aprilie 2015 a Curtii Constitutionale, prin care s-a declarat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, incalcand prevederilor art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei. Astfel, in opinia apelantei, prin raportare la momentul emiterii deciziei de suspendare a raporturilor de munca ale reclamantei, care este anterior declararii neconstitutionalitatii art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, dispozitiile deciziei instantei de contencios constitutional nu isi gasesc aplicabilitatea in speta, intrucat nu pot produce efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor.

Din momentul emiterii deciziei de suspendare, a introducerii cererii in instanta si pana la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, norma incidenta a beneficiat de o prezumtie de constitutionalitate, care nu a fost rasturnata decat in urma pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, in temeiul careia s-a transat si soarta litigiului in prima instanta.

Incidenta deciziei Curtii Constitutionale in cauza nu are relevanta raportat la faptul ca art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii nu a fost integral declarat ca neconstitutional, ci doar teza I a acestuia.

A mai sustinut apelanta ca este adevarat ca deciziile Curtii Constitutionale trebuie respectate si sunt general obligatorii, insa instanta de judecata beneficiaza de o marja de apreciere numai in masura in care circumstantele de fapt, concrete ale cauzei, sunt total diferite de cele retinute de curte in decizia sa. In consecinta, nu poate fi vorba de restrangerea dreptului la munca ca urmare a formularii unei plangeri penale de catre societate, asa cum a motivat Curtea Constitutionala decizia de neconstitutionalitate a art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, atata timp cat reclamantei i s-a oferit dreptul la munca, acceptat initial de catre reclamanta, ca apoi sa refuze.

In speta, nu poate fi vorba despre o masura subiectiva sau abuziva, in conditiile in care nu poate fi vorba de vreo indoiala cu privire la cei doi angajati din familia reclamantei: sotul si cumnata reclamantei, care au prezentat documente de studii false, lucru care ar fi trebuit sa fie verificat de catre reclamanta.

Fapta este de natura a o face pe reclamanta incompatibila cu functia detinuta, intrucat infractiunile pentru care se formuleaza plangerea penala: fals, uz de fals, neglijenta in serviciu vizeaza o persoana care se afla in raporturi de serviciu cu cel care a formulat plangerea penala.

In drept, apelul a fost fundamentat pe prevederile art. 466 si urmatoarele din Codul procedura civila.

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea ca argumentele apelantei privind inaplicabilitatea, in speta, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279/23.04.2015 se fundamenteaza pe o interpretare eronata a dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala.

Astfel, intimata sustine, in esenta, ca prezentul litigiul se incadreaza in categoria cauzelor pendinte la momentul publicarii deciziei de admitere a neconstitutionalitatii normei legale pe care parata si-a fundamentat masura contestata, raportul juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale nefiind definitiv consolidat la data controlului de contencios constitutional.

In situatia exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din lege, decizia definitiva a Curtii Constitutionale produce efecte juridice cat priveste aplicarea normei juridice, in sensul ca aceasta nu mai poate fi aplicata, procesul judecandu -se cu luarea in considerare a acestei noi realitati juridice. Cu alte cuvinte, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei legale paralizeaza efectele acesteia.

Aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale proceselor in curs nu constituie o incalcare a principiului neretroactivitatii, care guverneaza efectele acestor decizii. Raporturile juridice deduse judecatii au luat nastere in perioada anterioara publicarii acestor decizii, in temeiul unor dispozitii legale care beneficiau de prezumtia de constitutionalitate, prezumtie care ulterior a fost inlaturata. Daca s-ar aprecia ca deciziile de constatare a neconstitutionalitatii unor norme juridice nu pot pune in niciun fel in discutie efectele produse anterior, s-ar nega insusi caracterul obligatoriu si opozabilitatea
erga omnes
o acestor acte de jurisdictie constitutionala.

In speta, desi la data emiterii deciziei de suspendare contestate, textul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, republicat, se bucura, in integralitate, de prezumtia de constitutionalitate, Decizia nr. 279/23.04.2015 a Curtii Constitutionale, care rastoarna, in ceea ce priveste teza I a lit. b) a alin. (1) al art. 52 din Codul muncii, republicat, aceasta prezumtie, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431/17 iunie 2015, anterior primului termen de judecata in fata instantei de fond.

Fata de caracterul
defacta pendentia
al situatiei juridice deduse controlului jurisdictional, prima instanta a dat eficienta deciziei de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii, dispozitii ce se constituie in suport legal al deciziei de suspendare pendinte contestate, admitand actiunea introductiva de instanta.

Decizia de suspendare a contractului individual de munca nu poate fi, asadar, analizata decat prin prisma conditiilor prevazute de legiuitor, avandu-se, totodata, in vedere ca masura suspendarii urmareste o anumita finalitate: protejarea

angajatorului si are consecinte grave pentru salariat, in primul rand lipsa veniturilor din salariu.

Tentativa paratei de a modifica temeiul de drept pe care si-a fundamentat decizia de suspendare, sustinand ca incidenta deciziei Curtii Constitutionale, in cauza, nu are relevanta raportat la faptul ca art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii nu a fost integral declarat neconstitutional, ci doar teza I, nu poate fi primita, in contextul in care din lectura deciziei contestate, precum si din pozitia adoptata in prima faza procesuala a litigiului rezulta ca suspendarea contractului individual de munca al reclamantei a fost dispusa in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza I din Codul muncii.

In apel, nu au fost administrate probe noi.

Analizand apelul paratei prin prisma motivelor invocate si a actelor de procedura efectuate in fata primei instante, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin Decizia nr. 119/17.02.2015, contestata in prezentul litigiu, s-a dispus suspendarea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data comunicarii deciziei, respectiv 17.02.2015, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii.

Din motivarea in fapt a masurii suspendarii rezulta ca angajatorul a avut in vedere plangerea penala formulata de catre CNADNR - DRDP Timisoara, inregistrata sub nr. 16/29.01.2015, pentru savarsirea, de catre salariata reclamanta, a infractiunii de abuz in serviciu, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, ca urmare a faptului ca, in calitatea sa de sef serviciu resurse umane si salarizare al DRDP Timisoara, „a facilitat si propus angajarea sotului si a cumnatei sale, doar pe baza unor relatii sot - sotie si a unui grad de rudenie, in baza unor diplome de bacalaureat false, acestia ocupand un loc de munca fara a avea studiile necesare ocuparii posturilor respective, aspecte constatate prin raportul comisiei interne de verificare nr. 100/225 din 23.01.2015”. Prin urmare, unitatea angajatoare a apreciat ca sunt incidente dispozitiile tezei I a art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 279/23.04.2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 17.06.2015, Curtea Constitutionala a decis ca, prin raportare la garantiile oferite de prevederile art. 41 alin. (1) si art. 53 din Legea fundamentala, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale.

In sinteza, instanta de contencios constitutional a retinut ca, desi nu se poate vorbi de o negare a dreptului la munca, in sensul impiedicarii persoanei de a alege liber o profesie ori un alt loc de munca, nu se poate omite ca masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o restrangere a exercitiului dreptului la munca, lasata de art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 la dispozitia angajatorului, intrucat acesta din urma este, in acelasi timp, persoana care formuleaza plangerea prealabila, dar si cel care dispune suspendarea raportului de munca.

In aceasta situatie, Curtea Constitutionala a considerat ca se impune efectuarea unui test de proportionalitate, in considerarea art. 53 din Constitutie, pentru a verifica daca aceasta restrangere este rezonabila, proportionala cu obiectivul urmarit si nu transforma dreptul la munca intr-unul iluzoriu/teoretic. Astfel, s-a decis ca respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia unitatii, ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive, mai ales in contextul raporturilor contractuale de munca, care, prin natura lor, presupun o semnificativa interactiune umana. De aceea, s-a considerat ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins.

Toate criticile aduse, de catre apelanta, hotararii primei instante se concentreaza pe interpretarea eronata a efectelor pe care Decizia nr. 279/23.04.2015 a Curtii Constitutionale o are in privinta legalitatii si temeiniciei deciziei de suspendare supusa controlului judiciar in litigiul de fata, invocandu-se trei aspecte: omisiunea tribunalului de a lua in considerare prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, care limiteaza doar pentru viitor efectele deciziilor instantei de control constitutional; decizia in discutie nu a lipsit de efecte intregul continut al art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul Muncii si faptul ca, in litigiul pendinte, circumstantele concrete ale cauzei sunt total diferite de cele retinute de Curtea Constitutionala.

Referitor la primul argument, Curtea a retinut ca, intr-adevar, prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei sunt in sensul ca: „Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in

Monitorul Oficial al Romaniei”. Art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale stabileste ca: „dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale”.

In cauza, Decizia unilaterala a paratei nr. 119/17.02.2015 a fost emisa anterior declararii neconstitutionalitatii prevederilor legale pe care s-a intemeiat, insa raportul juridic nascut ca urmare a emiterii sale nu poate fi considerat epuizat decat la momentul ramanerii definitive a acestei decizii.

Potrivit normelor legale in vigoare, decizia care suspenda raportul individual de munca devine definitiva la expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, calculat de la momentul comunicarii, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul Muncii, ori, dupa caz, la finalizarea controlului judiciar al legalitatii si temeiniciei actului, in cazul in care salariatul vizat a uzat de procedura contestatiei, la care se refera art. 268 alin.

1. lit. a) din Legea nr. 53/2003, republicata. Cu alte cuvinte, cata vreme legalitatea si temeinicia unui act juridic este pusa in discutie in fata autoritatilor judiciare, nu se poate pretinde ca raportul juridic nascut prin incheierea lui este definitiv si consolidat. De aceea, nu se poate pretinde ca, in speta, tribunalul ar fi acordat efecte retroactive deciziei de neconstitutionalitate.

Pe de alta parte, la momentul pronuntarii hotararii apelate, prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii isi incetasera efectele juridice, prin aplicarea art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel ca pronuntarea de catre prima instanta a unei hotarari cu luarea in considerare a temeiului de drept al deciziei de suspendare ar fi presupus o incalcare flagranta a normelor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, care statueaza ca decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi ori a unei dispozitii dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.

In sustinerea unei aprecieri eronate a efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279/23.04.2015 nu poate fi primita nici alegatia potrivit careia hotararea Curtii nu a vizat intregul corp al normei cuprinsa in art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul Muncii, ci doar teza I a acestuia. Este adevarat ca temeiul juridic al masurii contestate, astfel cum a fost indicat in decizia de suspendare, nu distinge intre cele doua ipoteze ale art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul Muncii, insa, prin raportare la situatia de fapt prezentata de angajator in aceeasi deciziei, este evident ca angajatorul si-a fundamentat masura pe inregistrarea unei plangeri penale impotriva salariatei, premisa ce se circumscrie prevederilor sanctionate de instanta de contencios constitutional. In acest caz, trebuie concluzionat ca legalitatea deciziei de suspendare supusa controlului judiciar se apreciaza doar din perspectiva acestor din urma prevederi legale, iar temeiul juridic al masurii unilaterale nu mai poate fi modificat in cursul procedurii.

In mod evident trebuie inlaturat si argumentul potrivit caruia prima instanta ar fi trebuit sa observe ca circumstantele cauzei pendinte sunt total diferite de cele retinute de Curtea Constitutionala in Decizia 279/23.04.2015. Contrar opiniei exprimate de apelanta, obligatia instituita subiectelor de drept, prin prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr.47/1992, de a tine seama de realitatea juridica creata prin declararea neconstitutionalitatii unei dispozitii legale este una generala si absoluta, fiind exclusa orice marja de apreciere a autoritatilor judiciare in ce priveste oportunitatea lipsirii de efecte a normelor declarate neconstitutionale prin raportare la circumstantele de fapt ale litigiilor.

In lumina normelor legale care reglementeaza natura si intinderea efectelor unei decizii de declarare a neconstitutionalitatii, se poate afirma ca deciziile date in acest sens de catre instanta de contencios constitutional au forta juridica a unor prezumtii legale absolute, imposibil de rasturnat, in sensul ca norma legala sanctionata contravine garantiilor constitutionale si trebuie inlaturata din ordinea juridica interna. Prin urmare, este inutila, sub aspectul constatarii neegalitatii deciziei contestate, analizarea circumstantelor care au determinat formularea de catre apelanta a unei plangeri penale impotriva salariatei sale, precum si a naturii si particularitatilor faptei de care a fost invinuita.

Pentru aceste motive, instanta de apel a constatat ca in mod corect tribunalul a acordat eficienta deplina Deciziei nr. 279/23.04.2015, prin care prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul Muncii au fost declarate neconstitutionale si a dispus anularea deciziei contestate, cu toate consecintele juridice ale acestei hotarari declarative, astfel incat, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, a respins, ca neintemeiat, apelul paratei.

Ca o consecinta fireasca a solutiei pronuntate asupra caii de atac declarata, Curtea a aplicat dispozitiile art. 451 din Codul de procedura civila si a obligat apelanta sa-i plateasca intimatei suma de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.