CAUZA MARIA ATANASIU SI ALTII IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererile nr. 30767/05si 33800/06)

Hotararea din 12 octombrie 2010

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma}

⁶

In cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power,
judecatori,
si Santiago Quesada,

grefier de sectie
,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 8 iunie si 21 septembrie 2010,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.

Procedura

1. La originea cauzei se afla doua cereri, nr. 30767/05 si 33800/06, indreptate impotriva Romaniei, prin care trei resortisanti ai acestui stat („reclamantele”), doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru (cererea nr. 30767/05) si doamna Ileana Florica Solon (cererea nr. 33800/06), au sesizat Curtea la 11 august 2005 (cererea nr. 30767/05) si, respectiv, la 4 august 2006 (cererea nr. 33800/06) in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Doamnele Atanasiu si Poenaru sunt reprezentate de C.-L. Popescu si C.-R. Popescu, avocati in Bucuresti. Doamna Solon este reprezentata de R.-A. Niculescu- Gorpin si M. Niculescu-Gorpin, avocati in Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Cererile au fost comunicate Guvernului la 26 mai 2006 (cererea nr. 30767/05) si la 27 noiembrie 2008 (cererea nr. 33800/06). Atat reclamantele, cat si Guvernul au depus observatii scrise (art. 59 § 1 din regulament). Fiecare dintre parti a prezentat comentarii scrise cu privire la observatiile celeilalte parti. De asemenea, au fost primite observatii de la
   Asociatia pentru Proprietatea Privata
   si de la
   Asociatia ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumanien,
   pe care presedintele le autorizase sa intervina in procedura scrisa (art. 36 § 2 din conventie si art. 44 § 3 din regulament).
4. La 8 iunie 2010, a avut loc o sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg (art. 59 § 3 din regulament).
   
   
   ^[147]
   
   

S-au prezentat:

- pentru Guvern R.-H. Radu, agent,

1. Cambrea,

A.-M. Valica,

M. D. Dumitrache,
consilieri;

—pentru reclamante

3. -L. Popescu,

3. -R. Popescu,

R-A. Niculescu-Gorpin,

M. Niculescu-Gorpin,
consilieri.

5. Curtea a ascultat declaratiile prezentate de catre C.-L. Popescu, R.-A. Niculescu- Gorpin, M. Niculescu-Gorpin, pentru reclamante, si de catre R.-H. Radu, pentru Guvern. Reclamanta Ileana Iuliana Poenaru era, de asemenea, prezenta la sedinta.

In fapt

I. Circumstantele cauzei

6. Primele doua reclamante, doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, s-au nascut in 1912 si, respectiv, 1937 si locuiesc in Bucuresti. A treia reclamanta, doamna Ileana Florica Solon, s-a nascut in 1935 si locuieste in Bucuresti.

1. Contextul general

7. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania in 1947, statul a recurs la nationalizari la scara larga ale unor imobile si terenuri agricole.
8. Unul din decretele de nationalizare aplicate in materia imobilelor a fost Decretul nr. 92/1950, in temeiul caruia au fost nationalizate imobilele care apartineau unor fosti industriasi, mari proprietari de terenuri, bancheri si mari comercianti. Desi acest decret nu se referea la imobilele muncitorilor, functionarilor, intelectualilor si pensionarilor, numeroase imobile apartinand acestor categorii sociale au fost, de asemenea, nationalizate. intre 1949 si 1962, terenurile agricole au fost transferate, aproape in totalitate, in patrimoniul cooperativelor agricole.
9. Dupa prabusirea regimului comunist, statul a adoptat o serie de legi cu scopul de a repara incalcarile drepturilor de proprietate cauzate de acest regim.
   
   
   ^[148]
   
   

11. In ceea ce priveste terenurile agricole, Legile nr. 18/1991, nr. 169/1997 si nr. 1/2000 au majorat in mod succesiv suprafata terenurilor care puteau fi restituite. Aceasta ultima lege a conferit dreptul la o despagubire pentru terenurile a caror restituire nu mai era posibila.
12. Legea nr. 247/2005 a unificat procedurile administrative pentru restituirea bunurilor prevazute de legile mentionate.
13. Potrivit unui calcul partial intocmit de Guvern, au fost inregistrate peste doua milioane de cereri formulate in temeiul legilor de reparatie, suma estimata pentru finantarea despagubirilor prevazute de aceste legi ridicandu-se la 21 de miliarde de euro.

2. Circumstantele specifice cererilor prezente

1. Fapte privind cererea nr. 30767/05formulata de doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru

14. In 1950, in temeiul Decretului nr. 92/1950, statul a nationalizat mai multe imobile apartinand domnului Atanasiu, sotul primei reclamante si tatal celei de a doua. Printre aceste imobile se afla unul situat in Bucuresti, pe Calea Dorobantilor nr. 189.

1. Demersuri in vederea obtinerii restituirii imobilului situat pe Calea Dorobantilor

15. La 15 mai 1996, in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995, domnul Atanasiu a solicitat restituirea imobilului comisiei locale responsabile cu aplicarea acestei legi. Cererea a ramas fara raspuns. La 25 octombrie 1996, domnul Atanasiu a decedat, iar reclamantele au fost recunoscute drept singurele mostenitoare ale acestuia.
16. Prin contracte incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, societatea care administra imobilul a vandut chiriasilor cele noua apartamente situate in imobil.
17. Prin actiunea introdusa la 15 noiembrie 1999, reclamantele au solicitat in fata instantelor interne restituirea imobilului. Acestea invocau dispozitiile de drept comun privind respectarea dreptului de proprietate si sustineau ca nationalizarea fusese nelegala in privinta domnului Atanasiu. Ulterior, in baza unei comunicari a Primariei Municipiului Bucuresti in care se afirma ca trei apartamente nu fusesera vandute, reclamantele si-au restrans solicitarea la aceasta parte a imobilului.
18. Prin hotararea din 24 martie 2000, Judecatoria Bucuresti a admis actiunea si a dispus restituirea partii mentionate anterior din imobil. Instanta a apreciat ca imobilul fusese nationalizat nelegal intrucat domnul Atanasiu nu facea parte din categoriile sociale prevazute de decretul de nationalizare si ca, in consecinta, statul nu putea sa se prevaleze de un titlu de proprietate valabil. In urma apelului, iar apoi a recursului primariei, aceasta hotarare a fost confirmata si a ramas definitiva.
19. Prin actiuni in justitie separate, reclamantele au solicitat restituirea celorlalte apartamente. In total, in favoarea acestora s-au pronuntat cinci hotarari definitive, si anume hotararile Curtii de Apel Bucuresti din 1 iunie 2001, 19 mai 2004, 1 mai 2005, 5 mai 2005 si 30 octombrie 2007, prin care se dispunea cumparatorilor si autoritatilor locale restituirea a sapte apartamente. Pentru un alt apartament, Tribunalul Bucuresti a pronuntat, la 30 noiembrie 2009, o hotarare in favoarea acestora, care poate sa fie inca atacata cu apel, prin care autoritatile locale au fost obligate sa le plateasca o despagubire. Ultimul apartament al imobilului face obiectul prezentei cereri. Fiecare dintre hotararile mentionate anterior era intemeiata pe constatarea nelegalitatii nationalizarii imobilului.

2. Demersuri efectuate in temeiul dreptului comun si vizand restituirea apartamentului nr. 1

20. La 6 aprilie 2001, reclamantele au sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune in revendicarea apartamentului nr. 1, indreptata impotriva Primariei Municipiului Bucuresti, a societatii care administra imobilul si a sotilor G., care cumparasera apartamentul. De asemenea, acestea au solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la 19 decembrie 1996.
21. Prin hotararea din 4 iunie 2002, instanta a admis actiunea, a constatat nulitatea vanzarii si a dispus paratilor sa restituie apartamentul reclamantelor. Aceasta a considerat ca nationalizarea imobilului fusese nelegala si ca respectivul contract de vanzare- cumparare nu era valabil.
22. Prin hotararea din 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelurile declarate de primarie si de sotii G. Astfel, aceasta a respins actiunea reclamantelor, considerand ca nationalizarea fusese legala si ca respectivul contract de vanzare-cumparare era valabil in masura in care respectase conditiile impuse de Legea nr. 112/1995. Reclamantele au formulat recurs.
23. Prin hotararea definitiva din 11 martie 2005, inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul pentru examinare, dar a respins argumentele reclamantelor si a declarat inadmisibila actiunea acestora. Instanta a considerat ca reclamantele introdusesera actiunea dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (infra, pct. 25-27) si ca, dupa aceasta data, nu puteau solicita restituirea apartamentului in litigiu decat in conditiile si conform procedurii impuse de Legea nr. 10/2001.
24. in ceea ce priveste cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, inalta Curte a confirmat motivarea curtii de apel, dar a hotarat ca, din cauza respingerii capatului de cerere principal privind restituirea apartamentului, cererea era, de asemenea, inadmisibila.

3. Demersuri efectuate in temeiul Legii nr. 10/2001 si vizand restituirea apartamentului nr. 1

25. La 9 august 2001, invocand dispozitiile Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat Primariei Municipiului Bucuresti restituirea integrala a imobilului situat pe Calea Dorobantilor.
26. In absenta unui raspuns in termenul legal de saizeci de zile, acestea au introdus, la 26 iulie 2002, o actiune impotriva primariei. Prin hotararea din 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat primaria sa pronunte o decizie cu privire la cererea reclamantelor. In urma recursului introdus de primarie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins argumentul acesteia, conform caruia intarzierea se datora atitudinii reclamantelor, care omisesera sa isi completeze dosarul. Prin hotararea definitiva din 18 aprilie 2005, aceasta a confirmat obligarea primariei si a considerat ca nu putea fi retinuta impotriva reclamantelor nicio culpa care sa justifice aceasta intarziere.
27. In comunicarea din 23 martie 2010 adresata agentului guvernamental roman, primaria a precizat ca examinarea cererii era suspendata pana la primirea inscrisurilor lipsa.

2. Fapte privind cererea nr. 33800/06formulata de doamna Ileana Florica Solon

28. In 1950, a fost nationalizat un teren apartinand parintilor reclamantei si situat in Craiova. Ulterior, o parte a terenului a fost amenajata ca gradina botanica si atribuita Universitatii din Craiova, institutie publica de invatamant superior.
29. La 28 iunie 2001, in temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat Universitatii din Craiova sa o despagubeasca pentru terenul nationalizat. Aceasta preciza ca gradina botanica a Universitatii acoperea 1 950 m
    
    ²
    
    din suprafata totala de 2 140 m
    
    ²
    
    a terenului in cauza.
30. Prin decizia nr. 600/A/2001 din 10 iulie 2001, Universitatea din Craiova a respins cererea reclamantei, pe motiv ca bugetul sau nu dispunea de fonduri care sa poata fi destinate acestui tip de despagubire. Aceasta a trimis cererea reclamantei Prefecturii Judetului Dolj.

1. Actiunea in justitie initiata de reclamanta

31. La 18 iulie 2001, reclamanta a chemat in judecata Universitatea din Craiova si a solicitat sa fie despagubita pentru terenul cu suprafata de 2 140 m2, pe care il evalua la 70 de dolari americani (USD) pe metru patrat.
32. La solicitarea universitatii, Tribunalul Dolj a dispus, prin incheierea din 5 decembrie 2002, ca statul, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, sa fie, de asemenea, introdus in procedura in calitate de parat.
33. Prin hotararea din 13 februarie 2003, tribunalul a respins pretentiile reclamantei ca premature, motivand ca persoana in cauza ar fi trebuit sa astepte ca prefectura sa se pronunte cu privire la cererea de despagubire. Cu toate acestea, instanta a considerat ca reclamanta facuse dovada dreptului de proprietate al parintilor sai, precum si a nationalizarii abuzive.
34. Reclamanta a declarat apel impotriva acestei hotarari.
35. La 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a infirmat hotararea pronuntata in prima instanta si a anulat decizia nr. 600/A/2001. Aceasta se baza pe comunicarea din 13 noiembrie 2003, adresata de Universitatea din Craiova Prefecturii Judetului Dolj, in care prima preciza ca era de acord cu acordarea unei despagubiri in favoarea reclamantei. In dispozitivul deciziei sale, aceasta a evaluat despagubirea datorata reclamantei la 70 USD pe metru patrat, in conformitate cu conventia incheiata de catre parti in timpul procedurii. De asemenea, in considerentele deciziei sale, a mentionat ca reclamanta urma sa beneficieze de aceasta reparatie de indata ce era adoptata legea speciala de reglementare a modalitatilor, a sumelor si a procedurii de despagubire.
36. Atat reclamanta, cat si Universitatea din Craiova si Ministerul Finantelor Publice au formulat recurs impotriva acestei hotarari, pe motiv ca nu fusese incheiata nicio conventie intre parti. De asemenea, reclamanta pretindea ca hotararea atacata nu preciza caruia dintre parati - universitatii sau statului roman - ii revenea obligatia de plata.
37. Prin hotararea definitiva din 30 martie 2006, inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile si a confirmat hotararea Curtii de Apel Craiova din 21 noiembrie 2003. Aceasta a considerat ca, in temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, universitatea, care utiliza terenul revendicat de reclamanta, avea obligatia, in cazul in care nu putea restitui terenul, sa prezinte o oferta de despagubire care sa corespunda valorii imobilului si sa comunice decizia sa Prefecturii Judetului Dolj.
38. in continuare, inalta Curte a retinut ca, in timpul procedurii, Universitatea din Craiova prezentase comunicarea din 13 noiembrie 2003 prin care informase Prefectura Judetului Dolj ca era de acord cu plata unei despagubiri catre reclamanta in limita sumei solicitate de aceasta din urma. Instanta a apreciat ca, prin continutul sau, comunicarea respectiva reprezenta o oferta de restituire prin echivalent facuta in conformitate cu art. 24 si 36 din Legea nr. 10/2001, oferta pe care, de altfel, reclamanta o acceptase. Conform inaltei Curti, o asemenea oferta din partea universitatii echivala drept o acceptare a pretentiilor reclamantei de catre parata. Prin urmare, curtea de apel se limitase sa constate faptul ca, in cursul procedurii, universitatea luase masuri pentru respectarea obligatiilor sale care decurgeau din lege.
39. De asemenea, inalta Curte a precizat ca nu fusese stabilita nicio obligatie concreta, impusa statului roman, parte la procedura, acordarea efectiva a unei reparatii la valoarea stabilita trebuind sa se faca in conformitate cu procedura speciala reglementata de Legea nr. 247/2005.

2. Urmarile administrative ale procedurii judiciare

40. Prin hotararea din 27 ianuarie 2006, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj sa acorde reclamantei, pentru terenul cu suprafata de 2 140 m
    
    ²
    
    , despagubirea stabilita prin decizia din 21 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Craiova. Decizia era intemeiata pe Legea nr. 10/2001.
41. intrucat Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor („ANRP”) a solicitat, prin comunicarea din 24 decembrie 2008, sa ia o decizie intemeiata pe Legea nr. 247/2005, la 24 martie 2009, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj sa acorde reclamantei despagubirea in cauza. Aceasta a precizat ca dosarul urma sa fie transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor („comisia centrala”).
42. Comisia centrala nu a informat reclamanta cu privire la urmarile acestei decizii. Pana in prezent, nicio despagubire nu a fost platita persoanei in cauza.
43. La sedinta din 8 iunie 2010, Guvernul a indicat faptul ca cererea reclamantei urma sa fie examinata cu prioritate.

II. D reptul si practica relevante

1. Rezumat al principalelor dispozitii legislative privind restituirea bunurilor nationalizate inainte de 1989 sau, in caz contrar, despagubirea aferenta

44. Principalele dispozitii legislative in materie au fost descrise in hotararile
    Brumarescu impotriva Romaniei
    (MC), nr. 28342/95, pct. 34-35, CEDO 1999-VII,
    Strain si altii impotriva Romaniei,
    nr. 57001/00, pct. 19, CEDO 2005-VII,
    Paduraru impotriva Romaniei,
    nr. 63252/00, pct. 23-53, CEDO 2005-XII (extrase),
    Viasu impotriva Romaniei,
    nr. 75951/01, pct. 30-49, 9 decembrie 2008,
    Faimblat impotriva Romaniei,
    nr. 23066/02, pct. 16-17, 13 ianuarie 2009,
    Katz impotriva Romaniei,
    nr. 29739/03, pct. 11, 20 ianuarie 2009,
    Tudor Tudor impotriva Romaniei,
    nr. 21911/03, pct. 21,24 martie 2009, si
    Maties impotriva Romaniei,
    nr. 13202/03, pct. 13-17, 8 iunie 2010. Acestea pot fi rezumate dupa cum urmeaza.

1. Cadru general

45. Legea fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Modificarea cea mai importanta a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 care a recunoscut dreptul la restituirea unei suprafete de 50 ha de proprietar pentru terenurile arabile si de 100 ha de proprietar pentru pasuni. in caz de nerestituire, beneficiarii aveau dreptul la o despagubire.
46. in ceea ce priveste imobilele nationalizate, in absenta unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat initial competente pentru a examina chestiunea legalitatii actelor de nationalizare si pentru a dispune, in cazul constatarii nelegalitatii, restituirea bunurilor in cauza.
47. Intrarea in vigoare a Legii nr. 112 din 25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte a autorizat vanzarea acestor imobile chiriasilor. Restituirea lor catre fostii proprietari sau mostenitorilor acestora nu era posibila decat daca acestia locuiau in acestea in calitate de chiriasi sau daca locuintele erau libere. in caz de nerestituire, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
48. In ceea ce priveste imobilele si terenurile care au apartinut organizatiilor minoritatilor nationale si institutiilor confesionale, OUG nr. 83 din 8 iunie 1999 si OUG nr. 94 din 29 iunie 2000 prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
49. Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a consacrat principiul restituirii imobilelor respective. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
50. Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 prevede ca imobilele vandute in temeiul Legii nr. 112/1995 nu pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Alegerea intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei ultime proceduri.
51. Pe langa bunurile vizate de dispozitiile legislative mentionate anterior, statul se angajeaza sa despagubeasca fostii proprietari sau mostenitorii acestora care au pierdut imobile, terenuri sau recolte abandonate pe anumite teritorii in urma schimbarilor de frontiere inaintea si in timpul celui de al doilea razboi mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998, 290/2003 si 393/2006 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.

2. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005pentru stabilirea valorii despagubirilor

52. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, in vigoare, a modificat in mod semnificativ legile anterioare privind despagubirea, stabilind in special o procedura administrativa unificata pentru cererile cu privire la bunurile prevazute de Legea nr. 1/2000 si Legea nr. 10/2000, precum si de OUG nr. 83/1999 si OUG nr. 94/2000.
53. Aceasta prevede ca, in caz de nerestituire, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform „practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobilele si casele preluate in mod abuziv de stat”.
54. Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a revenit in sarcina a doua structuri nou create: Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor („comisia centrala”) si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor („ANRP”).
55. Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume saizeci de zile pentru terenurile agricole si sase luni pentru bunurile imobile care au apartinut institutiilor confesionale si organizatiilor minoritatilor nationale.
56. Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda despagubiri sau se propune acordarea acestora trebuie sa faca obiectul unui control de legalitate din partea prefectului, care este insarcinat cu transmiterea ulterioara a acestora catre comisia centrala.
57. Dispozitiile de reglementare a controlului de legalitate au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128 din 6 februarie 2008. Potrivit acestor dispozitii, in cazul in care prefectul apreciaza ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este nelegala, acesta poate sa o conteste pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la pronuntarea deciziei.
58. La primirea dosarului, comisia centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, iar apoi sa transmita dosarul unor „evaluatori agreati” pentru ca acestia din urma sa stabileasca valoarea despagubirii. In baza raportului de evaluare, comisia centrala emite un „titlu de despagubire” sau trimite dosarul autoritatilor locale pentru reexaminare.
59. Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care Comisia Centrala trebuie sa examineze dosarele. La 28 februarie 2006, Comisia Centrala a decis ca ordinea de examinare a dosarelor urma sa fie una aleatorie. La 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra deciziei sale si a hotarat sa examineze dosarele in ordinea inregistrarii lor.

3. Mecanismul introdus de Legea nr. 247/2005pentru plata despagubirilor

60. Pentru plata despagubirilor stabilite de comisia centrala a fost infiintat organismul de plasament colectiv in valori mobiliare denumit Fondul Proprietatea. Capitalul sau este format majoritar din activele statului la diverse societati comerciale.
61. Legea nr. 247/2005 a precizat ca Fondul Proprietatea trebuia sa adopte, in termen de 30 de zile de la constituire, masurile necesare in vederea tranzactionarii pe piata bursiera a actiunilor sale, astfel incat beneficiarii deciziilor de despagubire emise in temeiul legilor de restituire sa-si poata vinde actiunile si sa primeasca pretul, in orice moment.
62. Din iulie 2005, Legea nr. 247/2005 a fost modificata in mai multe randuri, atat in ceea ce priveste functionarea si finantarea Fondului Proprietatea, cat si in ceea ce priveste modalitatile de calcul si procedurile de acordare a despagubirilor.
63. La 28 iunie 2007, Guvernul a adoptat Ordonanta de urgenta nr. 81/2007, care a modificat organizarea si functionarea Fondului Proprietatea. Printre alte masuri, aceasta ordonanta, aprobata ulterior prin Legea nr. 142 din 12 iulie 2010, acorda titularilor de titluri la Fondul Proprietatea posibilitatea de a primi o parte din suma in numerar.
64. Conform Hotararii Guvernului nr. 128 din 6 februarie 2008 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII „Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, dupa emiterea „titlului de despagubire” de catre comisia centrala, persoana in cauza poate opta intre a primi o parte din suma in numerar [pana la concurenta sumei de 500 000 lei (RON)], iar restul sumei ramasa in actiuni, si a primi intreaga suma in actiuni. Aceasta optiune trebuie efectuata pe langa ANRP care trebuie sa inlocuiasca „titlul de despagubire” cu un „titlu de plata” corespunzator valorii sumei care trebuie platita in numerar si cu un „titlu de conversie” corespunzator sumei ramase care trebuie convertita in actiuni la Fondul Proprietatea.
65. Aceasta optiune poate fi exprimata in termen de trei ani de la emiterea de catre comisia centrala a „titlului de despagubire”. Cererile de optiune trebuie examinate in ordine cronologica, dar nu este prevazut in mod expres niciun termen in acest sens.
66. Plata sumelor in numerar mai mici sau egale cu 250 000 RON trebuie efectuata in termen de un an de la data emiterii titlului de plata si in termen de doi ani pentru sumele cuprinse intre 250 000 si 500 000 RON.
67. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62 din 30 iunie 2010, plata sumelor in numerar a fost suspendata pentru o perioada de doi ani in vederea mentinerii echilibrului bugetar. In timpul acestei perioade, „titlurile de despagubire” nu pot fi convertite decat in actiuni la Fondul Proprietatea.

2. Prezentare generala a practicii judecatoresti interne relevante

1. Pozitia Curtii Constitutionale

68. La cererea parlamentarilor, Curtea Constitutionala a examinat conformitatea cu Constitutia a legilor nr. 112/1995, nr. 1/2000, nr. 10/2001 si nr. 247/2005, in cadrul controlului constitutionalitatii prealabil anterior promulgarii lor. Prin deciziile pronuntate la 19 iulie 1995, 27 decembrie 1999, 7 februarie 2001 si 6 iulie 2005, a hotarat ca aceste legi erau conforme cu Constitutia
    
    
    <sup>[149]
    
    
    
    
    
    
    
    [150]
    
    
    
    
    
    
    
    [151]
    
    
    
    
    
    
    
    [152]
    
    
    
    
    
    
    
    [153]
    
    
    
    
    
    
    
    [154]
    
    
    
    
    
    
    
    [155]
    
    
    
    
    
    
    
    [156]
    
    
    
    
    
    
    
    [157]</sup>
    
    
    , cu exceptia dispozitiilor Legii nr. 112/1995 care confirmau dreptul de proprietate al statului asupra imobilelor transferate in patrimoniul sau fara titlu si care subordonau acordarea masurilor de reparatie probarii faptului ca reclamantul avea resedinta permanenta in Romania.
69. In cadrul controlului constitutionalitatii posterior promulgarii lor, Curtea Constitutionala a fost chemata sa se pronunte din nou cu privire la constitutionalitatea unora dintre dispozitiile lor. Aceasta a respins majoritatea exceptiilor de neconstitutionalitate invocate in fata instantelor interne si a confirmat conformitatea acestor legi cu Constitutia.
70. Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea Constitutionala a hotarat ca toate persoanele care introdusesera, in termenul legal, o cerere, in temeiul Legii nr. 10/2001, puteau pretinde masuri de reparatie, in special restituirea propriilor bunuri, in cazul in care nationalizarea fusese nelegala.

2. Jurisprudenta instantelor interne, printre care Inalta Curte de Casatie si Justitie

71. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995, practica instantelor interne a avut de suferit de pe urma absentei unui cadru legislativ stabil. Jurisprudenta a oferit mai multe interpretari privind notiuni precum „titlu de proprietate” al statului, „buna-credinta” a cumparatorului, „aparenta in drept”, precum si raporturi intre actiunea in revendicare si procedurile de restituire prevazute de legile speciale (a se vedea
    Paduraru,
    citata anterior, pct. 96).
72. In ceea ce priveste pozitia inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la competenta instantelor interne de a se pronunta cu privire la cererile de restituire a bunurilor nationalizate in cazul absentei unui raspuns din partea autoritatilor administrative la notificarile adresate in temeiul Legii nr. 10/2001, pronuntandu-se in recurs in interesul legii, Sectiile Unite au decis, prin hotararea nr. 20 din 19 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial din 12 noiembrie 2007, ca instantele interne erau competente sa se pronunte pe fond referitor la cereri si sa dispuna, dupa caz, restituirea bunurilor sau acordarea despagubirilor prevazute de lege.
73. Prin doua hotarari, nr. 53 si 33, din 4 iunie 2007 si, respectiv, 9 iunie 2008, publicate in Monitorul Oficial din 13 noiembrie 2007 si 23 februarie 2009, pronuntandu-se, de asemenea, in recurs in interesul legii, Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunile in revendicarea bunurilor expropriate sau nationalizate inainte de 1989, introduse in paralel cu procedura de restituire reglementata de Legea nr. 10/2001, erau inadmisibile. Cu toate acestea, cu titlu de exceptie, inalta Curte a hotarat ca persoana care detinea un „bun”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie, putea introduce o actiune in revendicare, cu conditia ca aceasta sa nu aduca atingere drepturilor de proprietate dobandite de terti de buna-credinta.
74. Prin hotararea nr. 52 din 4 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial din 22 februarie 2008, pronuntandu-se, de asemenea, in recurs in interesul legii, Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie au apreciat ca procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 247/2005 nu se aplica cererilor de restituire sau de despagubire deja solutionate de autoritatile administrative locale in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
75. in ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale prin care era admisa o cerere de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, inalta Curte a hotarat ca acestea generasera drepturi patrimoniale pentru titularul de drepturi si ca, in consecinta, nu mai puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala sau de comisia centrala (hotararea nr. 6723 din 17 octombrie 2007 si hotararea nr. 6812 din 10 noiembrie 2008, pronuntate de Sectia civila a inaltei Curti de Casatie si Justitie).
    
    
    ^[158]
    
    
    inaltei Curti de Casatie si Justitie). In schimb, aceasta a considerat ca, in ciuda lipsei unui termen legal impus comisiei centrale pentru pronuntarea deciziei, aceasta din urma avea obligatia de a se pronunta cu privire la cererile de restituire sau de despagubire in „termen rezonabil”, astfel cum se interpreteaza in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararile nr. 3857 si 3870 din 4 noiembrie 2008, pronuntate de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

3. Date statistice privind Fondul Proprietatea si plata despagubirilor

77. Statisticile comunicate de ANRP in mai 2010 si prezentate de Guvern sunt urmatoarele:

• in ceea ce priveste Legea nr. 10/2001, au fost inregistrate 202 782 de cereri la autoritatile locale. Au fost examinate 119 022 de dosare, iar in 56 000 de cazuri s-a propus acordarea unei despagubiri;
• 46 701 de dosare constituite in temeiul Legii nr. 10/2001 si 375 de dosare constituite in temeiul OUG nr. 83/1999 si OUG 94/2000 au fost transmise comisiei centrale, care a emis 10 345 de „titluri de despagubire”. Celelalte dosare sunt in curs de examinare;
• in ceea ce priveste legile nr. 18/1991 si 1/2000 privind terenurile agricole, potrivit unui calcul partial, care se refera la 8 judete din 41, aproape un milion si jumatate de cereri de restituire sau de despagubire au fost adresate autoritatilor locale. 55 271 de dosare constituite in temeiul acestor legi au fost transmise comisiei centrale, care a retinut, din acestea, 21 279 si a emis 10 915 „titluri de despagubire”. Celelalte dosare sunt in curs de examinare;
• in ceea ce priveste cererile de restituire de terenuri sau de despagubire in temeiul Legii nr. 247/2005, peste 800 000 de cereri au fost inregistrate la autoritatile locale, din care aproximativ 172 000 au primit raspuns favorabil cu propunere de despagubire;
• din totalul beneficiarilor de „titluri de despagubire”, 15 059 si-au exercitat optiunea de a primi o parte din suma in numerar, in valoare totala de aproximativ 2 miliarde de RON, si anume aproximativ 400 de milioane de euro. 3 850 de persoane au perceput plati in valoare totala de aproximativ 350 de milioane de RON, si anume aproximativ 80 de milioane de euro.

78. Create in decembrie 2005, actiunile Fondului Proprietatea nu au fost inca tranzactionate pe piata bursiera.
    
    
    ^[159]
    
    
    Cu toate acestea, din 2007, Fondul Proprietatea plateste dividende actionarilor sai si, incepand cu luna martie 2008, vanzarea actiunilor fondului este autorizata pe calea tranzactiilor directe controlate de autoritatea de reglementare bursiera. Cu titlu de exemplu, 206 de cesiuni au fost inregistrate in luna mai 2010.
79. Potrivit informatiilor publicate la 4 iunie 2010 de Fondul Proprietatea, Ministerul Finantelor Publice este actionarul majoritar, detinand 56% din actiunile fondului. In plus, 103 de actionari sunt persoane juridice care detin, in total, 12% din actiunile fondului, iar 3 622 de actionari sunt persoane particulare care detin, in total, 31,4% din actiunile fondului.
80. Potrivit unei estimari prezentate de Guvern, suma necesara pentru a plati despagubirile prevazute de legile de despagubire se ridica la 21 de miliarde de euro.

4. Textele Consiliului Europei

81. In rezolutia Res(2004)3 privind hotararile care prezinta o deficienta structurala subiacenta, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul de Ministri a indicat dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15 (b) din Statutul Consiliului Europei, [...]

Solicita Curtii:

1. in toata masura posibilului, sa identifice in hotararile in care aceasta constata o incalcare a conventiei ceea ce, potrivit acesteia, prezinta o problema structurala subiacenta si sursa acestei probleme, in special atunci cand poate sa conduca la cereri numeroase, astfel incat sa acorde asistenta statelor pentru a gasi solutionarea adecvata si Comitetului de Ministri pentru a supraveghea executarea hotararilor;
2. sa semnaleze in special orice hotarare care indica existenta unei probleme structurale si sursa acestei probleme nu numai statului respectiv si Comitetului de Ministri, ci si Parlamentului, Secretarului General al Consiliului Europei si Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, si sa semnaleze in mod corespunzator aceste hotarari in baza de date a Curtii.”

82. Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Ministri privind imbunatatirea recursurilor interne, adoptata la 12 mai 2004, se citeste dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15 (b) din Statutul Consiliului Europei, [...]

Recomanda statelor membre, luand in considerare exemplele de bune practici mentionate in anexa:

1. sa se asigure, printr-o revizuire constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista recursuri interne pentru orice persoana care reclama, in mod justificat, o incalcare a conventiei si ca aceste recursuri sunt efective, in masura in care pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru fiecare incalcare constatata;
2. sa reexamineze, ca urmare a hotararilor Curtii care releva deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului, eficienta remediilor interne existente si, in masura in care este necesar, sa creeze remedii efective pentru a evita prezentarea la Curte a cauzelor repetitive;
3. sa acorde o atentie particulara, in legatura cu punctele I si II de mai sus, existentei recursurilor efective in caz de reclamatie credibila privind durata excesiva a procedurilor jurisdictionale [...]”

83. Dispozitiile relevante ale anexei la Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Ministri sunt redactate dupa cum urmeaza:

„[...] 13. Dupa ce a fost pronuntata o hotarare a Curtii care prezinta deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului («hotarare-pilot»), iar numeroase cereri privind aceeasi problema («cauze repetitive») sunt pendinte sau pot sa fie introduse in fata Curtii, statul parat ar trebui sa se asigure ca potentialii reclamanti dispun de un recurs efectiv care le permite sa se adreseze unei autoritati nationale competente, recurs care ar putea fi utilizat si de actualii reclamanti. Un astfel de recurs rapid si eficient le-ar permite sa obtina deja reparatie la nivel intern, in conformitate cu principiul subsidiaritatii sistemului, prevazut in conventie.

14. De asemenea, introducerea unui asemenea recurs ar putea contribui in mod semnificativ la reducerea volumului de munca al Curtii. Desi aplicarea rapida a hotararii-pilot ramane esentiala pentru a rezolva problema structurala si pentru a evita, astfel, viitoare cereri cu privire la aceeasi chestiune, poate exista o categorie de persoane care au fost deja afectate de aceasta problema inainte de solutionarea acesteia din urma. Pentru aceste persoane, existenta unui recurs destinat sa garanteze o reparatie la nivel intern ar permite Curtii sa le solicite sa utilizeze noul recurs si, dupa caz, sa declare inadmisibile cererile acestora.
15. In acest sens sunt posibile mai multe optiuni, in functie, printre altele, de natura problemei structurale in cauza si daca persoana afectata de aceasta problema a introdus deja o cerere in fata Curtii sau nu.
16. In special, in urma unei hotarari-pilot care a evidentiat o problema structurala specifica, ar putea fi adoptata, de exemplu, o abordare ad-hoc, prin care statul implicat sa examineze posibilitatea de a introduce un recurs specific sau de a extinde un recurs existent pe cale legislativa sau jurisprudentiala.
17. In cadrul acestei examinari, de la caz la caz, statele ar putea prevedea, daca acest lucru se dovedeste necesar, posibilitatea redeschiderii procedurilor similare cu cele ale unei «cauze-pilot» in care s-a constatat o incalcare a conventiei, pentru a evita solutionarea acestor cauze de Curte si pentru a oferi, dupa caz, o reparatie mai rapida persoanei implicate. In aceasta privinta, criteriile enumerate in Recomandarea Rec(2000)2 a Comitetului de Ministri ar putea servi drept sursa de inspiratie.
18. Atunci cand au fost introduse asemenea recursuri specifice in urma unei hotarari-pilot, guvernele ar trebui sa informeze rapid Curtea cu privire la acest lucru, astfel incat ea sa poata tine seama de aceasta in examinarea cauzelor repetitive.
19. Cu toate acestea, nu este necesar sau adecvat sa se creeze noi recursuri pentru fiecare cauza in care o hotarare a Curtii a identificat o problema structurala sau sa li se acorde un anumit efect retroactiv. In anumite cazuri, poate fi de dorit sa se lase in sarcina Curtii examinarea acestor cauze, in special pentru a evita sa se impuna reclamantului sarcina suplimentara de a fi obligat sa epuizeze din nou recursuri interne care, de altfel, nu ar putea fi create decat dupa adoptarea unor modificari legislative [...]”
    
    
    <sup>[160]
    
    
    
    
    
    
    
    [161]</sup>
    
    

Viasu
si a peste o suta de alte cauze romanesti de acest tip, ca aspectele care erau evidentiate in acestea aveau legatura cu o importanta problema de sistem referitoare, in special, la absenta restituirii sau a despagubirii unor bunuri nationalizate, care au fost ulterior revandute unor terti de catre stat. Acestia au luat act de un plan de actiune prezentat, la 25 februarie 2010, de autoritatile romane, carora le-au solicitat sa intocmeasca un calendar previzional pentru adoptarea masurilor avute in vedere.

5. Drept comparat in materie de restituire sau de despagubire pentru bunurile nationalizate inainte de 1989 in Europa Centrala si de Est

85. In anii care au urmat celui de-al doilea razboi mondial, regimurile comuniste din numeroase tari din Europa Centrala si de Est au nationalizat si au expropriat masiv imobilele, precum si structurile industriale, bancare, comerciale si, cu exceptia Poloniei, agricole.
86. La inceputul anilor 1990, au fost adoptate masuri de restituire in multe dintre aceste tari, a caror situatie politica si juridica era diferita. Modalitatile si amploarea restituirilor erau diferite si a fost observata o mare diversitate a formelor de despagubire definite de state.
87. Unele state nu au adoptat masuri legislative privind restituirea sau despagubirea bunurilor nationalizate sau confiscate (Azerbaidjan, Bosnia si Hertegovina si Georgia).
88. Legislatia poloneza nu prevede restituirea sau despagubirea generala a bunurilor confiscate sau nationalizate. Singura exceptie se refera la regiunea Bug si se limiteaza la a prevedea un drept la despagubire. Acest drept se poate concretiza, la alegerea titularului creantei: prin deducerea valorii indexate a bunurilor abandonate din pretul bunurilor publice dobandite prin intermediul unei proceduri de licitatie sau prin plata unei despagubiri pecuniare provenite din fondul de despagubire. Valoarea despagubirii care poate fi platita titularului creantei este plafonata de lege la 20% din valoarea actuala a bunurilor pierdute in regiunea Bug.
89. Legislatia maghiara privind compensarea partiala a prejudiciilor cauzate de stat bunurilor cetatenilor prevede o despagubire sub forma unei sume de bani sau a unor cupoane compensatorii. De asemenea, legea stabileste un plafon.
90. Majoritatea tarilor in cauza limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire la anumite categorii de bunuri sau de persoane. Unele state stabilesc, in legislatia lor, termene, uneori foarte scurte, pentru prezentarea cererilor.
    
    
    <sup>[162]
    
    
    
    
    
    
    
    [163]
    
    
    
    
    
    
    
    [164]
    
    
    
    
    
    
    
    [165]
    
    
    
    
    
    
    
    [166]
    
    
    
    
    
    
    
    [167]</sup>
    
    

92. In toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor numeroase conditii sau limitari. Acelasi lucru este valabil pentru dreptul la despagubire.

1. Conditiile rationepersonae

93. Restituirea bunurilor confiscate sau nationalizate sau o despagubire se poate referi fie la fostii proprietari, fie la succesorii acestora (mostenitori legali in Albania). Anumite legislatii, precum cele din Estonia, Lituania, Moldova, Republica Ceha, Slovacia si Slovenia, impun ca reclamantii sa aiba calitatea de cetateni la momentul confiscarii sau al cererii de restituire, si uneori chiar al ambelor momente. In plus, legislatiile Slovaciei si Estoniei impuneau conditia ca reclamantul sa fi avut resedinta permanenta in tara in cauza la momentul intrarii in vigoare a legii si al cererii de restituire sau de despagubire. Pentru sistemele care prevad procedura de reabilitare, numai persoanele reabilitate in conformitate cu legea pot solicita restituirea propriilor bunuri. Este cazul in Germania, Moldova, Republica Ceha, Rusia, Slovacia si Ucraina, tari in care dreptul la restituire sau la despagubire decurge, integral sau partial, din reabilitarea victimelor represiunii politice.

2. Categoriile de bunuri excluse de la restituire

94. Unele legislatii exclud mai multe categorii de bunuri de la restituire sau de la despagubire.
95. In anumite state sunt excluse pamanturile si cladirile a caror natura a fost modificata (Germania), in altele, bunurile care si-au pierdut caracterul de origine (Estonia) sau bunurile care au disparut ori care au fost distruse, precum si bunurile care au fost privatizate (Moldova, Rusia si Ucraina).
96. Pe de alta parte, in Estonia, obiectivele militare, bunurile culturale sau sociale ori obiectivele aflate sub protectia statului, precum si cladirile administrative ale autoritatilor statului sau locale nu pot fi restituite. Potrivit legislatiei din Moldova, pamanturile, padurile, plantatiile multianuale sau bunurile care au fost confiscate din motive care nu au nicio legatura cu represiunea politica sunt, de asemenea, excluse de la restituire.
97. In Rusia si in Ucraina, bunurile care au fost nationalizate in conformitate cu legislatia in vigoare la momentul respectiv sunt excluse de la restituire sau de la despagubire.
    
    
    <sup>[168]
    
    
    
    
    
    
    
    [169]
    
    
    
    
    
    
    
    [170]</sup>
    
    
    au beneficiat de mai putin de un an pentru a-si depune cererea), al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, al Republicii Cehe si al Slovaciei (un an de la data intrarii in vigoare a legii privind reabilitarea).

100. Alte legislatii limiteaza restituirea sau despagubirea la bunurile nationalizate sau confiscate in timpul unei anumite perioade. Cu titlu de exemplu, legislatia germana limiteaza despagubirea la bunurile nationalizate dupa 1949, dar prevede o despagubire pentru bunuri nationalizate intre 1945 si 1949 in zona de ocupatie sovietica.

4. Formele de compensare si limitarile lor

101. Mai multe tari au ales o despagubire sub forma unui bun echivalent, de aceeasi natura cu bunul nationalizat sau confiscat (Albania, Germania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Muntenegru).
102. Atunci cand schimbul este imposibil, legislatiile prevad posibilitatea de a acorda un bun de alta natura, o suma de bani, cupoane de compensare (Bulgaria si Ungaria), titluri sau obligatiuni de stat (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Slovenia) sau parti sociale intr-o intreprindere publica (Albania si Bulgaria).
103. Calcularea valorii despagubirii platite se bazeaza in principal pe valoarea de piata a bunului la momentul deciziei de restituire sau de despagubire (Albania, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia si Serbia) sau la momentul confiscarii (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei) ori cum a fost stabilita printr-o lege.
104. Unele tari adauga alte considerente la cel privind pretul pietei. Daca despagubirea consta in parti sociale, suma este egala cu valoarea bunului la momentul deciziei sau cu valoarea bunului public privatizat (Albania).
105. De asemenea, pot interveni alti factori in stabilirea valorii despagubirii. De exemplu, in Germania, se tine seama de valoarea bunului inainte de expropriere, care va fi multiplicata printr-un coeficient prevazut de lege.
     
     
     <sup>[171]
     
     
     
     
     
     
     
     [172]</sup>
     
     

In drept

1. Cu privire la conexarea cererilor

108. in primul rand, Curtea considera ca, in interesul unei bune administrari a justitiei, este necesar, in temeiul art. 42 § 1 din regulament, sa conexeze cererile inregistrate cu nr. 30767/05 si 33800/06, faptele de la originea celor doua cauze prezentand puncte comune. Cadrul legislativ si practicile administrative fiind similare, Curtea apreciaza ca o mai buna analiza a acestora este permisa prin conexarea celor doua cereri.

2. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din conventie

109. Primele doua reclamante, doamnele Atanasiu si Poenaru, pretind ca, prin respingerea actiunii lor in revendicarea apartamentului nr. 1 si anularea contractului de vanzare-cumparare a acestuia, le-a fost incalcat dreptul de acces la o instanta. A treia reclamanta, doamna Solon, sustine ca durata procedurii de restituire a fost excesiva. Toate trei invoca art. 6 § 1 din conventie care prevede urmatoarele:

„Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, public si in termen rezonabil, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

110. Mai intai, Curtea observa ca plangerea principala a doamnei Solon se refera la ineficacitatea mecanismului de despagubire, care ar fi contribuit si mai mult la prelungirea procedurii de despagubire. intrucat chestiunea privind durata procedurii este subiacenta celei privind eficacitatea mecanismului de despagubire, Curtea va examina acest capat de cerere din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor (infra, pct. 150-194).

1. Cu privire la admisibilitate

3. Curtea constata ca respectivul capat de cerere, invocat de doamnele Atanasiu si Poenaru in temeiul art. 6 § 1 din conventie, privind pretinsa lipsa de acces la o instanta nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Reclamantele

112. Doamnele Atanasiu si Poenaru considera ca, prin refuzul de examinare a actiunii lor in revendicarea apartamentului in litigiu, pe motiv ca trebuiau sa urmeze, in prealabil, procedura administrativa prevazuta in acest sens de Legea nr. 10/2001, instantele interne le-au incalcat dreptul de acces la o instanta. Acestea adauga ca, pentru a obtine restituirea apartamentului, au utilizat toate caile de atac oferite de dreptul intern, si anume actiunea in revendicare si procedurile administrative introduse de legile nr. 112/1995 si 10/2001, fara sa se pronunte vreodata o decizie pe fond.

b) Guvernul

113. Guvernul sustine ca respingerea actiunii doamnelor Atanasiu si Poenaru nu a adus atingere dreptului de acces la o instanta al persoanelor interesate, ci a fost motivata de preocuparea instantelor interne de a pastra coerenta procedurilor de restituire introduse de Legea nr. 10/2001. Acesta apreciaza ca, in orice caz, reclamantele puteau beneficia pe deplin de dreptul de acces la o instanta in cadrul cailor de atac puse la dispozitia lor prin Legea nr. 10/2001.

2. Motivarea Curtii

114. Curtea reaminteste ca art. 6 § 1 garanteaza fiecarei persoane dreptul ca o instanta sa se pronunte cu privire la orice contestatie referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. El consacra, astfel, „dreptul la instanta”, din care dreptul de acces, si anume dreptul de a sesiza instanta in materie civila, nu constituie decat un aspect.
115. Dreptul de acces la instante, recunoscut prin art. 6 § 1 din conventie, nu este absolut: acesta are limite admise implicit, deoarece prin insasi natura sa vizeaza o reglementare din partea statului. Statele contractante beneficiaza de o anumita marja de apreciere in materie. Cu toate acestea, Curtea trebuie sa se pronunte in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor conventiei; aceasta trebuie sa se convinga de faptul ca limitarile aplicate nu restrang accesul oferit individului astfel incat sau in asemenea masura incat dreptul sa fie incalcat in insasi esenta sa. In plus, astfel de limitari nu sunt conforme cu art. 6 § 1 decat daca vizeaza un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
116. In aceasta privinta, este necesar sa se reaminteasca faptul ca scopul conventiei nu este acela de a proteja drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective. Remarca este valabila, in special, pentru dreptul de acces la instanta, avand in vedere locul important pe care il ocupa dreptul la un proces echitabil intr-o societate democratica
     [
     Printul Hans-Adam II de Liechtenstein impotriva Germaniei
     (MC), nr. 42527/98, pct. 43-45, CEDO 2001-VIII].
117. In privinta doamnelor Atanasiu si Poenaru, Curtea constata ca acestea au utilizat o cale de atac intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, dar ca hotararea definitiva din 18 aprilie 2005 prin care primaria era obligata sa le raspunda nu a fost niciodata executata, cu toate ca cererea acestora data din 2001. Prin urmare, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului care consta in a afirma ca reclamantele au putut beneficia pe deplin de dreptul de acces la instanta in cadrul cailor de atac prevazute de legile speciale de reparatie.
     
     
     ^[173]
     
     

119. Or, din practica nationala reiese ca, la momentul faptelor, autoritatile competente isi incalcau in mod frecvent obligatia care le revenea de a raspunde cererilor de restituire sau de despagubire in termenul legal de saizeci de zile. Problema sistemica ce a impiedicat functionarea procedurii introduse de Legea nr. 10/2001 a pus persoanele in cauza in imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului jurisdictional prevazut de lege.
120. Cu privire la posibilitatea de sanctionare a intarzierii autoritatilor administrative in examinarea cererilor, Curtea observa ca, prin hotararea din 19 martie 2007, Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis ca, in absenta unui raspuns din partea autoritatilor administrative in termenul legal, instantele erau indreptatite sa se pronunte in locul lor cu privire la fondul cererilor si sa dispuna, dupa caz, restituirea bunurilor. Acest recurs a ramas definitiv la 12 noiembrie 2007, la data publicarii sale in Monitorul Oficial
     (Faimblat,
     citata anterior, pct. 42).
121. in lumina considerentelor precedente, Curtea constata ca, inainte ca recursul introdus prin hotararea din 19 martie 2007, pronuntata de Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie, sa devina efectiv, doamnele Atanasiu si Poenaru s-au aflat in imposibilitatea de a solicita in fata instantelor interne restituirea apartamentului in litigiu.
122. Curtea admite ca, in contextul complex si sensibil din punct de vedere social, insotit de consecinte economice grave cauzate de tranzitia Romaniei la un regim democratic si de reparatia nedreptatilor trecutului, introducerea cadrului legislativ a putut sa se confrunte cu dificultati si sa inregistreze intarzieri [a se vedea,
     mutatis mutandis, Broniowski impotriva Poloniei
     (MC), nr. 31443/96, pct. 162, CEDO 2004-V].
123. Cu toate acestea, lipsa unui raspuns din partea autoritatilor administrative la cererile de restituire introduse in temeiul Legilor nr. 112/1995 si 10/2001, la care se adauga absenta, in timpul perioadei mentionate anterior, a unei cai de atac, a cauzat doamnelor Atanasiu si Poenaru un prejudiciu disproportionat, aducand, astfel, atingere chiar esentei dreptului lor de acces la o instanta.
124. Reiese ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie in privinta doamnelor Atanasiu si Poenaru.

III. Cu PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENTIE

125. Reclamantele considera ca imposibilitatea in care se afla de a obtine restituirea bunurilor lor imobile nationalizate sau de a fi despagubite constituie o atingere adusa dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 dupa cum urmeaza:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

1. Cu privire la exceptia preliminara intemeiata pe incompatibilitatea
   ratione materiae
   cu dispozitiile conventiei a capatului de cerere invocat de doamnele Atanasiu si Poenaru

1. Argumentele partilor

1. Guvernul

126. Guvernul sustine ca doamnele Atanasiu si Poenaru nu detin un „bun”, in sensul definit de jurisprudenta Curtii.
127. In ceea ce priveste dreptul de a obtine restituirea imobilelor nationalizate sau de a fi despagubite in temeiul legislatiei interne, Guvernul subliniaza ca legile de reparatie nu au reconstituit in mod automat dreptul de proprietate al fostilor proprietari asupra imobilelor nationalizate.
128. Acesta sustine ca nici constatarea nelegalitatii nationalizarii unui imobil, nici depunerea unei cereri de restituire sau de despagubire nu sunt suficiente pentru a se concluziona existenta unei creante ce presupune protectia art. 1 din Protocolul nr. 1. Cu acest titlu, afirma ca dreptul de a fi despagubit este conditionat de respectarea cerintelor procedurale si materiale, enuntate de legile de reparatie si, in special, de Legea nr. 10/2001.
129. Or, potrivit Guvernului, examinarea conformitatii cererilor cu cerintele mentionate anterior este sarcina exclusiva a autoritatilor competente, administrative si jurisdictionale. In mod mai specific, Guvernul considera ca recunoasterea unei creante irevocabile si individualizate in dreptul intern nu intervine decat la incheierea controlului de legalitate exercitat de institutia prefectului asupra deciziilor autoritatilor locale care au examinat in prima instanta cererile de reparatie introduse in temeiul Legii nr. 10/2001.
     
     
     <sup>[174]
     
     
     
     
     
     
     
     [175]
     
     
     
     
     
     
     
     [176]
     
     
     
     
     
     
     
     [177]
     
     
     
     
     
     
     
     [178]
     
     
     
     
     
     
     
     [179]</sup>
     
     
     prin depunerea unei cereri administrative, si absenta unui raspuns din partea autoritatii administrative in termenul legal.

133. Cu privire la situatia lor specifica, doamnele Atanasiu si Poenaru reamintesc faptul ca numeroase hotarari definitive au constatat nelegalitatea nationalizarii intregului imobil si au dispus restituirea celorlalte apartamente. Prin urmare, acestea considera ca respectiva constatare a nelegalitatii nationalizarii este valabila si pentru apartamentul nr. 1. Ele sustin ca, in prezent, detin un bun actual sau, cel putin, o „speranta legitima” de a obtine restituirea acestuia sau o despagubire.

2. Motivarea Curtii

1. Principii care decurg din jurisprudenta Curtii

134. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate invoca o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care le incrimineaza se raporteaza la „bunurile” sale in sensul acestei dispozitii. Notiunea de „bunuri” poate acoperi atat „bunuri actuale”, cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, pe baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o „speranta legitima” de a obtine folosinta efectiva a unui drept de proprietate
     [
     Gratzinger si Gratzingerova impotriva Republicii Cehe
     (dec.) (MC), nr. 39794/98, pct. 69, CEDO 2002-VII].
135. De asemenea, Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca impunand statelor contractante o obligatie generala de a restitui bunurile care le-au fost transferate inainte de ratificarea conventiei de catre acestea
     (
     Jantner impotriva Slovaciei
     ,
     nr. 39050/97, pct. 34, 4 martie 2003).
136. In schimb, atunci cand, dupa ratificarea conventiei, inclusiv a Protocolului nr. 1, un stat contractant adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate in temeiul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generand un nou drept de proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 in cazul persoanelor care indeplinesc conditiile de restituire
     [
     Kopecky impotriva Slovaciei
     (MC), nr. 44912/98, pct. 35, CEDO 2004-IX].
137. Daca interesul patrimonial in cauza este din clasa creantei, acesta nu poate fi considerat drept o „valoare patrimoniala” decat atunci cand are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmat de o jurisprudenta consacrata a instantelor
     (
     Kopecky
     ,
     citata anterior, pct. 52).

2. Aplicarea acestor principii

138. Curtea constata ca partile au puncte de vedere divergente cu privire la interpretarea dispozitiilor legilor de reparatie, in special cu privire la momentul de la care persoana care s-a prevalat de aceste legi devine titulara unui drept la restituirea bunului sau la o despagubire.
     
     
     <sup>[180]
     
     
     
     
     
     
     
     [181]</sup>
     
     

140. Intr-adevar, este suficient sa constate, avand in vedere semnificatia autonoma a notiunii de „bunuri” si criteriile retinute in jurisprudenta Curtii, ca existenta unui „bun actual” in patrimoniul unei persoane nu este contestata daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca, in dispozitivul hotararii, acestea au dispus in mod expres restituirea bunului. In acest context, refuzul administratiei de a se conforma acestei hotarari reprezinta o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor, care intra sub incidenta primei teze de la art. 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 la conventie (a se vedea,
     mutatis mutandis, Paduraru,
     citata anterior, pct. 65 si 75).
141. Curtea constata ca, de la intrarea in vigoare a legilor nr. 1/2000 si 10/2001 si, mai ales, a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despagubiri.
142. In consecinta, Curtea considera ca transformarea intr-o „valoare patrimoniala”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, al interesului patrimonial care rezulta din simpla constatare a nelegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre persoana in cauza a cerintelor legale, in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie, si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.
143. In cauza, Curtea observa ca nicio instanta sau autoritate administrativa interna nu a recunoscut doamnelor Atanasiu si Poenaru, in mod definitiv, dreptul la restituirea apartamentului in litigiu. Hotararile invocate de reclamante (supra, pct. 19) nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament, desi se constata in toate ca nationalizarea intregului imobil era nelegala.
144. Reiese ca acest apartament nu reprezinta un „bun actual”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele ar putea sa se prevaleze.
145. Cu toate acestea, desi constatarea judecatoreasca a nationalizarii abuzive a imobilului nu genereaza in mod automat dreptul la restituirea bunului, Curtea observa ca aceasta confera dreptul la o despagubire, din moment ce, din hotararile instantelor interne avand autoritate de lucru judecat, reiese ca erau intrunite conditiile legale necesare pentru a beneficia de masurile de reparatie, si anume nationalizarea nelegala a bunului si dovada calitatii de mostenitor a fostului proprietar. De asemenea, Curtea acorda importanta faptului ca Primaria Municipiului Bucuresti refuza in continuare sa execute hotararea definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 18 aprilie 2005, fara sa ofere o justificare valabila.
     
     
     <sup>[182]
     
     
     
     
     
     
     
     [183]
     
     
     
     
     
     
     
     [184]
     
     
     
     
     
     
     
     [185]
     
     
     
     
     
     
     
     [186]
     
     
     
     
     
     
     
     [187]
     
     
     
     
     
     
     
     [188]</sup>
     
     

147. Rezulta ca exceptia Guvernului nu poate fi retinuta.
148. In cele din urma, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la admisibilitatea capatului de cerere invocat de doamna Solon

149. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

3. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Guvernul

150. Guvernul arata ca reclamantele s-au folosit de posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative pentru a obtine o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005.
151. Potrivit Guvernului, mecanismul, introdus de aceasta ultima lege, vizand infiintarea Fondului Proprietatea, este de natura sa ofere titularilor de drepturi niste despagubiri la valoarea de piata a bunurilor. Conform ultimelor modificari ale Legii nr. 247/2005, o parte a despagubirii ar putea fi platita in numerar, in cazul in care creanta nu depaseste 500 000 RON. Guvernul sustine ca este inevitabila o oarecare intarziere a platii, avand in vedere complexitatea procesului de despagubire.
152. In ceea ce priveste progresele care au fost realizate pentru ca Fondul Proprietatea sa devina functional, Guvernul indica, in observatiile sale scrise din 24 aprilie 2009, ca procedura de evaluare a activelor fondului se apropie de finalizare, la fel ca procedura de selectie a administratorului fondului.
153. In observatiile sale prezentate in cadrul sedintei, Guvernul precizeaza ca, incepand cu anul 2007, Fondul Proprietatea plateste dividende actionarilor sai. De altfel, la 9 septembrie 2010, Guvernul a precizat ca actionarii Fondului Proprietatea au decis distribuirea dividendelor pentru perioada 2008-2009 si ca administratorul fondului a fost imputernicit sa efectueze demersurile necesare in vederea cotarii actiunilor la bursa inainte de 22 decembrie 2010.
     
     
     ^[189]
     
     

155. Bazandu-se pe statisticile prezentate, Guvernul arata ca cererile de despagubire sunt numeroase (supra, pct. 77) si ca valoarea totala a despagubirilor aprobate reprezinta

1. sarcina bugetara importanta.

156. In ceea ce priveste cauza
     Solon,
     Guvernul considera ca, in urma contestatiei indreptate impotriva deciziei administrative, dreptul reclamantei de a fi despagubita nu a putut fi validat decat la 30 martie 2006 (supra, pct. 37); de asemenea, acesta sustine ca nu a fost excesiva perioada scursa pana la pronuntarea deciziei administrative de catre Universitatea din Craiova, la 24 martie 2009.
157. In plus, Guvernul sustine ca nu este relevant in cauza
     Solon
     caracterul efectiv al mecanismului de despagubire prin intermediul Fondului Proprietatea, tinand seama de valoarea despagubirii, care nu ar depasi plafonul de 500 000 RON.

b) Reclamantele

158. Reclamantele sustin ca absenta restituirii sau a despagubirii, in prezent, este de natura sa incalce dreptul la respectarea propriilor bunuri. Acestea considera ca mecanismul de despagubire introdus de legislatia interna nu este eficace.

1. Argumentele doamnelor Atanasiu si Poenaru

159. Reclamantele insista asupra complexitatii legilor de restituire si asupra incoerentelor din legislatie si jurisprudenta care ar fi consecinta numeroaselor modificari intervenite in timpul unei perioade de aproape douazeci de ani.
160. Acestea pretind o dubla incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pe de o parte, considera ca a existat o incalcare substantiala a acestei dispozitii ca urmare a vanzarii nelegale si cu rea-credinta a apartamentului nr. 1, desi statul era informat cu privire la cererea de restituire introdusa de proprietarul legitim. Pe de alta parte, reclamantele sustin ca a existat o incalcare procedurala a dreptului la respectarea bunurilor, din moment ce toate procedurile administrative si judiciare, utilizate pentru recuperarea bunului, s-au dovedit ineficiente din cauza deficientelor mecanismului de restituire si de despagubire introdus de stat.

2. Argumentele doamnei Solon

161. Reclamanta insista asupra absentei totale a despagubirii. Potrivit acesteia, Guvernul nu a demonstrat existenta niciunei circumstante exceptionale de natura sa justifice intarzierea in punerea in aplicare a legilor de reparatie. Aceasta declara ca Fondul Proprietatea nu functioneaza nici pana in prezent in mod corespunzator pentru a ajunge la acordarea efectiva a unei despagubiri. Reclamanta considera ca aceasta situatie

2. se datoreaza numai statului care intarzie in mod nejustificat sa ia masurile legale si administrative necesare pentru ca realizarea dreptului la restituire sau la despagubire sa fie efectiva si rapida.

2. Motivarea Curtii

a) Principiile generale care decurg din jurisprudenta Curtii

162. Curtea considera necesar sa reaminteasca, in primul rand, principiile care reies din jurisprudenta sa in materie.
163. Privarea de un drept de proprietate sau de un alt drept real constituie, in principiu, un act instantaneu si nu creeaza o situatie continua de „privare de un drept”
     [
     Malhous impotriva Republicii Cehe
     (dec.) (MC), nr. 33071/96, CEDO 2000-XII].
164. Dupa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, acesta nu impune statelor contractante nicio restrictie privind libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legislatiilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa reconstituie drepturile de proprietate ale persoanelor deposedate
     [
     Van der Mussele impotriva Belgiei
     ,
     23 noiembrie 1983, pct. 48, seria A nr. 70;
     Slivenko impotriva Letoniei
     (dec.) (MC), nr. 48321/99, pct. 121, CEDO 2002-II, si
     Jantner
     ,
     citata anterior, pct. 34].
165. In schimb, art. 1 din Protocolul nr. 1 impune ca ingerinta autoritatii publice in folosinta dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala
     [
     Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei
     (MC) nr. 25701/94, pct. 79, CEDO 2000-XII, si
     Iatridis impotriva Greciei
     (MC), nr. 31107/96, pct. 58, CEDO 1999-II]. Principiul legalitatii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor
     [
     Beyeler impotriva Italiei
     (MC), nr. 33202/96, pct. 109-110, CEDO 2000-I].
166. In plus, orice ingerinta in folosinta unui drept sau a unei libertati recunoscute de conventie trebuie sa aiba un scop legitim. In egala masura, in cauzele care implica o obligatie pozitiva, trebuie sa existe o justificare legitima pentru lipsa de actiune din partea statului. Principiul „justului echilibru”, inerent art. 1 din Protocolul nr. 1 in sine, presupune existenta unui interes general al comunitatii. Datorita unei cunoasteri directe a propriei societati si a necesitatilor acesteia, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat instanta internationala pentru a stabili ce este „de utilitate publica”. In mecanismul de protectie creat de conventie este de competenta acestora, in consecinta, sa se pronunte primele cu privire la existenta unei probleme de interes general care justifica masuri aplicabile in domeniul exercitarii dreptului de proprietate, inclusiv masuri care implica privari si restituiri de bunuri. Prin urmare, beneficiaza, in aceasta privinta, de o anumita marja de apreciere, ca si in alte domenii reglementate de garantiile conventiei.

In plus, notiunea de „utilitate publica” este o notiune ampla in sine. In special, decizia de a adopta legi care se refera la privarea de proprietate sau care prevad o despagubire asigurata din fondul public pentru bunuri expropriate implica, in mod normal, examinarea unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerand normal ca legiuitorul sa dispuna de o mare libertate in conducerea unei politici economice si sociale, Curtea a declarat ca respecta modul in care acesta percepe imperativele „utilitatii publice”, cu exceptia cazului in care rationamentul sau se dovedeste in mod vadit lipsit de orice temei rezonabil
(
James si altii impotriva Regatului Unit
,
21 februarie 1986, pct. 46, seria A nr. 98,
Fostul rege al Greciei si altii
,
citata anterior, pct. 87, si
Broniowski
,
citata anterior, pct. 149).

167. Atingerea adusa respectarii bunurilor, precum si abtinerea in a actiona trebuie sa pastreze un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. In special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile prin care o persoana este privata de proprietatea sa. In fiecare cauza care implica pretinsa incalcare a acestei dispozitii, Curtea trebuie sa verifice daca, in urma actiunii sau a lipsei de actiune a statului, persoana in cauza a trebuit sa suporte un prejudiciu disproportionat si excesiv
     (
     Sporrongsi Lonnroth impotriva Suediei,
     23 septembrie 1982, pct. 73, seria A nr. 52).
168. Pentru a aprecia conformitatea dintre conduita statului si art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie sa recurga la o examinare globala a diverselor interese in cauza, tinand seama de faptul ca scopul conventiei este protejarea unor drepturi „concrete si efective”. Aceasta trebuie sa vada dincolo de aparente si sa caute realitatea situatiei in litigiu. Aceasta apreciere se poate referi nu numai la modalitatile de despagubire aplicabile - in cazul in care situatia este legata de o privare de proprietate —, ci si la conduita partilor, inclusiv la mijloacele utilizate de stat si punerea in aplicare a acestora. In aceasta privinta, trebuie subliniat ca incertitudinea — fie ca este legislativa, administrativa sau tine de practicile aplicate de autoritati — este un factor de care trebuie sa se tina seama in aprecierea conduitei statului. Intr-adevar, atunci cand miza este o problema de interes general, autoritatile publice sunt obligate sa reactioneze in timp util, in mod corect si cu cea mai mare coerenta
     (
     Vasilescu impotriva Romaniei
     ,
     22 mai 1998, pct. 51,
     Culegere de hotarari si decizii
     1998-III).

b) Aplicarea acestor principii in cauzele privind masuri de reparatie intr-un context de reforma politica si economica

169. Curtea a stabilit ca principiile mentionate sunt valabile si pentru modificari fundamentale ale sistemului unei tari, ca cele pe care le reprezinta tranzitia de la un regim totalitar la o forma democratica de guvernare si reforma structurii politice, juridice si economice a statului, fenomene care conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice si sociale la scara larga
     (
     Broniowski
     ,
     citata anterior, pct. 149).
170. In materie de restituire a proprietatii, o legislatie de mare anvergura, in special daca pune in aplicare un program de reforma economica si sociala, nu prea poate sa conduca la o justitie completa fata de varietatea situatiilor in care se afla persoanele interesate, extrem de numeroase. Este, in primul rand, de competenta autoritatilor interne, in special a Parlamentului, sa analizeze avantajele si dezavantajele inerente diverselor solutii, dintre care trebuie sa aleaga, constiente in acelasi timp ca este vorba de o alegere politica (a se vedea
     James si altii
     ,
     citata anterior, pct. 68-69, si,
     mutatis mutandis, Olaru si altii impotriva Moldovei
     ,
     nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 si 13136/07, pct. 55, 28 iulie 2009).
171. Curtea a recunoscut deja ca pastrarea unui echilibru intre drepturile in cauza si castigurile si pierderile diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o exceptionala dificultate.
172. In asemenea circumstante, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o ampla marja de apreciere, nu numai pentru a alege masurile care vizeaza reglementarea raporturilor de proprietate in tara, ci si pentru a avea timpul necesar punerii lor in aplicare.
173. Totusi, aceasta marja, oricat ar fi de importanta, nu este nelimitata, iar exercitarea puterii discretionare a statului, chiar si in cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate genera consecinte incompatibile cu normele stabilite de conventie
     (
     Broniowski
     ,
     citata anterior, pct. 182).
174. In temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, statul are dreptul de a expropria bunuri - incluzand si toate drepturile la despagubire consacrate de lege - si de a reduce, chiar semnificativ, nivelurile de despagubire prin mijloace legislative. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despagubirii acordate pentru o privare de proprietate efectuata de stat sa fie „in raport rezonabil” cu valoarea bunului. O lipsa totala a despagubirii nu poate fi considerata compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in cazuri exceptionale
     (
     Broniowski
     ,
     citata anterior, pct. 186).
175. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept la o compensare integrala in orice circumstante, iar o compensare doar partiala nu face ca privarea de proprietate sa fie nelegala eo ipso in toate cazurile. In special, obiectivele legitime „de utilitate publica”, astfel cum urmaresc masurile de reforma economica sau de justitie sociala, pot milita pentru o rambursare inferioara in raport cu valoarea de piata integrala
     [
     James si altii,
     citata anterior, pct. 54;
     Lithgow si altii impotriva Regatului Unit
     ,
     8 iulie 1986, pct. 120, seria A nr. 102, si
     Scordino impotriva Italiei
     (nr. 1) (MC), nr. 36813/97, pct. 95 si urm., CEDO 2006-V].
176. Astfel, Curtea a admis in mod explicit, in cauzele
     Broniowski
     si
     Wolkenberg,
     ca reforma radicala a sistemului politic si economic al Poloniei, precum si starea finantelor sale puteau justifica limitari excesive ale despagubirii repatriatilor din exteriorul regiunii Bug
     [
     Broniowski
     ,
     citata anterior, pct. 183, si
     Wolkenberg si altii impotriva Poloniei
     (dec.), nr. 50003/99, pct. 63, CEDO 2007-XIV (extrase)].
177. In plus, reiese in mod clar din jurisprudenta sa ca, desi Curtea a putut aprecia ca legile de restituire puse in aplicare pentru a atenua consecintele unor atingeri masive aduse drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmareau un scop legitim, aceasta a considerat totusi necesar sa procedeze astfel incat atenuarea fostelor atingeri sa nu creeze noi prejudicii disproportionate (a se vedea, de exemplu,
     Pincovasi Pinc impotriva Republicii Cehe
     ,
     nr. 36548/97, pct. 58, CEDO 2002-VIII).

3. Aplicarea in cauza a principiilor mentionate

178. In primul rand, Curtea observa ca, prin introducerea unei legislatii speciale de restituire si despagubire, statul roman a optat - spre deosebire de alte state care au suferit o modificare similara de regim politic in 1989 (supra, pct. 85-107) - in favoarea principiului despagubirii integrale pentru privarile de proprietate care au avut loc in perioada regimului comunist. Astfel, pentru privari de proprietate suferite in urma cu saizeci de ani, precum in cazul reclamantelor, legislatia romana prevede, in lipsa posibilitatii de restituire, acordarea unei despagubiri la valoarea de piata pe care bunul nationalizat ar avea-o in prezent.
179. Curtea face trimitere la jurisprudenta privind atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor persoanelor care au dreptul la o reparatie pentru imobile a caror restituire nu mai este posibila (a se vedea, in special,
     Strain,
     citata anterior;
     Matache si altii impotriva Romaniei,
     nr. 38113/02, 19 octombrie 2006;
     Viasu,
     citata anterior si
     Katz,
     citata anterior).
180. Aceasta reaminteste, in special, ca a apreciat, in cauza
     Viasu
     (hotarare citata anterior, pct. 59-60), ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente, prin care i se recunoaste persoanei in cauza un drept la reparatie, este suficienta pentru a crea un „interes patrimonial” protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, in consecinta, neexecutarea unei asemenea decizii reprezinta o ingerinta in sensul primei teze de la primul paragraf al primului articol (a se vedea, de asemenea,
     Marin si Gheorghe Radulescu impotriva Romaniei,
     nr. 15851/06, pct. 20-22, 27 mai 2010).
181. In egala masura, neexecutarea unei decizii administrative, prin care se recunoaste un drept la o despagubire a carei valoare o stabileste, reprezinta o ingerinta in sensul primei teze de la primul paragraf al primului articol
     (Elias impotriva Romaniei,
     nr. 32800/02, pct. 21, 12 mai 2009).
182. Cu atat mai mult, neexecutarea unei hotarari judecatoresti, prin care se recunoaste un drept la despagubire, chiar daca valoarea nu a fost stabilita, reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate, in sensul primei teze de la primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1
     (Denes si altii impotriva Romaniei,
     nr. 25862/03, pct. 46-47, 3 martie 2009).
183. Curtea a ajuns la o constatare de incalcare a dreptului de proprietate al reclamantului in cauza
     Viasu,
     tinand seama de ineficacitatea sistemului de restituire si, mai ales, de intarzierea in procedura de plata a despagubirii.
184. In special, Curtea a constatat ca nu era oferita nicio garantie partilor in cauza in ceea ce priveste durata sau rezultatul procedurii in fata Comisiei Centrale. De asemenea, aceasta a observat ca Fondul Proprietatea nu functiona astfel incat sa se considere ca permitea acordarea efectiva a unei despagubiri catre toti beneficiarii legilor de reparatie care alesesera sa primeasca actiuni (a se vedea, printre altele,
     Viasu,
     pct. 71-72, si
     Matache si altii,
     pct. 42, citate anterior). Astfel, aceasta lipsa de actiune a statului nu era justificata in mod legitim ca urmarind un scop de interes public, in conformitate cu principiile enuntate anterior la pct. 162-168.
185. In cauza, Curtea observa, in privinta doamnelor Atanasiu si Poenaru, ca, in ciuda faptului ca in favoarea acestora s-a pronuntat, prin mai multe hotarari judecatoresti definitive (supra, pct. 19), o constatare de nelegalitate a privarii lor de proprietate si ca, prin hotararea definitiva din 18 aprilie 2005, autoritatea administrativa locala a fost obligata sa pronunte o decizie cu privire la cererea lor, pana in prezent, aceste hotarari nu au fost puse in aplicare.
186. De asemenea, Curtea observa, in privinta doamnei Solon, ca, in ciuda faptului ca in favoarea acesteia s-a pronuntat, la 30 martie 2006, o hotarare judecatoreasca definitiva prin care s-a stabilit valoarea despagubirii si ca, ulterior, la 24 martie 2009, acest drept a fost confirmat printr-o decizie administrativa, pana in prezent, aceste hotarari nu au fost puse in aplicare.
187. In principal, Guvernul invoca numarul important de cereri de despagubire similare celor introduse de reclamante, care a condus la ingreunarea procedurilor administrative, la prelungirea termenelor de examinare si de plata, precum si la o importanta sarcina bugetara.
188. Prin urmare, Curtea se confrunta cu cauze avand o complexitate politica, istorica si factuala referitoare la o problema care ar fi trebuit sa fie solutionata de toate autoritatile cu responsabilitate deplina in gasirea unei solutii adecvate. Aceasta realitate trebuie sa ofere Curtii o orientare in interpretarea si aplicarea conventiei, care nu pot fi nici statice, nici indiferente fata de circumstantele factuale concrete.
189. Motivele de ordin factual prezentate de Guvern nu pot fi puse la indoiala. Totusi, Curtea apreciaza ca aceste constatari nu au fost suficient asociate cu masuri legislative si administrative care sa ofere tuturor partilor implicate in procesul de restituire o solutie coerenta, previzibila si proportionala cu scopurile de interes public urmarite.
190. In ceea ce priveste planul de actiune prezentat de Guvern, Curtea observa ca acesta nu a fost transmis Comitetului de Ministri decat la inceputul anului 2010. Desi are in vedere unele solutii interesante, acestea nu sunt insotite inca de un calendar de adoptare (supra, pct. 154).
191. Cu privire la recentele progrese inregistrate in privinta Fondului Proprietatea, invocate de Guvern, Curtea observa ca, la ora actuala, din peste 68 000 de creditori inregistrati la Comisia Centrala, numai aproximativ 3 500 au obtinut transformarea creantei lor in actiuni la acest fond, a caror tranzactionare pe piata bursiera nu este, nici pana in prezent, posibila.
192. Dupa ce a examinat toate elementele pe care le detine, in lumina principiilor enuntate in jurisprudenta sa, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care sa justifice nerespectarea dreptului reclamantelor la o despagubire.
193. In cauza, Curtea considera ca faptul ca reclamantele nu au primit inca o despagubire si nu au nicio certitudine cu privire la data la care o vor putea primi le-a cauzat acestora un prejudiciu disproportionat si excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1.
194. Prin urmare, aceasta dispozitie a fost incalcata in cauza.

IV. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 46 DIN CONVENTIE

195. Aceasta dispozitie prevede:

„1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.

2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza executarea ei.”

1. Argumentele partilor si ale tertilor intervenienti

1. Argumentele partilor

196. Reclamantele sustin ca, desi procesul de adoptare a masurilor reparatorii in temeiul privarilor de proprietate suferite inainte de 1989 a inceput in urma cu douazeci de ani, acesta nu este inca finalizat. In aceasta privinta, observa ca legislatia relevanta a fost modificata in numeroase randuri, ceea ce a avut drept consecinta complicarea progresiva a procesului.
197. Prin urmare, acestea considera ca lipsa de reactie adecvata din partea autoritatilor nationale dupa constatarile facute de Curte in hotararile
     Viasu, Katz
     si
     Faimblat,
     citate anterior, este de natura sa aduca atingere caracterului subsidiar al mecanismului de control introdus de conventie.
198. Guvernul arata ca o serie de probleme foarte grave a condus la incetinirea procesului de restituire sau de despagubire pentru bunurile nationalizate. Acesta subliniaza amploarea fenomenului nationalizarilor in regimul comunist, precum si varietatea bunurilor care fac obiectul legilor de restituire.
199. De asemenea, precizeaza ca se confrunta cu un mare numar de cereri de restituire sau de despagubire de la fostii proprietari sau de la mostenitorii acestora.
200. In continuare, acesta subliniaza ca la numarul semnificativ de cereri de despagubire se adauga cerinta unei despagubiri integrale, impusa de legile in vigoare. Potrivit unei evaluari estimative, suma necesara pentru a plati aceste despagubiri se ridica la 21 de miliarde de euro. In aceasta privinta, Guvernul precizeaza ca PIB-ul Romaniei pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Valoarea despagubirilor platite efectiv ar fi, in prezent, de aproximativ 84 de milioane de euro.
201. In ceea ce priveste posibilitatea prevazuta de lege de a acorda bunuri sau servicii cu titlu de compensare, Guvernul sustine ca aceasta nu poate avea decat o aplicare foarte restransa din cauza penuriei de bunuri si a caracterului limitat al rezervelor publice de terenuri apartinand comunelor.
202. De asemenea, Guvernul semnaleaza ca surse de dificultate pentru punerea in aplicare a mecanismului de restituire si de despagubire lipsa de informatii cadastrale si lipsa inventarierii bunurilor statului.
203. Cu privire la masurile care trebuie luate din perspectiva art. 46 din conventie, Guvernul admite ca este necesar ca sistemul de restituire sa devina mai eficace. Cu acest titlu, precizeaza ca, in 2009, a fost creat un grup de lucru format din reprezentanti ai agentului guvernamental, ai Fondului Proprietatea, ai ANRP si ai Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Justitiei. De asemenea, la 25 februarie 2010, a fost prezentat un plan de actiune Comitetului de Ministri al Consiliului Europei. Acesta include urmatoarele puncte:

• infiintarea unei comisii interministeriale avand ca obiectiv identificarea celor mai bune solutii pentru finalizarea procesului de restituire a proprietatilor;
• modificarea legislatiei in materie de restituire a bunurilor nationalizate in sensul unei simplificari si in vederea unei mai mari eficacitati. Propunerile cele mai importante se refera la stabilirea unor termene pentru toate etapele administrative ale procedurii si la prevederea unor sanctiuni in cazul nerespectarii acestor termene, la marirea suprafetelor terenurilor care ar putea fi restituite si la cresterea numarului de personal administrativ implicat in procedurile de restituire;
• aprobarea de Parlament a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor:
• organizarea unor reuniuni cu asociatiile fostilor proprietari si reprezentantii societatii civile.

204. In ceea ce priveste o eventuala reforma a nivelului de compensatii, Guvernul se declara constient ca „solutia poloneza” adoptata dupa pronuntarea hotararii
     Broniowski
     poate reprezenta o ipoteza de lucru, tinand seama in acelasi timp de faptul ca o asemenea abordare ar putea provoca nemultumiri printre persoanele in cauza.
205. In cele din urma, Guvernul considera ca, in situatii precum cea din Romania, care se refera la un dispozitiv legislativ cu consecinte grave si al carui impact economic asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o mare putere discretionara pentru a alege masurile care au drept obiectiv sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale si trebuie sa poata avea timpul necesar pentru punerea in aplicare a acestora. In cauza, se pare ca statul a devenit victima propriilor bune intentii.
206. In consecinta, Guvernul solicita Curtii sa ii acorde asistenta pentru rezolvarea acestei probleme, indicandu-i in mod cat se poate de clar directiile care trebuie urmate si hotarand sa suspende examinarea tuturor cauzelor pendinte avand un obiect similar pentru a-i permite sa puna in aplicare masuri corespunzatoare.

2. Argumentele tertilor intervenienti

207. Asociatia pentru Proprietatea Privata considera ca sistemul de reparatie introdus de statul roman pentru bunurile imobile nationalizate inainte de 1989 prezinta deficiente majore atat la nivel legislativ, cat si la nivel judiciar, administrativ si bugetar. Aceasta considera ca legile de „reparatie” sunt inutile in masura in care dreptul comun, si anume actiunea in revendicare, a oferit intotdeauna solutii mai simple si previzibile.
208. Asociatia considera ca o reducere a nivelului de despagubiri nu se poate justifica prin resursele bugetare aparent insuficiente si ar fi de natura sa compromita speranta legitima pe care legislatia actuala o ofera persoanelor in cauza. In egala masura, aceasta reducere ar aduce atingere principiului neretroactivitatii legii si principiului nediscriminarii, dat fiind ca mii de persoane a caror situatie este similara cu cea a persoanelor care asteapta inca sa fie despagubite au fost deja despagubite la valoarea de piata a bunurilor care le apartinusera.
209. In plus, Asociatia
     ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumanien
     ,
     care prezinta argumente in mare parte similare, arata ca mecanismul de despagubire si de restituire actual este foarte lent, ceea ce il face ineficient. De asemenea, sustine ca autoritatile administrative implicate in acest proces refuza sa publice rapoarte de activitate, astfel incat procesul este lipsit de transparenta.

2. Motivarea Curtii

1. Principii generale

210. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu art. 46, inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti, iar Comitetul de Ministri este responsabil pentru supravegherea executarii acestor hotarari. Rezulta, in special, ca, atunci cand Curtea constata o incalcare, statul parat are obligatia legala nu numai de a plati persoanelor in cauza sumele alocate cu titlu de reparatie echitabila, prevazuta la art. 41, ci, de asemenea, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Ministri, masurile generale si/sau, dupa caz, individuale pe care sa le includa in ordinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si pentru a anula, pe cat posibil, consecintele acestei incalcari.
211. Statul parat este liber, sub controlul Comitetului de Ministri, sa aleaga mijloacele prin care se va achita de obligatia sa legala potrivit art. 46 din conventie, cu conditia ca aceste mijloace sa fie compatibile cu concluziile indicate in hotararea Curtii
     [
     Scozzari si Giunta impotriva Italiei
     (MC), nr. 39221/98 si 41963/98, pct. 249, CEDO 2000-VHI,
     Christine Goodwin impotriva Regatului Unit
     (MC), nr. 28957/95, pct. 120, CEDO 2002-VI,
     Lukenda impotriva Sloveniei
     ,
     nr. 23032/02, pct. 94, CEDO 2005-X, si
     S. si Marper impotriva Regatului Unit
     (MC), nr. 30562/04 si 30566/04, pct. 134, 4 decembrie 2008].
212. Hotarand ca o anumita cauza trebuie sa fie examinata conform „procedurii hotararii-pilot”, Curtea incearca sa faciliteze rezolvarea cea mai rapida si cea mai eficienta cu putinta a unei disfunctionalitati care afecteaza protectia, in ordinea juridica interna, a dreptului respectiv din conventie. Unul dintre factorii luati in considerare de aceasta atunci cand a conceput si a aplicat aceasta procedura este amenintarea din ce in ce mai mare pe care o reprezinta pentru sistemul conventiei volumul important de cauze repetitive, avand in vedere ca unele grupuri de hotarari rezulta din aceeasi problema structurala sau sistemica.
213. Procedura hotararii-pilot are drept obiectiv, mai presus de orice, sa ajute statele contractante sa isi indeplineasca rolul care le revine in sistemul conventiei, rezolvand acest gen de probleme la nivel national, recunoscand astfel persoanelor implicate drepturile si libertatile definite in conventie, in conformitate cu art. 1, oferindu-le o reparatie mai rapida si reducand in acelasi timp sarcina Curtii [
     Broniowski impotriva Poloniei
     (solutionare amiabila) (MC), nr. 31443/96, pct. 35, CEDO 2005-IX, si
     Hutten-Czapska impotriva Poloniei
     (MC), nr. 35014/97, pct. 231-234, CEDO 2006-VIII].
214. Procedura hotararii-pilot implica faptul ca motivarea Curtii privind situatia denuntata intr-o asemenea cauza se extinde in mod obligatoriu dincolo de interesele exclusive ale reclamantului in cauza. Aceasta impune Curtii sa identifice, pe cat posibil, cauzele problemei structurale si sa examineze cauza din perspectiva masurilor generale care trebuie luate in interesul celorlalte persoane care au fost probabil afectate (
     Wolkenberg si altii,
     citata anterior, pct. 35, si,
     mutatis mutandis, Olaru si altii,
     citata anterior, pct. 54).

2. Aplicarea acestor principii in prezenta cauza

a) Aplicarea procedurii hotararii-pilot in cauza

215. Curtea observa ca, spre deosebire de cauzele
     Broniowski
     si
     Hutten-Czapska,
     citate anterior, in care deficienta in ordinea juridica interna a fost identificata pentru prima data, Curtea se pronunta in prezentele cauze dupa ce au fost pronuntate mai multe hotarari in care s-a constatat deja incalcarea art. 6 § 1 din conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza deficientelor sistemului roman de despagubire sau de restituire [a se vedea, in acelasi sens,
     Bourdov impotriva Rusiei
     (nr. 2), nr. 33509/04, pct. 129, CEDO 2009-...,
     Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei,
     nr. 40450/04, pct. 83, CEDO 2009-... (extrase)].
216. Curtea constata ca din prezentele cauze reiese ca ineficacitatea mecanismului de despagubire sau de restituire este in continuare o problema recurenta si la scara mare a Romaniei. Aceasta situatie persista in ciuda pronuntarii hotararilor
     Viasu, Faimblat
     si
     Katz,
     citate anterior, in care Curtea a indicat Guvernului ca se impuneau masuri generale pentru a permite aplicarea efectiva si rapida a dreptului la restituire.
217. De la pronuntarea acestor hotarari, numarul constatarilor de incalcare a conventiei cu acest titlu nu a incetat sa creasca si mai multe sute de alte cereri similare sunt pe rolul Curtii. Acestea ar putea genera, in viitor, noi hotarari in care sa se constate incalcarea conventiei. Acest lucru este nu numai un factor agravant in ceea ce priveste raspunderea statului in ceea ce priveste conventia, ca urmare a unei situatii trecute sau prezente, ci si o amenintare pentru efectivitatea viitoare a dispozitivului de control instituit de conventie [a se vedea,
     mutatis mutandis, Bourdov
     (nr. 2), citata anterior, pct. 129-130, si
     Yuriy Nikolayevich Ivanov,
     citata anterior, pct. 86].
218. Cu privire la aceasta situatie, Curtea considera ca prezentelor cauze li se poate aplica procedura hotararii-pilot, astfel cum este definita in hotararile
     Broniowski, Hutten-Czapska,
     citate anterior, precum si in hotararea
     Bourdov (nr. 2),
     citata anterior la pct. 129-130, hotararea
     Yuriy Nikolayevich Ivanov,
     citata anterior la pct. 81, si hotararea
     Olaru si altii,
     citata anterior la pct. 59.

b) Existenta unei practici incompatibile cu conventia

219. Hotararile pronuntate permit identificarea anumitor cauze ale disfunctionalitatilor legislatiei si ale practicii administrative care, adaugate la dificultatile prezentate de Guvern, au afectat si pot sa afecteze in viitor un mare numar de persoane (supra, pct. 198-202).
220. Printre acestea, principala cauza pare sa fie extinderea progresiva a aplicarii legilor de reparatie la cvasi-totalitatea bunurilor imobile nationalizate, la care se adauga lipsa plafonarii despagubirilor.
221. Complexitatea dispozitiilor legislative si modificarile ce le-au fost aduse s-au tradus printr-o practica judiciara inconstanta si au generat o incertitudine juridica generala cu privire la interpretarea notiunilor esentiale privind drepturile fostilor proprietari, ale statului si ale tertilor dobanditori ale bunurilor imobile nationalizate
     (Paduraru,
     citata anterior, pct. 94 si urm.).
222. Curtea observa ca, fiind confruntate cu diversitatea procedurilor de restituire, autoritatile interne au reactionat prin adoptarea Legii nr. 247/2005, care a stabilit o procedura administrativa de despagubire comuna tuturor bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta unificare, care merge intr-un sens bun prin faptul ca introduce proceduri simplificate, ar fi eficienta daca autoritatile competente, in special comisia centrala, ar fi dotate cu mijloace umane si materiale care sa corespunda nivelului sarcinilor care trebuie indeplinite.
224. In aceasta privinta, Curtea retine ca, fiind confruntata, inca de la infiintare, cu un important volum de lucru, comisia centrala a examinat dosarele in mod aleatoriu. Desi criteriul examinarii a fost modificat, in mai 2010, dintr-un total de 68 355 de dosare inregistrate la Comisie, numai 21 260 au condus la o decizie prin care s-a acordat un „titlu de despagubire” si au fost efectuate mai putin de 4 000 de plati (supra, pct. 77).
225. Lipsa termenelor pentru examinarea dosarelor de catre Comisia Centrala reprezinta un alt punct slab al mecanismului intern de despagubire, care a fost identificat deja de Curte in hotararea
     Faimblat,
     citata anterior, si a fost recunoscut de inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta din urma a criticat lipsa de promptitudine a comisiei centrale si a obligat-o pe aceasta sa examineze dosarele care i-au fost inaintate intr-un „termen rezonabil” (supra, pct. 76).
226. Totusi, in lipsa unui termen legal obligatoriu, Curtea considera ca obligatia mentionata anterior risca sa fie teoretica si iluzorie si ca dreptul de acces la instanta pentru a denunta intarzierea acumulata de comisia centrala risca sa fie golit de continutul sau.

221. In cele din urma, Curtea retine sarcina foarte importanta pe care legislatia in materie de bunuri imobile nationalizate o impune asupra bugetului de stat si despre care Guvernul recunoaste ca este greu de suportat. Cu toate acestea, Curtea este frapata de lentoarea cu care avanseaza procedura de tranzactionare pe piata bursiera a Fondului Proprietatea, desi aceasta fusese prevazuta din 2005, iar demararea tranzactiilor ar fi de natura sa indrepte o parte din beneficiarii „titlurilor de despagubire” catre piata bursiera, ceea ce ar reduce presiunea bugetara.

228. Avand in vedere acumularea de disfunctionalitati ale mecanismului de restituire sau de despagubire, care persista dupa adoptarea hotararilor
     Viasu, Faimblat
     si
     Katz,
     Curtea considera ca este imperativ ca statul sa ia urgent masuri cu caracter general care sa poata conduce la aplicarea efectiva a dreptului la restituire sau la despagubire, pastrand un echilibru just intre diferitele interese in cauza.

100. Masuri cu caracter general

229. In ceea ce priveste masurile destinate sa asigure caracterul efectiv al mecanismului stabilit de conventie, Curtea atrage atentia asupra rezolutiei [Res (2004)3] si asupra recomandarii [Rec (2004)6] a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adoptate la 12 mai 2004 (supra, pct. 81-83).
230. Desi, in principiu, nu este de competenta Curtii sa defineasca posibilele masuri de reparatie adecvate pentru ca statul parat sa isi indeplineasca obligatiile care ii revin din perspectiva art. 46 din conventie, pentru a acorda ajutorul solicitat de statul parat, aceasta trebuie sa sugereze, cu titlu pur indicativ, tipul de masuri pe care statul roman ar putea sa le adopte pentru a pune capat situatiei structurale constatate.
231. Astfel cum s-a pronuntat deja Curtea in hotararea
     Viasu,
     citata anterior, statul parat trebuie, inainte de toate, fie sa elimine orice obstacol din calea exercitarii efective a dreptului unui numar mare de persoane afectate de situatia pe care Curtea o considera contrara conventiei, dupa cum este cazul reclamantelor, fie, in absenta sa, sa ofere o reparatie corespunzatoare (a se vedea,
     mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich Ivanov,
     citata anterior, pct. 94).
232. Prin urmare, statul parat trebuie sa garanteze, prin masuri legale si administrative corespunzatoare, respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor care se afla intr-o situatie similara celei a reclamantelor, avand in vedere principiile enuntate de jurisprudenta Curtii privind aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (supra, pct. 162-111). Aceste obiective ar putea fi indeplinite, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, in privinta caruia Curtea a subliniat anumite deficiente, si stabilirea de urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerente, care sa poata mentine un echilibru just intre diferitele interese in cauza
     (Viasu,
     citata anterior, pct. 83).
233. Pastrarea unui echilibru intre drepturile in cauza si castigurile si pierderile diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o exceptionala dificultate, implicand interventia unor autoritati interne diverse. Prin urmare, Curtea considera ca este necesar sa se lase statului parat o larga marja de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate in tara si pentru a le pune in aplicare (supra, pct. 169-177).
234. Curtea retine cu interes propunerea prezentata de Guvern in planul sau de actiune vizand stabilirea unor termene obligatorii pentru toate etapele administrative. Cu conditia sa fie realista si dublata de un control jurisdictional efectiv, o asemenea masura ar putea avea un impact pozitiv asupra eficacitatii mecanismului de despagubire.
235. In acelasi timp, Curtea considera ca si alte exemple de bune practici si de masuri de ajustare legislativa, care respecta principiile enuntate de conventie si de protocoalele la aceasta, oferite de alte state semnatare ale conventiei, ar putea constitui o sursa de inspiratie pentru Guvernul parat (a se vedea, in special, cauzele
     Broniowski
     si
     Wolkenberg,
     citate anterior). Astfel, reformularea legislatiei, care sa conduca la norme de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despagubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale carui dispozitii sunt raspandite intre mai multe legi, ordonante si decrete. Plafonarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea, de asemenea, sa reprezinte masuri care sa poata mentine un echilibru just intre interesele fostilor proprietari si interesul general al colectivitatii.
236. Tinand seama de numarul mare de persoane implicate si de consecintele grave ale unui asemenea dispozitiv, al carui impact asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale raman suverane pentru a alege, sub supravegherea Comitetului de Ministri, masurile generale care trebuie integrate in ordinea juridica interna, pentru a pune capat incalcarilor constatate de Curte.

4. Procedura care trebuie urmata in cauzele similare

237. Curtea reaminteste ca procedura hotararii-pilot are ca obiectiv sa permita ca reparatia cea mai rapida cu putinta sa fie oferita la nivel national tuturor persoanelor afectate de problema structurala identificata de hotararea-pilot. Astfel, in hotararea-pilot, se poate decide sa se amane toate cererile asemanatoare in esenta pentru a acorda timpul necesar introducerii unor masuri cu caracter general care sa rezolve respectiva problema structurala (
     Yuriy Nikolayevich Ivanov,
     citata anterior, pct. 95,
     Broniowski,
     citata anterior, pct. 198, si
     Xenides-Arestis impotriva Turciei,
     nr. 46347/99, pct. 50, 22 decembrie 2005).
238. In aceasta privinta, Curtea a considerat necesar, in unele dintre precedentele sale hotarari-pilot, sa adopte o abordare diferentiata in functie de introducerea in fata sa a cererilor dupa sau inainte de pronuntarea hotararilor respective
     [Bourdov (nr. 2),
     citata anterior, pct. 143-146, si
     Olaru si altii,
     citata anterior, pct. 60].
239. Pentru prima categorie, Curtea a considerat ca reclamantilor li s-ar putea cere sa isi prezinte capetele de cerere mai intai autoritatilor nationale. In ceea ce priveste a doua categorie, aceasta a considerat ca ar fi nedrept sa se solicite reclamantilor sa isi prezinte din nou capetele de cerere autoritatilor nationale, tinand seama de faptul ca suportau deja de mai multi ani consecintele incalcarii drepturilor lor garantate de conventie.
240. In toate situatiile, examinarea cauzelor similare a fost amanata pana la introducerea masurilor cu caracter general, pentru un an
     [
     Bourdov (nr. 2)
     ,
     citata anterior, pct. 143,
     Yuriy Nikolayevich Ivanov
     ,
     citata anterior, pct. 96, si
     Olaru si altii
     ,
     citata anterior, pct. 61] sau pentru sase luni (
     Suljagic impotriva Bosniei si Hertegovinei
     ,
     nr. 27912/02, pct. 65, 3 noiembrie 2009).
241. Tinand seama de numarul foarte important de cereri indreptate impotriva Romaniei privind acelasi tip de litigiu, Curtea decide sa amane pentru o perioada de optsprezece luni, incepand de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, examinarea tuturor cererilor rezultate din aceeasi problematica generala, pana la adoptarea de catre autoritatile romane a unor masuri care sa ofere o reparatie adecvata tuturor persoanelor vizate de legile de reparatie.
242. Decizia de amanare nu aduce atingere competentei Curtii de a declara inadmisibila orice cauza de acest tip sau de a lua act de o solutionare pe cale amiabila la care ar putea ajunge partile, in temeiul art. 37 sau art. 39 din conventie
     [
     Bourdov (nr. 2),
     citata anterior la pct. 144-146, si
     Olaru si altii
     ,
     citata anterior la pct. 61].

V. Cu PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

243. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

1. Prejudiciu

244. Primele doua reclamante, doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, solicita restituirea apartamentului in litigiu sau acordarea sumei de 82 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit, reprezentand valoarea apartamentului, stabilita in octombrie 2006 de un expert imobiliar. Cu titlu de prejudiciu moral, acestea solicita 8 200 EUR.
245. A treia reclamanta, doamna Ileana Florica Solon, solicita, cu titlu de prejudiciu material, suma de 832 684 EUR, si anume echivalentul valorii de piata a terenului la care se refera cererea sa de reparatie. In sprijinul pretentiilor sale, aceasta a prezentat Curtii doua rapoarte de evaluare redactate de doi experti imobiliari, din ianuarie-februarie 2009. Primul raport estimeaza valoarea de piata a bunului la 3 397 785 lei romanesti (RON), si anume 802 500 EUR, potrivit conversiei realizate de acelasi raport, in timp ce al doilea estimeaza bunul la 3 699 852 RON, si anume 860 280 EUR. Persoana in cauza sustine ca incalcarile pretinse i-au cauzat un sentiment de incertitudine si de frustrare. Aceasta reclama 7 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
246. Guvernul contesta aceste pretentii.
247. In ceea ce priveste cererea doamnelor Atanasiu si Poenaru, acesta subliniaza ca nicio instanta sau autoritate administrativa nu a recunoscut persoanelor in cauza un drept la restituirea apartamentului in litigiu. In ceea ce priveste valoarea acestui apartament, bazandu-se pe concluziile unei expertize imobiliare efectuate in noiembrie 2006, acesta sustine ca valoarea sa de piata este de 39 603 EUR.
248. Cu privire la cererea doamnei Solon, Guvernul reaminteste ca despagubirea stabilita prin hotararea din 21 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Craiova, iar ulterior prin hotararea din 30 martie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, era de 70 de dolari americani (USD) pe metru patrat. De asemenea, acesta observa ca, desi aceste hotarari faceau referire la un teren cu o suprafata de 2 140 m
     
     ²
     
     , reclamanta a indicat in formularul sau de cerere ca terenul in cauza avea o suprafata de doar 1 932 m2. In consecinta, Guvernul considera ca reclamanta limitase, astfel, obiectul cererii sale la valoarea unui teren de 1 932 mA
249. In ceea ce priveste prejudiciul moral pe care il invoca cele trei reclamante, Guvernul considera ca o constatare a incalcarii ar putea constitui o reparatie echitabila suficienta.
250. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 6 § 1 din conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza ca autoritatile nu s-au pronuntat cu promptitudine cu privire la cererile reclamantelor, calculand si platind despagubirile datorate. Tinand seama de natura incalcarilor constatate, Curtea considera ca reclamantele au suferit un prejudiciu material si moral.
251. In ceea ce priveste cererea doamnelor Atanasiu si Poenaru, Curtea observa diferenta dintre estimarea reclamantelor si cea prezentata de Guvern cu privire la valoarea apartamentului.
252. In privinta cererii doamnei Solon, Curtea constata ca reclamanta a obtinut recunoasterea prin hotarare definitiva a unei creante calculate pe baza a 70 USD pe metru patrat, cu titlu de despagubire pentru terenul de 2 140 mA
253. Avand in vedere ineficacitatea sistemului actual de restituire si tinand seama, in special, de varsta reclamantelor si de faptul ca acestea au demarat procedurile administrative in urma cu mai mult de noua ani, Curtea, fara sa anticipeze evolutia pe care ar putea sa o cunoasca in viitor mecanismul de despagubire, considera rezonabil sa aloce persoanelor in cauza o suma care sa constituie o solutionare definitiva si completa a prezentelor cauze.
254. Pe baza elementelor de care dispune si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, Curtea acorda, pentru toate prejudiciile, 65 000 EUR, doamnelor Atanasiu si Poenaru, si 115 000 EUR, doamnei Solon.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

255. Doamnele Atanasiu si Poenaru solicitasera 1 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in fata Curtii, din care onorariul simbolic de aproximativ 100 EUR al avocatului lor, C.-L. Popescu, care le apara
     pro bono.
     La 5 aprilie 2010, acestea au solicitat, de asemenea, rambursarea sumei de 677,26 RON, reprezentand cheltuielile postale efectuate cu ocazia trimiterii observatiilor complementare in vederea sedintei din 8 iunie 2010.
256. Doamna Solon solicitase 6 696,18 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii. Aceasta prezinta documente justificative pentru onorariul avocatului sau, in valoare de 6 000 EUR, precum si pentru cheltuielile postale si de traducere si pentru onorariul expertilor imobiliari, in valoare totala de 696,18 EUR. La 2 iunie 2010, aceasta a solicitat, de asemenea, rambursarea cheltuielilor de judecata efectuate pentru sedinta tinuta de Curte la 8 iunie 2010, si anume 2 150 EUR pentru onorariul avocatului sau si un total de 1 331,52 EUR pentru a acoperi cheltuielile de deplasare si de cazare ale acesteia.
257. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor de judecata, cu conditia ca acestea sa fie reale, justificate, necesare si rezonabile.
258. Totusi, considera excesiv onorariul avocatului doamnei Solon si sustine ca acesta nu a prezentat un centralizator care sa permita evaluarea numarului de ore lucrate de avocatul sau. In plus, considera ca onorariul platit expertilor imobiliari nu are legatura cu obiectul prezentei cauze, dat fiind ca reclamanta nu putea invoca un drept de creanta al carui mod de calcul fusese deja stabilit printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
259. In conformitate cu propria jurisprudenta, Curtea trebuie sa verifice daca cheltuielile de judecata, a caror rambursare este solicitata, au fost intr-adevar efectuate, daca acestea corespundeau unei necesitati si daca sunt rezonabile [a se vedea, de exemplu,
     Nilsen si Johnsen impotriva Norvegiei
     (MC), nr. 23118/93, pct. 62, CEDO 1999-VIII].
260. In ceea ce priveste suma solicitata de doamnele Atanasiu si Poenaru, suma de 1 770,66 EUR, platita de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara acopera cheltuielile de judecata reclamate. Prin urmare, Curtea decide sa respinga cererea reclamantelor cu acest titlu.
261. In privinta doamnei Solon, tinand seama de criteriile stabilite de jurisprudenta sa si in lipsa centralizatorului detaliat al orelor lucrate de avocatul care a reprezentat-o, Curtea ii acorda 5 000 EUR pentru cheltuielile de judecata. Din aceasta suma trebuie sa se deduca suma de 1 848,16 EUR, platita de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara, ceea ce face ca suma de plata ramasa sa fie de 3 151,84 EUR.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

262. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Decide sa conexeze cererile;
2. Declara cererile admisibile;
3. Hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie in ceea ce priveste reclamantele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru;
4. Hotaraste ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din conventie, in privinta reclamantei Ileana Florica Solon;
5. Hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie in privinta tuturor reclamantelor;
6. Hotaraste ca statul parat trebuie sa adopte masuri care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate la art. 6 § 1 din conventie si la art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor similare prezentei cauze, in conformitate cu principiile consacrate de conventie (supra, pct. 229-236). Aceste masuri vor trebui puse in aplicare in termen de optsprezece luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari;
7. Decide sa amane, pentru o perioada de optsprezece luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, examinarea tuturor cererilor rezultate din aceeasi problematica generala, fara a aduce atingere competentei Curtii de a declara inadmisibila orice cauza de acest tip sau de a lua act de o solutionare pe cale amiabila la care ar putea ajunge partile, in temeiul art. 37 sau art. 39 din conventie;
8. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantelor Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 65 000 EUR (saizeci si cinci de mii de euro), pentru toate prejudiciile, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, care trebuie convertita in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
2. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei Ileana Florica Solon, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 115 000 EUR (o suta cincisprezece mii de euro), pentru toate prejudiciile, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. 3 151,84 EUR (trei mii o suta cincizeci si unu de euro si optzeci si patru de centi), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanta, pentru cheltuielile de judecata;

3. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

9. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 12 octombrie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Josep Casadevall

Presedinte