Imputernicire scrisa data organizatiei sindicale de persoane care nu au calitatea de membru de sindicat
27 martie 2020Intervenirea prescriptiei achizitive, anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998
27 martie 2020
Inaplicabilitatea teoriei impreviziunii, producerea efectelor pentru viitor in cazul constatarii indeplinirii conditiilor
Domeniu asociat: Contracte - Clauze abuzive Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. nr. 719/24 octombrie 2017
Criticile apelantei-parate Banca referitoare la gresita constatare al caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevazute de art. 6 alin. 1 lit. b din Contractul de credit bancar ipotecar nr. XXXXXX46 din 16.08.2007, referitor la comisionul de administrare sunt nefondate.
In acest sens, Curtea noteaza ca nu poate primi criticile apelantei parate cu privire la faptul ca nu ar fi fost posibila examinarea de catre instanta a caracterului abuziv al clauzei care instituie comisionul de administrare cuprins in art. 6 alin1 lit. b din Contractul de credit bancar ipotecar nr. XXXXXX46 din 16.08.2007.
A sustinut apelanta parata ca aceasta examinare este exclusa, potrivit art. 4 parag. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE si, respectiv, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, deoarece aceste texte se refera la caracterul neevaluabil al naturii abuzive al clauzelor ce vizeaza pretul contractului.
Instanta de apel apreciaza ca, intr-adevar, si comisioanele intra in sfera notiunii de pret al contractului de credit, de vreme ce reprezinta contraprestatii solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Insa, Curtea retine ca in ultima parte a textelor de lege mai sus mentionate, se arata ca aceasta evaluare nu este posibila doar in masura in care respectivele clauze sunt exprimat intr- un limbaj usor inteligibil.
Mai mult, potrivit jurisprudentei C.J.U.E. (cauza C-484/08-„ Caja de Ahorros yMonte de Piedad de Madrid”), „dispozitiile art. 4 alin. 2 si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterului adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.
Drept consecinta, instantele au dreptul sa examineze caracterul abuziv al clauzelor privind pretul, chiar daca acestea sunt redactate in mod clar si inteligent, cu atat mai mult avand acest drept, atunci cand clauzele reclamate nu sunt redactate intr-un limbaj clar, precis, cum este cazul in speta de fata.
Instanta de control judiciar constata ca, pentru a se constata existenta caracterului abuziv al unei clauze, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor cerinte: clauza in litigiu sa nu fi fost negociata; prin ea insasi sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, dezechilibrul creat sa fie in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
Art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata numai prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
In cauza, parata apelanta nu aprobat ca a negociat efectiv si direct cu reclamantul- intimat clauza a carei nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000 astfel ca prezumtia relativa instituita de lege nu a fost rasturnata.
Contractele de credit sunt preformulate de banca, standardizate, iar consumatorul nu poate sa intervina, putand doar sa adere sau nu la ele.
Aceasta situatie de abuz de putere dominanta si de necesitate pentru consumator de a accepta conditiile impuse de profesionist, institutie de credit, este cea care a determinat
adoptarea legislatiei in materia protectiei consumatorului, cu scopul declarat comunitar si national, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesionistilor.
Astfel, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede ca se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat atunci cand a fost redactata in prealabil, iar consumatorul nu a putut sa influenteze continutul clauzei , cum este si contractul de credit in cauza.
In ceea ce priveste a doua conditie ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, crearea unui dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, Curtea apreciaza ca este indeplinita in cauza.
Astfel, pentru a se stabili daca aceasta conditie este indeplinita, instanta trebuie sa se raporteze la natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-au incheiat contractele, la circumstantele existente la momentul incheierii contractelor, lucru pe care instanta de fond l-a realizat.
In acest sens, Curtea observa ca art. 6 alin. 1 lit. b din contractul de credit nr. XXXXXX46/16.08.2007 stipuleaza: „Pentru creditul acordat banca percepe un comision de administrare a creditului:1.00flat calculat asupra sumei creditului; se achita din credit la data efectuarii primei utilizari din credit.”
Contrar sustinerilor apelantei clauza referitoare la comisionul de administrare nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamantul, deoarece contractul incheiat cu acesta a fost unul preformulat, cu clauze nenegociabile.
Tot astfel imprejurarea ca acest comision a fost platit o singura data la prima utilizare a creditului si ca a fost cunoscut de la momentul incheierii contractului de credit nu este suficienta pentru a inlatura lipsa negocierii acestuia, in conditiile in care imprumutatul nu are posibilitatea de a influenta continutul respectivei clauze, putand doar sa refuze incheierea contractului.
Curtea apreciaza ca aceasta clauza, prin ea insasi, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor, nefiind indicat in contract toate elementele necesare pentru perceperea lui.
Conform jurisprudentei CJUE: „art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractuala, cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical ,ci si contractul sa expuna in mod transparent functionarea mecanismului la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat consumatorul sa poata sa evalueze pe baza unor criterii clare si inteligibile consecintele economice care rezulta in ceea ce il priveste”(cauza Arpad Kasler impotriva OTP Jelzalogbank Zrt).
Astfel, instanta observa ca, in cuprinsul contractului de credit, nu exista o definire a activitatilor pe care parata le-a prestat in schimbul comisionului de administrare sau prestatiile efective in schimbul carora a perceput acest comision, cu atat mai mult cu cat acesta s-a achitat la data primei utilizari a creditului.
Drept urmare, instanta de apel constata ca dezechilibru semnificativ dintre drepturile si obligatiile partilor in cazul comisionului de administrare este evident.
Sustinerile apelantei, in sensul ca raportat la valoarea sumei imprumutate, la faptul ca acest comision nu este interzis de lege si ca necesitatea incasarii lui rezulta implicit din natura contactului si a obiectului de activitate a institutiei de credit, sunt lipsite de relevanta sub
aspectul analizat, atat timp nu rezulta din contract in mod clar, inteligibil care sunt prestatiile efective pentru care a perceput acest comision.
Raportat la modul neclar si neinteligibil in care a fost redactata respectiva clauza, precum si la caracterul lor nenegociat, Curtea noteaza ca aceasta este de natura sa creeze, in detrimentul consumatorului si contra cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea imprumutatului.
Fata de cele ce preced, Curtea constata ca, printr-o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale avute in vedere si examinate de instanta de apel, precum si a jurisprudentei CJUE, prima instanta a constatat caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 6 alin. 1 lit. b din contractul de credit incheiat de parti.
Atat timp cat s-a constatat caracterul abuziv al acestei clauze, in mod corect Tribunalul a dispus restituirea catre reclamant a sumei incasate cu titlu de comision de administrare, precum si a dobanzii legale, astfel ca si sub acest aspect criticile sunt nefondate.
Criticile apelantei referitoare la nemotivarea hotararii primei instante si la gresita aplicare a practicii ICCJ nu sunt fondate.
In acest sens, Curtea noteaza ca sentinta apelata este motivata in fapt si in drept, Tribunalul procedand la un examen efectiv al mijloacelor de aparare, argumentelor si elementelor supuse judecatii sale, in raport de circumstantele concrete ale spetei.
Contrar sustinerilor apelantei, deciziile pronuntate de Inalta Curte constituie un reper jurisprudential menit sa asigure o practica unitara, astfel ca referirile din cuprinsul motivarii la decizii relevante ale Inaltei Curti nu pot fi considerate decat argumente suplimentare celor avute in vedere la solutionarea cauzei.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea constata ca toate motivele de apel sunt nefondate, astfel ca apelul paratei este respins.
Procedand la examinarea criticilor din apelul reclamantului S.D. referitoare la gresita respingerii a solicitarilor privind riscul valutar, stabilizarea cursului de schimb valutar CHF- leu la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala si restituirea sumei achitata ca diferenta de curs intre cel stabilit la momentul incheierii contractului si cel la care s-a efectuat plata ratelor, Curtea retine ca acestea sunt nefondate.
In acest sens, Curtea noteaza ca banca parata a pus la dispozitia apelantului reclamant un imprumut in CHF, iar creditul a fost tras tot in aceasta moneda, partile stabilind in cuprinsul contractului ca si restituirea (plata) se va face in aceeasi moneda, respectiv CHF(art. 1pct. 1 si 2 din contract.)
Concluzia Curtii este intemeiata pe dispozitiile art. 1578 din Codul civil de la 1864, aplicabil in cauza, potrivit carora: „obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este intotdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract. Implinindu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii.”
Textul mai sus mentionat consacra principiul nominalismului, in temeiul caruia debitorul trebuie sa restituie suma imprumutata in moneda acordata.
Potrivit art. 1 din contractul de credit nr. XXXXXX46/16.08.2007, banca acorda imprumutatului un imprumut in suma de 71500 CHF, care urmeaza sa fie restituit in aceeasi valuta, potrivit cu graficul de rambursare(art. 5 pct. 1), in rate de credit.
Principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut, astfel incat clauza de risc valutar care figureaza in contractul de credit sau in graficul de rambursare, constituie doar reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
Potrivit jurisprudentei CJUE, astfel cum a fost dezvoltata in cauza C-280/1 Barclays Bank contra Sara Sannnchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale.
Prin Hotararea pronuntata in cauza C-280/1, din 30 aprilie 2014 Curtea a retinut ca: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibru contractual trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
De altfel, si in cauza C-186 Andriciuc vs. Banca Romaneasca Curtea a statuat ca revine instantei nationale sarcina sa verifice daca aceasta clauza reflecta prevederile din dreptul national care se aplica intre partile contractante independent de alegerea lor sau pe cele de natura supletiva si, prin urmare, aplicabile ope legis, cu alte cuvinte in lipsa unui acord diferit intre parti in aceasta privinta.
In aceste circumstante, este corecta statuarea primei instante potrivit cu care, in materia creditelor in valuta, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea unei actiuni intemeiate pe Legea 193/2000, cata vreme riscul valutar este consecinta aplicarii principiului nominalismului consacrat de legea interna si este suportat de consumator, nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit.
Retine instanta de apel ca, potrivit clauzelor de la art.5 pct. 3 si art. 9 pct. 1 din contractul de credit, imprumutatul se obliga sa alimenteze contul de disponibilitati al imprumutatului deschis la banca cu sumele necesare onorarii obligatiilor contractuale fata de banca, la fiecare scadenta. Astfel, obligatia contractuala a imprumutatului este aceea de a avea in cont suma necesara in CHF, orice operatiune de schimb valutar fiind externa mecanismului de derulare a contractului de credit.
Referitor la pretinsa lipsa de negociere a monedei creditului, Curtea noteaza ca apelantul reclamant a fost acela care a ales moneda creditului, respectiv a solicitat acordarea creditului sa se faca in moneda CHF, cata vreme banca avea disponibile credite valutare si in alte monede.
Este de principiu ca negocierea trebuie sa se poarte asupra clauzelor contractului, pretins a fi abuzive, iar nu asupra monedei creditului, care a fost decisa exclusiv de apelant, care a solicitat un imprumut in valoare de 71500 CHF, cu tragere facuta in moneda creditului si cu rambursare in aceeasi valuta.
Caracterul transparent presupune ca o clauza cuprinsa intr-un contract cu un consumator sa fie clara, precis determinata si fara echivoc, astfel incat pentru intelegerea acesteia sa nu fie necesare cunostinte de specialitate.
Curtea, procedand la evaluarea caracterului clar si inteligibil al clauzelor prin care apelantul reclamant a primit un credit in CHF si si-a asumat obligatia de restituire in aceeasi valuta, constata ca acestea sunt clare si inteligibile din punct de vedere gramatical in sensul ca s-a acordat un imprumut in 71500 CHF, iar rambursarea urmand a fi facuta in aceeasi
moneda, in concordanta cu principiul nominalismului monetar instituit de art. 1584 din Codul civil de la 1864.
„Onerozitatea” platilor determinate de fluctuatiile cursului valutar nu isi gaseste corespondent in vreun profit in patrimoniul bancii, tocmai in considerarea principului nominalismului monetar evocat mai sus.
Criticile apelantului-reclamant ce vizeaza neindeplinirea, de catre intimata a obligatiei de informare in sensul ca nu i s-a explicat istoricul evolutiei francului elvetian si riscurile generate de variatiile cursului de schimb valutar sunt neintemeiate, deoarece informarea privind riscul valutar nu este de esenta contractului de imprumut si nu tine de educatia financiara aferenta acestuia, ea vizand elementele/clauzele contractului de imprumut, cu privire la acestea trebuind sa fie corecta, echidistanta si transparenta.
Este real ca banca a prezentat moneda CHF ca fiind o moneda sigura, conform realitatii faptice si informatiilor avute la incheierea contractului.
In cauza, la momentul incheierii contractului si o lunga perioada de timp dupa acest moment cursul de schimb al CHF a fluctuat in limite rezonabile, si in niciun caz nu poate fi imputat bancii faptul ca nu a previzionat evolutia acestui curs, cu consecinta atentionarii apelantului in acest sens.
Curtea are in vedere ca, pe de o parte, obligatia de informare a bancii trebuie pastrata in limite rezonabile, neputandu-se pretinde unei banci anticiparea cursului valutar al unei monede pe o perioada indelungata de timp, de 384 de luni si pe de alta parte, ca si consumatorul are o obligatie de diligenta, in virtutea careia studiaza conditiile generale ale bancii si eventual solicita informatii suplimentare, explicatii sau clarificari.
Desi apelantul reclamant a sustinut, in esenta, reaua-credinta a bancii la momentul acordarii creditului in moneda CHF, datorita lipsei de informare a reclamantului asupra riscurilor la care se supune, Curtea constata ca nu a rasturnat prezumtia bunei-credinte, cata vreme reglementarile in materia protectiei consumatorilor au in vedere obligatia de informare a consumatorilor in mod corect, complet si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite, iar evolutia cursului valutar al monedei creditului nu era o caracteristica - nici macar neesentiala - a contractului de credit.
Fata de cele ce preced, Curtea constata ca prima instanta, printr-o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor legale incidente si a jurisprudentei CJUE, aplicabila situatiei concrete din speta a respins capetele de cerere referitoare la:
- constatarea nulitatii absolute a clauzelor inserate la art. 1 pct. 2, art. 5 alin. 1 in ceea ce priveste rambursarea creditului conform graficului de rambursare in CHF si art. 9 pct. 1 (sintagma la cursul practicat de Banca in ziua operarii) din Contractul de Credit nr. XXXXXX46 din data de 16.08.2007 raportat la faptul ca acestea sunt abuzive si contravin prevederilor Legii 193/2000, impunand consumatorului achitarea ratelor la un alt curs decat cel in raport de care s-au eliberat sumele imprumutate, cu efectul transpunerii in totalitate a riscului valutar asupra acestuia;
- stabilizarea si aplicarea pe tot parcursul derularii contractului de credit, a unui curs CHF-leu, egal cu cel existent la momentul semnarii contractului de credit - curs BNR 2,0093 lei si in consecinta, sa se dispuna, plata si incasarea ratelor pana la ajungerea la termen a contractului, la cursul de 2,0093 lei, indiferent de modalitatea in care se acopera ratele, prin depunere la casierie sau prin transfer din alte conturi;
- obligarea paratei la restituirea sumei de 39.103 achitata ca diferenta de curs intre cursul din momentul contractarii si cursul la care s-a efectuat plata ratelor, calculata de la data
incheierii contractului si pana la data introducerii actiunii precum si la restituirea sumelor ce urmeaza sa fie achitate cu acest titlu dupa aceasta data;
- constatarea nulitatii absolute a clauzei inserate la art. 14 din Contractul de credit nr. XXXXXX46 din 16.08.2007 raportat la faptul ca aceasta este abuziva si incalca prevederile Legii 193/2000;
Curtea nu primeste sustinerile apelantului referitoare la aplicarea in cauza a teoriei impreviziunii in raport de cele statuate prin deciziile nr. 623/2016 si 62/2017 a Curtii Constitutionale.
In acest sens, Curtea noteaza ca, prin decizia nr. 62/2017 a instantei de contencios constitutional, care a preluat argumentele din decizia nr. 623/2016 ale aceleiasi instante, s-a stabilit, de principiu, ca incidenta principiului nominalismului monetar in contractele de credit in franci elvetieni nu constituie o piedica in calea aplicarii mecanismului impreviziunii, daca sunt indeplinite conditiile de incidenta ale acestuia.
Astfel cum rezulta cu evidenta din considerentele deciziilor evocate mai sus, mecanismul impreviziunii nu se aplica automat, ci numai daca se invoca si se dovedesc indeplinite situatiile premiza.
Teoria impreviziunii inseamna adaptarea contractului sau incetarea acestuia, in conditiile strict stabilite de lege, ea producand efecte juridice numai pentru viitor, iar prestatiile deja executate ramanand castigate contractului.
Or, reclamantul nu a invocat niciun motiv de natura a fi incadrat in situatiile premiza ce trebuie analizate in vederea aplicarii eventualei teoriei a impreviziunii, limitandu-se a sustine aceleasi motive pentru care a cerut constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevazute de art. 1 pct. 2, art. 5 al. 1, art. 9 pct. 1 si art. 14 din Contractul de credit bancar ipotecar nr. XXXXXX46 din 16.08.2007.
In aceste conditii, Curtea apreciaza ca reclamantul nu a justificat ca se afla in situatia de a obtine adaptarea contractului ca urmare a aplicarii teoriei impreviziunii motiv pentru care nici aceste critici nu sunt primite.