Incidenta cazului de inchidere a procedurii insolventei prevazut de art.131 din Legea nr.85/2006.
19 martie 2020Inexistenta discriminarii fata de ceilalti functionari publici.
19 martie 2020
Indivizibilitatea caii de atac a revizuirii impotriva hotararilor de stramutare a judecatii unei cauze
Art. 509 alin.1 Cod procedura civila
Hotararea asupra stramutarii este definitiva, prin intermediul sau instanta competenta solutionand un incident procedural in legatura cu o eventuala banuiala legitima asupra impartialitatii judecatorului sau pentru motive de siguranta publica.
Solutionand doar un incident procedural, instanta nu examineaza situatia de fapt privitoare la conflictul de interese, astfel ca hotararea nu se pronunta asupra fondului si nici nu face o evocare a acestuia pentru a fi susceptibila de calea de atac a revizuirii potrivit art. 509 alin.1 Cod procedura civila.
(Decizia civila nr. 1/18.01.2016)
Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Pitesti, revizuientul A.A. a solicitat schimbarea sentintei civile nr.118/05.11.2014, pronuntata in contradictoriu cu SC A H. I. S. SRL, pentru motivul prevazut de art.509 alin.1 pct.5 Cod procedura civila.
In motivarea cererii s-a aratat in esenta ca dupa pronuntarea hotararii s-au descoperit inscrisuri doveditoare care nu au fost infatisate instantei dintr-o imprejurare mai presus de vointa revizuientului, inscrisuri de natura sa confirme o situatie de fapt diferita decat aceea avuta in vedere de instanta care a respins cererea de stramutare.
S-a mai aratat ca cererea de revizuire formulata impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de stramutare este admisibila, deoarece prin hotararea pronuntata in conditiile art. 140 si urmatoarele este una care evoca fondul.
La termenul de judecata din 18.01.2016, instanta din oficiu a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de revizuire.
Prin decizia civila nr. 1/18.01.2016, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca inadmisibila, cererea de revizuire a sentintei civile nr.118 din 5 noiembrie 2014, retinand ca sunt supuse revizuirii hotararile pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul unui drept cu privire la care s-a ivit conflictul de interese, potrivit art.509 alin.1 Cod procedura civila.
Hotararea asupra stramutarii este definitiva si se da fara nicio motivare, dispozitiile cuprinse in art.144 alin.2 Cod procedura civila avand un caracter derogatoriu de la regula motivarii hotararilor judecatoresti reglementata de art.425 alin.1 lit.b din acelasi cod.
Reglementarea potrivit careia hotararea este definitiva si fara nicio motivare nu trebuie inteleasa in sensul ca acest gen de hotarari sunt exceptate de la orice control judiciar, caile extraordinare de atac fiind susceptibile in conditiile prevazute de codul de procedura civila.
Hotararea pronuntata asupra stramutarii este una prin intermediul careia instanta competenta a solutionat un incident procedural ivit in cursul cercetarilor procesului civil in legatura cu o eventuala banuiala legitima a partii asupra impartialitatii judecatorilor, sau pentru motive de siguranta publica, avand in vedere circumstantele cauzei, calitatea partilor sau relatiile conflictuale locale.
Solutionand doar un incident procedural, instanta nu se pronunta asupra fondului si nici nu face o evocare a acestuia, intrucat solutia pronuntata nu este rezultatul examinarii situatiei de fapt privitoare la conflictul de interese care face obiectul litigiului.
Pentru nesolutionarea sau evocarea fondului prin hotararea pronuntata asupra stramutarii nu s-a putut retine indeplinita conditia reglementata de art.509 alin.1 Cod procedura civila, referitoare la obiectul cererii de revizuire, argumente in raport de care exceptia inadmisibilitatii este intemeiata, fiind respinsa cererea cu aceasta mentiune.