Dovada cu adeverinţă a grupei de muncă după modificarea art. 158 din Legea 263/2010

 

Cuprins pe materii: Litigii de muncă

Indice alfabetic: Acordare grupă de muncă. Probe

Temei de drept: art. 158 din Legea 263/2010, modificat prin Legea nr. 172/7 octombrie 2016

începând cu data de 12.11.2016, prin modificarea art. 158 din Legea 263/2010 conform Legii nr. 172/2016, adeverinţele eliberate de angajatori sau deţinătorii legali de arhive trebuie să fie susţinute de documentele verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, pentru a fi avute în vedere ca act doveditor al desfăşurării activităţii în grupa I sau II de muncă.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.

27/17.01.2018

Prin sentinţa civilă nr. 1586/20.09.2017, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatorul X. în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti - Comisia Centrală de Contestaţii, şi, în consecinţă:

A anulat Decizia nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de Casa Teritorială de Pensii

Iaşi.

A obligat intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să emită în folosul contestatorului X. o nouă decizie prin care să soluţioneze cererea de pensionare nr. 1206/06.01.2017 cu luarea în considerare, sub toate aspectele, a beneficiului desfăşurării activităţii în condiţiile grupei a I de muncă în perioada 11.07.1980 - 11.01.1993, potrivit Adeverinţei nr. 83/20.01.2011 eliberată de SC Nicolina SA Iaşi - în insolvenţă.

A obligat intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Pentru a se pronunţa astfel,
instanţa de fond a reţinut următoarele
:

Obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia formulată de contestatorul X. împotriva deciziei nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi (CTP Iaşi) privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă, anularea acestei decizii cu obligarea intimatei să emită o nouă decizie cu valorificarea Adeverinţei nr. 83/20.01.2011 eliberată de S.C. NICOLINA S.A. şi plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul contestator a adresat intimatei Casa Teritorială de Pensii Iaşi cererea înregistrată cu nr. 1206/06.01.2017 prin care a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă. Astfel, cum a precizat şi intimata CTP Iaşi, în întâmpinare, aceasta, studiind documentaţia aflată la dosar, a valorificat toate documentele depuse de către contestator cu excepţia Adeverinţei nr. 83/1400/20.01.2011.

S-a reţinut în decizia contestată cu nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017, emisă de intimata CTP Iaşi, faptul că, în urma examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la nr. 1206

din 06.01.2017, se respinge cererea de pensionare a contestatorului X., cu motivarea că: „nu s-a luat în calcul grupa I de muncă pentru perioada 11.07.1980-11.01.1993 menţionată în Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A., întrucât funcţia de sculer nu se încadrează în grupa I de muncă conform pct. 107 Anexa A din Ord. 50/90. Pentru a se putea încadra în grupă superioară de muncă se vor prezenta documente suplimentare din care să rezulte că a lucrat în aceleaşi condiţii cu personalul de bază precizat la pct. 107 Anexa 1 Ord. 50/90. Se respinge cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 55 din Legea 263/2010 în sensul că reclamantul contestator nu are vârsta standard redusă de pensionare şi nici nu s-a realizat stagiul complet de cotizare.

Împotriva deciziei contestate cu nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de intimata CTP Iaşi, contestatorul a formulat contestaţie în termen la Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), conform dispoziţiilor art. 149 alin. (1) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, contestaţia fiind înregistrată la intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi cu nr. 25428/13.03.2017, însă neprimind nici un răspuns de la această instituţie în termenul legal de 45 de zile (prevăzut de art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 pentru soluţionarea contestaţiei), a formulat prezenta contestaţie.

Instanţa de judecată a mai reţinut că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă, atestă faptul că reclamantul contestator X. a fost angajat cu contract individual de muncă la S.C. Nicolina S.A. Iaşi în perioada 02.07.1976-11.01.1993, iar în perioada 11.07.1980-11.01.1993 acesta, având meseria/funcţia de sculer a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992, temeiul juridic al încadrării în grupa I-a de muncă îl reprezintă Ordinul ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pt. Protecţia Muncii nr. 50/1990 anexa I, poz. 107 art. 3.

Se precizează în adeverinţa, mai sus menţionată, ca şi „observaţii” că reclamantul contestator X. a lucrat ca sculer în secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald cu ciocane şi prese peste 200 kg f.

Se menţionează că adeverinţa s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societăţii, cunoscându-se prevederile art. 288 şi 289 din Codul penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 „pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) şi art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori şi a duratei de asigurare, realizată până la data de 01.04.2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege”, iar conform dispoziţiilor art. 158 alin. (2) din acelaşi act normativ „adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001”.

Instanţa de fond a reţinut că prin Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 emisă de S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă, au fost reluate datele din carnetul de muncă al contestatorului, adeverinţa întărind astfel aceste date (din carnetul de muncă), nespecificând alte date care să contrazică pe cele din carnetul de muncă, încât să nască îndoieli cu privire la veridicitatea acestora (poziţia 8-poz. 28 din carnetul de muncă).

Tribunalul a reţinut şi faptul că adeverinţa nu a fost anulată, astfel încât aceasta produce efecte juridice depline. În dreptul român există remedii utile, necesare şi eficiente pentru verificarea validităţii menţiunilor înscrise în actele intrate în circuitul civil şi atât timp cât această adeverinţă nu a fost anulată, ea produce efecte juridice erga omnes, făcând dovada deplină a încadrării în grupa a I-a de muncă pentru întreaga perioadă precizată în cuprinsul ei.

În prezenta cauză, s-a constatat că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 emisă de angajatorul S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă are în vedere menţiunile obligatorii ale formularului impus în anexa nr. 14 din HG nr. 257/2011, respectă cerinţele prevăzute de art. 126 din H.G. nr. 257/2011, a fost eliberată în conformitate cu prevederile legale şi deci se impune valorificarea ei, refuzul intimatei Casa Teritorială de Pensii Iaşi, în acest sens, fiind nelegal. Pe de altă parte, potrivit punctului 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de muncă.

Conform dispoziţiilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 şi ale art. 11 din H.G. 261/2001, nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă în condiţii deosebite se face de către angajator împreună cu sindicatele din unităţi, nefiindu-i astfel imputabilă contestatorului menţionarea greşită a temeiului juridic al încadrării în grupa de muncă.

Susţinerile intimatei CTP Iaşi din întâmpinare, potrivit cărora funcţia avută de reclamantul contestator nu se regăseşte la pct. 107 Anexa I din Ordinul nr. 50/1990 sunt neîntemeiate raportat şi la dispoziţiile art. 6 din acelaşi ordin care prevăd că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Încadrarea în grupe de muncă se face de către angajator, acesta revenindu-i întreaga răspundere, inclusiv pentru adeverinţele eliberate. În acelaşi sens, potrivit dispoziţiilor art. 125 din H.G. nr. 257/2011 angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Pentru toate considerentele menţionate, Tribunalul Iaşi a constatat că este întemeiată cererea contestatorului privind valorificarea la stabilirea drepturilor de pensie a menţiunilor privind încadrarea în grupa a I-a de muncă conform Adeverinţei nr. 83/1400/20.01.2011 emisă de S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 263/2010, a admis contestaţia şi a dispus anularea Deciziei nr. 1206/R/2017 din

2017. obligând intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să emită în folosul contestatorului X. o nouă decizie prin care să soluţioneze cererea de pensionare nr. 1206/06.01.2017 cu luarea în considerare, sub toate aspectele a beneficiului desfăşurării activităţii în condiţiile grupei a I-a de muncă în perioada 11.07.1980-11.01.1993.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi a fost obligată să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa în original nr. 1015/07.09.2017 aflată la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Susţine apelanta că în mod corect nu a luat în considerare adeverinţa 83/1400/20.01.2011, conform căreia contestatorul ar fi lucrat ca sculer în grupa 1 de muncă în perioada 11.07.198011.01.1993 conform poz. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990 şi art. 3 din acelaşi act normativ.

Aşa cum atestă poz. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990, se încadrează în grupa 1 de muncă locurile de muncă care presupun operaţiuni de forjare şi presare la cald cu ciocane şi prese peste 200 kg/f. De asemeni, legiuitorul înţelege să acorde grupa superioară de muncă acelor locuri de muncă din secţia Forjă - Arcuri din cadrul întreprinderii de vagoane Arad.

Or, intimatul a avut meseria de sculer, acest lucru presupunând o cu totul altă activitate decât cea pe care legiuitorul o inserează în prevederile pct. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990, el neputând să-şi desfăşoare activitatea efectiv în respectivele locuri de muncă.

Invocând prevederile art. 158 ind. 3-6 din Legea 263/2010, art. 124 alin. 1 lit. h) şi alin. 6 din HG 257/2011, apelanta susţine că, în ceea ce priveşte condiţiile de fond ale încadrării în grupă de muncă, este esenţial ca temeiul juridic invocat de angajatori/foşti angajatori să fie corect, clar şi în concordanţă cu documentele de vechime, cu locul de muncă, funcţia şi activitatea persoanei respective care, practic, au atras această încadrare. Încadrarea în grupe superioare de muncă poate fi considerată corectă şi validă doar dacă are temei legal şi respectă prevederile Ord. nr. 50/1990, în litera şi spiritul în care acestea au fost elaborate şi aprobate.

Mai susţine apelanta şi că, criteriile avute în vedere la valorificarea adeverinţelor de grupă de muncă nu sunt arbitrare sau particularizate de la caz la caz, ci urmăresc în mod permanent şi unitar: - respectarea condiţiilor şi formatului prevăzute de Legea nr. 263/2010 şi H.G. nr. 257/2010 (respectiv a) precizarea corectă a perioadei/perioadelor şi funcţiei deţinute, în concordantă cu înscrierile din carnetul de muncă; b) precizarea corectă a temeiului legal pentru încadrarea în grupă superioară de muncă, conform Ord. nr. 50/1990, respectiv a punctelor specifice din Anexele nr. 1/2 şi a procentului de timp în care activitatea s-a desfăşurat în grupe superioare de muncă; c) precizarea actul intern de nominalizare propriu-zisă în grupă superioară de muncă sau în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative); - respectarea condiţiilor şi procedurii de încadrare în grupe superioare de muncă prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 (respectiv a) nivelul noxelor existente la locurile, activităţile, meseriile, funcţiile prevăzute în aceste grupe depăşea nivelul maxim admis în Normele de protecţie a muncii; b) existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuia să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor; c) nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi II de muncă sa făcut de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective; d) încadrarea în grupele I şi II de muncă s-a făcut proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să fi lucrat în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru); - concordanţa între meseria/funcţia deţinută, activităţile desfăşurate şi locurile efective de desfăşurare şi cele prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990, cu posibilitatea dovedirii acestora prin buletine de determinare a noxelor, fişa postului si actele interne privind schimbarea locului de muncă, detaşarea, delegarea de atribuţii.

Invocă apelanta şi că, în baza dispoziţiilor legale, casele judeţene de pensii au dreptul să verifice dacă există documente din care să rezulte că activitatea salariatului a fost încadrată în grupa de muncă menţionată în adeverinţă. Chiar dacă angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea datelor înscrise în carnetul de muncă şi eventuale adeverinţe, Casa Judeţeană de Pensii este abilitată să analizeze elementele de fond şi formă, mai ales respectarea temeiurile legale pentru încadrarea în grupă superioară de muncă, să analizeze chiar conţinutul adeverinţei, prin raportare la alte înscrisuri doveditoare şi să refuze valorificarea acesteia atunci când constată că aspectele menţionate nu sunt dovedite, aşa încât stabilirea drepturilor de pensie să fie legală, corectă, obiectivă şi responsabilă.

Din procesul verbal nr. 33/120/06.01.1992 a SC NICOLINA SA Iaşi rezultă că sculerii din secţia forjă sunt încadraţi în grupa a II-a de muncă.

Astfel, nu s-a luat în calcul grupa I de muncă conform adeverinţei nr. 83/20.01.2011 eliberată de S.C Nicolina S.A., întrucât meseria de sculer nu se încadrează în grupa I de muncă, conform pct. 107 din Ordinul 50/1990 Anexa I, şi nu se regăseşte în actul intern al unităţii.

În concluzie, se solicită admiterea apelului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În drept, au fost invocate disp. art. 466 şi urm. NCPC.

Intimatul X. a formulat
întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea apelului, considerând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, fiind în mod corect motivată în fapt şi în drept, redându-se din considerentele sentinţei apelate. În continuare, redând din istoricul cererii de pensionare şi a contestaţiei formulate, precum şi prevederile art. 52, 55 alin. 1, 158 din Legea 263/2010, ale pct. 1, 4, 5, 6 din Ordinul 50/1990, art. 19 din Legea 19/2000, art. 1, 2, 10, 14, 15 din HG 261/2001, intimatul concluzionează că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 263/2010, activitatea sa desfăşurându-se în condiţii deosebite de muncă ce se încadrează în grupa I şi poate beneficia şi de facilitatea prevăzută de art. 55 din Legea nr. 263/2010 privind pensionarea la limită de vârstă cu reducerea vârstei standard corespunzător perioadelor lucrate în grupa I de muncă.

În ce priveşte neîncadrarea funcţiei de sculer în grupa I de muncă, intimatul susţine că, în perioada 17.07.1980-11.01.1993, a lucrat ca lăcătuş în Secţia Forjă şi a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992, temeiul juridic al încadrării reprezentându-l Ordinul nr. 50/1990 al MMPS, anexa I poz. 107 alin. 3. S-a precizat, de asemenea, că ,,a lucrat în Secţia de Forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald cu ciocane şi prese peste 200 kgf".

Or, mai susţine intimatul, aşa cum rezultă din textele de lege invocate, principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă sau în condiţii deosebite sau speciale nu este exclusiv regăsirea în liste sau nominalizarea de către conducerea unităţilor, ci încadrarea se face pe baza existenţei condiţiilor de muncă deosebite şi a uzurii capacităţii de muncă a persoanelor ce lucrează în acest climat nefavorabil de risc, concluzie ce se regăseşte şi în normele de aplicare ale actelor invocate: Ordinul nr. 50/1990, H.G nr. 1223/1990 sau Legea nr. 19/2000.

În consecinţă, se solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei, cu cheltuieli de judecată.

În apel nu s-au solicitat probe noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă, atestă faptul că X. a fost angajat cu contract individual de muncă la S.C. Nicolina S.A. Iaşi în perioada 02.07.1976-11.01.1993, iar în perioada 11.07.198011.01.1993 acesta, având meseria/funcţia de sculer a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992, temeiul juridic al încadrării în grupa I-a de muncă reprezentându-l Ordinul ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pt. Protecţia Muncii nr. 50/1990 anexa I, poz. 107 art. 3. Se precizează, într-adevăr, că X. a lucrat ca sculer în secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald cu ciocane şi prese peste 200 kg f.

Se menţionează şi că adeverinţa s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societăţii, cunoscându-se prevederile art. 288 şi 289 din Codul penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Însă, deşi a redat dispoziţiile art. 159 alin. 1 şi 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010,
prima instanţă nu a avut în vedere forma modificată a art. 158 din Legea 263/2010
.

Astfel, art. 158 - iniţial cu alin. (1) - (4) - a fost modificat de pct. 3 al art. unic din
Legea nr. 155 din 18 iunie 2015
,
publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 22 iunie 2015, alin. 2 enunţat de prima instanţă devenind alin. 4.

Ulterior, prin pct. 1 şi 2 al art. I din
Legea nr. 172 din 7 octombrie 2016
,
publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din 13 octombrie 2016,
s-au introdus alin. 3 ind. 1, 3 ind. 2, alin. 5, 6 si 7 ale art. 158
,
având următorul conţinut: ,,(3

^A

1) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(3A2) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

4. Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
5. Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.
6. În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.
7. În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă”.

Modificările aduse textului art. 158

din Legea 263/2010 prin Legea nr. 172/7 octombrie 2016 au intrat în vigoare la data de 12.11.2016.

În atare condiţii, la data formulării cererii de pensionare nr. 1206/06.01.2017

de către contestatorul-intimat X., erau aplicabile prevederile art. 158 modificat

şi completat prin Legea 155/2015 şi Legea 172/2016.

Or, examinând cererea intimatului prin prisma dispoziţiilor modificate ale textului legal incident, Curtea de Apel constată că în mod greşit prima instanţă a dat eficienţă Adeverinţei nr. 83/20.01.2011 eliberată de SC Nicolina SA Iaşi ca act doveditor al desfăşurării activităţii în condiţiile grupei a I de muncă în perioada 11.07.1980 - 11.01.1993.

Astfel, în primul rând, greşit a reţinut tribunalul că prin adeverinţă au fost reluate datele din carnetul de muncă al contestatorului, deşi în carnetul de muncă nu există nici o menţiune cu privire la desfăşurarea activităţii în grupe de muncă.

În acest context devin aplicabile prevederile art. 158 (3

^A

2) din Legea nr. 263/2010, ce permit dovedirea vechimii realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Însă, potrivit art. 158 alin. 4, adeverinţele sunt valorificate
numai în situaţia în care au fost emise

conform legii,
pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001,
documentele verificabile fiind enumerate cu titlu exemplificativ în alin. 5.

În al doilea rând, greşit a reţinut tribunalul că adeverinţa nu a fost anulată, astfel încât aceasta produce efecte juridice depline şi face dovada încadrării în grupa a I-a de muncă pentru întreaga perioadă precizată în cuprinsul ei, omiţând a avea în vedere prevederile alin. 6 al art. 158 din Legea 263/2010 actualizată.

Tocmai în considerarea acestor prevederi, intimata-apelantă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a solicitat lichidatorului judiciar al SC Nicolina SA (fostul angajator al contestatorului-apelant) ,,
documentul verificabil
” în baza căruia a fost eliberată adeverinţa în discuţie,
respectiv
Procesul-verbalnr. 33/120/06.01.1992
,
aşa cum rezultă din cuprinsul actului.

Or, din conţinutul extrasului
Procesului-verbal nr. 33/120/06.01.1992

(aflat la fila 28 dosar fond), ce reprezintă, în fapt,
actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă

(la care se referă alin. 5) rezultă că
„
sculerii” din secţia „Forjă” au fost încadraţi în grupa II de muncă,

în baza poz. 28 şi art. 3 Anexa 2 la Ordinul 50/1990.

Aşadar, deşi Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A. Iaşi - în insolvenţă, atestă faptul că X. în perioada 11.07.1980-11.01.1993, având meseria/funcţia de
sculer

a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin
procesul-verbal nr.

33/120/06.01.1992, actul de nominalizare, respectiv procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992 prevede încadrarea tuturor sculerilor din secţia „Forjă” în
grupa II

de muncă.

În plus, chiar în contractul de muncă din 01.07.1991 al contestatorului-intimat este menţionată
grupa II

de muncă (fila 14 dosar fond).

În condiţiile în care atât carnetul de muncă, cât şi dispoziţiile de repartizare ş.a., depuse la dosar chiar de contestator, rezultă că, în perioada 11.07.1980-11.01.1993, acesta a avut funcţia
de sculer la secţia Forjă şi nu există nici un alt document întocmit anterior datei de 1 aprilie 2001 care să ateste încadrarea intimatului-contestator în grupa I de muncă (respectiv că X. a lucrat ca sculer în secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald cu ciocane şi prese peste 200 kg f, şi nu în aceleaşi condiţii ca ceilalţi sculeri din secţia forjă), Curtea de Apel constată că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A. Iaşi, deşi cuprinde toate menţiunile obligatorii impuse de HG nr. 257/2011, nu poate fi valorificată, conform alin. 4 al art. 158 din Legea 263/2010.

Conform modificărilor legislative anterior menţionate, adeverinţa în discuţie nefiind susţinută de documentele verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi avută în vedere ca act doveditor al desfăşurării activităţii în grupa I de muncă, aşa cum solicită contestatorul-intimat.

Or, în condiţiile în care contestatorul-intimat nu poate beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare ca urmare a valorificării perioadei 11.07.1980-11.01.1993 în grupa I de muncă, conform art. 55 din Legea 263/2010, în mod corect a fost respinsă cererea acestuia prin Decizia nr. 1206/R/21.02.2017.

În situaţia în care contestatorul va obţine o altă adeverinţă eliberată cu respectarea legislaţiei actuale, poate formula o nouă cerere de pensionare la îndeplinirea condiţiilor de vârstă şi stagiu de cotizare.

Pentru toate aceste considerente, constatând întemeiate motivele invocate, în baza disp. art. 480 alin. 2 NCPC, Curtea de Apel admite apelul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei formulate de X. împotriva Deciziei nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017.