Cerere în pretenţii întemeiată pe disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii. Sarcina probei întrunirii condiţiilor plăţii nedatorate

 

Cuprins pe materii: Litigii de muncă

Indice alfabetic: Plată nedatorată. Sarcina probei

Temei de drept: Codul muncii, art. 256 alin. 1; Codul de procedură civilă, art. 249, art. 255 alin. 2

Potrivit art. 256 alin. 1 Codul muncii, „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie ”. Chiar dacă este o prevedere specială din Codul muncii, regimul comun al plăţii nedatorate este aplicabil şi în cadrul conflictelor de muncă, atât timp cât legiuitorul nu a înţeles decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate şi în dreptul muncii, fără a detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.

In consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare.

Sarcina probei revine, în acest caz, reclamantului, potrivit prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, care trebuie să dovedească nu doar plata sumei a cărei restituire se solicită, ci si caracterul nedatorat al acestei plăţi.

Dovada titlului cu care s-a făcut plata este necesară pentru a răsturna prezumţia legală relativă instituită în favoarea pârâtului de dispoziţiile art. 1341 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

întrucât verificarea îndeplinirii condiţiilor plăţii nedatorate implică mai multe aspecte, respectiv, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare, sarcina probei plăţii nu este atenuată în cauză, în condiţiile art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul în care pârâtul contestă caracterul nedatorat al plăţii.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.

50/25.01.2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. XX26/99/02.05.2017, reclamantul colegiul naţional a chemat în judecată pe pârâta X, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 335 lei actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând suma nedatorată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul susţine că, în urma unor litigii de muncă cu sindicatele, a fost obligat prin sentinţe civile definitive la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, însă, în momentul efectuării plăţilor către salariaţii cărora le-au fost admise cererile în instanţe, din eroare s-au efectuat plăţi ale acestor diferenţe salariale şi către angajaţi care nu erau menţionaţi în sentinţele civile. Arată reclamantul că, în urma verificărilor Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Iaşi, s-a dispus ca măsură, recuperarea sumelor plătite nelegal şi necuvenit, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 53/2001, Codul de procedură civilă şi Decizia nr. 137/2016 a Curţii de Conturi Iaşi. În probaţiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, ce au fost depuse, în copie, odată cu cererea de chemare în judecată. Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că măsura dispusă de reclamant, de recuperare a sumei de 335 lei nu are niciun fundament legal deoarece acesta nu a făcut dovada efectuării plăţii nedatorate, pentru a putea fi în drept să solicite restituirea acesteia, sens în care a invocat art. 1341 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 1470 din Codul Civil.

Faptul că reclamantul a fost obligat prin Decizia nr. 137/2016 emisă Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a jud. Iaşi, să ia măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul acţiunii de audit financiar, nu îl exonerează retroactiv de obligaţia de plată deja stabilită la momentul efectuării controlului prin hotărâri judecătoreşti, pentru ca acesta să califice plata ca fiind nedatorată ori nelegală şi nu îl exonerează nici de obligaţia de a justifica suma solicitată şi de a indica metoda de calcul, atât timp cât reclamantul a plătit în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive nu poate solicita restituirea acestor bani, fără a arăta cum s-a ajuns la suma respectivă.

Apreciază pârâta că reclamantul trebuie să arate cum a ajuns la suma de 335 lei şi chiar şi în ipoteza în care ar proba faptul că aceasta este justificată şi corect calculată, nu se poate vorbi de o plată nedatorată deoarece nu s-a plătit fără a datora, ci ar putea fi incidente dispoziţiile îmbogăţirii fără justă cauză - art. 1345 Codul civil pentru ceea ce s-a plătit în plus, iar reclamantul ar trebui să facă dovada faptului că îmbogăţirea subzistă la momentul sesizării instanţei conform art. 1347 din Codul civil.

În subsidiar, pârâta solicită să se constate incidenţa compensaţiei legale şi eficienţa dispoziţiilor art. 1616 din Codul civil şi ale art. 1617 alin. 1 din acelaşi act normativ, motivând că sumele de bani reprezentând diferenţe de drepturi salariale la care a fost obligat reclamantul în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi a căror restituire în parte o solicită, au fost eşalonate şi nu au fost plătite în întregime, astfel încât în sarcina reclamantului subzistă obligaţia de plată a restului tranşelor.

În drept, pârâta invocă dispoziţiile art. 1341, art. 1345, art. 1347, art. 1470, art. 1616 şi ale art. 1617 din Codul civil precum şi prevederile art. 272 din Codul muncii.

În probaţiune, pârâta solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte înscrisuri necesare dovedirii apărărilor formulate.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru X, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stingerea obligaţiei de plată a sumei de 335 lei a pârâtei X către reclamantul colegiul naţional, ca efect al compensaţiei legale.

În motivarea acestei cereri se arată că reclamantul colegiul naţional a fost obligat, în calitate de angajator, la plata unor diferenţe de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti pe baza cărora s-a făcut calculul şi s-a virat o parte din acestea, că plata a fost eşalonată pe 5 ani, obligaţia de plată nefiind încă stinsă în totalitate, întrucât ultima tranşă va fi scadentă în anul 2018, că în anul 2017 este scadentă una din tranşe în cuantum de 35%, care încă nu a fost virată în contul său şi că reclamantul are, deci, o datorie certă, lichidă şi exigibilă.

Se apreciază că, dat fiind faptul că prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat de la pârâtă restituirea sumei de 335 lei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1616 şi art. 1617 din Codul civil, privind compensaţia legală, respectiv: „Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele” (art. 1616), „Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură” (art. 1617 alin.1).

În concluzie, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru X solicită admiterea cererii reconvenţionale şi stingerea obligaţiei pârâtei de a restitui suma solicitată de către reclamant, prin compensare legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 209 din Codul de procedură civilă, ale art. 1616 şi art. 1617 din Codul civil.

Colegiul naţional a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată motivat de faptul că este instituţie publică, ordonator terţiar de credite, iar sumele de bani necesare acoperirii obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti le sunt virate succesiv în conturi, funcţie de bugetele alocate, astfel încât nu sunt în situaţia de a avea disponibilităţi în cont, cu această destinaţie, fapt ce face imposibilă utilizarea acestei instituţii.

În drept, a fost invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1716/06.09.2017, Tribunalul Iaşi a hotărât:

„Respinge cererea formulată de reclamantul colegiul naţional în contradictoriu cu pârâta X.

Respinge cererea reconvenţională formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar în numele şi pentru membrul de sindicat X în contradictoriu cu reclamantul pârât colegiul naţional.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pârâta X a fost salariata reclamantului colegiul naţional, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1273/01.09.2008, pe funcţia de profesor de fizică.

Reclamantul colegiul naţional a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 335 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând sumă nedatorată. Prin decizia nr. 137/07.11.2016, Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi a decis înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă şi/sau fiscală controlată si aplicarea unor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora, respectiv înregistrarea în contabilitate şi recuperarea prejudiciilor aduse bugetelor publice, împreună cu beneficiile nerealizate, identificate în timpul misiunii de audit financiar, reîntregirea creditelor bugetare afectate, extinderea verificărilor la nivelul exerciţiului bugetar 2015-2016, şi anterior acestora, în vederea stabilirii întinderii şi mărimii eventualelor prejudicii aduse bugetelor publice datorate efectuării de plăţi nelegale sub formă de drepturi salariale de natura celor constatate în timpul misiunii de audit etc.

Potrivit dispoziţiilor art. 256 alin. 1 Codul muncii: „Salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorată este obligat să o restituie.” În practica judiciară s-a subliniat constant că, în sarcina salariatului obligat la restituire, nu se reţine vinovăţia celui în cauză, iar obligaţia de restituire care se naşte în sarcina salariatului nu reprezintă o forma a răspunderii patrimoniale, dar că raţiunea acestei obligaţii se întemeiază pe îmbogăţire fără justă cauză (art. 1345 din Codul civil).

Potrivit dispoziţiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

În speţă, reclamantul nu a reuşit să probeze pretenţiile, astfel încât nu se poate dispune de către instanţă restituirea sumei solicitate, deoarece din înscrisurile înaintate la dosarul cauzei nu rezultă că sumele, prevăzute în tabelele intitulate „Situaţia sumelor acordate necuvenit” şi „Situaţia sumelor brute calculate ca diferenţe salariale - hotărâri judecătoreşti”, au fost încasate de pârâtă, acestea nefiind însoţite de statul nominal de plată corespunzător funcţiei/postului ocupat din statul de funcţiuni, respectiv de profesor de fizică, care să conţină semnătura acesteia.

În situaţia în care pârâta nu s-a prezentat pentru a ridica direct suma de bani ce face obiectul prezentelor pretenţii, iar reclamantul, în temeiul art. 5 şi 7 din O.U.G. nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice, prin care s-a trecut la utilizarea cardurilor, a recurs la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune, instanţa apreciază că acesta avea posibilitatea demonstrării plăţii sumei de 335 lei, prin ordinul de plată al viramentul bancar în contul pârâtei.

Aşadar, din ansamblul probator administrat în cauză instanţa constată că reclamantul nu a reuşit să dovedească prin niciun document justificativ existent la dosarul cauzei, că a efectuat plata sumei de 335 lei, motiv pentru care reţine că nu se poate angrena obligaţia pârâtei la plata acestei sume, pârâta neputând fi ţinută să restituie prezumtivele sume pretins a fi încasate.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru X instanţa urmează a o respinge, având în vedere modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată, respectiv de respingere a solicitării de obligare a pârâtei X la restituirea sumei de 335 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând sumă nedatorată, pentru lipsa probaţiunii obligaţiei de restituire a acestei sume de către pârâtă, motiv pentru care tribunalul nu poate da eficienţă prevederilor art. 1616 şi art. 1617 din Codul civil, întrucât compensaţia judiciară operează doar atunci când există două datorii certe, lichide şi exigibile, nu şi în absenţa debitului pârâtei faţă de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul colegiul naţional, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a susţinut că pârâta nu contestă niciun moment remiterea sumelor solicitate a fi restituite către unitatea de învăţământ. Cu privire la plata salariilor, apelanta a arătat că utilizează cardurile, astfel încât suma solicitată a fost achitată prin ordin de plată.

În drept: art. 466 si urmat C.pr.civ.

Intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de colegiul naţional şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei Tribunalului nr. 1716/09.10.2017.

În fapt, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantul apelant colegiul naţional ca neîntemeiată, „pentru lipsa probaţiunii obligaţiei de restituire a sumei de către pârâta intimată, în aceste condiţii "neputând fi ţinută să restituie prezumtivele sume pretins a fi încasate".

Învederează faptul că apelul formulat de unitatea de învăţământ este neîntemeiat, unicul motiv invocat fiind necontestarea de către pârâta intimata a sumelor a căror restituire i-a fost solicitată, ceea ce nu este adevărat.

Prin întâmpinarea formulată la fond a susţinut nelegalitatea măsurii de restituire a sumei solicitate, deoarece nu a existat o plată nedatorată atât timp cât apelantul reclamant a plătit cu intenţia de a stinge nişte datorii prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive. Aşadar, cât timp apelantul a plătit în temeiul unor titluri executorii, el nu poate solicita restituirea acestor bani, şi nici nu poate califica plata ca fiind nedatorată.

Deşi a avut posibilitatea probării pretenţiilor solicitate în faţa instanţei de fond, apelantul a ales să nu depună niciun document justificativ care să ateste faptul că intimata a încasat suma de 335 lei, faptul că această valoare este rezultatul unui calcul corect şi că depăşeşte suma datorată în temeiul hotărârilor judecătoreşti menţionate.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat.

Reclamantul colegiul naţional prin acţiunea formulată a solicitat obligarea pârâtei X la plata sumei de 335 lei, susţinând că reprezintă o plată nedatorată.

Având în vedere principiului disponibilităţii părţilor asupra fixării limitelor cererii, reclamantul fiind cel care stabileşte obiectul cererii, precum şi temeiul juridic al acesteia, se constată că în prezenta cauză instanţa a fost învestită cu o cerere în pretenţii întemeiată pe disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii, obiectul cererii şi temeiul legal fiind precis determinate de reclamant.

Referitor la invocarea plăţii nedatorate, Curtea de Apel reţine că potrivit art. 256 alin. 1 Codul muncii, „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea de Apel apreciază că regimul comun al plăţii nedatorate este aplicabil şi în cadrul conflictelor de muncă, atât timp cât legiuitorul nu a înţeles decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate şi în dreptul muncii, fără a detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.

În consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare.

În cauza de faţă este evident că între părţi există raporturi juridice de muncă, iar pretenţia dedusă judecăţii reprezintă o cerere de restituire a unei sume de bani, despre care se pretinde că a fost achitată pârâtei cu titlu de diferenţe salariale necuvenite.

În ceea ce priveşte sarcina probei, prima instanţă a reţinut corect că aceasta revine reclamantului, potrivit prevederilor art. 249 Cod procedură civilă.

Aşadar, reclamantului îi revenea sarcina de a proba nu doar plata sumei a cărei restituire se solicită, ci şi caracterul nedatorat al acestei plăţi.

Apelantul reclamant a susţinut că suma de 335 lei a fost avansată pârâtei cu titlu de diferenţe salariale necuvenite. Plata sumei de 335 lei nu a fost însă dovedită, reclamantul nedepunând nici un document justificativ, în sensul art. 168 alin. 1 Codul muncii, cu privire la efectuarea plăţii.

Pe lângă dovada plăţii, apelantul reclamant trebuia să dovedească şi caracterul nedatorat al plăţii.

Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 335 lei ca urmare a faptului că prin Decizia nr. 137/07.11.2016, Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi a apreciat că drepturile salariale acordate în baza unor hotărâri judecătoreşti personalului didactic de la colegiul naţional a fost stabilit şi plătit într-un cuantum superior celui legal. În susţinerea pretenţiilor, alături de Decizia nr. 137/07.11.2016, reclamantul a anexat exclusiv tabelele intitulate „Situaţia sumelor acordate necuvenit” şi „Situaţia sumelor brute calculate ca diferenţe salariale - hotărâri judecătoreşti” şi notificarea către pârâta intimată. Or, din cuprinsul Deciziei nr. 137/07.11.2016 nu rezultă plăţile cuvenite/necuvenite şi nici dacă printre persoanele cărora le-au fost făcute astfel de plăţi se află şi pârâtă, iar tabelul intitulat „Situaţia sumelor acordate necuvenit” este un act ce emană exclusiv de la angajator, cu privire la care nu există acordul pârâtei salariate.

Măsura de stabilire şi recuperare integrală a prejudiciilor bugetelor publice, aferente plăţii nelegale de drepturi băneşti angajaţilor colegiul naţional, dispusă prin Decizia nr. 137/07.11.2016 a Curţii de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi este vagă şi, singură, nu poate dovedi că plata către pârâta X a sumei de 335 lei a fost efectuată nedatorat.

Dovada titlului cu care s-a făcut plata sumei de 335 lei către pârâtă era necesară pentru a răsturna prezumţia legală relativă instituită în favoarea pârâtei de dispoziţiile art. 1341 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

Întrucât verificarea îndeplinirii condiţiilor plăţii nedatorate implică mai multe aspecte, respectiv, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare, instanţa de apel reţine că sarcina probei plăţii nu este atenuată în cauză, în condiţiile art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece pârâta a contestat caracterul nedatorat al plăţii. Prin urmare, susţinerile părţilor nu sunt deplin concordante pentru a se face aplicarea disp. art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, aşa cum susţine reclamantul în apel.

Pentru aceste considerente, reţinând că apelantul reclamant, care avea sarcina probei conform art. 249 Cod procedură civilă, nu a dovedit întrunirea condiţiilor pentru care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei plăţi nedatorate, Curtea de apel constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că o păstrează.