Pensie. Recalcularea pensiei pentru limită de vârstă urmare a schimbării prin decizie a gradului de handicap
11 martie 2020Restituire impozit aferent compensaţiei de concediere; nemotivarea sentinţei instanţei de fond — criterii
11 martie 2020
Transformarea postului în post cu studii superioare. Obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind transformarea postului deţinut la terminarea studiilor superioare din „muncitor calificat" post de în inspector/consilier cu studii superioare de lungă durată
Cuprins pe materii: Litigii de muncă
Indice alfabetic: Transformarea postului în post cu studii superioare. Obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind transformarea postului deţinut la terminarea studiilor superioare din „muncitor calificat” post de în inspector/consilier cu studii superioare de lungă durată
Temei de drept: Legea nr. 284/2010 şi HG nr. 286/2011
încadrarea şi promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, este reglementată de dispoziţiile Legii 284/2010 şi HG nr. 286/2011. Absolvirea de studii superioare este o condiţie sine qua non, dar nu suficientă pentru promovarea pe un post cu studii superioare.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.
702/30.10.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta X a chemat în judecată p&aciracirc;râtul Municipiul Iaşi prin Primar, solicitând: obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea studiilor superioare - iulie 2013, respectiv „muncitor calificat”, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă durată) începând cu luna iulie 2013; obligarea pârâtului la emiterea Deciziei de recalculare a drepturilor salariale începând cu luna iulie 2013; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru diferenţele de drepturi salariale neachitate; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2404 din 28.12.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtului încă din anul 2002, pe funcţia de barman în cadrul complexului Hotelier Municipal restaurant Fast Food - Direcţia Pieţe conform contractului individual de munca nr. 18710/15.03.2002.
Prin actul adiţional nr. 73673/16.08.2010 i s-a modificat locul de muncă, în sensul că reclamanta - începând cu data de 16.08.2010 - a ocupat funcţia de personal auxiliar în cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat.
Începând cu data de 3.05.2016 reclamanta desfăşoară activitatea de inspector de specialitate conform contractului nr. 45948/28.04.2016.
Reclamanta a absolvit Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice şi a fost licenţiată în luna iulie 2013, conform diplomei de licenţă anexate la dosar. Având în vedere că este absolventă de studii superioare, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea studiilor superioare - iulie 2013, respectiv „muncitor calificat”, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă durată) începând cu luna iulie 2013.
Potrivit prevederilor art. 26 din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, promovarea se realizează în conformitate cu regulamentul-cadru.
Hotărârea nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice prevede la art. 2 că Regulamentul prevăzut la art. 1 se aplică personalului contractual din: a) instituţiile şi autorităţile publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.
Regulamentul privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice prevede la art. 41 că prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.
Alin. 4-6 din acelaşi articol arată că: „Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta este încadrat într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41.1, 44 şi 45.
- Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice.
- Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.”
Din economia acestor dispoziţii rezultă că promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii şi numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.
Aşadar, rezultă fără tăgăduire că modificarea organigramei şi transformarea postului deţinut este atributul ordonatorului de credite şi, implicit, al legislativului local şi anume Consiliul Local Iaşi.
Oportunitatea modificării structurii organizatorice este lăsată de legiuitor la latitudinea conducătorul unităţii.
Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică drept utilă pentru desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către salariat şi este însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice.
Rezultă clar din textul enunţat mai sus că absolvirea de studii superioare este o condiţie sine qua non, dar nu suficientă pentru promovarea pe un post cu studii superioare.
Totodată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 41 din HG nr. 286/23 martie 2011, promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului şi urmare a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41.1, 44 şi 45.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen şi motivat, reclamanta X, sub următoarele aspecte:
Prin sentinţa civilă nr. 2404/28.12.2017, instanţa a admis faptul că, în conformitate cu prevederile art. 41 şi urm. din HG nr. 286 din 23 martie 2011, absolvirea de studii superioare este o condiţie sine qua non, dar nu suficientă pentru promovarea pe un post cu studii superioare.
Cu toate acestea, Municipiul Iaşi a procedat la transformarea postului la terminarea studiilor superioare, doar unor angajaţi din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, aplicând astfel un tratament discriminatoriu, iar contestatoarea nu a beneficiat de prevederile legii în vigoare, chiar dacă în perioada 16.08.2010 - 3 mai 2016 (când a susţinut şi promovat examenul pentru inspector debutant), a desfăşurat activitatea unui inspector/consilier, întocmind multe contracte de închiriere, adrese, desfăşurând program cu publicul, soluţionând numeroase petiţii, motivat de lipsa de personal şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul Serviciului de Administrare Spaţii cu Destinaţie de Locuinţă, D.A.P.P.P., din cadrul Primăriei Municipiului laşi, respectiv gestionarea a 515 locuinţe.
În acest caz, ordonatorul de credite, respectiv primarul, a procedat la promovarea preferenţială a angajaţilor, fără a respecta normele de etică în administraţia publică, fără a lua în considerare faptul că reclamanta desfăşura activităţi complexe specifice unui inspector/consilier, fără a ţine cont de rezultatele profesionale ale acesteia.
Prin urmare, în cazul în care Municipiul laşi, prin Primar, nu va formula întâmpinare, contestatoarea cere instanţei să solicite direct autorităţilor publice, informaţii cu privire la transformarea postului pentru angajaţii care au absolvit studii superioare în perioada 2013 - 2016, precum şi motivul care a stat la baza transformării posturilor pentru aceste persoane.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că este nefondat apelul formulat pentru următoarele considerente:
Apelanta, angajată pe mai multe posturi/funcţii în cadrul intimatei, a absolvit în luna iulie 2013 Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, solicitând, în acest context, obligarea intimatului la emiterea deciziei privind transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea studiilor superioare din muncitor calificat, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă durată) începând cu luna iulie 2013.
Încadrarea şi promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi HG nr. 286/2011.
Conform art. 26 din Legea nr. 284/2010: „(1) Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite.
- În situaţia în care promovarea personalului bugetar în funcţie, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.
- În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
- Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.
- Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bine", cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.
- Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic, prin acordare de calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător". Ordonatorii principali de credite stabilesc criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale conform criteriilor prevăzute la art. 5 lit. c) şi pot stabili şi alte criterii de evaluare în funcţie de specificul domeniului de activitate.
- Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen pe baza regulamentului-cadru ce cuprinde principiile generale şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului sau alte acte normative specifice.
- Ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de selecţie proprii în completarea celor prevăzute la alin. (7). ”
Potrivit HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, reglementează că ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen.
„1) Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.
- Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior.
- Promovarea într-o funcţie de conducere se face pe un post vacant cu respectarea prevederilor art. 1 - 40 referitoare la ocuparea unui post vacant prin concurs sau examen.
- Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta este încadrat într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41 ind. 1, art. 44 şi art. 45.
- Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice.
- Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.”
Ca atare, trecerea într-un grad, o treaptă profesională sau o funcţie superioară se face de regulă pe un post vacant sau temporar vacant, iar în situaţi în care nu există un asemenea post se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
Atât dispoziţiile Legii nr. 284/2010, cât şi cele ale HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, reglementează că ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, însă „numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător”.
Aşa fiind, modificarea organigramei şi transformarea postului deţinut este atributul ordonatorului de credite şi implicit al legislativului local şi anume Consiliul Local Iaşi.
Oportunitatea modificării structurii organizatorice este lăsata de legiuitor la latitudinea conducătorul unităţii, potrivit art. 40 alin. 1 lit. a Codul Muncii angajatorul are prorogativa organizatorică, este singurul în măsură să stabilească structura organizatorică a unităţii, dreptul de a stabili atribuţiile salariaţilor potrivit fiecărui post/funcţie/loc de muncă existente în organigramă.
Nici susţinerea reclamantei în sensul că alţi salariaţi au fost trecuţi pe alte funcţie prin transformarea postului la terminarea studiilor superioare, nu justifică modificarea încadrării reclamantei apelante pe funcţia respectivă.
În speţă, reclamanta apelantă solicită modificarea retroactivă a încadrării sale pe post, astfel că este fără relevanţă juridică, faţă de obiectul cauzei, această din urmă susţinere.
Concluzionând, Curtea constată, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, atât dispoziţiile Legii nr. 284/2010, cât şi cele ale HG nr. 286/2011, prin care se aprobă doar criteriile privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile bugetare, nu impun în sarcina angajatorului obligaţia de organiza examen sau concurs de promovare.