Restituire impozit aferent compensaţiei de concediere; nemotivarea sentinţei instanţei de fond — criterii

 

Cuprins pe materii:Litigii de muncă

Indice alfabetic: Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat

Temei de drept: articolul 55 ind. 1 din O.G. nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 28 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 74/2015, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Scutirea de impozit pe veniturile din salarii si indemnizaţii de natura salariala pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat: constituie venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.

35/23.01.2018

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. XX48/99/2015, reclamantul X a chemat in judecata pe pârâta SC „Y.” SA, solicitând obligarea pârâtului la restituirea impozitului pe salariu, in valoare bruta de 8.136 lei, calculat greşit ca impozit pe salariu la indemnizaţia de concediere colectiva, acordata in luna noiembrie 2014 si reţinuta nelegal de SC „Y.” SA in conturile societăţii; obligarea la plata daune interese in valoare de 1500 lei; precum şi a cheltuielilor judiciare pe care le voi face.

Prin sentinţa civilă nr. 1928 din data de 28.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-au dispus următoarele:

„Admite acţiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu parata SC „Y.” SA.

Obligă pârâta sa achite reclamantului drepturi băneşti in suma de 7.689 lei, reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, suma actualizata cu indicele de inflaţie si dobânda legala la data plaţii efective.

Obliga parata sa achite reclamantului suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (onorariu avocat ).”

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Reclamantul a fost salariatul SC „Y.” SA conform contractului individual de munca nr. 2165/02.08.1999 pana la data de 22.11.2014, când a fost disponibilizat conform deciziei nr. 125/08.11.2011 modificata in 2014, in temeiul dispoziţiilor art. 65 si art.66 din Codul muncii privind concedierea colectiva.

Art. 27 din Contractul colectiv de munca încheiat si înregistrat la D.M.P.S Bucureşti cu nr. 2458/29.05.2009 prevede ca „(1) Dispoziţii privind indemnizaţiile de concediere care se acorda in cazul concedierilor colective precum si alte reguli aplicabile concedierilor colective sunt reglementate in cuprinsul Planului Social încheiat intre Petrom si F.S.L.I Petrom.

Planul Social semnat la data de 10.03.2010 intre Societate si F.S.L.I Petrom, printre masuri de protecţie a salariaţilor in cazul concedierii colective prevăzute la pct.2.2, pct. 2.4 din Planul Social a stabilit acordarea unei compensaţii nete de concediere colectiva in suma fixa in funcţie de vechimea in Petrom in cuantumul prevăzut la pct.2.3 alin.(l) din Planul Social, iar la alin.(2) s-a stipulat clauza pot căreia indemnizaţia de concediere colectiva determinata in suma fixa va fi reanalizata in fiecare a vederea reactualizării.

Prevederile pct. 2.3 alin. (1) din Planul social au fost modificate conform Convenţiei nr.1 înregistrate sub 870/23.12.2010 si ulterior prin Convenţia nr.2 înregistrata sub nr. 315/25.04.2012 . Potrivit Convenţiei nr.2/2012 de modificare a dispoziţiilor art.2.3 alin.(l) din Planul Social, pârtile contractante au convenit ca toţi angajaţii disponibilizaţi, al căror contract individual de munca încetează începând cu data de 1 .05. 2012 sa beneficieze de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilit suma fixa si in funcţia de vechime in Petrom după cum urmează :a) pentru vechime 0,5 - pana la 5 ani - 21.114 lei; b) pentru vechime de 5-pana la 15 ani 31.919 lei; c) pentru vechime de peste 15 ani - 40.365 lei.

Potrivit art. 17 din CCM se precizează ca indemnizaţiile de concediere sunt reglementate in cuprinsul Planului Social.

Potrivit pct. 2.3, alin.1 teza a doua din Planul social se prevede ca sumele nete menţionate mai sus (in cazul reclamantului suma de 32.500 lei) sunt determinate prin reţinerea contribuţiilor sociale obligatorii ale angajatului si a impozitului pe venit, conform prevederilor legale in materie, din sumele brute stabilite in suma fixa si in funcţie de vechimea in Petrom.

Prin Convenţia nr. 1 de modificare a Planului Social din data de 12 martie 2010, se modifica pct. 2.3, alin.1 din Planul Social in sensul ca suma stabilita pentru o vechime de peste 15 ani este de 35.100 lei. Prin Convenţia nr. 2 de modificare a Planului Social din data de 12 Martie 2010, se modifica pct. 2.3, alin.1 din Planul Social in sensul ca suma stabilita pentru o vechime de peste 15 ani este de 40.365 lei .

Potrivit Certificatului nr. 3269/08.03.2011, de încadrare in grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi rezulta ca reclamantul a fost încadrat in grad de handicap accentuat, situaţie ce nu a fost contestata de parata.

Potrivit art. 55 alin 1 si 2 din Codul Fiscal sunt considerate venituri din salarii toate veniturile obţinute de o persoana fizica ce desfăşoară o activitate in baza unui contract individual de munca. Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplica si următoarelor tipuri de venituri considerate asimilate salariilor printre care si orice sume de natura salariala ori asimilata salariilor in vederea impunerii.

Conform dispoziţiilor art. 55 alin 1-3 din Codul Fiscal , veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.

Potrivit art. 26 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecţia si încadrarea persoanelor cu handicap (in vigoare la data de 27.11.2014) rezulta ca persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de scutire de impozit pe veniturile din salarii si indemnizaţii de natura salariala.

Din cuprinsul expertizei contabile efectuate in cauza de către expert contabil a rezultat ca suma încasata de reclamant de 40365 lei si virata la data de 27.11.2014 de către SC „Y.” SA in contul reclamantului nu include si suma aferenta impozitului. Suma corespunzătoare impozitului pe salariu nu a fost achitata si ca reclamantul are drepturi cuvenite si neachitate de 7.689 lei.

Totodată se arata prin expertiza ca valoarea corecta a venitului brut este de 50851 lei.

In ceea ce priveşte cererea referitoare la actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, instanţa apreciază ca, aceasta reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu
(damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut din investirea banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere şi acoperă beneficiul nerealizat
(lucrum cessans).

Acordarea dobânzii legale alături de actualizarea cu indicele de inflaţie nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispoziţiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

Având in vedere argumentaţia de mai sus raportat la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa va admite acţiunea si va obliga parata sa achite reclamantului drepturi băneşti in suma de 7.689 lei reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, suma actualizata cu indicele de inflaţie si dobânda legala la data plaţii efective.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 al.1 C.pr.civ. instanţa va obliga pârâta să achite reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 2000 de lei reprezentând onorariul de avocat conform chitanţelor nr. 352/1607.2015, nr. 359/05.10.2015 si nr. 354/11.08.2015.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen şi motivat, pârâta SC „Y.” SA S.A, considerând-o nelegala si netemeinica, solicitând admiterea apel în situaţia în care se va aprecia ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competenta, solicită schimbarea în tot a sentinţei apelate in sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata, cu obligarea intimatulu-reclamant X la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prima instanţa şi în prezenta cauza.

Hotărârea primei instanţe nu este motivata în fapt şi in drept, fiind pronunţata cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. 1) lit. b) Cod procedura civila.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedura civila, hotărârile judecătoreşti trebuie sa cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cererile, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile, înscrisurile şi susţinerile pârâţilor.

Prin acest text de lege, este statuat principiul potrivit căruia hotărârea judecătoreasca trebuie sa fie motivata, Iar nerespectarea acestui principiu reprezintă motiv de anulare a hotărârii, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura civila având rolul de a asigura o buna administrare a justiţiei si pentru ca instanţele superioare sa poată exercita controlul judiciar.

Astfel, din considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţa nu rezulta care sunt motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină in susţinerea soluţiei de obligarea a subscrisei la plata sumei de 7,689 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere", iar simpla referire generica la raportul de expertiza nu poate constitui o motivare, ca ta vreme din considerentele hotărârii si raportate la situaţia de fapt susţinuta de înscrisuri pertinente si concludente cauzei depuse de subscrisa se retine ca intimatul-reclamant a beneficiat de compensaţia neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa si In funcţie de vechime In cuantum de 40.365 lei aşa cum au convenit partenerii de dialog social prin perfectarea Convenţiei nr.2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin.1 ) din Planul Social.

Din considerentele hotărârii apelate nu rezulta care este temeiul legal care sa justifice obligarea subscrisei la plata sumei de 7.6S9 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere", si deşi din simplul calcul aritmetic rezulta o compensaţie neta si fixa de concediere colectiva în cuantum de 48.054 lei (40.365 lei + 7689 lei), prima instanţa nu a Indicat unde este prevăzuta aceasta suma. In Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin, fi) din Planul Social.

Daca voinţa pârtilor contractante ar fi fost ca intimatul - reclamant sa beneficieze de o compensaţie neta de concediere stabilita în suma fixa in cuantum de 48.054 lei, ar fi menţionat acest lucru un mod expres In Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art.2.3 alin. (1) din Planul Social.

Or, suma de 48.054 lei ca şi „compensaţie concediere colectiva" nu a fost convenita de partenerii de dialog social in Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Pianul Social, si totodată arătam ca nu exista nicio prevedere in Contractul Colectiv de Munca aplicabil potrivit cărora subscrisa ar fi obligata sa plătească intimatului-reclamant impozit pe salariu aferent compensaţiei nete de concediere stabilita in suma fixa de 40.365 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 159 din Codul Muncii „Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de muncă", componenta acestuia este prevăzuta de art. 160 din Codul Muncii, respectiv salariul de baza, indemnizaţiile, sporurile precum si alte adaosuri si „(...} se stabileşte prin negocieri individuale intre angajator si salariat conform art. 162 alin. (2) din Codul Muncii.

Prin urmare, sumele care compun salariul angajatului realizat din contraprestaţia muncii depuse (salariu de baza, indemnizaţiile, sporurile si alte adaosuri) se cumulează formându-se venitul brut, funcţie de care angajatorul in calitate de mandatar al instituie! publice colectoare retine si virează la bugetul de stat contribuţiile sociale si impozitul pe venit, obligatorii, dup a caz, ale angajatului. Iar din salariu subscrisa nu a reţinut nicio suma cu titlu de impozit.

Pe când, compensaţia de concediere este prevăzuta de art. 67 din Codul Muncii care statuează ca „salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de masuri active de combatere a şomajului si pot beneficia de compensaţii in condiţiile prevăzute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil.

În cauza dedusa judecaţii, aceasta compensaţie prevăzuta art. 67 din Codul Muncii a fost deja stabilita în suma neta si fixa de 40.365 lei pentru toţi angajaţii care au vechime de peste 15 ani conform Convenţiei nr. 2 din 25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social anexa la Contractul Colectiv de munca din 2009 si cum subscrisa a plătit integral aceasta suma intimatului-reclamant, este si exclusa invocarea unei alte compensaţii de concediere in cuantum diferit de cel convenit In suma neta şi fixa de 40.365 lei, astfel cum a fost stabilita Împreuna cu partenerii de dialog social.

Prin urmare, in raport de prevederile art. 67 din Codul Muncii, nu exista niciun argument de ordin juridico-logic care sa fundamenteze soluţia de obligare a subscrisei sa achite reclamantului-intimat suma de 7.689 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere", câtă vreme subscrisa împreuna cu partenerii de dialog social am convenit ca in cazul in care intervine o concediere colectiva, salariaţii disponibilizaţi sa beneficieze de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita in suma fixa si in funcţie de vechimea in petrol, respectiv de 40.365 lei pentru o vechime de peste 15 ani.

Omisiunea instanţei de a argumenta temeinic de ce a acceptat opinia dnei expert contabil si de ce a respins argumentele subscrisei susţinute de înscrisuri, echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătoreşti fapt ce atrage anularea hotărârii.

O astfel de formulare generala prin care se face trimitere la ce se arata in expertiza, criticata de altfel de subscrisa prin obiecţiunile formulate, nu satisface exigenta legii si nu echivalează cu îndeplinirea cerinţei legale de motivare In fapt si In drept a hotărârii Judecătoreşti, care presupune cu necesitate arătarea prevederilor legale încălcate.

Chiar daca in considerente se face referire formala la dispoziţiile din Codul Fiscal si Legea nr. 448/2006, in realitate este vorba despre o motivare lapidara si contradictorie, aceasta întrucât, pe de o parte, deşi instanţa retine ca prin Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social anexa la Contractul Colectiv de Munca părţile contractante au convenit ca toţi salariaţii disponibilizaţi cu o vechime de peste 15 ani sa beneficieze de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita in stima fixa de 40.365 lei, totuşi apreciază ca subscrisa ar avea obligaţia sa achite reclamantului suma de 7.689 lei reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, in condiţiile In care subscrisa nu a reţinut nicio suma din compensaţia nete de concediere şi stabilita In suma fixa de 40.365 lei.

Temeiul legal al compensaţiei nete de concediere colectiva stabilita în suma fixa de 40.365 lei. In funcţie de vechimea în Petrom, îl reprezintă Convenţia nr. 2/25.04.2012, prin care s-au modificat prevederile art. 2.3 alin. (1) din Planul Social Încheiat intre SC „Y.” SA şi salariaţii reprezentanţi de F.S.L.I. Petrom, potrivit cărora s-a stipulat in mod expres cuantumul sumei fixe de care „ vor beneficia" toţi angajaţii în cazul în care intervine o concediere colectiva.

Or, prima instanţa nu a efectuat o reala si efectiva cercetare judecătoreasca, practic nu a avut in vedere niciuna din apărările formulate de subscrisa, „însuşindu-şi „ un raport de expertiza in cuprinsul căruia au fost preluate susţinerile nereale făcute de intimatul-reclamant in pe ti tul acţiunii, sens in care redăm textual spre exemplificare următorul text din raport „[...) compensaţiile cuvenite reclamantului la data concedierii colective, stabilite prin Planul Social sunt in cuantum de 15 solarii medii pentru o vechime de peste 15 ani de munca, afirmaţie identica cu cea din cererea de chemare in judecata.

Situaţia de fapt prezentata in raportul întocmit de dna expert contabil este neconforma situaţiei de fapt ce rezida din înscrisurile depuse de subscrisa, si in plus, deşi nu exista nicio prevedere in Planul Social anexa la Contractul Colectiv de Munca, Convenţia nr. 1/23.10.2010 si nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (l) din Planul social sau in Decizia de concediere prin care sa se fi prevăzut ca intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie neta de concediere in suma fixa de 48.054 lei, prima instanţa concluzionează eronat ca „valoarea corecta a venitului brut este de 50.851 lei, întrucât aşa „se arata in expertiza.

Apreciem că prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost încălcat dreptul Subscrisei la un proces echitabil, recunoscut de art. fi paragraful 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

În Jurisprudenţa CEDO (cauza Albina contra României) s-a subliniat rolul si importanta motivării unei hotărâri judecătoreşti din perspectiva prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, arătându-se ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susţinerile pârtilor sunt examinate de către instanţa, iar nemotivarea în fapt si In drept a unei hotărâri si lipsa motivelor pentru care sunt înlăturate susţinerile pârtilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Or, in aceste condiţii, a fost încălcat dreptul subscrisei la un proces echitabil si ni s-a cauzat o vătămare procesuala, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se asigura subscrisei accesul la dublul grad de jurisdicţie.

In mod greşit prima instanţa a admis acţiunea, neexistând niciun temei legal pentru care SC „Y.” SA S.A sa fie obligata la plata sumei de 7.689 lei reprezentând „impozit aferent compensaţiei de concediere", suma actualizata cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective, ceea ce presupune în realitate ca intimatul - reclamant sa beneficiază de o compensaţie neta de concediere în suma fixa şi funcţie de vechimea în Petrom in cuantum de 48.054 lei, contrar prevederilor Convenţiei nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. II) din Planul social.

Aşa cum am expus pe larg, obligaţia de plata a compensaţiei nete de concediere colectiva stabilita în suma fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii care au o vechime de peste 15 ani are ca temei legal dispoziţiile Convenţiei nr. 2 din 25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. 1 din Planul social încheiat Intre SC „Y.” SA şi angajaţii reprezentaţi de F.S.L.I Petrom coroborate cu prevederile art. 27 din Contractul Colectiv de Munca din 2009 ulterior dispoziţiile art. 17 din Contractul Colectiv de Munca din 2014. încheiate la nivel Petrom.

(1) Dispoziţii privind indemnizaţiile de concediere care se acorda in cazul concedierilor colective precum si alte reguli aplicabile concedierilor colective sunt reglementate in cuprinsul Planului Social încheiat intre Petrom si F.S.LI Petrom.

In acord cu prevederile mai sus enunţate la data de 10.03.2010 intre SC „Y.” SA şi salariaţii reprezentaţi de F.S.L.I. Petrom s-a încheiat un Plan Social, printre masurile de protecţie sociala in cazul concedierii colective fiind stabilite compensaţii de concediere la art. 23 alin. (1).

Prevederile art. 2.3 alin. (1) din Planul Social au fost modificate prin Convenţia nr. 1 Înregistrata sub nr. 870/23.12.2010 (denumita In continuare „Convenţia nr. 1/2010 si ulterior prin Convenţia nr. 2 înregistrata sub nr. 315/25.04.2012 (denumita în continuare „Convenţia nr. 2/2012 ) cea din urma fiind aplicabila pentru angajaţii ai căror contract individual de munca încetează prin concediere colectiva începând cu data de 1 mai 2012.

Întrucât contractul individual de munca al intimatului-reclamant nu a încetat anterior datei de 1 mai 2012 (intervenind suspendarea raporturilor de munca pe motiv de incapacitate temporara de munca), si data fiind modificarea transei de vechime in Petrom, la data de 10.10.2014 s-a emis Notificarea nr. 275 potrivit căreia art. 6 alin. (1) din Decizia de concediere a fost modificat, în sensul ca Intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie neta de concediere In suma de 40.365 lei, respectiv suma fixa stabilita de părţile contractante prin Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social.

La data încetării contractului individual de munca subscrisa a virat in contul intimatului- reclamant suma fixa de 40365 lei reprezentând compensaţia neta de concediere colectiva, situaţia de fapt dovedita de extrasul de cont din data de 27.11.2014 emis de Raiffeisen Bank.

Prin urmare, intimatul-reclamant a beneficiat de compensaţia de concediere în suma fixa de 40.365 tel astfel cum a fost stabilita pentru toţi angajaţii cu vechime de peste 15 ani, in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin.(l) din Planul social.

Voinţa părţilor semnatare ale Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social a fost aceea sa garanteze si sa acorde in cazul unei concedieri colective tuturor angajaţilor care se încadrează in transa de vechime de peste 15 ani, o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita in suma fixa de 40.365 lei, ceea ce înseamnă ca, la data naşterii acestui drept, angajatului nu i se poate acorda o alta compensaţie de concediere colectiva, nici SUB aceasta suma fixa si nici peste suma fixa stabilita de părţile contractante.

Dispoziţiile art. 229 alin. (4) din Codul Muncii stabilesc forţa obligatorie a Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate. Iar Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social fiind parte integranta din CCM Încheiat la nivel de societate, instanţa de fond a dispus în mod nelegal obligarea subscrisei la plata sumei de plata sumei de 7.689 (el reprezentând „impozit aferent compensaţiei de concediere" rezultând din calculul aritmetic ca intimatul - reclamant ar fi trebuit sa beneficiase de o compensaţie de concediere In cuantum de 48.054 Iei (40.365 lei + 7.689 lei), respectiv PESTE suma neta şi fixa de 40.365 lei stabilita convenţional de partenerii de dialog social.

Reiteram faptul ca din niciun alt act nu reiese ca intimatul - reclamant X beneficiază de o compensaţie de concediere in suma de 48.054 lei, iar prevederile art. 55 alin 1-3 din Codul Fiscal sau ale Legii nr. 448/2006 sub nicio forma nu pot reprezenta temei legal de modificare Contractului Colectiv de Munca la nivelul subscrisei (incluzând Anexele privind Planul social) care sa conducă la o modificare a sumei fixe de 40365 lei stabilita de partite contractante prin Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social reprezentând compensaţie neta de concediere colectiva şi de obligare a subscrisei la plata unei sume ce nu a fost stabilita de partenerii de dialog social.

Astfel, rezulta cu putere de evidenta că angajatorul a înţeles , împreuna cu partenerii sociali, ca toţi salariaţii disponibilizări sa beneficieze de indemnizaţii de concediere desemnate in suma neta, in funcţie de un criteriu obiectiv, pentru a nu se crea situat discriminatorii între salariaţi.

Evident că fiecărui angajat îi sunt calculate şi virate la bugetul de stat, contribuţiile personale datorate. In funcţie de criteriile şi deducerile personale, pe care însă le suporta angajatorul si nu angajatul.

In cauza dedusa judecaţii, prevalează dispoziţiile Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social iar. In raport de convenţia perfectata intre Subscrisa şi salariaţii reprezentanţi de F.S.L.I. Petrom, nefiind in primul rând stabilita o suma fixa de 48.054 lei cu titlu de compensaţie neta de concediere colectiva, nici pretinsul venit brut de 50.851 lei nu are suport juridic.

In condiţiile in care partite contractante, Subscrisa si F.S.L.I. Petrom, prin voinţa lor comuna, au stabilit convenţional suma fixa de 4036S lei a compensaţiei nete de concediere colectiva pentru angajaţii care au o vechime de peste 15 ani si cum intimatul-reclamant a beneficiat de aceasta suma integral, in mod nelegal şi netemeinic subscrisa a fost obligata la plata sumei de 7.689 lei reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, rezultând astfel o compensaţie de concediere de 48.054 lei, cuantum diferit celui stabilit în sumă fixa de 40365 lei de părţile semnatare ale Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 afin. (1) din Planul Social.

Hotărârea a fast pronunţata cu încălcarea prevederilor art. 1155 Cod civil, art.969 Cod civil de la 1865 art.41 (5) din Constituţie, art. 229 din Codul Muncii. Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin, fii din Planul social. art.27din Codul muncii, art. 2009. art. 17din Codul muncii din 2014.

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţata cu ignorarea nejustificata a prevederilor Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social, şi a prevederilor art. 1161 NCC (art. 969 Codul civil de la 1865) potrivit căruia „convenţiile legal încheiate au putere de lege intre părţile contractante a dispoziţiilor art. 41 (5) din Constituţie care prevede ca „dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, precum si ale art.229 din Codul muncii In care se prevede „Contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea pârtilor.

Prima instanţa a pronunţat soluţia luând in considerare concluziile eronate ale raportului de expertiza, fără a verifica si daca acestea au in realitate un suport juridic si probatoriu.

Deşi nu există nicio prevedere legala In Contractul Colectiv de Munca prin care se fi stabilit ca intimatul reclamant beneficiază de suma 48.054 lei cu titlu de compensaţie de concediere, prima instanţa ia act de susţinerile dnei expert contabil, reţinând ca subscrisa ar fi obligata sa plătească intimatul - reclamant suma de 7689 lei, respectiv diferenţa de plata la compensaţia neta de concediere stabilita In suma fixa de 40.365 lei de către părţile contractante pentru angajaţii care au o vechime de peste 15 ani, ceea ce este vădit nelegal.

Aceasta suma de 48.054 lei, nefiind stabilita în primul rând de părţile contractante in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social, apreciem ca prima instanţa nu putea trece peste voinţa pârtilor participante la dialogul social, concretizata prin stabilirea sumei fixe de 40.365 lei cu titlu de compensaţie neta de concediere colectiva pentru toţi angajaţii care au o vechime in unitate de peste 15 ani, dispunând obligarea subscrisei sa achite intimatului-reclamant suma de 7.689 lei reprezentând „impozit aferent compensaţiei de concediere", rezultând astfel o compensaţie de concediere in cuantum de 48.054 lei, deci diferit de suma fixa stabilita in Convenţia nr. 2/2012.

Suma fixa de 40.365 lei prevăzuta in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social nu poate fi modificata unilateral de niciuna din partite contractante şi cu atât mai puţin de dna expert contabil , si ca atare nelegal s-a reţinut ca intimatul - reclamant avea „drepturi cuvenite si neachitate de 7.689 tei" si in plus nu exista nicio dispoziţie legala care sa oblige subscrisa sa calculeze impozit pe venit pentru a determina compensaţia neta de concediere stabilita in suma fixa, câtă vreme intimatul-reclamant este scutit prin efectul legii de plata acestei sume.

Intimatul-reclamant fiind scutit de plata impozitului pe venit nu exista nicio raţiune ca subscrisa sa calculeze impozit pe venit, pentru ca intimatul-reclamant sa beneficieze de compensaţia neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii care au vechime în Petrom de peste 15 ani prevăzuta in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art.2.3 alin. (1) din Planul Social.

Singura obligaţie a subscrisei ce rezida din cuprinsul Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social era de a plaţi intimatul - reclamant compensaţia neta de concediere stabilita in suma fixa de 40.365 lei si corelativ dreptul intimatul reclamant de a încasa aceasta suma, aşa cum s-a si realizat in fapt.

A admite contrariul si a retine ca intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie de concediere in suma de 48.054 lei echivalează cu modificarea unilaterala a cuantumului astfel cum a fost negociat si semnat de către părţile contractante In cuprinsul Contractului Colectiv de Munca şi al Planului Social, respectiv a valorii compensaţiei nete de concediere stabilita in suma fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii care au vechime de peste 15 ani, ceea ce excede dispoziţiilor art. 1155 NCC (art. 969 Cod civil de la 1865), art.4i alin. (5) din Constituţie, art. 229 din Codul Muncii, Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul social, art.27 din CCM din 2009, art-17 din CCM din 2014.

Pentru toate motivele mai sus învederate, solicitam respectuos instanţei de control judiciar admiterea prezentului apel prin care solicitam in principal, anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în măsura în care veţi aprecia ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competenta, solicitam schimbarea in tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata, cu obligarea intimatului-reclamant X la plata cheltuieli or de judecata efectuate in prima Instanţa si in prezenta cauza.

In drept, au fost invocate prevederile art. 466 si următoarele Cod procedura civila, precum si toate temeiurile de drept invocate In cuprinsul prezentului apel.

Intimatul X a formulat întâmpinare prin care, redând, pe larg,
argumentele expuse în prima instanţă, solicită respingerea, ca nefundat, a apelul formulat de către SC „Y.” SA. împotriva sentinţei civile nr. 1928/2016 din data de 28.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi si sa constataţi ca hotărârea instanţei de fond este lezata si temeinica si sa obligaţi apelanta ta plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, precum şi completare la raportul de expertiză contabilă, respectiv răspunsuri la solicitările apelantei, aflate la filele 113 - 115. La răspunsurile înaintate de către expertul contabil, apelanta a formulat ”obiecţiuni”, care, astfel cum se desprinde din memoriul aflat la filele 124 şi următoarele dosar apel, se constituie, în fapt, în apărări pe fondul cauzei şi critici aduse sentinţei instanţei de fond. De altfel, interpelat în şedinţă publică , care sunt criticile/obiecţiunile concrete la care să răspundă expertul, apărătorul ales al acesteia a reluat expunerea situaţiei de fapt, şi cu precădere Convenţia nr. 2/2012, astfel că aceste obiecţiuni au fost respinse de către instanţa de apel ca nepertinente.

Examinând actele şi lucrările dosarului în limita criticilor formulate în apel, raportat la probele administrate în cele două faze procesuale, Curtea constată că apelul formulat de

pârâta SC „Y.” SA S.A. este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune:

Cu privire la critica de nemotivare a sentinţei apelate, Curtea reţine că, aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Europene, o hotărâre motivată a instanţelor interne in materie dovedeşte ca părţile au fost ascultate in mod efectiv. Ea ii permite parţii interesate sa facă apel si ii da instanţei de apel posibilitatea de a analiza hotărârea respectiva din perspectiva motivelor astfel invocate. Numai oferind motivele pe care se bazează o hotărâre se poate permite un control public al administrării justiţiei (Suominen impotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003).

În hotărârea pronunţată la 21 iulie 2009 în cauza Luka împotriva României (cererea nr. 34197/02), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că:

„55. Curtea evidenţiază că art. 6 implică faptul că deciziile instanţelor trebuie să precizeze în mod suficient motivele pe care se întemeiază, astfel încât să arate că părţile au fost ascultate şi să garanteze posibilitatea unui control public al administrării justiţiei (Hirvisaari împotriva Finlandei, nr. 49684/99, pct. 30, 27 septembrie 2001).

Altfel spus, art. 6 îi atribuie „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor, cu excepţia cazului în care se apreciază relevanţa acestora şi fără a fi înţeleasă ca implicând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, citată anterior, p. 19-20, pct. 59 şi 61).

În plus, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, conform căreia o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă [Kyprianou împotriva Ciprului (GC), nr. 73797/01, pct. 134, CEDO 2005 XII] şi adaugă că este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6 [a se vedea mutatis mutandis, Lorse împotriva Ţărilor de Jos (dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos, nr. 21034/92, Decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995].

Curtea reaminteşte că, deşi art. 6 § 1 din Convenţie nu reglementează admisibilitatea şi forţa probantă a capetelor de cerere ale părţilor, acesta impune instanţelor obligaţia de a efectua examinarea efectivă a acestora, cu excepţia evaluării relevanţei lor (Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, nr. 60868/00, pct. 38, 8 iunie 2006).

Or, contrar celor invocate de către apelantă, Curtea constată că prima instanţă a soluţionat cauza administrând un probatoriu amplu şi concludent obiectului în litigiu cu care a fost investită. Analizând sentinţa apelată din perspectiv dispoziţiilor art. 425 cod proc. civilă, Curtea apreciază că sentinţa apelată satisface exigenţele impuse de art. 425 lit. b cod procedură civilă, potrivit cărora "orice hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de
drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi

cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor." Instanţa a expus în considerente atât situaţia de fapt, cât şi argumentele juridice şi probatorii care au condus la soluţia pronunţată. Faptul că instanţa nu a făcut o expunere exhaustivă a acestora, astfel cum consideră necesar apelanta, nu conduce la nulitatea hotărârii şi nici la nelegalitatea acesteia cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, pe de o parte motivat de faptul că sentinţa suspusă analizei oferă instanţei de apel posibilitatea de a analiza hotărârea respectiva din perspectiva motivelor astfel invocate, iar pe de altă parte, se poate proceda la complinirea motivării în calea de atac, atunci când situaţia impune o astfel de abordare, ceea ce se constată că nu este cazul în pricina de faţă.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti îşi are izvorul în dreptul părţilor la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 6 cod procedură civilă, drept care presupune posibilitatea părţii de a prezenta observaţiile şi argumentele sale în cadrul procedurilor judiciare, precum şi dreptul ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv, motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituind o garanţie în faţa eventualului arbitrariu şi totodată un punct de reper pentru exercitarea controlului judiciar (în acest sens a se vedea hotărârile CEDO din cauza Van de Hark c. Ţările de Jos din 19 aprilie 1994, şi cauza Albina c. România din 28 aprilie 2005, paragraful 30)

Doar motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti
,
fără arătarea situaţiei de fapt reţinute în baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, fără indicarea argumentelor pentru care au fost înlăturate apărări esenţiale ale părţilor şi fără examinarea efectivă a unor probleme esenţiale supuse aprecierii instanţei nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor legale sus menţionate întrucât lipsa de consistenţă a considerentelor poate face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Pe fondul cauzei
,
prioritar Curtea retine că obiectul prezentului litigiu îl constituie

stabilirea faptului dacă reclamantul beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile salariale reprezentate de compensaţie neta de concediere colectiva, respectiv modul de calcul efectuat la stabilirea
valorii nete de încasat cu titlu de compensaţie colectivă

de concediere de către reclamantul intimat X.

Reclamantul a fost angajatul SC „Y.” SA - Divizia Rafinare, Departamentul Administrarea Depozitelor, Depozitul Iaşi, pe funcţia de magazine, C0R413102, marca 10013131, din data de 02.08.1999 (conform contractului individual de munca nr. 2165/02.08.1999) si pana la data de 22.11.2014, când a fost disponibilizat conform Deciziei nr. 125/08.11.2011 modificata prin Decizia nr.125/08.11.2014, in temeiul disp. art. 65 si art. 66 din Codul Muncii, republicat, privind concedierea colectiva, ca urmare a reorganizării activităţii firmei la nivel naţional si desfiinţării depozitului laşi. Conform acestei Decizii nr. 125/08.11.2011, in urma negocierii cu sindicatul, s-a stabilit acordarea unei indemnizaţii de concediere de 10 salarii medii calculate la nivelul SC „Y.” SA, pentru o vechime de minim 5 ani in munca si de 15 salarii medii pentru o vechime de peste 15 ani in munca. Reclamantul avea, la data concedierii, o vechime de 15 ani si 4 luni. Astfel, potrivit Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (11 din Planul Social, partite contractante au convenit următoarele:

„In cazul care intervine o concediere colectiva, salariaţii astfel disponibilizaţi vor beneficia de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa si In funcţie de vechime, astfel;

1. pentru o vechime 0,5-pana la 5 ani-21.114 lei;
2. pentru o vechime 5-pana la 15 ani-31.919 lei;
3. pentru o vechime de peste 15 ani -40.365 lei:

Compensaţiile menţionate mai sus se acorda pentru toţi salariaţii ai căror contract individual de munca încetează efectiv începând cu data de 1 Mai 2012.

Apelanta se apără susţinând că ”sumele plătite cu titlu de indemnizaţie de concediere au fost stabilite la valoare bruta din care se reţin la sursa contribuţii si impozite, urmând ca
salariatului in cauza se achite o suma neta,

ci, prin Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate, s-au negociat agreat sume nete, in favoarea salariaţilor indisponibilizaţi colectiv, astfel încât angajatorul calculează si virează separat la bugetul de stat (din fondurile proprii si nu din sumele acordate salariaţilor), sumele aferente contribuţiilor si impozitelor aferente (după caz), sumele virate salariaţilor disponibilizaţi nefiind afectate, păstrându-se cuantumul prevăzut in Contractul Colectiv de Munca, respectiv Planul Social. Astfel, indemnizaţia de Concediere nu echivalează cu venitul salarial:

• in primul caz fiind vorba despre un beneficiu acordat salariaţilor disponibilizaţi colectiv, suma agreata de către sindicat (in calitate de reprezentant al salariaţilor) este o suma neta prevăzuta in Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate si In Planul Social, urmând ca angajatorul sa achite contribuţiile si impozitul aferente acestui venit.
• in cel de-al doilea caz, fiecare salariat in parte agreează separat cu angajatorul o suma bruta, din care se reţin la sursa si se virează contribuţiile si impozitul aferente.”

Însă apărările apelantei nu sunt susţinute nici de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, astfel cum a concluzionat şi expertul contabil desemnat, nici de probele dosarului.

Astfel, potrivit articolul 55 ind. 1 din O.G. nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 28 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 74/2015), veniturile din salarii prevăzute la art. 55 alin. (1)-(3) din Codul fiscal,
realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe ven
it.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de
o
persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Completările la Norme precizează că scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap, conform documentelor justificative. Pentru a beneficia de această scutire, contribuabilii au obligaţia de a depune la angajatorul/plătitorul de venituri, respectiv la organul fiscal competent, documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat. Documentele vor fi prezentate în original şi în copie, angajatorul/plătitorul de venituri, respectiv organul fiscal competent păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.

Prin adresa nr. 8326/RG/5785/ANPD/SPMS din data de 25.03.2015, Ministerului Muncii, Familiei Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, a comunicat că: ”potrivit art. 55 alin. 1 şi alin. 2 din Codul Fiscal al României , alin. 1, " sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obţinute de o persoana fizica ce desfăşoară o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lese, indiferent de perioada la care se refera de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporara de munca.

Alin. 2 "Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică si următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

Orice alte sume sau avantaje de natura salariata ori asimilate salariilor in vederea impunerii
.

Totodată, conform adresei Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, rezulta că "veniturile din salarii prevăzute la art. 55 alin.1-3 din Codul Fiscal al României, realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că raportat la legislaţia in vigoare, cat si la aceste relaţii comunicate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, rezulta fără echivoc ca indemnizaţia de concediere colectiva, acordata in luna noiembrie 2014 era impozabila pentru toţi salariaţii, conform disp. art. 55 alin. 1 si alin. 2 din Codul Fiscal al României, iar apelanta SC „Y.” SA trebuia sa calculeze impozitul pe venit si pentru intimat si sa-i remită acest impozit pe venit

Din analiza Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3269/08.03.2011, de încadrare in grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi rezulta ca reclamantul intimat a fost încadrat in grad de handicap accentuat, situaţie ce nu a fost contestata de apelantă.

Or, raportat celor expuse, este de necontestat faptul că reclamantul intimat este scutit de plata impozitului pe veniturile de natură salarială, obţinute ca urmare a concedierii colective.

De altfel, apelanta nu contestă dreptul reclamantului de a beneficia de scutirea de impozit, ci doar invocă faptul că această facilitate nu se aplică şi compensaţiilor băneşti acordate ca urmare a concediilor colective, câtă vreme sumele respective au fost stabilite nete.

De altfel, şi prin raportul expertiza contabila judiciara efectuat in dosar de către expert desemnat Iordachi Ionica Lola, se concluzionează ca "venitul brut obţinut de către X, prin Decizia de concediere colectiva,
este determinat greşit ”

Explicitează expertul, prin răspunsurile comunicate la solicitarea apelantei, că ”în mod greşit în cazul salariatului X SC „Y” SA a aplicat dispoziţiile Convenţiei nr.2/2012 coroborate cu Planul Social nr. 239 /12.03.2010.

Convenţia nr. 2 cu nr. înregistrare 315/25.04.2012 modifica art. 2.3 alin 1 din Pianul Social, prin care se detaliază şi explică procedeul de calcul a sumelor nete de care vor beneficia salariaţii, respectiv: ”sumele nete menţionate sunt determinate prin reţinerea contribuţiilor sociale obligatorii ale angajatului şi a impozitului pe venit, conform prevederilor legale în materie, din sumele brute stabilite în sumă fixă şi funcţie de vechimea în Petrom”

Or, este evident că, în raport de dispoziţiile menţionate, la aplicarea sau nu a impozitului pe venitul obţinut, după stabilirea bazei venitului total cu titlu de compensaţie de concediere cuvenită salariatului Petru Crăciun, trebuia să se aibă în vedere prevederile art. 55 alin 1-3 din Codul Fiscal al României, care reglementează că aceste venituri nu se cuprind în baza de impozitare şi sunt scutite de plata impozitului pe venit, cu titlu de protecţie pentru persoanele care prin actele medicale atestă gradul de handicap grav, situaţia salariatului X.

Or, raportat celor expuse, corect a concluzionat prima instanţă că apelanta SC „Y.” SA a determinat în mod eronat venitul salariatului cu titlu de compensaţie la suma netă, corect fiind sumă brută, şi a omis sa ia în considerare statuările prevăzute în Planul social şi Convenţia nr. 2/2012.

Curtea constată că instanţa de fond procedând la o interpretare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, cum au fost redate mai sus, care reglementează expres că veniturile obţinute cu titlu de salarii sau asimilate acestora de persoanele cu handicap sunt scutite de plata impozitului datorat pe venit, a concluzionat în mod just că apelanta SC „Y” SA, după determinarea venitului total cu titlu de compensaţie de concediere, şi în funcţie de situaţia medicală a salariatului X, era obligată de lege să aplice scutirea la plata impozitului pe venit aşa cum a fost reglementat prin art. 26 lit. a din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi art.55 alin. 1-3 Cod fiscal aplicabil perioadei calendaristice din cauza civilă.

Aşa fiind, contrar celor susţinute de către apelantă, suma achitată intimatului în valoare de 40.365 lei de către SC „Y.” SA este sumă netă, fără a se include şi suma cuvenită din aplicarea scutirii impozitului pe venitul aferent, cu titlu da compensaţie aşa cum a fost stipulat în documentele de concediere şi raportate la starea medicală a salariatului. Impozitul pe venit în cuantum de 7.659 lei nu a fost plătit salariatului, până la data depunerii expertizei.

În consecinţă, raportat considerentelor expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod proc.civ.,Curtea de apel respinge ca nefondat, apelul declarat de pârâta intimata SC „Y.” SA împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 28.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează.

Intimatul reclamant a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.