Acordarea unor sume de bani pentru politisti in situatia producerii riscurilor specifice activitatii de politie.
18 martie 2020Plata salariilor compensatorii, conform art.78 din CCMUN, la desfacerea contractului de munca pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.
18 martie 2020
Suma obtinuta din valorificarea bunului adus in garantie se distribuie creditoarei care are o creanta garantata cu bunul valorificat, creanta cu care a fost inscrisa in tabelul definitiv consolidat.
Legea nr. 85/2006, art. 121 alin. 1 pct. 2
Ordinea distribuirii sumelor in cazul creantelor garantate, este cea prevazuta la art. 121 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, unde la alin. 1 pct. 2 se prevede categoria creantelor creditorilor garantati.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de
Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 1601 din 12 iulie 2011.
Prin sentinta nr. 727 pronuntata la data de 3.05.2011, Tribunalul Prahova a respins contestatiile formulate ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin planul de distribuire intocmit de lichidatorul judiciar la data de 23.02.2011 a fost repartizata creditoarei A.F.P.Ploiesti suma de 187.335,02 lei, obtinuta din valorificarea activului adus in garantie la A.F.P. Ploiesti.
S-a retinut ca acest creditor este mentionat in tabelul definitiv consolidat actualizat la pozitia 1, in categoria creantelor garantate prev. de art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, pentru suma de 800.000 lei si totodata, acest creditor apare mentionat la pozitia 3 din tabel, in categoria creantelor bugetare prev. de art.123 pct.2 din lege, pentru suma de 1.523.947 lei.
In mod corect lichidatorul judiciar a procedat la distribuirea sumelor, respectiv creditorului A.F.P. Ploiesti i s-a repartizat suma de 187.335,02 lei in contul creantei cuprinse in tabelul definitiv consolidat, pentru ordinea de prioritate prev. de art.121 alin.1 pct.2, respectiv la categoria creantelor garantate, iar sustinerea contestatorilor, cum ca distribuirea sumelor s-a facut pentru creditorul A.F.P. Ploiesti la ordinea prevazuta de art.121 alin.1 pct.2 este lipsita de orice suport probator, considerente pentru care tribunalul a respins contestatia formulata de creditorii care detin creantele izvorate din raportul de munca, ca neintemeiata.
Impotriva sentintei primei instante, a declarat recurs creditoarea S C in nume propriu si in calitate de reprezentant al celorlalti 11 salariati.
Recursul este nefondat.
Criticile aduse de recurenti sentintei primei instante in sensul ca in mod gresit le-au fost respinse contestatiile formulate la tabelul de distribuire a sumelor realizate in urma lichidarii bunurilor averii debitoarei, sunt nefondate.
In planul de distribuire, intocmit de lichidatorul judiciar la data de 23.02.2011, se repartizeaza creditoarei AFP Ploiesti suma de 187.335, 02 lei, obtinuta din valorificarea activului adus in garantie la creditoare, aceasta creditoare figurand in tabelul definitiv consolidat actualizat la data de 18 februarie 2011, la pozitia 1, in categoria creantelor garantate, prevazute de art.121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, pentru suma de 800.000 lei si de asemenea aceasta creditoare figureaza si la pozitia nr. 3 din tabel, in categoria creantelor bugetare, potrivit art. 123 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, cu suma de 1.523.947 lei.
Sustinerea recurentilor ca in mod gresit s-a distribuit acestei creditoare suma de 187.335,02 lei, rezultata din valorificarea activului adus in garantie, desi creditoarea nu a facut dovada ca detine o creanta garantata, nu este fondata, intimata creditoare detine o creanta garantata, fiind inscrisa in tabelul definitiv consolidat actualizat la data de 18 februarie 2011, la pozitia 1 in categoria creantelor garantate cu suma de 800.000 lei si daca recurentii considerau ca aceasta creanta nu era garantata si nu era dovedita trebuiau sa atace in termen legal tabelul definitiv consolidat.
In ce priveste respectarea ordinii de prioritate prevazuta de art. 123 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, nici aceasta critica nu este fondata, deoarece erau aplicabile dispozitiile art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, intrucat creanta creditoarei era o creanta garantata si suma ce i s-a distribuit potrivit planului de distribuire, intocmit de lichidatorul judiciar, era rezultata din valorificarea bunului adus in garantie.