Riscul contractului

Riscul contractului

În cadrul contractelor sinalagmatice neexecutarea obligaţiei ce revine uneia dintre părţi din cauze neimputabile acesteia atrage aplicarea unor sancţiuni specifice cum sunt excepţia de neexecutare, rezilierea sau rezoluţiunea contractului cât şi posibilitatea de a cere despăgubiri.

Dacă însă neexecutarea obligaţiei se datorează unui caz fortuit sau forţei majore se pune problema riscului contractului, a stabilirii părţii care va suporta pagubele produse de cauza independentă de vreo culpă a părţilor.

Riscul contractului, reprezentând probabilitatea părţilor de a suporta neexecutarea contractului, din cauze independente de voinţa lor, face să nu se admită în paralel acţiuni în despăgubiri, întrucât lipseşte faptul culpabil al cuiva.

Riscul contractului (regula şi aplicaţii)

În stabilirea riscului contractului practica şi doctrina juridică a stabilit o serie de reguli. Astfel s-a decis că în contractele sinalagmatice, regula este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat.

Potrivit acestei reguli, debitorul obligaţiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat.

Această regulă se întemeiază pe reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, pe împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauză a celeilalte. Neexecutarea uneia lipseşte de suport juridic pe cealaltă care nu va mai trebui să fie executată.

Riscul contractului

Aplicaţii, prevăzute în Codul civil:

- în materie de locaţiune, C. Civ. prevede că dacă în timpul locaţiunii lucrul închiriat piere în totalitate, prin caz fortuit, contractul se consideră desfăcut de drept;

- în materia contractului de antrepriză, C. Civ. prevede că dacă lucrul confecţionat de antreprenor piere în mod fortuit, antreprenorul este debitorul obligaţiei imposibil de realizat şi suportă riscul contractului;

- în materia contractului de societate, C. Civ. dispune că atunci când unul dintre asociaţi a promis să pună în comun proprietatea unui lucru, dacă lucrul respectiv a pierit înainte de a fi adus efectiv în societate, proprietarul lucrului pierit, fiind debitorul obligaţiei imposibil de executat, va suporta riscul neexecutării contractului de societate.

Dacă obligaţia devine numai parţial imposibil de executat se vor aplica următoarele reguli:

- reducerea contraprestaţiei ce ar urma să fie executată de cealaltă parte, debitorul obligaţiei parţial imposibil de executat va suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de el;

- desfiinţarea sau desfacerea în întregime a contractului în măsura în care partea ce ar fi putut fi executată nu satisface scopul în vederea căruia a fost încheiat contractul; în această ipoteză riscul contractului va fi suportat în întregime de debitorul obligaţiei imposibil de executat.

Reguli particulare sunt aplicabile riscului în contractele translative de proprietate.

Astfel în cazul contractelor translative de proprietate privind un bun cert, care a pierit din cauză fortuită înainte a fi fost predat de vânzător, a fost consacrată regula că riscul va fi suportat de partea care avea calitatea de proprietar în momentul pieirii fortuite a acestuia, potrivit adagiului res perit domino. În acest sens C. Civ.  precizează că lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului chiar dacă nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului. El va trebui să achite preţul lucrului pierit vânzătorului. Deşi acesta nu va fi în măsură să predea lucrul vândut.

În aplicarea regulii menţionate trebuie avute în vedere următoarele:

a) Dacă obiectul contractului cuprinde bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate operează numai odată cu predarea către cumpărător, întrucât din acel moment se individualizează bunul. Pieirea bunurilor de gen nu înlătură îndatorirea vânzătorului de a-şi executa în natură obligaţia, întrucât genera non pereunt.

b) Când înainte de pieirea lucrului, vânzătorul a fost pus în întârziere pentru neexecutarea obligaţiei de predare, riscul contractului va fi suportat de către vânzător. Vânzătorul va fi exonerat de acest risc dacă va dovedi că bunul ar fi pierit şi la creditorul cumpărător dacă I-ar fi fost predat în termen.

c) Când, în cazul bunurilor certe transferul dreptului se produce nu la data încheierii contractului ci ulterior, iar bunul piere până la acea dată, riscul contractului va fi suportat de vânzător.

d) Când transferul proprietăţii este subordonat unei condiţii suspensive, iar lucrul piere pendente conditione riscul este suportat de vânzător.

e) Când obiectul a pierit fortuit numai parţial, cumpărătorul este obligat să-l primească în starea în care se găseşte, fără a putea cere o scădere de preţ.

f) Când bunul este dobândit sub condiţie rezolutorie riscul acestuia este suportat de proprietarul sub condiţie rezolutorie.

O acţiune în despăgubire, în cazul neexecutării fortuite a contractelor este neîntemeiată.

Afla mai multe accesand pagina Avocat drept civil .