Restituirea taxei de poluare si plata dobanzii fiscale de la data platii si pana la data restituirii efective
28 martie 2020Revizuire Contrarietate de hotarari
28 martie 2020
Retragerea plangerii penale, Deces al unei persoane vatamate
Index tematic:
Cod penal
Legislatie relevanta
: Cod penal - art. 158, art. 193 alin.l
Rezumatul problemei de drept:
Retragerii plangerii prealabile reprezinta un act de vointa strict personal al persoanei vatamate si care nu se transmite pe cale succesorala mostenitorilor, oricare si oricati ar fi acestia.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie
Decizia penala nr. 142 din 14.02.2018
Prin
sentinta penala nr. 956 din data de 02 noiembrie 2017 pronuntata de J.B.,
in baza disp. art. 16 alin.1 lit. g C. pr pen rap. la disp.158 alin.1 C. pen si art 193 alin. 3 alin. 2 C. pen. s-a incetat procesul penal fata de inculpatul C.N.V. pornit la plangerea prealabila a persoanei vatamane pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente prev. de disp. art. 193 alin.1 C. pen. ca urmare a retragerii plangerii prealabile de catre persoana vatamata I.S..
In baza disp. art. 193 alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 41 alin1. C. pen si art 396 alin. 10 C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul C.N.V. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente.
S-a aplicat pedeapsa complementara prevazuta de art. 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitarii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de 1 an dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale aplicata inculpatului.
S-a aplicat pedeapsa accesorie prevazuta de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitarii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.
In baza disp. art 43 alin.1 C. pen. s-a adaugat restul ramas neexecutat 366 de zile din pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 79/30.04.2013 a Tribunalului Buzau la pedeapsa aplicata in prezenta cauza, inculpatul avand de executat in final o pedeapsa de 1 an si 366 zile de inchisoare.
S-a aplicat pedeapsa complementara prevazuta de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitarii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de 1 an dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale aplicata inculpatului.
S-a aplicat pedeapsa accesorie prevazuta de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitarii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.
S-a luat act ca succesorii persoanei vatamate L.V. nu s-au constituit parte civila in cauza.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In data de 26.03.2016 persoana vatamata L.V. s-a deplasat la magazinul detinut de F.I. in com. Berca, sat Valea Nucului jud. Buzau pentru a face cumparaturi.
Cand s-a apropiat de magazin, L.V. a observat doi barbati pe strada, pe care i-a recunoscut in persoana inculpatului C.N.V. si a martorului T.E.V. (in prezent decedat). Cei doi stateau in dreptul unui imobil aflat in apropierea magazinului si consumau bere , avand in apropierea lor o lada de sticle cu bere.
Inculpatul i-a facut semn persoanei vatamate sa mearga pana la el iar cand aceasta s-a apropiat i-a propus sa bea o bere impreuna cu ei. Intrucat L.V. a refuzat, inculpatul s-a simtit jignit si l-a lovit pe acesta o singura data cu pumnul in zona fetei (a ochiului). Din acest motiv, persoana vatamata s-a indepartat de inculpat si a intrat in magazin unde se afla martora F.C.G. si persoana vatamata I. S.. L.V. le-a povestit celor doi ca in urma cu putin timp a fost lovit cu pumnul in fata de C.V. pe motiv ca a refuzat sa bea bere cu el. Atat F.C. G. cat si I. S. au observat ca L.V. prezenta urme de violenta in zona ochiului.
Dupa ce a facut cumparaturile, L.V. a iesit din magazin, fiind urmat la scurt timp de I.S.
In timp ce se afla in continuare in apropierea magazinului, pe strada, L.V. a auzit zgomotul unei sticle sparte iar cand s-a uitat in acea directie a realizat ca inculpatul a aruncat cu o sticla in directia lui I.S. Totodata a observat cum inculpatul a plecat de langa T. E. V. si s-a apropiat de I.S., pe care l-a lovit de doua ori cu pumnul in zona fetei.
Continuandu-si deplasarea spre locuinta sa, L.V. a fost ajuns din urma de I.S., acesta spunandu-i ca inculpatul l-a lovit si pe el intrucat a refuzat sa bea impreuna.
Ulterior, L.V. s-a prezentat la SJML Buzau, fiindu-i eliberat certificatul medico-legal nr. 245/31.03.2016 din cuprinsul caruia rezulta ca a suferit leziuni care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, posibil la data de 26.03.2015 si care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de ingrijiri medicale.
I.S. nu a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal.
Situatia de fapt expusa anterior a rezultat din coroborarea declaratiilor persoanelor vatamate cu declaratiile martorilor audiati in cauza si cu certificatul medico-legal nr. 245/31.03.2016.
Fiind audiat in faza de urmarire penala, inculpatul a declarat ca recunoaste si regreta faptele comise. Acesta a mai precizat ca la acel moment se afla sub influenta bauturilor alcoolice, situatie in care obisnuieste sa aiba un comportament violent. Desi nu a putut oferi alte amanunte cu privire la fapte, tocmai din cauza starii de ebrietate pe care a invocat-o, C.N.V. a mentionat ca ulterior i s-a spus de catre cunoscuti de-ai sai ca le-a lovit pe cele doua persoane vatamate in apropierea magazinului lui F.I., fapte pe care si le asuma si le regreta. In acest sens , inculpatul a declarat ca a incercat sa ajunga la o intelegere cu persoanele vatamate si sa se impace insa acestea au refuzat.
In faza cercetarii judecatoresti a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost retinute in actul de sesizare a instantei, fiind incidente prevederile art. 396 al.10 C.pr.pen.
Concluzionand, din probele administrate in cauza a rezultat dincolo de orice dubiu ca inculpatul a comis faptele retinute in sarcina sa, declaratia sa de recunoastere coroborandu-se cu celelalte probe administrate in cauza.
La termenul de judecata din data de 26.10.2017 persoana vatamata I.S. si-a retras plangerea formulata impotriva inculpatului, acesta din urma fiind de acord sa achite cheltuielile judiciare.
Impotriva acestei solutii a declarat apel
inculpatul C.N.V.
criticand-o pentru nelegalitate sub un singur aspect si anume, ca prima instanta de judecata in mod eronat nu ar fi tinut cont de imprejurarea ca s-ar fi impacat si cu cealalta persoana vatamata, L.V.
La termenul din data de 14.02.2018, inculpatul C.N.V. a depus la dosarul cauzei, atat in copie cat si in original, doua caracterizari referitoare la persoana sa, intocmite de catre primarul comunei Berca si numita R. A., declaratia numitei L.A., autentificata sub nr. 782/09.02.2018 de catre Biroul Notarial V. V. si asociatii si sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 7246/14.11.2017, ultima doar in copie.
Curtea, analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor aduse de catre inculpatul C. N.V., dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedura penala, a constatat ca apelul este nefondat.
Ceea ce a criticat inculpatul C.N.V. este legat de imprejurarea ca desi „s-a impacat” cu familia persoanei vatamate L.V., acest aspect nu a condus la o incetare a procesului penal fata de persoana sa si in legatura cu infractiunea prev. de art. 193 alin.2 Cod penal.
Curtea a observat, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca persoana vatamata L.V. a decedat la data de 02.02.2017, fara insa a se face proba existentei unui certificat de mostenitor de pe urma acestei persoane, la filele 12-13 existand doar o sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale avand nr. 7246/14.11.2017 si apartinand comunei Berca din Judetul Buzau.
Dar
chiar si daca ar fi existat
un astfel de certificat de mostenitor, instanta de judecata nu ar fi putut da curs si efect juridic declaratiei de retragere a plangerii existente la fila 6 si apartinand sotiei defunctului - numita L.A. pentru motivul ca retragerea plangerii prealabile, institutie reglementata de catre disp. art. 158 Cod penal, reprezinta un act de vointa strict personal al persoanei vatamate si care nu se transmit pe cale succesorala mostenitorilor, oricare si oricati ar fi acestia.
Drept urmare, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de catre inculpatul C.N.V.
Autorul sintezei, Judecator Mihai Viorel Tudoran