Relatiile dintre parinti si copii lor minori, stabilite prin hotarare judecatoreasca irevocabila, anterior datei de 01.10.2011

• Codul civil - art. 397 - 398, art. 403
• Legea nr. 71/2011 - art. 5 alin. (2), art. 46

Modificarile legislative aduse de Noul Cod civil, prin reglementarea autoritatii parintesti, reprezinta o „schimbare a imprejurarilor”, in sensul dispozitiilor art. 403 Noul Cod civil, fiind de necontestat ca, prin inlocuirea la 1 octombrie 2011, a vechiului Cod al familiei, cu Noul Cod civil, s-a realizat o modernizare a legislatiei vizand familia, in acord cu noile realitati sociale marcate in special de aderarea la Uniunea Europeana, fiind reglementata pentru prima data in mod expres institutia autoritatii parintesti, ce recunoaste dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de ambii parinti.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila - complet specializat de familie si

minori,

Decizia civila nr. 537 din 10 iunie 2014, C.R.

Prin sentinta civila nr. 1365/01.02.2013 pronuntata in dosar nr. 18151/325/2012, Judecatoria Timisoara a respins actiunea civila principala formulata de reclamantul P. D.-M. impotriva paratei C.C.-T.; a admis cererea reconventionala formulata de parata C. C.-T., impotriva reclamantului P.D.-M.; a incuviintat ca reclamantul P.D.-M. sa aiba legaturi personale cu minora P.D., nascuta la data de ..., dupa cum urmeaza: in prima si a treia saptamana din luna, de sambata orele 10:00, pana duminica orele 18:00; o saptamana in vacanta de iarna - cu petrecerea sarbatorii Craciunului alternativ (din 2 in 2 ani) cu cea a Revelionului; o saptamana in vacanta de primavara, care cuprinde si petrecerea sarbatorii Pascale o data la doi ani; doua saptamani din vacanta de vara, care sa fie petrecute in luna iulie a fiecarui an si doua saptamani in luna august; perioada vacantei din luna iulie sa fie stabilita in prima decada a lunii, iar cea din luna august in a doua decada a lunii; zilele de nastere ale minorei sa fie petrecute impreuna cu paratul din 2 in 2 ani; a obligat reclamantul la plata sumei de 8,30 lei catre parata, reprezentand taxa judiciara de timbru.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, prin sentinta civila nr. 11207/17.06.2010 pronuntata in dosar nr. 9893/325/2010, Judecatoria Timisoara a desfacut, din culpa comuna, casatoria incheiata de soti la data de 24.06.2006, minora P.D., nascuta la data de 19.05.2007, fiind incredintata spre crestere si educare mamei, totodata, fiind reglementate legaturile personale dintre minora si tatal sau, programul de vizitare a minorei fiind stabilit de catre parti, de comun acord si in functie de varsta minorei, de interesele tatalui, de nevoile minorei, care trebuia sa se adapteze familiei din care nu mai facea parte unul dintre parinti.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011, dispozitiile hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, 01.10.2011, pot fi modificate potrivit dispozitiilor art. 403 din Noul Cod civil.

Art. 403 C. civ. prevede ca, in cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copiii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti.

Asadar, dupa cum reiese foarte clar din prevederile art. 403 C. civ., simpla intrare in vigoare a Noului Cod civil, la data de 01.10.2012, care, la art. 397 C. civ., stabileste regula ca exercitarea autoritatii parintesti revine, dupa divort, in comun ambilor parinti, nu este suficienta pentru modificarea masurii incredintarii unui copil, la divort, unuia dintre parinti, dispusa anterior datei de 01.10.2012, cu atat mai mult cu cat, chiar si dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil, conform art. 398 C. civ., se poate hotari exercitarea autoritatii parintesti doar catre un singur parinte, atunci cand exista motive temeinice, avand in vedere interesul minorului.

Ca urmare, instanta de fond a gasit neintemeiata cererea reclamantului avand ca obiect modificarea masurii de incredintare a minorei P.D., nascuta la data de

2007. stabilita prin sentinta civila nr. 11027/17.06.2010, a Judecatoriei Timisoara, cu masura exercitarii autoritatii parintesti in comun, si, drept consecinta, a respins-o.

Impotriva acestei sentinte, a declarat apel reclamantul P.D.-M., solicitand schimbarea in tot a hotararii apelate, cu cheltuieli de judecata si, rejudecand fondul cauzei, sa se dispuna exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti ai minorei

P.D., iar privitor la cererea reconventionala formulata de catre parata, sa fie respinsa, ca neintemeiata.

Prin decizia civila nr. 778/A/26.11.2013 pronuntata in dosarul nr. 18151/325/2012, Tribunalul Timis a admis apelul formulat de reclamantul P.D.-M. impotriva sentintei primei instante, pe care a schimbat-o in parte in sensul ca a admis cererea principala formulata de reclamantul P.D.-M. impotriva paratei C.C.-T.; a dispus exercitarea autoritatii parintesti privind pe minora P.D., nascuta la

2007. de catre ambii parinti si a mentinut in rest dispozitiile hotararii atacate; a obligat intimata sa plateasca apelantului suma de 4,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, constand in timbru judiciar 0,15 lei si taxa judiciara de timbru 4 lei.

Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca prima instanta a facut o interpretare gresita a prev. art. 397, 398 coroborat cu art. 403 C. civ., conform cu care simpla intrare in vigoare a dispozitiilor Noului Cod civil la data de 01.10.2010 nu este suficienta pentru a se dispune exercitarea autoritatii parintesti in comun de catre ambii parinti.

Intr-adevar, la luarea masurii, instanta are de administrat probe pentru a se constata daca exista motive temeinice, avand in vedere interesul minorului, pentru ca sa fie dispusa exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte in conformitate cu dispozitiile art. 398 C. civ. Astfel, conform art. 397 C. civ., dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel. Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte se poate dispune de catre instanta daca exista motive intemeiate, avandu-se in vedere interesul superior al copilului.

Textele de lege mai sus mentionate trebuie interpretate prin coroborare cu dispozitiile art. 263 alin. (1) C. civ. si art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, conf orm cu care principiul interesului superior al copilului trebuie sa primeze in toate demersurile si deciziile care privesc copii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

In prezenta cauza, minora P.D., nascuta la 19.05.2007, prin sentinta civila nr. 11207/17.06.2010 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 9893/325/2010, a fost incredintata spre crestere si educare mamei parate, C.C.-T, fiind reglementate legaturile personale ale minorei cu tatal sau, reclamantul din prezenta cauza.

Solicitarea apelantului P.D.-M. de a se dispune exercitarea autoritatii parintesti privind minora P.D. in comun de catre ambii parinti nu echivaleaza cu schimbarea domiciliului minorei de la mama intimata C.C.-T, domiciliul minorei fiind inclus in institutia mai larga a incredintarii copilului la unul dintre parinti, cuprinsa in vechea reglementare din Codul familiei, iar, in prezent, locuinta copilului dupa divort fiind reglementata de art.400 C. civ., presupune dreptul si indatorirea parintilor de a creste si educa copilul minor, conform art. 261 C. civ., autoritatea parinteasca exercitata in comun de catre ambii parinti conducand la o dezvoltare armonioasa psihosociala a copilului. art. 16 din Legea nr. 272/2004 republicata stabileste ca, "copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a dispune de relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului”, alin. (2) al art. 16 stabilind ca „instanta judecatoreasca luand in considerare cu prioritate interesul superior al copilului poate limita exercitarea acestui drept daca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului”, art. 15 alin. (3) din aceeasi lege stabilind in sarcina parintelui cu care locuieste copilul obligatia de a sprijini mentinerea relatiilor personale ale copilului cu celalalt parinte.

Totodata, art. 31 din Legea nr. 272/2004 stabileste responsabilitatea ambilor parinti pentru cresterea copiilor lor, precum si faptul ca „exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau”. Art. 31 alin. (2)

⁵

din Legea nr. 272/2004 stipuleaza care sunt motivele intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de catre un singur parinte acestea fiind: alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.

Impotriva acestei hotarari, au declarat recurs, atat reclamantul P.D.-M., cat si parata C.C.-T.

Reclamantul P.D.-M. a solicitat, prin cererea sa de recurs, modificarea in parte a hotararii instantei de apel, numai privitor la cererea reconventionala formulata in cauza, urmand a se mentine in rest hotararea instantei de apel; rejudecand apelul, solicita admiterea in integralitate a acestuia, ca fiind pe deplin intemeiat si fondat, respectiv in rejudecarea fondului cauzei, respingerea cererii reconventionale formulata de catre parata, ca fiind neintemeiata/nefondata, cu cheltuieli de judecata, reprezentate de plata onorariului de avocat.

Parata C.C.-T a solicitat, in temeiul art. 312 alin. (3) C. pr. civ. coroborat cu art. 304 alin. (1) pct. 7 si 9 C. pr. civ., modificarea in parte a hotararii recurate, in sensul respingerii cererii reclamantului privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, se arata ca instanta de apel si-a argumentat decizia exclusiv pe prevederile Legii nr. 272/2004, ignorand starea de fapt incidenta in speta, care releva ca interesul superior al copilului nu a fost prejudiciat prin hotararea de divort, in care s-a decis incredintarea minorei catre mama.

Se mai arata ca, asa cum judicios a apreciat instanta de fond, conform art. 46 din Legea nr. 71/2011 „dispozitiile hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului Civil - pot fi modificate potrivit art. 403 Cod Civil”.

Este o dispozitie care face posibila dispunerea exercitiului autoritatii parintesti si stabilirea locuintei copilului in aceleasi conditii in care se dispunea reincredintarea acestuia in vechea reglementare .

Examinand decizia atacata, prin prisma motivelor invocate, in limitele trasate de art. 304 si art. 306 alin. (2) C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 397 si urm. Noul Cod civil, art. 5 alin. (2) si art. 46 din Legea nr. 71/2011, curtea a constatat ca ambele recursuri declarate in cauza sunt neintemeiate, Tribunalul Timis pronuntand o hotarare temeinica si legala, pentru considerentele expuse in cuprinsul acesteia si pe care instanta de recurs si le insuseste in intregime.

Cu privire la modalitatea de interpretare si aplicare in speta a prevederilor art. 46 din Legea nr. 71/2011, respectiv art. 403 Noul Cod civil, curtea a constatat ca solutia data de tribunalul este urmarea unei juste aplicari a acestor texte de lege, raportat, la particularitatile spetei, avand in vedere si prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu care trebuie a fi coroborate.

Instanta de fond a respins actiunea principala, considerand ca modificarea Codului Civil nu ar constitui un motiv suficient pentru admiterea actiunii si luarea in considerare a interesului minorei, ba mai mult, considerand ca probele administrate conduc la concluzia ca, si in momentul de fata, exercitarea exclusiv de catre parata a autoritatii parintesti fata de minora P.D., se circumscrie cel mai bine interesului superior al minorei.

Interpretarea data textului de lege in discutie nu este in masura sa asigure respectarea spiritului si intentiei legiuitorului cu privire la notiunea de autoritate parinteasca comuna, putand conduce la restrictionarea acesteia pentru mai multe considerente.

Primul si cel mai important motiv este acela ca, pe data de 1 octombrie 2011, vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil, care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti. Noua institutie recunoaste in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca, dupa divort, autoritatea parinteasca revine ambilor parinti. De asemenea, Noul Cod civil a adus noutati legate de obligatia instantei de a stabili explicit locuinta minorului.

Pastrarea autoritatii parintesti exercitate in mod unic doar de catre mama este impotriva interesului superior al copilului, asa cum este reliefat de catre noul cod civil (titlul
Autoritatea Parinteasca,
precum si sectiunea Paragraful
Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori)
de catre Legea nr. 272/2004 (art. 30 si urmatoarele), dar si de numeroase studii ale stiintelor sociale, care arata beneficiul incontestabil pe care copiii il au ca urmare a implementarii custodiei comune (adica a autoritatii parintesti comune) in familiile ce trec prin experienta separarii.

Mentinerea acestei prevederi de incredintare a copilului doar catre mama ar reprezenta o diferenta grava de tratament intre reclamant si toti ceilalti parinti care divorteaza in conditiile Noului Cod civil, cu atat mai mult cu cat, atat vechea, cat si noua legislatie prevad faptul ca, in materia relatiilor dintre parinti si copii o hotarare nu este niciodata definitiva, putand fi supusa revizuirii atunci cand conditiile sub care a fost data s-au schimbat.

Simplul fapt al schimbarii atat de dramatice a legislatiei privitoare la relatiile dintre parinti si copiii lor minori, dupa divort, prin intrarea in vigoare a u nui cod civil modern, mult mai bine adaptat realitatilor sociale actuale, reprezinta un motiv suficient de a revedea masurile privitoare la copii, fiind evident ca prevederile noului cod civil sunt mai utile copiilor decat cele oferite de catre Codul Familiei, norma juridica care facea referire la realitati sociale valabile la mijlocul secolului trecut. De altfel, exista in prezent prevederi legale care sustin in mod explicit cererea de reinstaurare a autoritatii parintesti.

Potrivit art. 397 din Noul Cod civil, exercitarea autoritatii parintesti se exercita in comun de catre parinti, afara de situatia in care instanta decide altfel. Prin urmare, regula stabilita de Noul Cod civil este aceea ca ambii parinti sa detina custodia in comun si, numai prin exceptie, autoritatea parinteasca sa fie exercitata de catre unul dintre parinti,, cand exista motive intemeiate si in functie de interesul superior al copilului, conform art. 398 Noul Cod civil.

Cat priveste aplicarea dispozitiilor Codului civil nou, curtea a remarcat clarificarile pe care Ministerul Justitiei le aduce acestei probleme: „Astfel, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din actul normativ de punere in aplicare a Codului civil nou, dispozitiile acestuia din urma sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor,..., daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.” Acesta este si cazul raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, motiv pentru care instanta de judecata, analizand circumstantele concrete ale spetei, a pronuntat o solutie in temeiul legii civile noi, potrivit principiului mai sus enuntat.

Este adevarat ca prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011 permit ca dispozitiile din hotararile judecatoresti privitoare la relatiile dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil sa fie modificate, potrivit art. 403, insa, asa cum am aratat anterior, intrarea in vigoare a unui nou regim juridic cu privire la autoritatea parentala, impune concluzia ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la luarea masurilor anterioare cu privire la minora. In conditiile in care art. 403 Cod civil nu distinge dupa natura imprejurarilor ce trebuie avute in vedere de instanta, concluzia ce se impune este ca nici instanta de judecata, investita cu solutionarea pricinii, nu poate distinge intre aceste imprejurari, ce pot fi de fapt (privind conditiile concrete oferite de parinti copilului) sau de drept (cum este modificarea de substanta adusa de Noul Cod civil in relatiile parinti-copiii).

In sprijinul acestei idei, sunt si prevederile alin. (2) al art. 5 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod civil, precum si decizia R.I.L. nr. 4/2013 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie in chestiunea aplicarii in timp a prevederilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, stabilind ca prevederile art. 396-404 Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile cererilor de divort formulate anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac, in interesul superior al copiilor.

Prin urmare, instanta apreciaza ca si modificarile legislative aduse de noul Cod civil, prin reglementarea autoritatii parintesti, reprezinta o „schimbare a imprejurarilor”, in sensul dispozitiilor art. 403 Noul Cod civil, fiind de necontestat ca, prin inlocuirea la 1 octombrie 2011 a vechiului Cod al familiei cu Noul Cod civil s-a realizat o modernizare a legislatiei vizand familia, in acord cu noile realitati sociale marcate in special de aderarea la Uniunea Europeana, fiind reglementata pentru prima data in mod expres institutia autoritatii parintesti, ce recunoaste dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de ambii parinti.

Reiese asadar, ca in lipsa unor motive intemeiate, nu exista vreo justificare a mentinerii unei situatii de drept daunatoare relatiei dintre parinte si copil, reinstaurarea, la cerere, a autoritatii parintesti putand fi justificata printr-o schimbare „de drept” a imprejurarilor avute in vedere de instanta ce a pronuntat solutia incredintarii sub vechea legislatie.

Prin urmare, simpla argumentare privind neschimbarea imprejurarilor de fapt avute in vedere la momentul incredintarii copilului la mama nu este suficienta pentru ignorarea aplicarii principiului interesului superior al minorei de a fi crescuta de ambii parinti.

Ca atare, au fost inlaturate, ca neintemeiate, sustinerile paratei privind gresita aplicare a art. 403 Noul Cod civil la starea de fapt retinuta in cauza, si care nu mai poate face obiectul controlului judiciar in prezentul recurs, fata de forma in vigoare a art. 304 C. pr. civ.