Refuzul de a admite reprezentarea unei parti atunci cand aceasta nu a fost prezenta personal:
incalcare

In fapt
- Reclamanta, resortisant belgian, s-a nascut in 1942  si locuia in Hoeilaart (Belgia) la momentul faptelor. In 1987, reclamanta a fost trimisa in judecata in fata instantelor penale belgiene pentru complicitate la 3 fapte de trafic international de cocaina, ocupandu-se de introducerea in Belgia a drogurilor provenite din Brazilia. Condamnata in prima instanta de o instanta penala
(tribunal correctionnel)
din Bruxelles, reclamanta a declarat apel impotriva condamnarii sale. In apel, reclamanta a lipsit intr-o faza initiala. Conform posibilitatii oferite de dreptul belgian, reclamanta a atacat hotararea care fusese pronuntata in lipsa  si care confirma condamnarea sa la 3 ani de inchisoare  si la plata unei amenzi de 60 000 de franci belgieni. In urma formularii caii de atac, cauza a ajuns pe rolul curtii de apel, care a tinut o noua  sedinta de judecata. Reclamanta nu s-a prezentat nici la aceasta  sedinta. Avocatul sau a fost prezent  si a precizat ca intentiona sa i si reprezinte clienta  si sa depuna concluzii privind prescrierea actiunii publice. Curtea de apel s-a opus  si, prin hotararea din 4 octombrie 1993, a declarat contestatia nefondata. Recursul reclamantei a fost respins de Curtea de Casatie in data de 4 mai 1994.

Reclamanta repro seaza Curtii de Apel Bruxelles ca nu a permis, in lipsa sa, ca avocatul sau sa ii asigure apararea in cadrul apelului. Aceasta a invocat o incalcare a art. 6 § 1  si art. 6 § 3 lit. c) din Conventie.

In drept
- Art. 6 § 3 lit. c): Curtea reaminte ste principiile desprinse in hotararile
Poitrimol impotriva Frantei
(23 noiembrie 1993, seria A nr. 277)  si
Lala  si Pelladoah impotriva Tarilor de Jos
(hotararile din 22 septembrie 1994, seria A nr. 297-A  si B) avand ca obiect situatii comparabile cu cea din prezenta cauza. In prima dintre cele trei cauze, Curtea a considerat ca prezentarea in instanta a acuzatului este de o importanta fundamentala ca urmare atat a dreptului acestuia de a fi ascultat, cat  si a necesitatii de a controla corectitudinea afirmatiilor sale  si de a le confrunta cu declaratiile victimei, ale carei interese trebuie protejate, dar  si cu cele ale martorilor. Prin urmare, legiuitorul trebuie sa aiba posibilitatea de a descuraja absentele nejustificate. In ultimele doua hotarari, Curtea a precizat insa ca este, de asemenea, „de o importanta fundamentala pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul sa fie aparat corespunzator atat in prima instanta, cat  si in apel,
a fortiori
in conditiile in care, precum in dreptul olandez, deciziile pronuntate in apel nu mai pot fi atacate”. Curtea a adaugat ca acest ultim interes este cel care prevaleaza  si ca, in consecinta, faptul ca acuzatul, de si informat corespunzator, nu este prezent in fata instantei nu poate - chiar  si in lipsa unei scuze - sa justifice privarea acestuia de dreptul de a fi asistat de un aparator pe care i-l recunoa ste art. 6 § 3 din Conventie. In opinia Curtii, instantele sunt cele care trebuie sa asigure caracterul echitabil al unui proces  si sa se asigure in consecinta ca un avocat care, in mod evident participa la  sedinta pentru a- si apara clientul in absenta acestuia, are posibilitatea de a face acest lucru. Curtea nu este de acord cu Guvernul belgian cand afirma ca o constatare a absentei unui posibilitati de opozitie in cazul unei persoane condamnate in lipsa a fost decisiva in motivarea hotararilor Lala  si Pelladoah. Propozitia care incepe cu locutiunea adverbiala „a
fortiori
’ a fost introdusa ca un considerent secundar. Din contra, Curtea a afirmat ca prevaleaza interesul de a fi aparat corespunzator. Dreptul oricarui acuzat de a fi aparat efectiv de un avocat se numara printre elementele fundamentale ale procesului echitabil. Un acuzat nu pierde acest drept doar pentru ca absenteaza de la dezbateri. Chiar daca legiuitorul trebuie sa aiba posibilitatea de a descuraja absentele nemotivate, acesta nu le poate sanctiona facand derogare de la dreptul de a fi asistat de un aparator. Cerintele legitime ale prezentei acuzatilor la dezbateri trebuie sa fie asigurate prin alte mijloace decat pierderea dreptului la aparare. Principiul dedus in cauzele Lala  si Pelladoah se aplica in prezenta cauza. Chiar daca reclamanta a avut mai multe posibilitati sa se apere, Curtea de Apel Bruxelles trebuia sa ii ofere avocatului sau, domnul Verstraeten, care s-a prezentat la  sedinta, posibilitatea de a o apara chiar  si in absenta ei. Acest lucru era cu atat mai necesar cu cat, in prezenta cauza, strategia de aparare pe care incerca sa o elaboreze domnul Verstraeten avea ca obiect o problema de drept. Acesta din urma dorea sa pledeze pentru prescrierea actiunii publice, chestiune deja considerata esentiala de Curte. Chiar daca, dupa cum sustine Guvernul, curtea de apel a trebuit sa examineze din oficiu problema prescrierii, nu este mai putin adevarat faptul ca avocatul are o contributie indispensabila la solutionarea litigiilor  si ca rolul sau se justifica acolo unde trebuie sa se exercite dreptul la aparare. In plus, din hotararea din 4 octombrie 1993 nu reiese ca s-ar fi dat o solutie in aceasta chestiune. In concluzie, a fost incalcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. c) din Conventie.

Concluzie:
incalcare ( saisprezece voturi la unu).