Procedura Camerei preliminare, Cerere pentru sesizarea inaltei Curti de casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile

• Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala: art. 345, art. 475
• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 114

In ce priveste solicitarea scrisa ca in temeiul art. 475 si urm. Cod procedura penala, sa se sesizeze inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa stabileasca daca prin omisiunea stabilirii in cuprinsul rechizitoriului a datei savarsirii pretinsei infractiuni pentru care se dispune trimiterea in judecata a inculpatului in cazul infractiunilor in forma simpla actul de sesizare a instantei este nul sau anulabil, constata ca aceasta este inadmisibila.

Astfel potrivit art. 475 Cod procedura penala, daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca exista o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective si asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.

In speta, cauza nu se afla in cursul judecatii si cu atat mai putin in ultima instanta si nici nu s-a pus in discutie o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, ci o chestiune care presupune o apreciere de fapt.

(Sectia penala, Decizia penala nr. 3/CO/CP din 12 ianuarie 2017, rezumata de judecator conf. univ. dr. Marian Bratis)

Tribunalul Timis prin incheierea penala din 23.12.2016 pronuntata de judecatorul de camera preliminara de la Tribunalul Timis, in temeiul art. 345 alin. (3) C. pr. pen., a admis in parte cererile si exceptiile invocate de catre inculpatul A..., prin aparatorii alesi.

1. A exclus urmatoarele probe administrate in cursul urmaririi penale, in dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe langa Tribunalul Timis:

- declaratia martorei B..., din data de 13.07.2016 (filele 78-82 dosar u.p.) si declaratia martorului C... din data de 13.07.2016 (filele 85-88 dosar u.p.), acestea fiind administrate cu nerespectarea dispozitiilor art. 122 alin. (1) C. pr. pen., respectiv a dispozitiilor art. 201 C. pr. pen., acestea din urma doar in ceea ce priveste audierea martorului B. in data de 13.07.2016;

3. A respins in rest, ca nefondate, cererile si exceptiile privind legalitatea actului de sesizare a instantei, a administrarii probelor si a actelor efectuate de organele de cercetare penala, invocate de catre inculpatul A., prin aparatorii alesi.

In temeiul art. 345 alin. (3) C. pr. pen., in termen de 5 zile de la comunicarea prezentei incheieri, procurorul va comunica judecatorului de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere in judecata sau solicita restituirea cauzei.

Judecatorul de camera preliminara, analizand cererile si exceptiile invocate,a retinut urmatoarele:

Rolul procedurii in camera preliminara este acela de a reprezenta un filtru privind aspecte ce tin exclusiv de legalitatea cauzei penale, in cursul acestei proceduri nefiind analizate temeinicia acuzatiei, substanta probelor ori numarul lor, ori caracterul complet al urmaririi penale.

Asadar, obiectul procedurii de camera preliminara il reprezinta analizarea legalitatii activitatilor din cursul urmaririi penale si nu fondul cauzei; judecatorul de camera preliminara nu verifica temeinicia sau aparenta de temeinicie a probelor administrate si nici caracterul complet al urmaririi penale ori oportunitatea sau suficienta probelor administrate.

In ceea ce priveste exceptia privind lipsa datei savarsirii presupusei faptei, ca element de neregularitate a actului de sesizare, judecatorul de camera preliminara a apreciat ca aceasta este nefondata, in conditiile in care, desi la sectiunea „in drept” din cuprinsul rechizitoriului, procurorul de caz nu precizeaza o data concreta a comiterii faptei, mentionand ca aceasta ar fi fost comisa in cursul lunii ianuarie, momentul savarsirii infractiunii poate fi determinat din descrierea situatiei de fapt si din analiza probatoriului administrat in cauza, realizate de procurorul de caz in actul de sesizare a instantei, acest aspect nefiind de natura a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii, urmand ca temeinicia acuzatiei sa fie analizata de instanta de fond, in cursul judecatii.

Impotriva acestei incheierii a declarat contestatie inculpatul.

In motivele contestatiei s-a aratat ca au invocat in apararea lor ca motiv
de
neregularitate a rechizitoriului intocmit de procurorul de caz lipsa mentiunii datei savarsirii pretinsei infractiuni de luare de mita insa judecatorul de la prima instanta a respins aceasta exceptie motivand ca ”desi la sectiunea in drept din cuprinsul rechizitoriului procurorul de caz nu precizeaza o data concreta a comiterii faptei mentionand ca aceasta ar fi fost comisa in cursul lunii ianuarie momentul savarsirii infractiunii poate fi determinat din descrierea situatiei de fapt si din analiza probatoriului administrat in cauza realizate de procurorul de caz in actul de sesizare al instantei

Acest aspect nefiind de natura a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii urmand ca temeinicia acuzatiei sa fie analizata de instanta de fond in cursul judecatii”.

Apreciaza ca in speta fapta imputata inculpatului si pentru care s-a dispus trimiterea in judecata vizeaza savarsirea unei infractiuni in forma simpla caracterizata printr-o singura actiune, un singur rezultat si o singura forma de vinovatie.

Necesitatea mentionarii in cuprinsul actului de sesizare al instantei al momentului savarsirii pretinsei infractiuni se impune atat pentru exercitarea in forme corespunzatoare a dreptului la aparare cat si pentru stabilirea limitelor judecatii.

In temeiul art. 475 si urm. Cod procedura penala, s-a solicitat Curtii de Apel Timisoara sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa stabileasca daca prin omisiunea stabilirii in cuprinsul rechizitoriului a datei savarsirii pretinsei infractiuni pentru care se dispune trimiterea in judecata a inculpatului in cazul infractiunilor in forma simpla actul de sesizare a instantei este nul sau anulabil.

In acest sens s-a aratat ca potrivit art.154-155 Cod penal termenul de prescriptie, conditie ce inlatura raspunderea penala incepe sa curga de la data savarsirii infractiunii motiv pentru care se impune obligativitatea mentionarii in rechizitoriu a datei savarsirii infractiunii.

S-a invocat din jurisprudenta CEDO cauza Mattoccia v. Italia 2000 cand CEDO a statuat ”acuzatului trebuie sa-i fie adus la cunostinta cu promptitudine si in detaliu acuzarea adica faptele materiale care stau la baza acuzarii; in materie penala furnizarea de informatii complete detaliate in ceea ce priveste acuzatiile aduse impotriva unui parat reprezinta o conditie esentiala pentru a se asigura ca s-au respectat procedurile.”

De asemenea in jurisprudenta CEDO se evidentiaza cauza Pelissier si Sassi c. Franta 1994 cand CEDO a statuat ”lipsa informarii precise si complete a acuzatului cu privire la natura si cauza acuzatiei aduse impotriva sa incalca dreptul acestuia la aparare respectiv incalca art. 6 paragraful 3 lit. a) si b) din Conventie coroborat cu paragraful 1 care prevede o procedura echitabila.” Identificarea infractiunii in timp reprezinta o valenta a naturii acuzatiei aduse inculpatului in intelesul Conventiei.

Rolul instantei de judecata este de a judeca cauza dedusa si nicidecum de a acuza inculpatul in locul procurorului.

Analizand contestatia prin prisma motivelor invocate, in raport cu probele da la dosar si cu dispozitiile legale in materie, constata ca aceasta este nefondata din urmatoarele considerente:

Analizand cuprinsul rechizitoriului intocmit in cauza se poate constata ca acesta respecta dispozitiile art. 328 Cod procedura penala in ce priveste elementele pe care trebuie sa le cuprinda.

Asa cum si judecatorul de prima instanta a aratat, chiar daca procurorul de caz nu precizeaza o data concreta a comiterii faptei, mentionand ca aceasta ar fi fost comisa in cursul lunii ianuarie, momentul savarsirii infractiunii poate fi determinat din descrierea situatiei de fapt si din analiza probatoriului administrat in cauza, realizate de procurorul de caz in actul de sesizare a instantei, acest aspect nefiind de natura a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii, urmand ca temeinicia acuzatiei sa fie analizata de instanta de fond, in cursul judecatii.

Judecatorul de contestatie constata pe langa cele retinute de catre judecatorul de prima instanta ca atat din cuprinsul rechizitoriului cat si din cuprinsul actelor de urmarire penala si a probelor care il insotesc rezulta evident localizarea spatiala si temporala a faptei pentru care inculpatul a fost acuzat, neexistand cel putin la acest moment procesual nicio confuzie.

In ce priveste solicitarea scrisa ca in temeiul art. 475 si urm. Cod procedura penala, sa se sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa stabileasca daca prin omisiunea stabilirii in cuprinsul rechizitoriului a datei savarsirii pretinsei infractiuni pentru care se dispune trimiterea in judecata a inculpatului in cazul infractiunilor in forma simpla actul de sesizare a instantei este nul sau anulabil, constata ca aceasta este inadmisibila.

Astfel potrivit art. 475 Cod procedura penala, daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca exista o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective si asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.

In speta, cauza nu se afla in cursul judecatii si cu atat mai putin in ultima instanta si nici nu s-a pus in discutie o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, ci o chestiune care presupune o apreciere de fapt.

Referitor la jurisprudenta CEDO invocata in contestatie, este de constatat ca aceasta nu are in vedere situatia procesuala din prezentul dosar, facand referire la situatii diferite.

In prima speta invocata, Curtea a constatat ca in stadiul preliminar al procedurii, autoritatile nu i-au comunicat reclamantului ansamblul informatiilor de care dispuneau asupra acuzatiei, reclamantul avand acces complet la dosarul cauzei doar din septembrie 1989, desi ancheta incepuse trei ani mai devreme. De asemenea, Curtea a constatat ca, pe parcursul judecarii, versiunea acuzatorilor asupra starii de fapt, anume asupra locului si a momentului comiterii faptei s-a modificat de mai multe ori, fara ca reclamantului sa i se fi comunicat acest fapt in avans pentru a-si pregati o aparare adecvata. In aceste conditii, Curtea a considerat ca echitatea procedurii a fost afectata, astfel ca art. 6 a fost violat.

In cea de a doua speta, Curtea a constatat ca rechizitoriul parchetului nu viza decat calitatea de autor al infractiunii ce li se reprosa reclamantilor, astfel incat niciun element nu le permitea acestora sa anticipeze posibilitatea de a fi condamnati pentru complicitate la infractiunea in cauza. Nici in fata instantelor nu s-a pus niciun moment aceasta problema, unicul lucru dezbatut fiind posibilitatea de a se retine ca reclamantii erau administratori de fapt sau de drept ai societatii, problema de care depindea retinerea calitatii autori ai infractiunii. Curtea a considerat ca, in dreptul francez, calitatea de complice implica alte conditii, astfel incat reclamantilor trebuia sa li ofere posibilitatea de a cunoaste aceasta acuzatie si de a-si pregati o aparare specifica in conditiile date. In conditii, in care nu au beneficiat de aceasta posibilitate, Curtea a considerat ca drepturile lor la aparare au fost violate.

Fata de cele de mai sus, Curtea in temeiul art. 425

¹

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. pr. pen. raportat la art. 347 C. pr. pen. a respins ca nefondata contestatia formulata de inculpat.