Neconformitatea constituirii Tribunalului Arbitrai cu conventia partilor
31 martie 2020Obligarea institutiei de invatamant acreditate la eliberarea certificatelor de absolvire a 13 clase
31 martie 2020
Neefectuarea lucrarilor edilitare de catre parat, Reziliere contract
In conformitate cu art. 1020 si 1021 Cod civil, doctrina a stabilit ca temeiul juridic al rezolutiunii il constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, respectiv imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte, astfel ca neindeplinirea culpabila a uneia dintre obligatii lipseste de suport juridic obligatia reciproca.
Prin urmare, neefectuarea lucrarilor edilitare aferente celor 18 blocuri, imputabila recurentului parat care nu a asigurat finantarea necesara finalizarii lucrarilor, o impiedica pe reclamanta sa-si indeplineasca propriile obligatii, iar actiunea in rezolutiune este deschisa tocmai acelei parti care a executat sau care se declara gata sa execute contractul.
In ceea ce priveste cuantumul onorariului de avocat, potrivit art. 451 alin.2 Cod procedura civila, instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariului avocatilor atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei.
Art. 970 Cod civil Cauza Weissman si altii c. Romaniei Art.
451
alin
.2
Cod procedura civila
Prin cererea formulata la data de 6.10.2015 si inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal sub numarul .../118/2015 reclamanta SC [...] SRL Constanta a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Constanta:
- in principal, sa se dispuna rezilierea Contractului de prestari de servicii de consultanta tehnica de specialitate nr. [...] din 1 aprilie 2009, incheiat intre reclamanta si parat, fata de incalcarea de catre paratul a unor obligatii contractuale esentiale, si pe cale de consecinta obligarea paratei la restituirea sumei de 61.404,17 de lei, constituita de reclamanta cu titlu de garantie de buna-executie,
- in subsidiar, sa se constate neintemeiat refuzul paratei de a restitui suma de 60.489,73 de lei constituita de reclamanta cu titlu de garantie de buna-executie si, in consecinta, sa fie obligata la restituirea acesteia.
Prin Sentinta civila nr.78/22.01.2016 Tribunalul Constanta a admis actiunea, a dispus rezilierea Contractului de prestari de servicii de consultanta tehnica de specialitate nr. .../01.04.2009 incheiat intre Municipiul Constanta si SC [...] SRL, a obligat paratul Municipiul Constanta la restituirea catre reclamanta a sumei de 61.404,17 lei reprezentand garantie de buna-executie si la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1.270 lei.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul Municipiul Constanta, care a criticat solutia instantei de fond sub aspectul motivului de casare prevazut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila.
Avand in vedere ca sesizarea instantei s-a facut sub imperiul legii noi de procedura, in cauza sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care
„Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotararea instantei de recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. "
Recurentul considera solutia instantei de fond ca fiind netemeinica si nelegala, hotararea fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material.
Apreciaza ca in mod gresit instanta de fond a dispus rezilierea Contractului de prestari servicii consultanta tehnica de specialitate nr. [...]/01.04.2009 incheiat intre parti, in conditiile in care in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1020 si art.1021 Cod civil.
Astfel, potrivit art.1020 Cod civil, conditia rezolutorie este subinteleasa in contractele sinalagmatice, numai in cazul in care una din parti nu isi indeplineste angajamentul sau.
Potrivit disp.art.16.1 din Contractul susmentionat incheiat intre parti, Prestatorul are dreptul de a rezilia contractul de plin drept, fara indeplinirea altor formalitati si fara interventia instantei judecatoresti, numai in cazul in care Achizitorul nu efectueaza plata dupa implinirea termenelor prevazute de art.11.3 si art.11.6 din Contract.
Asadar, obligatiile achizitorului fata de prestator sunt stipulate la art.11 din contract si vizeaza obligatia de plata a serviciilor prestate in conformitate cu prevederile contractului.
Din acest punct de vedere, desi a dispus rezilierea contractului .../01.04.2009, instanta de fond nu a retinut in cauza incalcarea acestei obligatii de plata a prestatorului de catre recurentul achizitor, pentru a se putea face aplicarea dispozitiilor art. 1020 si ale art. 1021 Cod civil, ci si-a motivat solutia pe o pretinsa imposibilitate a reclamantei de a-si executa obligatiile asumate contractual, care la randul ei ar fi determinata de o asa-zisa imposibilitate a unui alt contractant - SC [...] SRL - de a executa lucrarile edilitare fie ca urmare a lipsei finantarii pentru blocurile de locuinte in sine, fie ca urmare a finantarii pentru lucrarile edilitare ca obiectiv separat.
Dincolo de faptul ca aceasta imprejurare excede conditiei prevazute de art. 1020 Cod civil, intrucat nu suntem in situatia neindeplinirii obligatiei asumate de catre achizitor fata de prestator prin contractul nr. .../01.04.2009 de a efectua plata serviciilor prestate, imposibilitatea executarii lucrarilor edilitare de catre SC [...] SRL, ca urmare a lipsei finantarii, a fost in mod gresit retinuta de instanta de fond.
Astfel, nici prin raspunsul la interogatoriu (cel initial sau cel ulterior) nu s-a invederat de catre recurent faptul ca nu s-a asigurat finantarea pentru lucrarile edilitare ce urma a fi realizate de catre SC [...] SRL ci doar imprejurarea ca la un moment dat au fost probleme in sensul asigurarii finantarii blocurilor de locuinte, insa aceasta problema nu este actuala si nu este de natura a o impiedica pe SC [...] sa realizeze lucrarile tehnico-edilitare in legatura cu care exista obligatii asumate contractual de catre reclamanta, ce trebuie indeplinite.
De altfel, insasi instanta retine faptul ca din totalul celor 18 blocuri edificate prin Programul derulat de municipalitate in legatura cu ansamblul de locuinte [...], potrivit proceselor-verbale de receptie la terminarea lucrarilor si documentatia aferenta acestora, ansamblul de locuinte [...] a fost finalizat in ceea ce priveste realizarea blocurilor de locuinte, ultimul bloc fiind receptionat la data de 16.12.2013, context in care instanta a retinut imprejurarea ca e o chestiune de notorietate locala, ce nu mai trebuie dovedita, faptul ca ansamblul respectiv este functional.
Din acest punct de vedere, in mod gresit instanta de fond a retinut ca lucrarile edilitare nu au putut fi executate de SC [...] SRL intrucat nu au fost puse in functiune blocurile, iar blocurile nu au fost puse in functiune intrucat nu s-au asigurat surse de finantare de catre investitori.
De asemenea, este gresita si retinerea instantei potrivit cu care SC [...] SRL este conditionata in indeplinirea obligatiilor contractate de realizarea altor lucrari, de catre alti investitori, in conditiile in care blocurile de locuinte au fost finalizate, ramanand de realizat numai lucrarile tehnico-edilitare.
In acest context, apreciaza recurentul ca in mod gresit instanta a concluzionat in sensul ca imposibilitatea executarii contractului este una permanenta, intrucat ea se fundamenteaza pe o interpretare gresita a situatiei de fapt de catre instanta de fond, fara a exista inscrisuri care sa conduca la o astfel de concluzie.
De altfel, instanta de fond nici nu a solicitat paratului sa precizeze vreun moment estimativ la care lucrarile s-ar putea relua, motiv pentru care concluzia caracterului permanent al imposibilitatii executarii contractului este una eronata.
Mai sustine recurentul ca hotararea recurata este data cu incalcarea si aplicarea gresita a dispozitiilor contractuale din contractul nr.[...]/01.04.2009.
Astfel, potrivit disp.art.5.1 din contract „Durata prezentului contract este de minim de 24 luni, incepand de la data semnarii acestuia de catre ambele parti”
Potrivit clauzelor contractului incheiat intre parti, art.5.2 stabileste ca „este in mod expres convenit ca prezentul contract va produce efecte pana la data emiterii ultimului proces-verbal de receptie finala semnat fara obiectiuni pentru toate lucrarile Proiectului, respectiv pana la expirarea ultimei perioade de garantie acordata lucrarilor civile si/sau tehnico-edilitare.”
De asemenea, potrivit disp.art.15.2 alin.2 din Contract, „ in cazul in care este necesara actualizarea si prelungirea graficului de prestare, pentru punerea in concordanta cu graficele de executie ale lucrarilor ce constituie obiectul prestarii serviciilor din prezentul contract, in functie de data inceperii acestuia sau achizitia lor, atunci partile vor revizui, de comun acord, perioada de prestare fara costuri suplimentare, prin act aditional”.
In raport de aceste dispozitii contractuale in temeiul carora partile au convenit ca durata contractului este minim de 24 de luni, precum si faptul ca acesta va produce efecte pana la data emiterii ultimului proces verbal de receptie finala semnat fara obiectiuni pentru toate lucrarile proiectului, inclusiv pentru lucrarile tehnice edilitare, in mod gresit instanta a considerat ca s-ar afla in situatia unor obligatii asa-zise cu caracter viager intrucat partile au inteles de comun acord ca perioada/durata contractului este pana la momentul ultimului proces verbal de receptie finala semnat fara obiectiuni pentru toate lucrarile proiectului.
Pe de alta parte, in conditiile in care reclamanta nu presteaza recurentului vreun serviciu de consultanta tehnica de specialitate in referire la obligatiile ce incumba raportat la urmarirea lucrarilor tehnico-edilitare ramase de executat ori cu privire la receptia acestora, in mod gresit instanta de fond a retinut faptul ca paratul pretinde reclamantei a ramane intr-o relatie contractuala perpetua generatoare de cheltuieli, intrucat aceste cheltuieli sunt generate pentru parat numai in situatia in care presteaza serviciul de consultanta si ii sunt imediat platite de catre achizitor ca si pana in prezent, pe baza facturilor emise si inscrisurilor doveditoare.
Astfel, apreciaza ca instanta a facut o gresita aplicare a clauzelor contractului nr. [...]/01.04.2009 in temeiul caruia reclamanta are o serie de obligatii esentiale, pe care urmeaza sa indeplineasca cu prilejul receptiei la terminarea lucrarilor si receptiei finale, precum si in conditiile in care, asa cum a invederat anterior, recurentul si-a indeplinit obligatia de plata a serviciilor prestate pana in prezent de catre reclamanta; este evidenta imprejurarea ca nu se afla in situatia unei incalcari a obligatiilor de catre recurent care sa atraga rezilierea contractului, ci dimpotriva, in situatia in care, fara a i se retine vreo culpa, prestatorul doreste sa scape de obligatiile asumate prin contract prin obtinerea rezilierii acestuia in instanta.
Solicita a se avea in vedere ca pretinsa culpa a recurentului de neasigurare a finantarii proiectului, astfel cum este retinuta de catre instanta, este nu doar un aspect strain raporturilor contractuale asumate de parti prin Contractul [...]/01.04.2009 a carui reziliere se solicita, dar este si un aspect nereal, ce urmareste crearea unei pretinse culpe a recurentului in raport nu de reclamanta, ci fata de executantii lucrarilor, care sa creeze legitimitatea solicitarii de reziliere.
In ceea ce priveste obligarea la restituirea sumei de 61.404.17 lei, constituita cu titlu de garantie de buna-executie, aceasta este gresit pronuntata de catre instanta de fond, in conditiile in care restituirea garantiei de buna-executie are loc numai in temeiul art. 13.7 din Contractul incheiat intre parti, care reprezinta legea partilor, sens in care nu se poate aprecia asupra unui refuz nejustificat al recurentului.
Astfel, potrivit disp.art.13.7 din Contract garantia de buna executie va fi restituita in cel mult 14 zile de la data indeplinirii de catre prestator a tuturor obligatiilor asumate prin contract, cu conditia ca achizitorul sa nu fi ridicat pana la acea data pretentii asupra ei.
Intrucat in momentul de fata nu au fost indeplinite toate obligatiile asumate de catre executanti si, in consecinta, nu s-a realizat receptia finala a tuturor lucrarilor inclusiv cele edilitare, moment in raport cu care reclamantei ii incumba o serie de obligatii in virtutea calitatii de consultant de specialitate, solicita a se observa ca nu se afla in situatia indeplinirii de catre aceasta a tuturor obligatiilor asumate prin contract si nu se poate dispune asupra restituirii garantiei de buna-executie a contractului fara incalcarea dispozitiilor art.13.7 din contract.
Din acest punct de vedere, apreciaza ca este prematur a di[...]a despre ridicarea sau nu a unor pretentii asupra garantiei de buna-executie cata vreme acest drept este conferit recurentului achizitor pana la momentul indeplinirii tuturor obligatiilor asumate prin contract de catre prestator, care nu poate fi mai devreme de momentul receptiei finale.
In concluzie, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin intampinare, intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand cauza sub aspectul criticilor sustinute, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Recurentul considera ca solutia instantei de fond a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material, respectiv a disp. art. 1020 si 1021 Cod civil, in conditiile in care s-a dispus rezilierea contractului .../01.04.2009 fara a se retine in cauza incalcarea vreunei obligatii de plata de catre recurentul achizitor.
Se constata ca intre parti s-a incheiat Contractul de executie lucrari nr. .../01.04.2009, avand ca obiect prestarea serviciilor de consultanta tehnica de specialitate la executia lucrarilor privind
programul de construire de locuinte ieftine pentru tineri in vederea cumpararii - 18 blocuri de locuinte din ansamblul [...], inclusiv pentru executia lucrarilor tehnico-edilitare - drumuri, platforme, parcari, spatii verzi, iluminat stradal, reteaua de alimentare cu energie electrica, racorduri de utilitati.
In baza contractului, prestatorul avea obligatia de a supraveghea, verifica si confirma cantitatea si calitatea lucrarilor executate de antreprenorii ce executau in concret lucrarile de construire, precum si de a supraveghea comportarea in timp a constructiilor pe perioada de garantie a acestora in schimbul pretului convenit la art. 4 din contract.
Instanta de recurs observa ca solicitarea de reziliere a contractului nu se intemeiaza pe o eventuala neindeplinire a obligatiei de plata a pretului din partea achizitorului, fapt ce ar fi atras, conform pactului comisoriu de gradul al patrulea inserat la art.16.1 din contract, rezilierea de plin drept a contractului, fara a fi necesara interventia instantei, ci reclamanta invoca o imposibilitate obiectiva pentru ea de a-si executa in continuare contractul, imposibilitate determinata de culpa paratului. In acest context, apararile recurentului privind efectuarea platilor pentru lucrarile prestate de reclamanta nu prezinta niciun fel relevanta in cauza.
In ceea ce priveste conditiile impuse de art.1020 si 1021 Cod civil, retinute de prima instanta ca fiind indeplinite pentru a dispune sanctiunea rezilierii contractului, Curtea retine ca, intr-adevar, doctrina a stabilit ca temeiul juridic al rezolutiunii il constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, respectiv imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte, astfel ca neindeplinirea culpabila a uneia dintre obligatii lipseste de suport juridic obligatia reciproca.
Ori, chiar daca paratul si-a indeplinit obligatia principala de plata a pretului, este evident ca, fata de obiectul contractului - prestarea de servicii de consultanta tehnica de specialitate la executia lucrarilor de construire pentru un numar de 18 blocuri de locuinte si lucrarile edilitare aferente -, executarea propriilor obligatii de catre reclamanta este strans legata si conditionata de efectuarea lucrarilor de construire specificate, lucrari ce cad in sarcina altor persoane. In atare situatie, sanctiunea rezilierii contractului trebuie analizata nu doar printr-o raportare stricta la contractul de fata, ci in ansamblul obligatiilor asumate de parti, avand in vedere deci si obligatiile pe care achizitorul trebuie sa le indeplineasca astfel incat lucrarile de construire sa fie executate.
Prin urmare, neefectuarea lucrarilor edilitare aferente celor 18 blocuri, imputabila recurentului parat care nu a asigurat finantarea necesara finalizarii lucrarilor, o impiedica pe reclamanta sa-si indeplineasca propriile obligatii, iar actiunea in rezolutiune este deschisa tocmai acelei parti care a executat sau care se declara gata sa execute contractul.
Curtea considera ca elementul esential in a determina daca imposibilitatea executarii contractului este una suficient de importanta pentru a pronunta rezilierea este durata contractului, durata nespecificata in mod riguros de catre parti.
Astfel, desi s-a convenit o limita minima de 24 luni, nu s-a stipulat si o data certa de finalizare a relatiei contractuale, facandu-se trimitere doar la ultimul proces-verbal de receptie finala semnat fara obiectiuni pentru toate lucrarile proiectului, respectiv la expirarea ultimei perioade de garantie acordata lucrarilor civile si/sau tehnico edilitare.
In acord cu opinia judecatorului fondului, Curtea apreciaza insa ca neindicarea unui termen final nu poate fi interpretata ca fiind de natura a pastra partile intr-o relatie contractuala perpetua, ci trebuie facuta aplicarea art.970 Cod civil, care impune ca executarea conventiilor sa se faca cu buna - credinta, ele obligand nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa.
Prin urmare, vazand ca de la data incheierii contractului - 01.04.2009 - si pana la momentul formularii actiunii - 06.10.2015 - a trecut o perioada de timp mai mult decat rezonabila, in care paratul nu a facut dovada diligentelor depuse pentru finalizarea lucrarilor edilitare ramase de executat (intr-un procent redus, de aproximativ 2%), in mod corect s-a apreciat ca neexecutarea propriilor obligatii de catre parat se impune a fi sanctionata prin rezilierea contractului.
In ceea ce priveste restituirea garantiei de buna-executie, constituita de reclamanta in derularea contractului, Curtea constata ca solutia pronuntata este legala, fiind intemeiata pe probele administrate in cauza din care rezulta ca pentru lucrarile executate reclamanta si-a indeplinit obligatiile asumate, fiind incheiate procesele verbale de receptie finala la expirarea perioadei de garantie fara ca paratul sa formuleze pretentii legate de calitatea lucrarilor, in timp ce pentru lucrarile neexecutate, avand in vedere rezilierea pronuntata, obligatia de garantie nu mai subzista.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivul invocat de recurent este nefondat, urmeaza a respinge recursul ca atare, in baza art.496 alin.1 Cod procedura civila.
Conform dispozitiilor art. 453 Cod procedura civila, recurentul, ca parte cazuta in pretentii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata catre intimata reclamanta.
In ceea ce priveste cuantumul onorariului de avocat ce va fi acordat, se retine ca, potrivit art. 451 alin.2 Cod procedura civila, instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariului avocatilor atunci cand acesta este
vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei.
In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca prerogativa instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activitatii depuse, este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmeaza a fi suportat de partea potrivnica, daca a cazut in pretentii, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa ii fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este tert in raport cu conventia de prestare a serviciilor avocatiale, este consecinta insusirii sale de instanta prin hotararea judecatoreasca prin al carei efect creanta dobandeste caracter cert, lichid si exigibil. (decizia nr.401/14.07.2005 prin care sa respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.274alin.3 din vechiul Cod de procedura civila)
De asemenea, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararea din 24 mai 2006 in cauza Weissman si altii v. Romaniei, hotararea din 5 aprilie 2005 din cauza Monory v. Romaniei, hotararea din 24 mai 2005 cauza Buzescu v. Romaniei) a statuat ca acordarea cheltuielilor de judecata se poate dispune numai in masura in care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real facute, in limita unui cuantum rezonabil.
Instanta de recurs apreciaza ca onorariul in valoare de 5.430 lei solicitat de intimata este vadit
disproportionat fata de munca avocatului acesteia, de valoarea si complexitatea cauzei, precum si de apararile sustinute prin intampinare in raport de solutia pronuntata de prima instanta. Curtea apreciaza ca, in conditiile date, suma de 2.700 lei corespunde scopului impus de
art.453 Cod procedura civila, care obliga partea cazuta in pretentii la suportarea cheltuielilor de judecata suportate de partea adversa, pastrand raportul intre culpa recurentului si prejudiciul real suportat de intimata prin implicarea sa in demersul judiciar.
Decizia civila nr. 633/CA/21.09.2016 Judecator redactor Elena Carina Gheorma