Lipsa mentiunii prevederilor din: Statutul de personal, Regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, cauza a nulitatii absolute a deciziei de sanctionare disciplinara

Art.252 alin.2 lit.b Codul muncii

 

Mentiunea in concret a prevederilor cuprinse in statutul de personal, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca este necesara si obligatorie pentru valabilitatea deciziei prin care a fost dispusa sanctiunea disciplinara, potrivit art.252 alin.2 lit.b Codul muncii.

Simpla mentiune la un text din Regulamentul de Ordine interioara referitor la sanctiunea disciplinara si nu la obligatia pe care salariatul nu a respectat-o nu este suficienta pentru asigurarea conditiilor de valabilitate ale deciziei de sanctionare disciplinara.

 

(Decizia civila nr.1437/02.06.2016)

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, la data de 09.06.2015, contestatorul D.M.C. a formulat contestatie impotriva deciziei nr.408/28.05.2015 emisa de intimata SC P. 2000 SA, solicitand anularea acesteia si obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi intervenit concedierea, incepand cu data de 29.05.2015 si pana la reintegrarea efectiva pe postul de controlor bilete si abonamente. In subsidiar, contestatorul a solicitat sanctionarea cu avertisment.

In motivarea actiunii, contestatorul a aratat ca prin decizia contestata i-a fost desfacut contractul individual de munca in baza art.248 lit.e) din Codul muncii insa a apreciat ca decizia de concediere este netemeinica si nelegala.

La data de 07.10.2015, intimata a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata, cu cheltuieli de judecata, aratand ca prin decizia nr.408/28.05.2015 contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca pentru incalcarea prevederilor art.39 pct.5 din Regulamentul de Ordine Interioara al intimatei.

Prin sentinta civila nr.89 din 21 ianuarie 2016, Tribunalul Arges

a admis contestatia si a anulat decizia nr.408/28.05.2015 emisa de intimata, dispunand, totodata, reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii; a fost obligata intimata sa plateasca contestatorului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut in esenta ca, incepand cu data de 01.12.2014, potrivit contractului individual de munca depus la dosarul cauzei, contestatorul a fost angajatul intimatei pe functia de controlor bilete, iar prin decizia nr.408/28.05.2015 a fost sanctionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca incepand cu data de 29.05.2015, conform art.248 alin.1 lit.e) din Codul muncii.

Impotriva acestei decizii contestatorul a promovat contestatie, criticand-o sub aspectul legalitatii si temeiniciei.

Tribunalul, analizand cu prioritate legalitatea deciziei contestate, a retinut ca, potrivit art.252 alin.2 din Codul muncii, „Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art.251 alin.(3), nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata; f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.”

Sub acest aspect, impus de dispozitiile art.252 alin.2 din Codul muncii, Decizia nr.408/28.05.2015 prin prisma continutului, nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat si nici motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile.

In ceea ce priveste dispozitiile art.39 pct.5 din Regulamentul Intern al intimatei, mentionate in decizia nr.408/28.05.2015, s-a retinut ca acestea nu pot fi considerate ca fiind prevederile din regulamentul intern, care au fost incalcate de catre contestator, avand in vedere continutul concret al acestor norme.

Astfel, dispozitiile enuntate prevad unul din cazurile in care se aplica sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului individual de munca. Prin urmare, acestea nu stabilesc in sarcina contestatorului vreo atributie sau indatorire pe care acesta sa o fi incalcat, pentru a fi considerate ca raspund cerintei impuse de art.252 alin.2 lit.b) din Codul muncii.

S-a retinut ca precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara, contractului individual de munca incalcate are relevanta pentru ca instanta sa poata stabili si verifica daca, intr-adevar, fapta salariatului constituie abatere disciplinara si daca se incadreaza printre obligatiile impuse acestuia.

Desi din inscrisurile depuse de intimata la dosarul cauzei rezulta ca in cursul cercetarii disciplinare prealabile contestatorul a dat o nota explicativa, s-a constatat ca in decizia nr.408/28.05.2015 nu exista nicio mentiune cu privire la motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de contestator, asa cum prevad sub sanctiunea nulitatii absolute dispozitiile art.252 alin.2 lit.c) din Codul muncii.

Chiar si in cazul in care s-ar fi apreciat ca, contestatorul nu a facut aparari in cursul cercetarii disciplinare prealabile sau ca a recunoscut ceva din aspectele imputate, s-a apreciat ca o asemenea mentiune trebuia sa se regaseasca in decizia contestata.

S-a considerat ca numai prin indicarea in decizia de sanctionare a motivelor pentru care s-au inlaturat apararile formulate de salariat, se asigura in mod real si efectiv dreptul acestuia la aparare.

Nulitatea prevazuta de art.252 alin.2 din Codul muncii are caracterul unei nulitati exprese, fiind prevazuta anume de lege. In cazul nulitatii exprese, legea instituie o prezumtie jurist antum de vatamare, astfel incat beneficiarul prezumtiei nu trebuie sa dovedeasca faptul vatamarii. Caracterul normei legale este imperativ, iar incalcarea atrage indubitabil sanctiunea nulitatii absolute.

In consecinta, instanta de fond a retinut ca nerespectarea de catre intimata a dispozitiilor art.252 alin.2 lit.b) si c) din Codul muncii atrage nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara a contestatorului, nr.408/28.05.2015 si a dispus anularea acesteia.

In baza dispozitiilor art.80 alin.2 din Codul muncii, s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei contestate, in sensul reintegrarii contestatorului pe postul detinut anterior concedierii, iar, in baza dispozitiilor art.80 alin.1 din Codul muncii, a fost obligata intimata sa plateasca contestatorului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva.

Impotriva sentintei a declarat apel intimata S.C. P. 2000 S.A, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea apelului, s-a aratat ca retinerile instantei, in sensul ca decizia ar fi nelegala, sunt neintemeiate, atata timp cat Decizia nr.408/28.05.2015 a cuprins in continutul sau toate elementele si datele prevazute de art.252 alin.2 din Legea nr.53/2003, privind Codul muncii.

S-a criticat sentinta si sub aspectul netemeiniciei solutiei pronuntate, apelanta expunand pe larg situatia de fapt supusa analizei instantei de fond, aratand ca instanta de fond s-a limitat doar la declaratiile martorilor contestatorului, fara a verifica si corobora aceste declaratii si cu celelalte inscrisuri si declaratii ale impiegatilor cap linie, date in perioada cercetarii disciplinare a faptei.

Fata de motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentintei atacate ca nelegala si netemeinica, cu cheltuieli de judecata.

Prin intampinare, contestatorul D.M.C. a solicitat respingerea apelului, apreciind ca instanta de fond a pronuntat o sentinta legala si temeinica.

Desi apelanta a sustinut ca Decizia nr.408/28.05.2015 indeplineste conditiile de fond si forma prevazute de lege, contestatorul achieseaza la motivarea instantei de fond din care se desprinde concluzia incalcarii dispozitiilor art.252 din Codul muncii de catre apelanta.

Nu poate fi retinuta in sarcina contestatorului abaterea disciplinara, atat timp cat toate mijloacele probatorii confirma urgenta medicala intre orele 16-23, alaturi de tot probatoriu.

Prin decizia civila nr. 1437/02.06.2016, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata S.C. P. 2000 S.A, impotriva sentintei civile nr.89 din 21.01.2016, pronuntata de Tribunalul Arges, in dosarul nr.2654/109/2015, in contradictoriu cu intimatul-contestator D.M.C.; a obligat apelanta la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel  a retinut urmatoarele:

Prin prima critica s-a sustinut ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca decizia de concediere este nelegala, critica fiind nefondata.

In mod corect tribunalul a stabilit ca, in continutul dispozitiei contestate, nu se regaseste nominalizata prevederea din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care a fost incalcata de salariat.

Asadar, pentru a fi legala decizia trebuia sa cuprinda in mod necesar si obligatoriu toate mentiunile din textul art.252 alin.2, din Codul muncii, lipsa uneia dintre ele ducand la nulitatea masurii dispuse.

In cauza lipseste mentiunea de la lit. b ale acestui text, sanctiunea nulitatii impunandu-se de drept asa cum corect a retinut instanta de fond. Chiar daca in decizia de concediere se mentioneaza ca a fost incalcat art.39 pct.5 din ROI, nu se poate retine ca au fost respectata disp. art.252 alin.2 din Codul muncii, deoarece acest text invocat, nu arata obligatia ce a fost incalcata ci sanctiunea ce se aplica.

Nici daca s-ar fi apreciat, astfel cum a sustinut recurenta, ca a fost mentionata obligatia de serviciu ce a fost incalcata, aceea de a nu parasi locul  de munca fara justificare, solutia nu ar fi putut fi alta, cata vreme lipsa din dispozitia de sanctionare a elementului prevazut de art.252 alin.2 lit. b) din Codul muncii republicat este suficienta ea insasi pentru a atrage sanctiunea nulitatii.

S-a mai criticat sentinta instantei de fond si sub aspectul netemeiniciei, insa aceasta critica nu se impunea a fi analizata fata de solutia adoptata, aceea privind nelegalitatea deciziei de concediere.

Desi instanta de fond a analizat si netemeinicia deciziei de concediere, a retinut  insa prevalenta motivelor de nelegalitate fata de motivele de netemeinicie a deciziei de sanctionare.

Verificarea indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru antrenarea raspunderii disciplinare a salariatului, precum si a modului de individualizare a sanctiunii disciplinare de catre angajator sunt aspecte care tin de analiza fondului, un atare examen nefiind necesar in contextul in care tribunalul a constatat ca sanctiunea nulitatii este atrasa de nerespectarea cerintelor legale privind elementele obligatorii ale deciziei de sanctionare disciplinara.

Fata de considerentele mai sus expuse, in temeiul art.480 Cod procedura civila a fost respins apelul, ca nefondat.

Vazand dispozitiile art.453 Cod procedura civila si constatand ca apelanta a pierdut procesul, a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata catre intimat.