Legea nr. 10/2001. Confiscare avere prin hotararea penala de condamnare pentru comiterea unei infractiuni economice. Inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

 

Curtea constata ca imobilul notificat de reclamanta nu intra sub incidenta art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotarare penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica (infractiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmarit restituirea acestor imobile, intelegand sa repare exclusiv prejudiciile cauzate fostilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul in speta.

Pedeapsa complementara a confiscarii totale a averii priveste bunurile infractorului vinovat de savarsirea unor anumite fapte penale, expres prevazute de lege, in speta infractiunea de delapidare, si care se aplica cu un adaos la pedeapsa principala; pentru bunurile confiscate legea, neimpunand conditia existentei unei legaturi cu fapta penala savarsita  si nici existenta unei stari de pericol decurgand din detinerea acestor bunuri.

 

Legea nr. 10/2001, art. 1, 2

HG nr. 250/2007, art. 1.3. lit. c)

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta Sectia I Civila reclamanta P.S. a chemat in judecata pe paratul Primarul Municipiului Constanta, solicitand obligarea acestuia la restituirea in natura a imobilului situat in Constanta, str. M. nr. 32. In subsidiar, in masura in care restituirea in natura nu mai era posibila, a solicitat acordarea de masuri reparatorii in echivalent.

In motivarea actiunii arata ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului descris in cerere, care este compus din teren si constructii cu destinatia de locuinta, in suprafata totala de 263 mp, in calitatea sa de mostenitoare legala a autorului  S.O., asa cum rezulta din actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 871/05.11.1949, imobil ce a fost confiscat de stat prin decizia civila nr. 172/12.03.1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta, in baza sentintei penale nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta. Se mai arata ca dupa adoptarea Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat o notificare cu privire la acest imobil, inregistrata sub nr. 2032/2001, dar unitatea notificata nu a solutionat cererea reclamantei pana in prezent.

Paratul nu a formulat intampinare, dar prin concluziile sustinute in fata instantei a solicitat respingerea actiunii reclamantei, apreciind ca in speta nu este vorba de o preluare abuziva conform art. 1 pct. 3 lit. c) din Normele Metodologice la Legea nr. 10/2001, imobilul fiind confiscat printr-o hotarare penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica, masura confiscarii averii inculpatului S.O. avand caracter complementar fata de pedeapsa inchisorii.

Prin sentinta civila nr. 6477 din 7 decembrie 2011 Tribunalul
Constanta a admis actiunea reclamantei si a constatat ca P.S. are calitatea de persoana indreptatita, in sensul Legii nr. 10/2001, conform art. 3 si 4 din lege si este indreptatita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul din Constanta, str. M. nr. 32 compus din 263 mp teren si constructie cu destinatia de locuinta, in suprafata  construita de 132,20 mp si anexe in suprafata de 7,50 mp, identificat prin raportul de expertiza si planul de situatie intocmite in cauza de expert P.N.

A fost obligat paratul Primarul Municipiului Constanta sa restituie in natura imobilul mai sus-mentionat.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a facut dovada calitatii sale de mostenitor legal al autorului O. si N.S., conform actelor de stare civila anexate cererii, autorii sai fiind proprietarii imobilului din Constanta, str. M. nr. 32 compus din 263 mp teren si casa de locuit cu anexe, bun preluat abuziv de catre stat prin sentinta penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta si transmis in administrarea I.I.L. Constanta prin decizia nr. 172/1959 a Sfatului Popular al Orasului Constanta. S-a mai retinut ca preluarea imobilului s-a facut fara acordarea vreunei despagubiri, situatie in care masura confiscarii a fost una nelegala, contrara Constitutiei Romaniei.

Intrucat imobilul s-a mentinut in aceeasi structura si nu a fost instrainat chiriasilor, prima instanta a dispus restituirea in natura a bunului catre reclamanta.

Impotriva aceste sentinte, in termen legal a declarat recurs Primarul

Municipiului Constanta care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila invocand aplicarea gresita in speta a dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

A sustinut recurentul parat ca prima instanta a retinut in mod gresit ca preluarea imobilului notificat de reclamanta din patrimoniul autorului sau S.O. a fost nelegala si prin urmare intra in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, in realitate bunul a fost preluat legal de la tatal reclamantei printr-o hotarare de condamnare a acestuia pentru o infractiune economica de delapidare.

Prin sentinta penala nr. 1600 din 29 noiembrie 1958 S.O. – tatal reclamantei -, a fost condamnat la 18 ani munca silnica pentru infractiunea de delapidare si s-a aplicat masura complementara a confiscarii totale averii mobile si imobile, inclusiv a imobilului din Constanta, str. M. nr. 32.

Pedeapsa confiscarii averii a fost executata, imobilul fiind preluat de stat, iar prin Decizia nr. 172/1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta a fost transmis in administrarea Intreprinderii de locuinte. Cum acest imobil nu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 se arata ca in mod gresit prima instanta a dispus restituirea lui catre reclamanta.

Curtea, analizand legalitatea hotararii Tribunalului Constanta in raport de criticile paratului, constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimata in caracterul profund reparatoriu, este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa inlature prejudiciile suferite de fostii proprietari pentru abuzurile savarsite de stat prin privarea acestora, nelegala, de proprietatile lor imobiliare.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede obligatia restituirii, de regula, in natura a imobilelor preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada respectiva.

Legea prevede in mod expres la art. 2 alin. (1), ce se intelege prin imobile preluate in mod abuziv, lit. h), enumerand imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiunile de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist, ceea ce nu este cazul in speta. Astfel nu fac parte din aceasta categorie imobilele confiscate ca urmare a condamnarii pentru o infractiune economica de drept comun, cum este infractiunea de delapidare.

In speta se retine ca, prin sentinta penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta, autorul reclamantei – (OS) a fost condamnat la pedeapsa privativa de libertate de 18 ani, pentru savarsirea infractiunii de delapidare, retinandu-se ca inculpatul  S.O. in calitate de gestionar sef al unui depozit  central de zarzavaturi a pagubit avutul obstesc insusindu-si sume de bani cu care a achizitionat obiecte ce depaseau cu mult posibilitatile de cumparare pe care le avea in functie de salariul incasat in mod legal.

Prin aceeasi hotarare judecatoreasca s–a dispus confiscarea totala a averii inculpatului, inclusiv a imobilului din Constanta, str. M. nr. 32, care figura in patrimoniul inculpatului la data condamnarii.

Confiscarea averii este o pedeapsa complementara patrimoniala care consta in trecerea silita si gratuita in proprietatea statului a intregii averi (cazul in speta) sau doar a unor bunuri apartinand condamnatului. Pedeapsa complementara a confiscarii averii consta in trecerea in proprietatea statului a tuturor bunurilor existente in patrimoniul condamnatului la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare si aceasta se deosebeste de condamnarea speciala - ca masura de siguranta - ce consta in trecerea silita si gratuita in patrimoniul statului a anumitor bunuri apartinand persoanei care a savarsit fapta penala.

Prin urmare, pedeapsa complementara a confiscarii totale a averii priveste bunurile infractorului vinovat de savarsirea unor anumite fapte penale, expres prevazute de lege, in speta infractiunea de delapidare, si care se aplica cu un adaos la pedeapsa principala, pentru bunurile confiscate, legea neimpunand conditia existentei unei legaturi cu fapta penala savarsita si nici existenta unei stari de pericol decurgand din detinerea acestor bunuri.

Prin urmare, nu poate fi retinuta apararea intimatei reclamante conform careia bunul imobil in litigiu a fost dobandit de autorul sau anterior condamnarii penale pentru o infractiune economica si din fonduri banesti ce nu au fost consecinta vreunei infractiuni, aceasta aparare neavand relevanta in cauza, si nu face inoperanta masura complementara a confiscarii averii tatalui sau cat timp acest imobil s-a aflat in patrimoniul autorului reclamantei la data condamnarii definitive a acestuia pentru infractiunea de delapidare. Prin urmare, confiscarea averii autorului reclamantei s-a dispus printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, iar executarea propriu zisa a masurii complementare a confiscarii averii s-a realizat de catre organele de stat competente, prin Decizia nr. 172/1959 emisa de fostul Sfat Popular al Orasului Constanta, imobilul confiscat, situat in Constanta, str. M. nr. 32 fiind dat in administrarea unei intreprinderi specializate in administrarea fondului locativ de stat - fosta I.I.L. Constanta.

In consecinta, in mod gresit prima instanta a retinut ca preluarea imobilului in litigiu s-a facut in mod abuziv, in temeiul unui decret sau act administrativ contrar Constitutiei de la acea data, in realitate Decizia nr. 172/1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta a fost emisa in cadrul procedurii de executare a masurii complementare a confiscarii averii autorului reclamantei, masura dispusa printr-o hotarare penala definitiva de condamnare a inculpatului O.S. pentru savarsirea infractiunii de delapidare.

In acest sens, art. 1.3 lit. (c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevad in mod expres ca nu constituie preluare abuziva si deci nu fac obiectul legii urmatoarele categorii de situatii:

- confiscarea unor bunuri de catre stat ca urmare a aplicarii masurii confiscarii dispuse de instanta judecatoreasca ca pedeapsa complementara pentru savarsirea unor infractiuni economice;

Nu pot fi primite, de asemenea, nici sustinerile intimatei reclamante, conform carora aparitia decretelor de amnistiere, ulterior condamnarii si confiscarii averii autorului reclamantei - respectiv Legea nr. 25/27.12.1967, Decretul nr. 331/19.09.1977, Decretul nr. 11/26.01.1988 care au dus la stergerea pedepsei principale, a lasat nerezolvata problema restituirii averii confiscate, prin hotararea penala de condamnare a autorului reclamantei, situatie in care in speta ar deveni incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 in referire la imobilul confiscat.

Amnistia este un act al puterii legiuitoare prin care este inlaturata raspunderea penala pentru infractiuni savarsite pana la data aparitiei actului de amnistie. Este un act de clementa, un fel de uitare aruncata asupra infractiunilor savarsite intr-un anumit interval de timp.

Amnistia intervenita dupa condamnarea definitiva a infractorului are ca efect, pe langa inlaturarea raspunderii penale, si inlaturarea executarii pedepsei pronuntate, precum si a celorlalte consecinte ale condamnarii.

Amnistia produce efecte asupra pedepsei complementare a confiscarii averii
numai in masura in care aceasta pedeapsa nu a fost inca executata (art.119 alin.2 Cod penal, in vigoare la data condamnarii).

Prin urmare, amnistia nu are ca efect o repunere in situatia anterioara, nu este socotita restitutio in integrum.

Ori, in speta, la data actului de amnistiere a infractiunii pentru care fusese condamnat definitiv autorul reclamantei, masura confiscarii totale a averii acestuia fusese executata prin preluarea imobilului in litigiu de catre organul de stat competent si atribuit in administrare unei unitati specializate in administrarea fondului locativ - I.I.L. Constanta, situatie in care masura amnistiei nu a produs efecte pentru trecut, neputand inlatura masura complementara a confiscarii averii.

Conchizand, Curtea constata ca imobilul notificat de reclamanta nu intra sub incidenta art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotarare penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica (infractiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmarit restituirea acestor imobile, intelegand sa repare exclusiv prejudiciile cauzate fostilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul in speta. In acelasi sens este si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Ex.: Decizia civila nr. 664/20.02.2003, publicata in „Legea nr. 10/2001, Jurisprudenta la zi a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materia imobilelor preluate abuziv”, Volumul I, pag. 43, Florin Costiniu, Editura Hamangiu, 2006.

C.E.D.O. a subliniat constant in jurisprudenta sa ca art. 1 din Protocolul 1 la Conventie nu  impune statelor semnatare o obligatie de restituire a bunurilor preluate in perioada regimului comunist, dar atunci cand un stat contactant, dupa notificarea Conventiei, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate in timpul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generand un drept de proprietate protejat prin art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO
pentru persoanele care indeplinesc conditiile legale de restituire
(Cauza Vlase contra Romaniei, cererea nr. 7995/2001, hotararea din 9 decembrie 2008).

Ori, in speta, asa cum am aratat pe baza considerentelor anterioare se retine ca autorul reclamantei nu a intrat sub incidenta Legii nr. 10/2001, fiind condamnat pentru o infractiune economica, exceptata de la aplicarea Legii nr. 10/2001, astfel incat se retine ca reclamanta in calitate de succesoare a defunctului S.O. nu are calitatea de persoana indreptatita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul confiscat prin Hotararea penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta.

Pentru considerentele expuse, in baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul paratului si se va modifica in tot hotararea recurata, in sensul respingerii actiunii reclamantei ca nefondata.

In baza art. 274 Cod procedura civila obliga intimatul reclamant la 800 lei cheltuieli de judecata (onorariu avocat, fond si recurs) catre recurentul parat.

Decizia civila nr. 448/C/13.06.2012

Dosar nr. 7186/118/2010

Judecator redactor Mihaela Popoaca