Intinderea dreptului de proprietate pentru care exista indreptatire la acordarea de masuri compensatorii

Domeniu asociat: contestatie - Legea 165/2013

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 607/02 octombrie 2017

Apelanta Compania Nationala pentru Compensarea Imobilelor Bucuresti a criticat sentinta primei instante sub doua aspecte :

- termenul prevazut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 este un termen de decadere ce are ca efect pierderea dreptului subiectiv insusi, astfel ca nu mai este posibila administrarea probei cu expertiza pentru identificarea imobilului in fata instantei, din moment ce proba nu a fost efectuata in fata Comisiei;

- acordarea de masuri compensatorii si pentru imobilul dobandit prin actul de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 26479/1932, in conditiile in care imobilul nu a fost avut in vedere la emiterea deciziei contestate.

Primul motiv de apel se refera la modul de aplicare a dispozitiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 in sensul daca efectele sanctiunii decaderii reglementate de acest text se extinde si in faza judiciara a procedurii de reparatie.

Art. 32 din Legea nr. 165/2013 prevede ca: „(1) Se instituie un termen de decadere in procedura administrativa, de 120 de zile, in care persoanele care se considera indreptatite pot completa cu inscrisuri dosarele depuse de entitatile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunica in scris documentele necesare solutionarii cererii sale.

2. Termenul prevazut la alin. 1 poate fi prelungit la cererea scrisa a persoanei care se considera indreptatita sau a reprezentantului legal, prin decizia conducatorului entitatii investite de lege sau a persoanei imputernicite de catre aceasta, o singura data, pentru o perioada de 60 de zile, in situatia in care persoana care se considera indreptatita face dovada efectuarii unor demersuri privind completarea dosarului in raport cu alte institutii.
3. Cererea de prelungire a termenului se va formula in interiorul termenului prevazut la alin. 1 si va fi insotita de dovada demersurilor intreprinse.
4. Institutiile detinatoare au obligatia de a elibera, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii cererii, actele doveditoare solicitate”.

Potrivit art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013: „In cazurile prevazute la alin. 1 si 2, instanta de judecata se pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate si dispune restituirea in natura sau, dupa caz, acordarea de masuri reparatorii in conditiile legii”.

Din examinarea art. 32 din Legea nr. 165/2013 se observa faptul ca termenul de 120 de zile este instituit de legiuitor in mod exclusiv pentru faza administrativa, de analiza a dosarelor administrative. Concluzia este aceea ca termenul de decadere de 120 de zile nu este aplicabil si in faza de judecata, contrar sustinerilor apelantei.

Ratiunea pentru care legiuitorul a instituit termenul de 120 de zile pentru completarea dosarelor administrative de catre persoanele care se considera indreptatite a fost aceea de a accelera solutionarea acestor dosare, in procedura administrativa si, nicidecum, aceea de a sanctiona respectivele persoane cu pierderea dreptului subiectiv, cum sustine apelanta, deoarece s-ar pune in discutie insasi substanta dreptului de acces la instanta, asa cum este reglementat de art. 6 din CEDO.

In concluzie, nu se poate considera ca depunerea inscrisurilor doveditoare in fata instantei investite cu solutionarea contestatiei impotriva deciziei de invalidare s-a realizat cu depasirea termenului imperativ prevazut de art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Este adevarat ca o atare situatie, in care dovada temeiniciei cererii de acordare a masurilor reparatorii se face in calea de atac a contestatiei, exclude culpa autoritatii emitente a deciziei, insa principiul aflarii adevarului in procesul civil si dispozitiile art. 32 alin. 1 duc la concluzia ca inscrisurile pot fi primite si in fata instantei.

In speta, Curtea constata ca anterior emiterii deciziei de invalidare nr. 1202/ 8.05.2014, apelanta a emis mai multe adrese (din 12.03.2012, 26.08.2013) catre Primarul municipiului B., dar si catre contestatoare in sensul ca s-a solicitat sa se faca dovada dreptului de proprietate si sa se depuna „o expertiza tehnica/ o suprapunere de planuri care sa aiba ca obiect identificarea si masurarea imobilului pentru care se propune acordarea de masuri reparatorii si, in acelasi timp, un istoric de artera si de numar postal, din care sa rezulte ca imobilul teren pentru care se propun masuri reparatorii este unul si acelasi cu cel care face

obiectul actelor de vanzare-cumparare, precum si cu suprafetele de teren care figureaza in extrasul emis de Arhivele Nationale”.

Nu rezulta din inscrisurile depuse la dosar daca apelanta a comunicat aceste adrese persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii, adica intimatei CA, iar din considerentele sentintei civile nr. 1746/12 martie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII - a contencios administrativ si fiscal (dosar nr. X/2/2011) rezulta ca apelanta din prezenta cauza (parata in dosarul nr. X/2/2011) a avut o atitudine contradictorie in sensul ca a sustinut, in adresa nr. 65833/ 10.01.2012, ca dosarul a fost restituit Primariei municipiului B., dar, in acelasi timp, a fost selectat si a fost numit evaluator autorizat ce va efectua lucrarea de specialitate.

Or, nu se poate sustine ca intimata nu si-a indeplinit obligatia administrativa de a depune o lucrare de specialitate pentru identificarea imobilului (expertiza), si, in acelasi timp, sa se sustina ca imobilul urmeaza a fi evaluat de un evaluator autorizat.

De altfel, la dosarul de restituire al intimatei CA exista o astfel de lucrare de specialitate, efectuata la data de 28 decembrie 2009 de catre expertul inginer, la solicitarea Primarului municipiului B.

Raportat acestor considerente, Curtea constata ca, in cauza, terenul ce constituie obiectul masurilor compensatorii a fost identificat in functie de actele de proprietate depuse de catre intimata CA, intocmindu-se o expertiza tehnica de specialitate, ce se regaseste la dosarul de restituire al intimatei. De asemenea, potrivit art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 instanta se pronunta asupra existentei si intinderii dreptului de proprietate, analiza efectuandu-se pe baza intregului probatoriu pe care partile inteleg sa il administreze. Prin neluarea in considerare a unor inscrisuri a caror lipsa a determinat pronuntarea unei decizii de invalidare (in opinia apelantei, inscrisul lipsa ar fi tocmai expertiza de identificare si evaluare a terenului care, asa cum s-a precizat anterior, exista la dosarul de restituire) se ajunge la eludarea prevederilor legale in vigoare.

Curtea gaseste intemeiat cel de-al doilea motiv de apel referitor la intinderea dreptului de proprietate la care este indreptatita intimata la masuri compensatorii.

Astfel, potrivit notificarii din 24 iulie 2001, intimata CA a solicitat acordarea de despagubiri banesti pentru terenul de 4500 mp situat in centrul municipiului B., teren ce a apartinut autorilor sai.

In raportul nr. 396/14 aprilie 2006 al Comisiei Primariei municipiului B. de analiza a notificarilor formulate in baza Legii nr. 10/2001, la pct. 9 intitulat „Acte de proprietate pentru imobil” sunt individualizate actele de vanzare-cumparare nr. 3768/1921, cel din 1923 si cel din anul 1920.

In baza acestui raport, Primarul municipiului B. emite decizia nr. 1272/8 mai 2006 prin care constata ca terenul ce a constituit obiectul notificarii nu poate fi restituit in natura si propune acordarea de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 147/2005.

Curtea constata ca in preambulul acestei decizii se identifica terenul ca fiind situat in B-dul P. nr. 2 (fost strada G. nr. 38, fosta str. V. nr. 69), judetul Vaslui, suprafata fiind de 4500 mp.

In prima instanta s-a efectuat o expertiza tehnica judiciara avand ca obiectiv identificarea si masurarea imobilului situat in B., B-dul P. nr. 2, judetul Vaslui pentru care s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent. Expertiza a concluzionat ca imobilul in suprafata de 500 mp, dobandit prin actul de vanzare-cumparare autentificat prin procesul-

verbal nr. 26.479 din 6.10.1932 si care figureaza adresa B., str. R., fara numar, se afla in prezent pe str. R. nr. 7.

Coroborand concluziile acestei expertize cu privire la terenul ce constituie obiectul contractului de vanzare-cumparare din anul 1932, cu raspunsul Primariei municipiului B. nr. 3715/ 15.03.2016, referitor la istoricul arterei Bd. P. nr. 2, potrivit cu care, la aceasta adresa, in prezent, figureaza fostele strazi mentionate in actele de proprietate din anii 1920, 1921, 1923 (str. G. nr. 38, str. V. nr. 69), Curtea constata ca includerea terenului in suprafata de 500 mp, dobandit de autorii intimatei in anul 1932, nu poate fi inclus la masurile reparatorii ce vor fi acordate intimatei.

Este adevarat ca, in dispozitia nr. 1272/8 mai 2006, imobilul este mentionat a avea 4500 mp, insa este individualizat suficient de clar - „fost strada G. nr. 38, str. V. nr. 69”, acestea fiind suprafetele de teren ce constituie obiectul contractelor de vanzare-cumparare din 1921 si 1923.

Or, notificarea nu a contestat aceasta decizie sub aspectul amplasarii terenului, iar precizari in legatura cu terenul pentru care a formulat notificarea a facut abia la data de 29 august 2005, incluzand atunci si suprafata de 500 mp din anul 1932.

Faptul ca, in realitate, autorii intimatei au detinut doua imobile distincte, situate in locatii diferite, rezulta si din raportul de expertiza efectuata in cauza. Expertul inginer constata ca, la momentul preluarii in proprietatea statului, cele trei imobile foste proprietatea L.S. si dobandite prin actele de vanzare-cumparare din anii 1920, 1921, 1923, erau alipite si figurau la adresa din B-dul P. nr. 2.

Cel de-al doilea imobil a fost dobandit in anul 1932 si era situat pe str. R. (fara numar in actul de proprietate), in prezent B-dul R. nr. 7.

Fiind doua imobile diferite, situate in locatii diferite, notificatoarea avea posibilitatea sa conteste decizia nr. 1272/ 8 mai 2006 emisa de Primarul municipiului B. in sensul ca nu i sa recunoscut dreptul de proprietate indreptatita la despagubiri in temeiul Legii nr. 10/2001 si pentru suprafata de 500 mp din contractul de vanzare-cumparare din anul 1932.

Neprocedand astfel, notificatoarea nu mai poate pune in discutie faptul ca dreptul la despagubiri ar trebui sa se intinda si asupra imobilului ce constituie obiectul contractului de vanzare-cumparare din anul 1932.

Raportat tuturor acestor considerente, Curtea constata apelul declarat de Compania Nationala pentru Compensarea Imobilelor Bucuresti este intemeiat, iar in temeiul art. 480 Cod procedura civila il admite, schimba in parte sentinta Tribunalului Vaslui in sensul ca masurile compensatorii prin puncte se acorda pentru suprafata de 4000 mp, situata in B., B-dul P. nr. 2. Au fost pastrate celelalte dispozitii ale sentintei.