Reabilitarea de drept - Cauza care înlătură consecințele condamnării
15 martie 2017Abandonul de familie
2 aprilie 2017Individualizarea pedepselor
Dispoziții generale
Individualizarea judiciară a pedepselor reprezintă operațiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea infracțiunii şi cu periculozitatea infractorului.
Individualizarea poate fi:
- Legală – realizată de legiuitor odată cu incriminarea unei anumite infracțiuni, în funcție d pericolul abstract pe care îl atrage săvârșirea infracțiunii.
- Judiciară – realizată de instanța de judecată, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite şi cu periculozitatea concretă a infractorului.
- Administrativă – realizată de organele administrative în faza de executare a pedepsei.
Potrivit art.74 Cod Penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
- Împrejurările şi modul de comitere a infracțiunii, precum şi mijloacele folosite; împrejurările pot privi locul, timpul săvârșirii infracțiunii şi deci pot releva o periculozitate crescută sau scăzută a faptei. Modul de comitere poate privi existența participanților, pregătirile efectuate pentru săvârșirea infracțiunii, ele însele ilegale. Mijloacele folosite pot reflecta o periculozitate sporită.
- Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; contează pericolul produs în concret.
- Natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; de obicei, instanța se va raporta la întinderea urmărilor infracțiunii; cu toate acestea, chiar dacă urmările sunt identice, pedeapsa aplicată poate să fie diferită: instanța va avea în vedere nu numai rezultatul direct produs de infracțiune, ci şi pe cel indirect.
- Motivul săvârșirii infracțiunii şi scopul urmărit; reflectă psihicul infractorului şi, prin urmare, gradul acestuia de periculozitate.
- Natura şi frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; în esență, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanța trebuie să ia în calcul antecedentele penale ale infractorului.
- Conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal; indică atitudinea infractorului față de fapta săvârșită şi urmările acesteia.
- Nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială şi socială; instanța se va raporta şi la aceste aspecte, ele oferind indicii importante pentru aprecierea periculozității infractorului în funcție de persoana acestuia.
Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute mai sus şi pentru alegerea uneia dintre acestea.
Aceste criterii au relevanță nu doar la stabilirea pedepselor, ci sunt utilizate şi la stabilirea şi aplicarea măsurilor educative.