Desfacere disciplinara a contractului individual de munca . Verificarea legalitatii si temeiniciei masurii dispuse de angajator de catre instanta de judecata.

 

Codul Muncii, art. 247 alin.1

 

Disciplina muncii este o conditie obiectiva, necesara si indispensabila desfasurarii activitatii fiecarui angajator, iar necesitatea respectarii unei anumite ordini, a unor reguli care sa coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forta evidentei, rationament valabil pentru orice activitate umana desfasurata in colectiv.

  Punand in evidenta importanta indatoririi de a respecta disciplina muncii, Codul muncii o enunta ca o obligatie distincta a salariatilor. Aceasta obligatie corespunde dreptului angajatorului, prevazut in art. 247 alin. (1), de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor ori de cate ori constata ca acestia savarsesc abateri disciplinare.

  Din punct de vedere subiectiv, al salariatului, disciplina muncii constituie o obligatie juridica de sinteza, care inglobeaza si rezuma totalitatea obligatiilor asumate prin incheierea contractului individual de munca, iar aceasta obligatie este de natura contractuala, deoarece, desi este prevazuta generic in lege, ia nastere in mod concret, in sarcina unei persoane determinate prin incadrarea acesteia in colectivul de munca al unei unitati, ca urmare a incheierii contractului de munca.

Investita fiind cu judecarea  unei contestatii impotriva deciziei de sanctionare emise de angajator, instanta are a verifica legalitatea si temeinicia masurii luate, exercitand un control devolutiv de natura jurisdictionala, pentru a aprecia asupra gravitatii abaterii disciplinare, precum si asupra modului de individualizare a sanctiunii in raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, pe baza aprecierii probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente.

Temeiul unic al raspunderii disciplinare il constituie savarsirea  unei abateri disciplinare iar pentru a se antrena aceasta raspundere este necesar ca fapta sa fie comisa cu vinovatie de catre salariat, in legatura cu munca sa, prin aceasta sa fi incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil. In literatura de specialitate s-a mentionat ca pentru a interveni raspunderea disciplinara nu este necesara producerea unui prejudiciu material (ci este suficienta indeplinirea conditiilor mai sus mentionate) intrucat existenta unei pagube atrage in paralel incidenta raspunderii patrimoniale.

Cert este ca la stabilirea sanctiunii aplicabile angajatorul trebuie sa tina seama de gravitatea abaterii savarsite de salariat avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie al salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta
.

In speta dedusa judecatii, pe baza unei analize detaliate a abaterii savarsite de reclamanta, a imprejurarilor de fapt  in care a fost comisa si a consecintelor ei, instanta a apreciat ca a avut loc o perturbare a activitatii intimatei si, in acest context, este imposibila continuarea relatiilor de munca, situatie in care in mod corect s-a dispus desfacerea contractului de munca al acesteia.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila

 Decizia nr. 994 din 16 aprilie 2014.

 

Prin decizia civila nr. 994/16 aprilie 2014 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul declarat de parata SC SISE SA impotriva sentintei civile nr. 1285 pronuntata la  26 noiembrie 2013  de Tribunalul Buzau, in contradictoriu cu reclamanta M.Z., a modificat in tot sentinta in sensul ca a respins actiunea ca neintemeiata avand in vedere urmatoarele considerente:

Prin decizia nr.1088/20.12.2012 intimata a dispus concedierea reclamantei in baza art.61 lit. a din CM retinand ca aceasta din urma prin nerespectarea sarcinilor de serviciu si a responsabilitatilor ce ii reveneau, a normelor si regulamentelor specifice operatiunilor de incasari si plati a contribuit la producerea unei pagube angajatorului.

In concret s-a retinut in sarcina sa ca, in calitate de contabil, a achitat prin casierie avansuri de concedii de odihna catre persoane care nu erau titularii indicati in state, avansuri constatate ca fictive si care au contribuit la producerea unui prejudiciu societatii de 511.513 lei, (in care se includea  si suma de 4000 lei pe care ea insasi a incasat-o necuvenit ca avans la concediul de odihna) si a efectuat inregistrari contabile eronate in SAP, in registrul de casa, care au denaturat rulajului contului 425 „Avansuri acordate personalului” in scopul micsorarii soldului, inregistrand suma de 89.896 lei in alte conturi decat 425.

Disciplina muncii este o conditie obiectiva, necesara si indispensabila desfasurarii activitatii fiecarui angajator, iar necesitatea respectarii unei anumite ordini, a unor reguli care sa coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forta evidentei, rationament valabil pentru orice activitate umana desfasurata in colectiv.

  Punand in evidenta importanta indatoririi de a respecta disciplina muncii, Codul muncii o enunta ca o obligatie distincta a salariatilor. Aceasta obligatie corespunde dreptului angajatorului, prevazut in art. 247 alin. (1), de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor ori de cate ori constata ca acestia savarsesc abateri disciplinare.

  Din punct de vedere subiectiv, al salariatului, disciplina muncii constituie o obligatie juridica de sinteza, care inglobeaza si rezuma totalitatea obligatiilor asumate prin incheierea contractului individual de munca, iar aceasta obligatie este de natura contractuala, deoarece, desi este prevazuta generic in lege, ia nastere in mod concret, in sarcina unei persoane determinate prin incadrarea acesteia in colectivul de munca al unei unitati, ca urmare a incheierii contractului de munca.

Decizia de sanctionare  a unui salariat poate fi contestata de acesta la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii, potrivit dispozitiilor art. 252 alin. (5) din Codul muncii, iar in solutionarea contestatiei formulate impotriva deciziei de sanctionare disciplinara instantele au competenta de a analiza nu doar legalitatea, dar si temeinicia masurii de sanctionare dispuse de angajator, conform dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, situatie in care se va verifica modalitatea in care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare si de stabilire a sanctiunii disciplinare.

  Prin urmare, investita fiind cu judecarea contestatiei impotriva deciziei de sanctionare emise de angajator, instanta are a verifica legalitatea si temeinicia masurii luate, exercitand un control devolutiv de natura jurisdictionala, pentru a aprecia asupra gravitatii abaterii disciplinare, precum si asupra modului de individualizare a sanctiunii in raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, pe baza aprecierii probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente.

Temeiul unic al raspunderii disciplinare il constituie savarsirea  unei abateri disciplinare iar pentru a se antrena aceasta raspundere este necesar ca fapta sa fie comisa cu vinovatie de catre salariat, in legatura cu munca sa, prin aceasta sa fi incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil. In literatura de specialitate s-a mentionat ca pentru a interveni raspunderea disciplinara nu este necesara producerea unui prejudiciu material (ci este suficienta indeplinirea conditiilor mai sus mentionate) intrucat existenta unei pagube atrage in paralel incidenta raspunderii patrimoniale.

Cert este ca la stabilirea sanctiunii aplicabile angajatorul trebuie sa tina seama de gravitatea abaterii savarsite de salariat avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie al salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

In speta dedusa judecatii , in raport de gravitatea abaterii savarsite de reclamanta, Curtea a apreciat ca masura dispusa de intimata in sensul concedierii acesteia este legala pentru argumentele ce se vor expune in continuare:

Din cuprinsul celor doua fise ale postului intocmite pentru reclamanta la 18.06.2007 si 17.01.2011 a reiesit ca aceasta, in calitate de contabil, (printre altele) avea ca responsabilitati sa inregistreze registrul de casa in SAP, sa efectueze operatiuni de incasari si plati in numerar pe baza de documente justificative vizate si aprobate de persoanele competente, raspunzand de realizarea corecta a sarcinilor specifice domeniului propriu de activitate in conditiile respectarii legislatiei in vigoare, dar si de cunoasterea actelor normative specifice atributiilor de serviciu.

Conform raportului de expertiza intocmit de expert I.M. a rezultat ca in perioada 1.10.2009-30.09.2012 reclamanta, prin neindeplinirea atributiilor de serviciu, impreuna cu contabilul principal si seful serviciului financiar contabil se fac raspunzatoare pentru suma de 510.296 lei, reprezentand avansuri concedii odihna achitate, acordate salariatilor si neretinute pe statul de salarii lunar..

Expertul a aratat ca incalcarea dispozitiilor legale in exercitarea atributiilor de serviciu de catre reclamanta a constatat in insusirea fara a avea dreptul de avansuri concedii de odihna in suma de 4000 lei, precum si in nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 a contabilitatii, republicata si ale O.M.F. 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conform cu Directivele europene, prin neinregistrarea in contul „Avansuri acordate personalului” a tuturor avansurilor de concedii de odihna, prin folosirea altor conturi, nerespectand functiunea acestora si diminuand soldul contului..

In raspunsul la obiectiuni depus la data de 13.09.2013 s-a invederat de catre expert ca in perioada in litigiu reclamanta a operat sub parola proprie, inregistrari contabile eronate in registrul de casa, in aplicatia informatica SAP
.
Referitor la acest aspect s-a subliniat ca inregistrarea registrului de casa in SAP presupunea atasarea unui cont contabil fiecarei sume inscrise in registrul de casa si operarea in mod corespunzator in aplicatia informatica. Desi inscrierea contului pentru fiecare suma eliberata ca avans prin casierie s-a facut in mod corect  de catre contestatoare si in conformitate cu reglementarile contabile in vigoare (contul 425 „Avansuri acordate personalului”) in aplicatia informatica nu s-a utilizat contul contabil inscris corect, ci un altul (contul 428 „Alte datorii cu personalul) prin intermediul caruia s-au denaturat rulajele, ingreunand astfel depistarea sumelor eliberate necuvenit .

Astfel s-a stabilit ca suma de 89.896 lei pe care reclamanta nu a inregistrat-o in contul 425 utilizand alte conturi neconforme cu reglementarile contabile in vigoare este inclusa in totalul pagubei de 510.296 lei, ea reprezentand una din modalitatile folosite pentru a ascunde sumele de bani scoase prin casieria unitatii.

De altfel, in nota explicativa data de reclamanta cu ocazia cercetarii disciplinare la 17.12.2012 aceasta a recunoscut ca inregistrarile eronate in SAP in registrul de casa denaturau evidenta contabila a contului 425  precizand insa ca acest lucru i-a fost solicitat de catre sefa sa ierarhic superioara, G.D.

Pe de alta parte, in nota explicativa data la 22.11.2012 reclamanta a recunoscut ca prin activitatea desfasurata in legatura cu avansurile acordate, respectiv prin nerespectarea prevederilor din Regulamentul operatiunilor de casa nr.209/1976, a legii contabilitatii 82/1991, a Deciziei CFP SISE Muntenia Nord si AISE Buzau, impreuna cu anexele si a atributiilor si responsabilitatilor prevazute in fisa postului a creat un prejudiciu societatii, mentionand ca nu a sesizat forurile superioare, in scris, cu privire la neregulile vizand statele de plata avansuri concedii de odihna, la momentul cand a luat cunostinta de acestea.

Desi reclamanta a invocat ca si clauza exoneratoare de raspundere in ceea ce o priveste ordinul superiorului apararile acesteia nu pot fi primite. Din perspectiva legislatiei muncii executarea unui ordin de serviciu vadit ilegal, emis cu incalcarea normelor juridice privind continutul si forma actului respectiv nu-l exonereaza pe salariat de raspunderea disciplinara.

Prin urmare, in situatia in care reclamanta aprecia ca dispozitia primita din partea sefului sau direct era ilegala, trebuia sa motiveze in scris refuzul indeplinirii dispozitiei respective si totodata sa sesizeze conducerea cu privire la aceste nereguli, lucru pe care insa aceasta nu l-a facut.

In conditiile in care, astfel cum s-a expus anterior, reclamanta nu si-a indeplinit corespunzator sarcinile de serviciu concrete care ii reveneau conform fisei postului, avand in vedere criteriile prevazute de art.250 Codul Muncii (respectiv gravitatea faptei, imprejurarea in care a fost savarsita, gradul de vinovatie al acesteia, legatura de cauzalitate dintre activitatea sa defectuoasa si paguba produsa) tinand cont ca impreuna cu L.L. si G.D.  au produs un prejudiciu societatii intimate in cuantum de 510.296 lei, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata acesteia in sensul desfacerii contractului de munca a fost corecta, situatie in care in mod nelegal Tribunalul Buzau a procedat la inlocuirea acesteia. Faptul ca anterior nu a mai fost sanctionata s-a considerat ca nu are relevanta in speta, tinand cont de consecintele negative care s-au produs ca urmare a activitatii necorespunzatoare a acesteia alaturi de celelalte doua colege ale sale.

Prin urmare, pe baza unei analize detaliate a abaterii savarsite de reclamanta, a imprejurarilor de fapt  in care a fost comisa si a consecintelor ei, instanta a apreciat ca a avut loc o perturbare a activitatii intimatei si, in acest context, este imposibila continuarea relatiilor de munca.

Pe cale de consecinta, in raport de argumentele expuse  Curtea a admis recursul si a modificat in tot sentinta in senul ca a respins actiunea formulata, ca neintemeiata.

 

( Judecator Veronica Grozescu)