Controlul instantei de jurisdictia muncii asupra legalitatii si temeiniciei deciziei de sanctionare disciplinara in lipsa unei limitari legale exprese include si dreptul de a inlocui sanctiunea disciplinara cu una mai usoara.

 

Potrivit art. 250 din Codul Muncii: „angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:

1. imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
2. gradul de vinovatie a salariatului;
3. consecintele abaterii disciplinare;
4. comportarea generala in serviciu a salariatului;
5. eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

In consecinta, individualizarea sanctiunii se face in functie de criteriile prevazute la art.250 din Codul Muncii.

Faptul ca „sustragerea de bunuri” a fost considerata abatere disciplinara grava prin prevederile regulamentului intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, nu inseamna ca sanctiunea disciplinara cea mai grava intervine in mod automat, fara a tine cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul muncii.

Este adevarat ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, insa instanta are dreptul sa verifice legalitatea si temeinicia aplicarii sanctiunii disciplinare.

Nu exista nicio prevedere legala care sa interzica instantei de jurisdictia muncii inlocuirea sanctiunii disciplinare cu una mai usoara.

Nu poate fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdictie in prerogativele disciplinare care apartin angajatorului.

Prerogativa angajatorului de a dispune sanctionarea inceteaza odata cu aplicarea acesteia. Din acest moment intra in joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdictional al actului de sanctionare disciplinara.

 

Art. 250 din  Codul Muncii

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11113/118/2011 reclamanta A.D. a chemat in judecata pe paratul S.N. Constanta, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 394/03.08.2011 emisa de parat si reangajarea sa in functia anterior detinuta.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia contestata s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului sau de munca, masura cu care nu este de acord.

Astfel, a invederat reclamanta ca la data de 22.07.2011, la controlul efectuat asupra sa la poarta de acces a santierului, au fost gasiti in bagajul personal 2 l de diluant si 2 l de vopsea, produse ramase de pe urma spalarii pompei de vopsit si care erau in realitate reziduuri.

A precizat totodata reclamanta ca este la prima abatere disciplinara savarsita, iar prin desfacerea contractului de munca a fost lipsita de orice sursa de venit, in conditiile in care are in intretinere doi copii si un parinte in varsta.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar decizia nr. 394/03.08.2011.

In aparare, paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei.

Pe aceasta cale, paratul a sustinut ca reclamanta a fost incadrata in meseria de vopsitor industrial, iar la data de 22.07.2011 a fost depistata la iesirea din unitate avand asupra sa o cantitate de 2 litri diluant si 2 litri vopsea de culoare bronz. In aceste imprejurari, reclamanta a fost convocata pentru efectuarea cercetarii disciplinare, ocazie cu care si-a recunoscut vinovatia in savarsirea faptei.

A mai subliniat paratul ca prin dispozitiile art. 49 alin.1 lit. b din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si valabil in perioada 2011 - 2015, fapta de sustragere de bunuri apartinand unitatii a fost calificata ca fiind abatere disciplinara grava care justifica desfacerea contractului individual de munca. In plus, reclamanta avea cunostinta despre aceste prevederi contractuale, precum si de imprejurarea ca societatea aplica unitar masura de sanctionare a salariatilor care sustrag bunuri ce apartin unitatii, in scopul impunerii unor criterii obiective de disciplina.

Prin sentinta civila nr.6345 din data de 02 decembrie 2011, pronuntata in dosarul civil nr.11113/118/2011, Tribunalul Constanta
a admis in parte actiunea formulata de reclamanta
A.D.,
domiciliata in Constanta, …, in contradictoriu cu paratul
S.N. CONSTANTA SA
cu sediul in Constanta, …, avand ca obiect contestatie decizie de concediere.

A anulat in parte decizia nr. 394/03.08.2011 si inlocuieste sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza al reclamantei cu 10% pentru 3 luni.

A dispus  reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii deciziei anulate.

A obligat  parata la plata catre reclamanta a drepturilor banesti cuvenite de la data emiterii deciziei si pana la efectiva reintegrare.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele
:

Reclamanta a fost angajata societatii parate in functia de vopsitor industrial.

La data de 22.07.2010, reclamanta a fost depistata de agentul de paza, la iesirea din incinta unitatii, avand asupra sa 2 litri de diluant si 2 litri de vopsea de culoare bronz. In urma cercetarii disciplinare efectuate la data de 25.07.2011, s-a stabilit ca reclamanta se face vinovata de incalcarea prevederilor art. 49 lit. b si art. 173 lit.”a” din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, precum si a dispozitiilor art. 13.7, art.13.17 si art. 14.7 din Regulamentul Intern.

In consecinta, a fost emisa decizia nr. 394/03.08.2011, prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantei, fapta savarsita fiind apreciata ca o abatere disciplinara grava.

Prin contestatia de fata, reclamanta nu a negat evenimentul din data de 22.07.2010, dar a sustinut ca sanctiunea aplicata este mult prea severa in raport cu gravitatea faptei si cu circumstantele sale personale.

A sustinut astfel reclamanta ca substantele gasite asupra sa la controlul agentului de paza reprezentau reziduuri, lipsite de valoare si imposibil de refolosit de unitate in cadrul altor procese tehnologice. Aceste afirmatii ale reclamantei sunt infirmate insa prin concluziile raportului intocmit la nivel de unitate de comisia special constituita in vederea expertizarii vopselei sustrase, concluzii potrivit cu care vopseaua este folosita integral in procesul de productie si nu rezulta reziduuri in urma folosirii ei.

In concluzie, la data de 22.07.2011 reclamanta a incercat sa isi insuseasca din incinta unitatii o cantitate de 2 l diluant si 2 l vopsea de culoare argintie, fiind descoperita la iesirea din santier.In mod evident, tentativa de sustragere a unor bunuri din patrimoniul unitatii angajatoare constituie abatere disciplinara si justifica exercitarea de catre angajator a prerogativei disciplinare, in conditiile art. 247 Codul muncii.

In ce priveste sanctiunea efectiv aplicata, paratul a invocat dispozitiile art. 49 alin.1 lit. b din contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate, potrivit cu care
se considera abateri grave care justifica desfacerea contractului  individual de munca sustragerea, favorizarea sau tainuirea sustragerii de bunuri apartinand unitatii sau salariatilor acesteia
.

O asemenea dispozitie contractuala nu poate fi interpretata insa in sensul ca, odata constatata existenta abaterii disciplinare calificata ca atare de text, sanctiunea care intervine in mod automat si invariabil este cea a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca. O astfel de concluzie ar lasa in mod clar loc arbitrariului in aplicarea sanctiunii disciplinare de catre angajator, din moment ce s-ar permite ignorarea criteriilor de individualizare expres si cumulativ prevazute de art. 250 Codul muncii, criterii ce vizeaza imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gardul de vinovatie al salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de acesta.

Or, in cazul de fata, in mod evident paratul nu a tinut cont de aceste criterii, considerand ca simpla calificare a faptei savarsite de reclamanta ca fiind o abatere disciplinara grava justifica eludarea dispozitiilor art. 250 Codul muncii.  

Cum instanta este competenta sa verifice legalitatea masurii dispuse de angajator, ea are si posibilitatea de a reindividualiza sanctiunea aplicata salariatului, aplicand o sanctiune mai usoara, prin reaprecierea  criteriilor impuse de lege. Atat in doctrina, cat si in practica judiciara, s-a admis ca prin recunoasterea cenzurii instantei asupra imprejurarilor in care s-a aplicat sanctiunea, se da expresie liberului acces la justitie al salariatului, care in caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu.

In cauza de fata, prin raportare la toate criteriile enumerate de art. 250 Codul muncii, instanta apreciaza ca nu este justificata aplicarea celei severe sanctiuni. Astfel, nu se pot neglija imprejurarile concrete ale faptei-care a presupus incercarea de sustragere a unei cantitati mici de produse apartinand unitatii angajatoare, urmarea produsa-care nu a fost una de rezultat, precum si circumstantele personale ale reclamantei, retinute prin chiar decizia de concediere, respectiv caracterizarea  acesteia ca fiind o persoana constiincioasa, cu disponibilitate la solicitarile pentru munca peste program, fara absente nemotivate si care nu a mai fost sanctionata disciplinar anterior.

Pentru toate aceste motive, instanta retine ca prin raportare la circumstantele concrete ale spetei, corespondentul punitiv al acesteia trebuie sa se regaseasca intr-o sanctiunea mai usoara decat cea a desfacerii disciplinare a desfacerii contractului individual de munca, astfel ca va proceda la reindividualizarea sanctiunii, urmand sa admita in parte cererea reclamantei.

Avand in vedere si prevederile art. 33 din Regulamentul Intern al unitatii, care enumara sanctiunile disciplinare aplicabile in ordine gravitatii lor, urmeaza a se dispune inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza al reclamantei cu 10% pentru 3 luni. Interesul paratului in realizarea rolului preventiv al sanctiunii disciplinare, in vederea descurajarii unor fapte similare, poate fi realizat si prin aplicarea unei sanctiuni mai putin severe, dar care se inscrie in antecedenta disciplinara a salariatului si produce efecte directe in privinta drepturilor banesti acordate acestuia.

Se va dispune deci reintegrarea reclamantei in functia anterior detinuta si obligarea paratului la plata catre reclamanta a drepturilor banesti cuvenite de la data emiterii deciziei si pana la efectiva reintegrare.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul S.N. CONSTANTA S.A., criticand-o sub urmatoarele aspecte:

Critica solutia instantei de fond intrucat aceasta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii iar hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii.

Prin Raportul de eveniment inregistrat sub nr.14045/25.07.2011 – intocmit de D.R. – seful de tura al firmei S.C. „H.H.” SRL care asigura paza societatii, se aduce la cunostinta conducerii ca in data de 22.07.2011 in jurul orelor 17,17, s-a procedat de catre agentul de interventie al firmei de paza – D.R. la retinerea pentru control a salariatei A.D.

Reclamanta isi recunoaste vinovatia atat in declaratia data in data de 22.07.2011, atasata la Raportul de eveniment cat si in Nota explicativa, data de catre reclamanta in cadrul cercetarii disciplinare prealabile.

Drept urmare, intrucat fapta reclamantei este considerata abatere disciplinara grava ce justifica desfacerea contractului individual de munca, prin incalcarea prevederilor Regulamentului Intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, societatea a procedat la concedierea acesteia conform art.61 lit.”a” din Codul Muncii comunicandu-i acesteia decizia de sanctionare disciplinara nr.394 din 03.08.2011 – fila 14 dosar, in temeiul prevederilor art.61 lit.”a” din Codul Muncii, pentru furt.

Critica formulata de reclamanta prin contestatie ca ar fi trebuit sa i se aplice o alta sanctiune graduala nu se sustine. Subliniaza ca reclamanta avea cunostinta de faptul ca parata aplica unitar masura de sanctionare a salariatilor ce sustrag bunuri apartinand societatii iar Contractul colectiv de munca la nivel de unitate prevede faptul ca se considera abatere grava care justifica desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

S.N. Constanta S.A. a stabilit prin norme interne dispozitii care prevad ca salariatul sa se preocupe permanent de buna desfasurare a activitatii, sa nu aiba alte preocupari cat isi desfasoara munca, sa protejeze patrimoniul societatii, sa nu scoata din incinta societatii prin orice mijloace bunuri materiale apartinand unitatii, fara documente de iesire eliberate de cei in drept.

Dispozitiile art. 247 din Codul Muncii prevad ca: „angajatorul dispune de prerogativa disciplinara avand dreptul de a aplica potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara” prin aceasta intelegandu-se potrivit alin.2 din acelasi articol „fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, ordinul si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici”, paratul a dispus in consecinta incetarea raporturilor de munca cu reclamanta.

Intrucat motivatiile reclamantei nu au putut fi retinute ca elemente exoneratoare de raspundere in cadrul cercetarii disciplinare prealabile, fapta de sustragere de bunuri apartinand societatii fiind recunoscuta prin semnatura, apararile acesteia au fost inlaturate, reclamanta facandu-se vinovata de incalcarea cu vinovatie a prevederilor regulamentului intern, contractului colectiv de munca la nivel de societate, contractului individual de munca, a deciziilor si dispozitiilor legale ale sefilor ierarhici.

Critica motivatia instantei de fond care a statuat faptul ca paratul nu a tinut cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul Muncii si ca nu este justificata aplicarea celei mai severe sanctiuni.

Codul Muncii nu stabileste, in mod imperativ, ordinea de aplicare a sanctiunilor, astfel ca angajatorul este indreptatit ca in functie de fapta savarsita, urmarile produse si vinovatia faptuitorului, sa ia masura desfacerii contractului de munca fara a fi obligat de a adopta o masura disciplinara mai grava, abia dupa ce a dispus una mai usoara.

Instanta a apreciat in mod eronat ca nu este justificata aplicarea celei mai severe sanctiuni, maniera de a interpreta de catre societate a modului de aplicare a sanctiunilor este corelata cu prevederile Regulamentului Intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de societate existente, in care se prevad in mod explicit abaterile disciplinare pentru care angajatorul va dispune desfacerea disciplinara a Contractului  individual  de munca, prevederi pe care reclamanta le cunostea si pe care de altfel le-a recunoscut.

Aceste masuri sunt luate tocmai pentru a descuraja astfel de fapte si considera ca atitudinea instantei de a anula o astfel de decizie cu obligarea reintegrarii nu este corecta fata de ceilalti salariati care-si exercita atributiile cu buna credinta si nu incalca regulamentul si ordinele emise de societate, fiind astfel incurajate faptele de furt din patrimoniul societatii si, pe de alta parte, este afectata si imaginea societatii si prerogativa disciplinara conferita de catre legiuitor.

De asemenea, instanta nu a tinut cont de faptul ca angajatorul a stabilit prin Regulamentul Intern si Contractul colectiv de munca la nivel de unitate faptele ce constituie abateri de la disciplina muncii si in aplicarea sanctiunii de desfacere a contractului de munca al reclamantei a tinut cont tocmai de fapta ilicita.

Considera ca tocmai instanta de fond a retinut eronat dispozitiile art.250 din Codul Muncii, avand in vedere fapta de furt si nu a tinut cont de:

• imprejurarile in care a fost savarsita fapta;
• gradul de vinovatie;
• consecintele faptei de sustragere a vopselei.
• gradul de vinovatie;
• consecintele faptei de sustragere a vopselei.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

La data de 22.07.2011, reclamanta a fost depistata de agentul de paza la iesirea din incinta unitatii, avand asupra sa 2 litri de diluant si 2 litri de vopsea de culoare bronz.

In urma cercetarii disciplinare efectuate la data de 25.07.2011 s-a stabilit ca reclamanta se face vinovata de incalcarea prevederilor art.49 si art.173 lit.”a” din Contractul colectiv de munca la nivel unitate, precum si de dispozitiile art.13.7, art.13.17 si art.14.7 din Regulamentul Intern.

A fost emisa decizia nr.394/03.08.2011 prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a Contractului  individual  de munca al reclamantei, fapta savarsita fiind apreciata ca o abatere disciplinara grava.

Prin contestatia formulata reclamanta nu a negat evenimentul din data de 22.07.2011, dar a sustinut ca sanctiunea aplicata este mult prea severa in raport cu gravitatea faptei si cu circumstantele sale personale.

Potrivit art. 250 din Codul Muncii: „angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:

6. imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
7. gradul de vinovatie a salariatului;
8. consecintele abaterii disciplinare;
9. comportarea generala in serviciu a salariatului;
10. eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

In consecinta, individualizarea sanctiunii se face in functie de criteriile prevazute la art.250 din Codul Muncii.

Raportat la aceste criterii, in mod corect prima instanta a apreciat ca nu se justifica aplicarea celei mai severe sanctiuni, fata de imprejurarile concrete ale faptei, respectiv sustragerea unei cantitati mici de produse, urmarea produsa, care nu a fost una de rezultat, precum si circumstantele personale ale reclamantei respectiv caracterizarea acesteia ca fiind o persoana constiincioasa, cu disponibilitate la solicitarile pentru munca peste program, fara absente nemotivate si care nu a mai fost sanctionata disciplinar anterior.

Faptul ca „sustragerea de bunuri” a fost considerata abatere disciplinara grava prin prevederile regulamentului intern si ale Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, nu inseamna ca sanctiunea disciplinara cea mai grava intervine in mod automat, fara a tine cont de criteriile de individualizare prevazute de art.250 Codul muncii.

Este adevarat ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, insa instanta are dreptul sa verifice legalitatea si temeinicia aplicarii sanctiunii disciplinare.

Nu exista nicio prevedere legala care sa interzica instantei de jurisdictia muncii inlocuirea sanctiunii disciplinare cu una mai usoara.

Nu poate fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdictie in prerogativele disciplinare care apartin angajatorului.

Prerogativa angajatorului de a dispune sanctionarea inceteaza odata cu aplicarea acesteia. Din acest moment intra in joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdictional al actului de sanctionare disciplinara.

Acest control, in lipsa unei limitari legale exprese, include si dreptul organului jurisdictional de a inlocui o sanctiune disciplinara cu una mai usoara.

Daca nu s-ar recunoaste organului de jurisdictie a muncii si dreptul de a inlocui sanctiunea aplicata cu alta mai usoara, in cazul in care se retine existenta abaterii, ci numai anularea sanctiunii initiale, ar insemna ca salariatul sa ramana nesanctionat.

In consecinta, instanta de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecatii, iar hotararea pronuntata a fost data cu aplicarea corecta a legii.

Decizia civila nr. 362/CM/15.05.2012

Dosar nr. 11113/118/2011

Judecator redactor Jelena Zalman