Solicitare spor pentru conditii periculoase sau vatamatoare
1 aprilie 2020Imposibilitatea obligarii paratei de a elibera o adeverinta din care sa reiasa veniturile
1 aprilie 2020
Contestatie decizii de sanctionare, Temeinicia deciziilor de sanctionare
Prin deciziile de sanctionare disciplinara nr.294/28.02.2014 si respectiv 295/28.02.2014 emise de parata s-a dispus sanctionarea reclamantilor cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5% in conformitate cu prevederile art.248 al.(1) lit. ”c” din codul muncii.
Apararea reclamantilor referitoare la volumul mare de lucru nu pot fi retinute intrucat acestia aveau posibilitatea sa anunte conducerea cu privire la acest lucru inaintea savarsirii abaterilor, in vederea luarii masurilor administrative care se impuneau.
Neprezentarea situatiei reale din teren a condus la declararea proiectului ca fiind eligibil si ulterior acesta a fost contractat in defavoarea altor proiecte ramase fara finantare.
Aceasta situatie putea fi evitata prin declararea neeligibilitatii respectivului proiect si nu prin rezilierea ulterioara a contractului.
Sustinerea reclamantilor ca ar fi existat si alte motive de reziliere a contractului nu are relevanta atat timp cat acestia nu si-au indeplinit in mod corespunzator atributiile de serviciu.
In conformitate cu prevederile art.252 alin.1 Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv, respectiv data savarsirii abaterii disciplinare. In interiorul sau angajatorul trebuie sa ia la cunostinta de savarsirea acestei abateri si tot aici se va incadra si termenul de 30 de zile.
In cazul in care abaterea disciplinara are caracter continuu, termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare trebuie calculat de la ultimul act de incalcare a obligatiei de serviciu de catre salariat.
Art.252 alin.1 Codul muncii Art.248 alin.(1) lit. ”c” din Codul muncii
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, la data de 28.03.2014, sub numarul 2427/118/2014, reclamantii [...] si [...] au solicitat in contradictoriu cu parata Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, admiterea exceptiei prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara, anularea Deciziei nr. 294/28.02.2014 si a Deciziei nr. 295/28.02.2014, obligarea paratei la restituirea drepturilor salariale retinute in baza deciziilor contestate, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca deciziile contestate au fost emise cu incalcarea prevederilor art. 252 alin.1 din Codul Muncii, intrucat data la care ar fi fost savarsita fapta de neprezentare a situatiei reale din teren o reprezinta data efectuarii vizitei, respectiv data de
- fara a avea vreo insemnatate din aceasta perspectiva, momentul la care au fost semnate actele incheiate ulterior efectuarii verificarii de catre salariati.
Pe fondul cauzei se arata ca la data de 13.08.2013, reclamantii s-au deplasat in Jud. Vrancea, Comuna [...], pentru a efectua verificarea in teren a proiectului privind renovarea sediului secundar al primariei, anterior procedand la verificarea cheltuielilor ce se solicita prin cererea de finantare. La data efectuarii vizitei in teren, reclamantii au identificat compartimentele si au facut fotografii, cu aceasta ocazie constatand ca exista pereti compartimentari interiori efectuati din b.c.a. netencuita in zona grupurilor sanitare si neexecutarea accesului la incaperi.
Avand in vedere faptul ca solutia proiectantului a fost de recompartimentare a spatiilor cu pereti usori de rigips pe structura metalica, precum si imprejurarea ca beneficiarul nu a solicitat finantare nici pentru demolarea acestora si nici pentru practicarea de goluri in zidarie pentru montarea tamplariei, reclamantii au retinut ca solicitantul indeplineste conditiile de eligibilitate.
In ceea ce priveste pretinsa incalcare a punctelor 6 si 7 din metodologia de verificare pe teren, se invedereaza ca, in mod corect, reclamantii au retinut indeplinirea conditiilor privind stadiul fizic, starea generala, gradul de uzura si existenta concordantei cu expertiza tehnica, astfel incat declararea eligibilitatii cheltuielile solicitate de beneficiar s-a realizat cu respectarea procedurilor interne si cu respectarea tuturor obligatiilor de serviciu.
Reclamantii precizeaza ca fotografiile despre care se mentioneaza la punctul 7 din metodologie ca ar fi obligatoriu de realizat, au fost efectuate in data de 13.08.2013 si atasate la dosarul administrativ. Se mai sustine ca fapta de a nu depune fotografiile cu interiorul cladirii, desi acestea au fost realizate, nu poate fi considerata abatere disciplinara, constand in neindeplinirea atributiilor de serviciu sau indeplinirea cu lipsa de profesionalism, cata vreme pct. 7 din metodologie nu prevede ca expertii sunt obligati sa efectueze si sa depuna fotografiile compartimentarii interioare.
In drept au fost invocate prevederile Metodologiei de verificare pe teren, Metodologia pentru verificarea criteriilor de eligibilitate, Manualul de procedura pentru evaluarea si selectarea cererilor de finantare pentru proiecte de investitii, art. 252 alin.1, art.250, art.61 din Codul Muncii.
Ulterior, reclamantii au formulat o cerere de completare a actiunii, prin care au solicitat obligarea paratei la plata stimulentelor lunare incepand cu luna februarie 2014, potrivit art.2 din Metodologia de acordare a stimulentelor salariale prevazute in Cap.16 - Operatiuni de Asistenta Tehnica din PNDR ce constituie anexa 4 la Regulamentul de Ordine Interioara. Se arata ca drepturile banesti ce se cuvin reclamantilor in situatia anularii deciziilor de sanctionare ca nelegale si netemeinice, cuprind atat diferentele de salariu retinute timp de 2 luni in baza deciziilor contestate, cat si stimulentele salariale de la plata carora au fost exclusi pe o perioada de 12 luni datorita aplicarii sanctiunilor disciplinare contestate in raport de prevederile art.3 alin.1 din anexa 4 Regulamentul de Ordine Interioara.
Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii introductive si a cererii completatoare. In motivare se arata ca prin Decizia nr. 294/28.02.2014 emisa de Directorul General al APDRP s-a dispus sanctionarea reclamantului [...] - consilier gr. IA la Serviciul Verificare Tehnica, cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5%, in conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, iar prin Decizia nr. 295/28.02.2014 emisa de Directorul General al APDRP s-a dispus sanctionarea reclamantului [...] - consilier gr. IA la Serviciul Verificare Tehnica, cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5%, in conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1), lit. c) Codul Muncii.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea disciplinara, in raport de dispozitiile art. 252 alin. (1) C.muncii, se invedereaza ca membrii Comisiei de cercetare disciplinara prealabila au considerat ca faptele au fost savarsite de reclamanti in mod repetat si continuu, incepand cu vizita pe teren din data de 13.08.2013 si culminand prin intocmirea urmatoarelor documente ce reprezinta finalizarea eligibilitatii proiectului, respectiv: Fisa de verificare a criteriilor de eligibilitate din data de 28.08.2013, Raportul nr. 681/E23/29.08.2013 si Fisa de solicitare a informatiilor suplimentare - Partea III completata in data de 28.08.2013. Pentru aceste motive, se apreciaza ca exceptia invocata este neintemeiata.
Pe fondul contestatiilor se invedereaza ca, raportat la sustinerile reclamantilor, justificarea constand in faptul ca s-au solicitat informatii suplimentare la punctele 6, 9, 10 din fisa de solicitare a informatiilor suplimentare E3.4L, nu este sustenabila, intrucat solicitarea de informatii suplimentare a fost facuta in data de 12.08.2013, anterior vizitei pe teren, expertii putand face o noua solicitare de informatii suplimentare la vizita pe teren, dupa ce au constatat diferentele privind compartimentarea interioara intre situatia existenta a cladirii prezentata in cererea de finantare (planse) si in Pth+DDE si situatia regasita in teren.
Prin faptul ca reclamantii au considerat ca se vor demola compartimentarile cu zidarie din b.c.a netencuite existente, iar cheltuiala aferenta operatiunii de demolare va fi suportata de beneficiar (cheltuiala neeligibila), acestia au dat dovada de superficialitate in efectuarea vizitei pe teren si neindeplinirea cu profesionalism si responsabilitate a indatoririlor de serviciu, completand documentele ce reprezinta finalizarea eligibilitatii proiectului.
Se apreciaza ca neprezentarea situatiei reale din teren, respectiv omisiunea de a mentiona in documentele intocmite de echipa compusa din reclamantul [...] si reclamantul [...], consilieri, a situatiei reale, a condus la declararea proiectului ca fiind eligibil si ulterior acesta a fost contractat in defavoarea altor proiecte ramase fara finantare prin PNDR 2007-2013. Aceasta situatie putea fi evitata prin declararea neeligibilitatii respectivului proiect si nu prin rezilierea ulterioara a contractului, operatiune mult mai greu de realizat si cu consecinte mult mai mari.
Prin sentinta civila nr.2483 din data de 17 octombrie 2014, pronuntata in dosarul civil nr.2427/118/2014, Tribunalul Constanta a respins exceptia prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara.
A respins contestatia formulata de reclamantii [...] si [...]
,
in contradictoriu cu parata Agentia Pentru Finantarea Investitiilor Rurale impotriva Deciziei nr.294/28.02.2014 si a Deciziei nr.295/28.02.2014, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Asupra exceptiei prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara
In solutionarea exceptiei prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea, instanta retine ca art.252 alin.1 Codul muncii reglementeaza doua termene, respectiv unul de 30 de zile calendaristice - termen subiectiv - care curge de la data cand angajatorul a luat la cunostinta despre fapta; precum si unul de 6 luni - termen obiectiv - raportat la data savarsirii abaterii disciplinare.
Curgerea acestor termene are drept consecinta prescrierea dreptului angajatorului de a-l sanctiona disciplinar pe salariatul vinovat.
Textul art.252 Codul muncii face referire la
data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare,
adica data la care conducerea angajatorului a cunoscut ca salariatul sau a savarsit o abatere disciplinara. Nu este posibil ca angajatorul sa cunoasca despre savarsirea vreunei abateri de catre salariatii sai, inainte ca acesta sa efectueze un control. Simplul fapt al dispunerii efectuarii unui control nu duce la concluzia ca angajatorul stia de existenta savarsirii abaterilor disciplinare mai inainte de terminarea controlului.
La calcularea termenului de 6 luni - raportat la data savarsirii abaterii disciplinare, se retine ca prin deciziile de sanctionare s-a constatat ca faptele au fost savarsite in mod repetat si continuu, incepand cu vizita pe teren din data de 13.08.2013 si culminand prin intocmirea documentelor ce reprezinta finalizarea eligibilitatii proiectului, respectiv fisele de verificare a criteriilor de eligibilitate din data de 28.08.2013.
Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni a luat la cunostinta printr-o nota de constatare, referat (proces- verbal), avand data certa, prin inregistrarea in registrul general al societatii.
In speta, termenul de 30 de zile curge de la data raportului de control nr. 6978/28.02.2014, intocmit de directorul Directiei pentru gestionarea performantelor profesionale si recrutare.
Avand in vedere ca sanctiunea disciplinara a fost aplicata de angajator cu respectarea termenului de 30 de zile, precum si a termenului obiectiv de 6 luni, instanta constata ca la data emiterii deciziilor contestate (28.02.2014) nu era implinit termenul de prescriptie a dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara.
Avand in vedere argumentele expuse, instanta a respins aceasta exceptie.
Asupra fondului cauzei
Prin Decizia nr. 294/28.02.2014, emisa de Directorul General al APDRP, s-a dispus sanctionarea reclamantului [...] - consilier gr. IA la Serviciul Verificare Tehnica, cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5%, in conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, iar prin Decizia nr.295/28.02.2014 s-a dispus sanctionarea reclamantului [...] - consilier gr. IA la Serviciul Verificare Tehnica, cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5%, in conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1), lit. c) Codul Muncii.
Faptele retinute de angajator sunt:
- -
nu au fost semnalate
in documentele intocmite de echipa formata din reclamantii contestatori - Fisa de verificare a criteriilor de eligilitate E din data de 28.08.2013 si Raportul nr. 681/E23/29.08.2013 - ca urmare a vizitei pe teren din data de 13.08.2013,
diferentele privind compartimentarea interioara intre situatia existenta a cladirii prezentata in cererea de finantare (planse) si situatia regasita in teren
(neexecutare acces la incaperi, pereti compartimentari interioare executati in plus fata de cei prevazuti in planse), diferente care existau si anterior semnarii contractului de finantare, respectiv la momentul vizitei pe teren efectuata de expertii [...] si [...], in scopul stabilirii eligibilitatii cererii de finantare. - -
s-a omis anexarea la dosarul administrativ, respectiv la Raportul nr. 681/E23/29.08.2013, a fotografiilor reprezentand interiorul cladirii,
fotografii din care rezulta compartimentari (pereti BCA) care, conform planselor anexate cererii de finantare, nu ar fi trebuit sa existe la momentele controlului.
Temeiul de drept al sanctionarii reclamantilor il constituie Regulamentul Intern (Rl) al Agentiei, fisa postului, Manualul de procedura pentru Autorizare Plati, Cod Manual M01 - 07, Versiunea 24 si Manualul de procedura pentru evaluarea si selectarea cererilor de finantare pentru proiecte de investitii.
Referitor la prima fapta retinuta prin deciziile de sanctionare, din analiza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constata ca potrivit Fisei de verificare pe teren E3.8 - pct. 6, expertii SVT aveau obligatia de a verifica daca „descrierile tehnice despre obiectul de investitii pentru modernizari, renovari oferite in cadrul studiului de fezabilitate corespund realitatii si sunt in concordanta cu Expertiza tehnica de specialitate si cu Raportul privind stadiul fizic al lucrarilor".
Din verificarile efectuate de echipa de control DCA a rezultat faptul ca diferentele de compartimentare interioara dintre situatia existenta a cladirii prezentata in cererea de finantare (planse) si situatia regasita in teren in data de 28.01.2014, existau si la data vizitei pe teren (13.08.2013), efectuata de expertii reclamanti.
Reclamantii au sustinut ca, din punct de vedere tehnic, pentru realizarea recompartimentarii cu pereti usori de rigips au considerat ca se vor demola compartimentarile cu zidarie din BCA netencuite existente, iar intrucat nu s-a solicitat finantare pentru demolarea acestora, cheltuiala aferenta operatiunii de demolare va fi suportata de beneficiar (cheltuiala neeligibila). Si in privinta neexecutarii acces la incaperi, practicarea de goluri in zidarie necesare montarii tamplariei interioare, reclamantii au sustinut ca au considerat ca intreaga cheltuiala aferenta va fi suportata de beneficiar (cheltuiala neeligibila). Reclamantii au mai sustinut ca aceste cheltuieli nu produc efect asupra cheltuielilor eligibile solicitate pentru finantare.
Din analiza coroborata a inscrisurilor depuse, instanta constata ca la momentul efectuarii verificarilor in teren, a proiectului privind renovarea sediului secundar al primariei, la data de
- reclamantii au constatat diferente intre descrierea tehnica din proiect si situatia regasita in teren, diferente pe care nu le-au adus la cunostinta sefilor ierarhici, nu le-a specificat in nici un document elaborat ulterior acestei date, considerand ca aceste cheltuieli, aferente lucrarilor executate in plus fata de situatia existenta a cladirii prezentata in cererea de finantare, reprezinta cheltuieli neeligibile. Efectul acestei actiuni a reclamantilor a fost declararea proiectului ca fiind eligibil si ulterior acesta a fost contractat, in defavoarea altor proiecte ramase fara finantare.
Apararile formulate de reclamanti nu sunt intemeiate. Instanta constata ca angajatorul a inlaturat aceste aparari in mod corect si motivat. Reclamantii aveau posibilitatea de a solicita informatii suplimentare si la momentul vizitei efectuate in teren, cand s-au constatat diferente intre situatia existenta a cladirii si cea prezentata in cererea de finantare, iar simplele aprecieri personale cu privire la existenta unor cheltuieli neeligibile reprezinta de fapt o recunoastere a faptului ca au intocmit documentele specifice fara a prezenta diferentele constatate intre descrierea tehnica din proiect si situatia regasita in teren.
Cu privire la cea de-a doua fapta retinuta prin deciziile de sanctionare, se constata ca prin Raportul de control nr. 4731/11.02.2014 si procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 5677/19.02.2014, se consemneaza ca membrii echipei de control nu au identificat fotografii cu interiorul cladirii la dosarul administrativ, interior asupra caruia urma sa se intervina prin recompartimentare/realizare finisaje. Verificarile au avut loc in perioada 02.12.2013 -
19.02.2014.
Situatia de fapt este recunoscuta si de reclamanti, care au sustinut in aparare ca au omis sa depuna la dosarul administrativ al cererii de finantare, fotografiile la care se face referire, datorita faptului ca in aceeasi data, 28.08.2013, au avut si alte dosare in lucru, aparare ce nu poate fi retinuta. Volumul mare de lucru nu poate justifica neindeplinirea obligatiilor de serviciu, salariatii avand posibilitatea sa aduca la cunostinta angajatorului aceasta situatie si sa solicite luarea unor masuri.
Conform dispozitiilor din Regulamentul Intern, Manualul de procedura pentru Autorizare Plati si Manualul de procedura pentru evaluarea si selectarea cererilor de finantare pentru proiecte de investitii, reclamantii aveau obligatia de a intocmi si verifica documente cu caracter specific cu privire la situatiile constatate pe teren, criteriile de eligibilitate, de a realiza fotografii document relevante pentru proiect, care trebuie atasate fisei de verificare.
Din analiza probelor administrate instanta a constatat ca angajatorul a facut dovada ca reclamantii nu si-au indeplinit aceste atributii si responsabilitati - existente si in fisa postului.
Avand in vedere situatia de fapt retinuta, instanta a constatat ca reclamantii se fac vinovati de savarsirea faptelor constatate prin deciziile nr. 294/28.02.2014 si nr.295/28.02.2014, iar sanctiunile disciplinare aplicate au fost stabilita in conformitate cu criteriile impuse prin dispozitiile art.250 din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, instanta a apreciat deciziile de sanctionare ca fiind legale si temeinice, astfel incat masurile luate de angajator sunt justificate si a respins actiunea ca fiind nefondata, precum si celelalte cereri accesorii acestei contestatii.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal au declarat apel reclamantii [...] si [...], pe care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
In mod gresit instanta de fond a apreciat ca faptele au fost savarsite in mod repetat si continuu, fara a avea in vedere ca abaterile disciplinare retinute in sarcina salariatilor au fost savarsite in data de 13.08.2013, cand a avut loc verificarea in teren iar efectele presupusei faptei savarsite nu au valoarea unor fapte cu caracter repetat si continuu.
In egala masura, in mod eronat instanta de fond a analizat respectarea termenului de prescriptie de 30 de zile, cata vreme, reclamantii au invocat exceptia prescrierii dreptului angajatorului de a emite decizia de sanctionare pentru depasirea termenului de 6 luni si nu de 30 de zile.
In ceea ce priveste temeinicia deciziilor de sanctionare, urmeaza sa se constate ca aceasta apreciere a instantei de fond se fundamenteaza doar pe sustinerile nedovedite ale apelantei - parate, fara a se analiza probatoriul administrat si normativele invocate ca temei juridic al abaterilor disciplinare de catre angajator.
Din analiza pct.6 din Manualul de procedura pentru evaluarea si selectarea cererilor de finantare pentru proiecte si investiti rezulta ca expertii au obligatia de a verifica doar stadiul fizic - respectiv existenta cladirii - starea generala si gradul de uzura al renovarii fara a include in aceasta categorie de verificari si aspectele de amanunt referitoare la compartimentarea si materialele din care a fost realizat interiorul constructiei.
Or, din documentele existente si verificarile efectuate de reclamanti a rezultat ca atat stadiul fizic, starea generala, cat si gradul de uzura al renovarii este in concordanta cu expertiza tehnica si studiul de fezabilitate, aspecte ce au fost mentionate de experti la pct.6 din fisa de verificare in teren.
Prin urmare, in lipsa unei reglementari exprese din care sa rezulte obligatia salariatilor de a consemna si aspectele ce privesc recompartimentarea si materialele folosite in acest sens, acestea neavand nicio relevanta din perspectiva studiului de fezabilitate, a stadiului lucrarilor si a expertizei tehnice, in mod gresit instanta de fond a retinut ca reclamantii se fac vinovati de incalcarea unei obligatii ce nu era prevazuta in manualul de procedura aplicabil in cauza si care este invocat ca temei juridic al aplicarii sanctiunilor disciplinare.
Tot in mod eronat, instanta inlatura punctul de vedere al sefului ierarhic superior al reclamantilor, care in raportul de cercetare arata ca la verificarea in teren, expertii trebuie sa identifice ceea ce este la fata locului, pentru a stabili daca proiectul poate fi implementat si nu sa stabileasca la fata locului daca sunt indeplinite conditiile de eligibilitate.
Ca atare, verificarile efectuate de experti la fata locului au ca obiectiv constatarea de catre acestia a posibilitatii de implementare a proiectului pentru care beneficiarul a solicitat finantare si nu determinarea conditiilor de eligibilitate.
Acest aspect rezulta si din concluziile raportului de verificare in teren (E.4.1.L) in care expertii arata ca „informatiile obtinute in urma verificarii in teren pot permite stabilirea ulterioara a indeplinirii conditiilor de eligibilitate.
In egala masura, instanta de fond retine ca reclamantii aveau obligatia de a solicita informatii suplimentare si dupa efectuarea vizitei in teren, fara a indica textul de lege care instituie in sarcina reclamantilor aceasta obligatie.
Din aceasta perspectiva, invedereaza faptul ca niciuna din procedurile de verificare aplicabile in cauza si nici fisa postului nu prevede obligatia expertilor de a solicita informatii suplimentare dupa realizarea verificarilor in teren.
Dimpotriva, in conformitate cu obligatiile de serviciu asumate, expertii SVT sunt obligati sa solicite informatii suplimentare o singura data, dupa parcurgerea etapei de verificare a documentatiei existente la dosar - realizata la birou - si anterior efectuarii vizitei in teren.
Respectand aceasta indatorire de serviciu, reclamantii au solicitat beneficiarului punctul de vedere al proiectantului privind executia constructiei, devizele generale si financiare aferente cererii de finantare, bugetul indicativ al proiectului si informatii suplimentare privind descrierile tehnice oferite in cadrul studiului de fezabilitate, astfel cum rezulta din fisa E 3.4.L - pct.2-3 si 5-16 de solicitare a informatiilor suplimentare, intocmita in data de 12.08.2013.
La dosarul cauzei s-au depus antemasuratoarea de deviz constructii si lista de cantitati cu cantitatile de lucrari Deviz oferta 236000 din care rezulta ca pentru respectarea solutiei propusa de proiectant nu s-a solicitat finantare, iar in aceasta situatie cheltuiala aferenta operatiunii de demolare reprezinta cheltuiala neeligibila ce urmeaza sa fie suportata de beneficiar. Fata de aceste inscrisuri, instanta nu putea retine ca stabilirea cheltuielilor neeligibile reprezinta simple aprecieri personale ale reclamantilor.
In egala masura, invedereaza faptul ca din considerentele sentintei apelate nu rezulta care a fost indatorirea de serviciu incalcata de reclamanti, prin faptul ca au considerat neeligibile la plata cheltuieli care nu au fost solicitate prin cererea de finantare si cum putea o astfel de constatare sa influenteze declararea celorlalte cheltuieli ca eligibile.
Instanta a omis sa analizeze dispozitiile art.3.6. din metodologia pentru verificarea criteriilor de eligibilitate, care stabilesc ca: „cheltuielile neeligibile, nu au nici un efect asupra declararii eligibilitatii cheltuielilor de finantare solicitate de beneficiar, atata timp cat aceste sume reprezinta maxim 10% din subtotalul cheltuielilor eligibile.
In aceste conditii, indiferent de faptul ca sumele necesare recompartimentarii erau declarate eligibile sau nu, potrivit prevederilor mai sus enuntate, declararea cheltuielilor solicitate de beneficiar ca eligibile s-a realizat cu respectarea procedurilor de verificare de catre reclamanti.
In ceea ce priveste efectul pe care l-a produs declararea proiectului ca fiind eligibil, urmeaza a se avea in vedere ca, desi prin intampinare, parata arata ca modalitate de indeplinire a obligatiilor de serviciu de care salariatii nu au avut niciun fel de consecinte, instanta inlatura aceste sustineri, retinand ca declararea proiectului ca eligibil a condus la defavorizarea altor proiecte care astfel au ramas fara finantare.
Din aceasta perspectiva, invedereaza faptul ca din procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare din data de 19.02.2014 rezulta ca in cadrul dosarului de finantare beneficiarul a prezentat documente nereale, incalcand pct.3 din formularul F prin care a declarat ca: „
toate informatiile din cererea de finantare si din documentele anexate sunt corecte
”, asumandu-si obligatia
„ca in cazul in care nu respecta oricare dintre punctele prevazute in declaratie
”, proiectul sa devina neeligibil in baza criteriului „Eligibilitate a solicitantului” sau contractul sa fie reziliat (pct.8 din formularul F).
Potrivit cap.2 pct.24 din Ghidul solicitantului pentru accesarea masurii 322, versiunea 04, sunt neeligibile investitiile care fac obiectul altor programe cu finantare comunitara sau nationala, precum renovarea si constructia de scoli, dispensare (...)”.
Fata de reglementarile mai sus enuntate prin inscrisurile la care a facut referire anterior, s-a constatat ca se impune rezilierea contractului, deoarece cladirea a avut de la inceput destinatia de scoala si nu de sediu secundar de primarie (cum in mod fals a declarat solicitantul), astfel incat beneficiarul nu se putea inscrie legal la obtinerea finantarii unui astfel de proiect.
Prin urmare, rezilierea contractului era inevitabila independent de faptul ca reclamantii si-au indeplinit sau nu corect obligatiile de serviciu.
Potrivit Programului National de Dezvoltare Rurala finantat de Uniunea Europeana „sumele aferente proiectelor declarate neeligibile, pot fi realocate in cadrul aceleasi masuri sau la urmatorul Apel de Selectie”.
Cum in speta, nu s-a deschis o noua sesiune pentru masura 322 iar in sesiunea in care primaria [...] a fost selectata de GAL nu au existat alte proiecte retrase, eligibile neselectate sau proiecte neeligibile, realocarea acestor sume nu a putut opera.
In mod gresit instanta de fond a retinut ca prin nedepunerea fotografiilor la dosarul administrativ, reclamantii si-au incalcat atributiile de serviciu, intrucat:
Pct.7 din metodologie prevede ca „expertii trebuie sa realizeze in mod obligatoriu utilajele pentru care trebuie sa aiba autorizatie de mediu. Doar aceste fotografii sunt obligatoriu de facut si trebuie atasate fisei de verificare pe teren E 3.8”.
Fotografiile despre care se mentioneaza la acest punct a fi obligatoriu de realizat au fost nu doar efectuate in data de 13.08.2013, ci si atasate la dosarul administrativ.
In egala masura la data de 13.08.2013 cand s-a efectuat verificarea in teren, expertii au fotografiat si interiorul cladirii, desi nu erau obligati, insa pentru ca in acea zi au efectuat doua verificari in teren, au omis sa depuna la dosar si fotografiile privind compartimentarea interioara.
Asadar, in conditiile in care prin metodologia de verificare in teren s-a prevazut in mod expres si limitativ, care sunt fotografiile pe care expertii trebuie obligatoriu sa le realizeze si sa le ataseze la dosar iar in aceasta enumerare nu se regasesc si fotografiile de interior, in sarcina reclamantilor nu se putea retine incalcarea nici unei obligatii de serviciu.
Mai mult decat atat, in documentatia depusa de catre parata (raportul comisiei de cercetare) se mentioneaza atat de seful de serviciu al reclamantilor, cat si de directorul institutiei angajatoare ca aceasta omisiune se datoreaza volumului mare de lucru.
Din aceasta perspectiva au invederat faptul ca la data de 13.08.2013 reclamantii au efectuat 2 verificari in teren, una in localitatea [...] iar cealalta in localitatea [...], desi potrivit procedurii de verificare in teren timpul alocat indeplinirii acestei obligatii era de 2 zile pentru fiecare solicitare.
Fata de cele aratate, urmeaza a se constata ca apelantii reclamanti si-au indeplinit indatoririle de serviciu astfel cum acestea au fost asumate si prin urmare nu se putea retine ca acestia se fac vinovati de savarsirea vreunei fapte ilicite.
Analizand sentinta apelata din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea disciplinara:
In conformitate cu prevederile art.252 al. 1 Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv, respectiv data savarsirii abaterii disciplinare. In interiorul sau angajatorul trebuie sa ia la cunostinta de savarsirea acestei abateri si tot aici se va incadra si termenul de 30 de zile.
Raportat la fisa de verificare a criteriilor de eligibilitate E 3.1.L. semnata in data de 28.08.2013 de reclamanti, si data de 28.02.2014 (data aplicarii sanctiunii disciplinare), termenul de 6 luni pentru aplicarea sanctiuni disciplinare a fost respectat.
Conform procedurii, finalizarea eligibilitatii proiectului se incheie prin completarea formularului E 3.1.L. - fisa de verificare a criteriilor de eligibilitate.
In cazul in care abaterea disciplinara are caracter continuu, termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare trebuie calculat de la ultimul act de incalcare a obligatiei de serviciu de catre salariat.
Referitor la temeinicia deciziilor de sanctionare disciplinara:
Prin deciziile de sanctionare disciplinara nr.294/28.02.2014 si respectiv 295/28.02.2014 emise de parata s-a dispus sanctionarea reclamantilor cu reducerea salariului de baza pe o durata de 2 luni cu 5% in conformitate cu prevederile art.248 al.(1) lit.”c” din codul muncii.
Abaterile retinute de angajator au fost:
- nu au fost semnalate in documentele intocmite de echipa formata din reclamanti - fisa de verificare a criteriilor de eligibilitate E din data de 28.08.2013 si Raportul nr.681/E 23/29.08.2013, ca urmare a vizitei din teren din data de 13.08.2013, diferentele privind compartimentarea interioara intre situatia existenta a cladiri prezentata in cererea de finantare (planse) si situatia regasita in teren (neexecutare acces la incaperi, pereti - compartimentari interioare executati in plus fata de cei prevazuti in planse), diferente care existau si anterior semnarii contractului de finantare, respectiv la momentul vizitei pe teren efectuata de expertii [...] si [...], in scopul stabilirii cererii de finantare.
- S-a omis anexarea la dosarul administrativ, respectiv la Raportul nr.681/E 23/29.08.2013 a fotografiilor reprezentand interiorul cladirii, fotografii din care rezulta compartimentari (pereti BCA) care, conform planselor anexate cererii de finantare, nu ar fi trebuit sa existe la momentele controlului.
Potrivit fisei de verificare pe teren E 3.8 - pct.6, expertii S.V.T. - avea obligatia de a verifica daca descrierile tehnice despre obiectul de investiti pentru modernizari, renovari oferite in cadrul studiului de fezabilitate corespund realitatii si sunt in concordanta cu Expertiza tehnica de specialitate si cu Raportul privind stadiul fizic al lucrarilor.
In urma controlului efectuat de echipa de control DCA, s-a constatat existenta unor diferente privind compartimentarea interioara intre situatia existenta a cladirii prezentata in cererea de finantare si situatia regasita in teren (neexecutare acces la incaperi, pereti, compartimentari interioare, executati in plus).
De asemenea, membrii echipei de control nu au identificat fotografii cu interiorul cladirii la dosarul administrativ.
Din verificarile efectuate de echipa de control DCA a rezultat faptul ca diferentele de compartimentare interioara existau si la data vizitei pe teren (13.08.2013) efectuata de experti S.V.T., asa cum rezulta din fotografiile cu interiorul cladirii, transmise ulterior echipei de control de la DCA, nefiind depuse initial la dosarul administrativ.
Descrierea tehnica din proiect nu corespundea cu realitatea existenta la fata locului, iar expertii din cadrul S.V.T., respectiv reclamantii desi au constatat diferentele nu le-au adus la cunostinta sefului de serviciu, nu le-au specificat in nici un document intocmit ulterior vizitei pe teren, nu au luat nicio masura, considerand ca proiectul poate fi implementat.
Conform manualului de procedura pentru evaluarea si selectarea cererilor de finantare pentru proiecte de investiti, punctul 6 din Metodologia de verificare pe teren: „daca investitia se refera la modernizarea, renovarea unei cladiri se verifica existenta cladirii si daca cladirile existente propuse a fi modernizate sau renovate corespund cu specificatiile din expertiza tehnica (stadiul fizic, starea fizica, gradul de uzura) cu cea descrisa in studiul de fezabilitate.
Evident ca verificarea daca cladirea existenta propusa a fi modernizata sau renovata corespundea cu specificatiile din expertiza tehnica presupunea ca reclamantii sa verifice si recompartimentarile interioare.
Conform punctului 7 al metodologiei de verificare pe teren din acelasi manual de procedura expertii trebuiau sa realizeze fotografii document relevante pentru proiect (teren, cai de acces, utilaje, remiza unde depoziteaza utilajele pentru care trebuie sa aiba autorizatie de mediu).
Acestea sunt obligatoriu de facut si vor fi atasate Fisei de verificare pe teren E 3.8.
Prin urmare, sustinerea reclamantilor ca nu aveau obligatia efectuarii acestor fotografii este nefondata.
Aceste fotografii nu au fost atasate la dosarul administrativ si au fost depuse ulterior la solicitarea membrilor echipei de control.
De altfel, sustinerile reclamantilor sunt contradictorii. Desi afirma ca nu aveau obligatia sa fotografieze si interiorul cladirii, arata ca totusi au facut aceste fotografii insa au omis sa le depuna la dosarul administrativ.
La momentul constatarii cu ocazia vizitei pe teren a diferentelor existente intre compartimentarile interioare si situatia cladirii prezentata in cererea de finantare reclamantii trebuiau sa ceara informatii suplimentare beneficiarului, informatiile solicitate anterior privind alte aspecte.
Sustinerile reclamantilor ca sumele necesare pentru derulare si compartimentarea corespunzatoare ar fi fost suportate de beneficiar si le-au considerat neeligibile incadrandu-se in procentul de 10% din totalul cheltuielilor eligibile sunt simple aprecieri personale ale reclamantilor atat timp cat nu au cerut informatii suplimentare.
Apararea reclamantilor referitoare la volumul mare de lucru nu pot fi retinute intrucat acestia aveau posibilitatea sa anunte conducerea cu privire la acest lucru inaintea savarsirii abaterilor, in vederea luarii masurilor administrative care se impuneau.
Neprezentarea situatiei reale din teren a condus la declararea proiectului ca fiind eligibil si ulterior acesta a fost contractat in defavoarea altor proiecte ramase fara finantare.
Aceasta situatie putea fi evitata prin declararea neeligibilitatii respectivului proiect si nu prin rezilierea ulterioara a contractului.
Sustinerea reclamantilor ca ar fi existat si alte motive de reziliere a contractului, nu are relevanta atat timp cat acestia nu si-au indeplinit in mod corespunzator atributiile de serviciu.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 alin.1 Cod procedura civila, Curtea a respins apelul ca nefondat.
Decizia civila nr. 325/CM/03.06.2015 Judecator redactor Jelena Zalman