Codul Civil: Fideiusiunea

 

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

 

Noțiune

Art. 2.280. -
Legislație conexă.

Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

 

Fideiusiunea obligatorie

Art. 2.281. -
Fideiusiunea poate fi impusă de lege sau dispusă de instanța judecătorească.

 

Forma fideiusiunii

Art. 2.282. -
Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute.

 

Consimțământul debitorului principal

Art. 2.283. -
Fideiusiunea poate fi contractată fără știința și chiar împotriva voinței debitorului principal.

 

Beneficiarul fideiusiunii

Art. 2.284. -
Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligația unui alt fideiusor.

 

Condițiile pentru a deveni fideiusor

Art. 2.285. -
(1) Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are și menține în România bunuri suficiente pentru a satisface creanța și care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.

(2) Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.

 

Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare

Art. 2.286. -
Debitorul care este ținut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanție, considerată suficientă.

 

Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii

Art. 2.287. -
Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanției oferite în locul fideiusiunii sunt soluționate de instanță, pe cale de ordonanță președințială.

 

Obligația principală

Art. 2.288. -
(1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă.

(2) Se pot însă garanta prin fideiusiune obligații naturale, precum și cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoștea aceste împrejurări.

(3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condițională.

 

Limitele fideiusiunii

Art. 2.289. -
(1) Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.

(2) Fideiusiunea care depășește ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiții mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligației principale.

 

Întinderea fideiusiunii

Art. 2.290. -
(1) În lipsa unei stipulații contrare, fideiusiunea unei obligații principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar și la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului și la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.

(2) Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată și de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înștiințat din timp.

 

Fideiusiunea parțială

Art. 2.291. -
Fideiusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligația principală sau în condiții mai puțin oneroase.

 

Fideiusiunea asimilată

Art. 2.292. -
În cazul în care o parte se angajează față de o altă parte să acorde un împrumut unui terț, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligației de restituire a împrumutului.