Casatoria - Conditii de fond

Condiţii de validitate ale căsătoriei.

Ca orice act juridic, căsătoria valabilă presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă  prevăzute de lege, dar şi lipsa impedimentelor legale.

Condiţiile de fond reprezintă acele împrejurări care trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă.

Impedimentele reprezintă acele împrejurări care nu trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă.

Condiţiile de formă reprezintă totalitatea formalităţilor cerute de lege pentru încheierea căsătoriei în mod valabil.

Clasificarea condiţiilor de fond.

1) După caracterul lor:

- condiţii privitoare la aptitudinea fizică de a se încheia căsătoria: difernţa de sex, vârsta legală, sănătatea fizică a viitorilor soţi

 - condiţii să asigure o căsătorie liber consimţită: consimţământul

- condiţii privind aptitudinea morală de a încheia căsătoria: căsătoria între rude (rudenia), tutela, adopţia

2) După consacrarea lor legislativă:

 - condiţii exprese : consimţământul soţilor, vârsta matrimonială

- condiţii virtuale, care rezultă implicit :diferenţa de sex

3) în funcţie de sancţiunile care intervin în caz de nerespectare:

- dirimante – condiţii a căror neîndeplinire atrage nulitatea relativă

- prohibitive – nu afectează valabilitatea căsătoriei.

Dispoziţiile codului familiei prevăd în mod expres, ca şi condiţie de fond:

- consimţământul la căsătorie

- vârsta matrimonială

- comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării de sănătate.

La acestea se mai adaugă diferenţa de sex, care rezulta implicit din dispoziţiile Codului familie.

A) Consimţământul la căsătorie al viitorilor soţi

Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţă a unei persoane, făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, în primul sens. Acordul d voinţă exprimat în vederea naşterii unui rapot juridic  - în al doilea sens.

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:

1) să existe – existenţa consimţământului la căsătorie se concretizează în răspunsul afirmativ al viitorilor soţi la întrebările ofiţerului de satre civilă, adresate fiecăruia dintre ei , în sensul că vor să se căsătorească (art. 31 aliniatul 1 din Legea 119/1996). Atunci când unul dintre soţi este cetăţean străin, sau dacă unul sau ambii soţi nu cunosc limba română sau sunt surdo-muţi, consimţământul va fi dat prin interpret şi consemnat într-un proces verbal.

Lipsa consimţământului la căsătorie.

Poate fi materială sau psihică şi poate privi pe unul sau pe ambii soţi.

Situaţii:

 - alienaţii sau debilii mintali nu se pot căsători pentru că nu pot să-şi exprime consimţământul, nici chiar în perioadele de luciditate pasageră

- persoana lipsită vremelmic de facultăţile mintale, datorită unor cauze precum afecţiuni psihice, cu excepţia alienaţiei sau debilităţii mentale, somnambulism, influenţa alcoolului, etc.; pe timpul cât nu are discernământul faptelor sale, viitorul soţ nu poate exprima un consimţământ valabil.

- răspunsul negativ sau refuzul de a răspunde a unuia sau ambilor soţi la întrebarea ofiţerului de stare civilă dacă doreşte să se căsătorească, iar căsătoria a fost declarată încheiată

- eroarea-obstacol, adică faptul că unul dintre soţi sau ambii cred că încheie un alt act juridic, altul decât actul juridic al căsătoriei

- căsătoria fictivă, încheiată în alt scop de cât acela  de a întemeia o familie, iar între cei care au încheiat căsătoria nu au intevenit raporturi conjugale reale.

2) Consimţământul să fie actual

Consimţământul la căsătorie trebuie să fie dat chiar în momentul încheierii căsătoriei. Promisiunile de căsătorie, logodnă nu da naştere la obligaţia de a încheia în viitor căsătoria. Se poate antrena răspunderea civilă delictuală în condiţiile cauzării unui prejudiciu moral sau material.

Caracterul actual reiese din cerinţa prezenţei personal şi simultan a viitorilor soţi la încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă.

3) Consimţământul trebuie să fie nealterat de vreun viciu de consimţământ.

La fel ca în dreptul civil, viciile care pot  afecta voinţa soţilor la încheierea căsătoriei  sunt: eroarea, dolul şi violenţa.

Eroarea  reprezintă falsa manifestare a realităţii în momentul încheierii actului juridic. Ea constituie viciu de consimţământ numai dacă priveşte identitatea fizică a celuilalt soţ (se căsătoreşte cu sora sau fratele geamăn). Nu constituie viciu de consimţământ eroarea asupra unor calităţi psihice sau fizice, asupra caracterului, pregătirii profesionale, stării civile (divorţat sau necăsătorit) chiar dacă au fost determinante la încheierea actului de căsătorie.

Datorită formalităţilor cerute de lege pentru încheierea căsătoriei, precum şi a realităţilor sociale (căsătoria presupune o „perioadă de probă”), eroarea-viciu de consimţământ nu este întâlnită în practică.

Dolul  (eroare provocată, viclenie) constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic.

Dolul are un element subiectiv, care constă în intenţia de a induce în eroare şi un element  obiectiv, materializat în utilizarea de manopere dolosive pentru a induce în eroare. Dacă în materie contractuală, dolul constituie viciu de consimţământ dacă provine de la celălalt contractant, reprezentant al contractului sau complice, în materia căsătoriei dolul trebuie să provină de la celălalt soţ.

Dolul trebuie să fie determinant. Caracterul determinant este o chestiune de fapt, care se apreciază de către instanţă, de la caz, la caz, în funcţie de experienţa de viaţă, pregătire profesională, vârstă; ascunderea vârstei sau a pregătirii profesionale nu constituie dol. Numai dolul principial este viciu de consimţământ.

Dolul poate îmbrăca forma comisivă dar şi omisivă (dol prin reticenţă), de exemplu ascunderea stării de graviditate la încheierea căsătoriei, a neputinţei de a procrea sau a bolii de care suferă.

Violenţa  constă în constângerea morală sau fizică a viitorului soţ, menită a-i insufla acestuia o temere decisivă pentru încheierea căsătoriei. Constângerea fizică – imposibilă. Constrângerea morală – simpla temere reverenţioasă nu constituie viciu de consimţământ.

 B) Vârsta legală pentru căsătorie (vârsta matrimonială).

Varsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.

Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.

Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.

Prin urmare, singura condiţie cerută de lege referitor la vârsta viitorilor soţi este cea a vârstei minime. Legea nu impune o vârstă maximă pentru încheierea căsătoriei chiar dacă, din punct de vedere biologic şi moral, nu se urmăreşte întemeierea unei familii.

Raţiunile care au impus această cerinţă legală sunt multiple:

- din punct de vedere biologic şi eugenic, viitorii soţi trebuie să aibă aptitudinea fizică de a se căsători, adică să fi atins cel puţin vârsta pubertăţii. Pubertatea e o chestiune de fapt, astfel încât legea impune o vârstă superioară celei reale.

 - din punct de vedere psihic şi moral, viitorii soţi trebuie să aibă maturitatea necesară înţelegerii importanţei căsătoriei. De asemenea, ei trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma îndatoririle pe care căsătoria le implică.

- din punct de vedere juridic, căsătoria este un act juridic care presupune existenţa discernământului ca o consecinţă a consimţământului liber şi conştie nt al viitorilor soţi.

C) Comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării de sănătate.

Această cerinţă este în strânsă legătură cu asigurarea caracterului liber al consimţământului la căsătorie. Viitorii soţi sunt obligaţi să-şi comunice reciproc starea de sănătate. În acest fel viitorii soţi sunt preveniţi asupra pericolului la care sunt expuşi ei sau descendenţii lor în cazul în care unul dintre ei suferă de o maladie. În principiu legea nu opreşte căsătoria persoanelor care suferă de anumite boli. În mod excepţional, art. 8 din Decretul 41/953 privind prevenire bolilor venerice opreşte căsătoria persoanelor afectate de o boală venerică transmisibilă (testul Hiv este facultativ, nu există reglementare prin care să fie interzisă căsătoria persoanelor bolnave de SIDA).

Ascunderea de către unul dintre viitori soţi a stării de boală faţă de celălalt soţ, poate constitui motiv de anulare a căsătoriei pentru vicierea consimţământului prin dol, atunci când:

- existenţa bolii a fost cunoscută de soţ anterior încheierii căsătoriei. Boala dobândită în timpul căsătoriei constituie motiv de divorţ

- boala să fie ascunsă în mod deliberat , cu rea-credinţă

- boala să aibă o anumită gravitate, adică poate pune în pericol, viaţa, sănătatea ambilor soţi şi elaţiile de familie.

Cerinţa este asigurată prin obligativitatea depunerii la ofiţerul de stare civilă a certificatelor medicale privind starea de sănătate a viitorilor soţi şi prin inserarea în declaraţia de căsătorie a menţiunii că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor.

Certificatul medical se eliberează în urma unui examen mediacal prenupţial, în baza căruia medicul atestă dacă o persoană se poate căsători sau nu. Examenul medical este obligatoriu pentru că în lipsa certificatului medical, ofiţerul de stare civilă nu realizează publicitatea declaraţiei de căsătorie ( art. 22 lit. g din Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică).

D) Diferenţa de sex – această condiţie reiese din interpretarea textelor din Codul familiei în care se vorbeşte despre bărbatul şi femeia care se pot căsători.

Vizualizati pachetul complet de servicii accesand pagina: Avocat Divort  - Dreptul Familiei.