Exercitarea actiunii civile: dreptul de optiune; exercitarea din oficiu; exercitarea la instanta civilă

Dreptul de opţiune în exercitarea acţiunii civile

Persoana vătămată prin comiterea infracţiunii are dreptul de a alege, pentru valorificarea pretenţiilor civile, fie calea penală, fie calea civilă. Pentru ca persoana vătămată să poată să-şi exercite dreptul la acţiune este necesar să fie deschise în acelaşi timp ambele căi; prin urmare, trebuie să existe atât un proces penal declanşat, cât şi să existe posiblitatea exercitării acţiuni civile la instanţa civilă.

Cât timp acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, nu se poate discuta despre exercitarea acţiunii civile la instanţa penală. Chiar în situaţia în care sunt deschise ambele căi, dreptul de opţiune are unele îngrădiri. Astfel, când paguba este produsă unei persoane fără capacitate de exerciţiu, dreptul de acţiune este îngrădit pentru că acţiunea civilă se exercită din oficiu în procesul penal.

Dreptul de opţiune este irevocabil, adică persoana vătămată prejudiciată material sau moral, odată ce a exercitat dreptul de opţiune şi a ales una dintre căi nu mai poate părăsi calea aleasă spre a se îndrepta spre cealaltă. Consecinţele sunt foarte importante pentru că partea civilă care renunţă la acţiunea civilă pe care o exercită la instanţa penală pierde dreptul de a se adresa instanţei civile, adică pierde dreptul de a-şi valorifica pretenţiile pe cale judiciară.

Irevocabilitatea dreptului de opţiune are şi unele excepţii ce sunt determinate fie de ivirea unor piedici în continuarea valorificării unei căi, fie de înlăturarea unor astfel de piedici pe parcurs.

Partea civilă poate părăsi calea penală şi se poate adresa instanţei civile în următoarele cazuri:

1) când urmărirea sau judecata penală a fost supendată (ex. Pentru boala gravă a celui acuzat) exercitarea acţiunii civile ar fi ţinută în loc şi, în aceste cazuri, partea civilă nu poate fi obligată să aştepte reluarea procesului penal, ea putând să se adreseze instanţei civile;

2) când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale – prin adoptarea acestor soluţii, acţiunea penală se stinge şi cauza penală nu mai poate fi promovată în faţa instanţei şi pentru că instanţa este singurul organ judiciar ce poate să acorde despăgubiri civile, partea civilă se va adresa instanţei civile;

3) când instanţa penală lasă nerezolvată acţiunea civilă – potrivit art. 346 CPP, instanţa penală nu rezolvă acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul de la art. 10 lit. B şi când pronunţă încetarea procesului penal (art. 10 lit. F, j); în situaţiile în care acţiunea civilă exercitată în procesul penal cuprinde mai multe capete de cerere şi dacă unele au fost rezolvate de instanţa penală, acţiunea civilă exercitată ulterior în faţa instanţei civile va avea drept obiect numai pretenţiile nerezolvate de instanţa penală;

4) când, după pronunţarea hotărârii definitive de către instanţa penală asupra acţiunii civile, s-au produs ori au fost descoperite alte pagube pricinuite prin acea faptă penală; în acest caz, partea civilă se poate adresa instanţei civile pentru a obţine reparaţii suplimentare.

Persoana vătămată ce a pornit o acţiune în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi se poate adresa organelor judiciare penale în următoarele cazuri:

1) când punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc după ce fusese pornită acţiunea civilă;

2) când procesul penal a fost reluat după suspendare, scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale părăsirea instanţei civile nu poate avea loc, chiar dacă instanţa civilă a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă; revenirea persoanei vătămate la instanţa penală nu este obligatorie, persoana vătămată putând exercita acţiunea civilă în faţa instanţei civile, cu precizarea că aceasta se suspendă până la rezolvarea cauzei penale.

              

Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii civile în procesul penal

Potrivit art. 15 CPP, acţiunea civilă se pune în mişcare în procesul penal de către persoanele vătămate prin constituirea de parte civilă în contra învinuitului sau a inculpatului şi a părţii resposabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul procesului penal fie în faţa organelor de urmărire penală, fie în faţa instanţei de judecată, dar până la citirea actului de sesizare la prima instanţă.

Constituirea de parte civilă se face printr-o declaraţie scrisă sau orală, în declaraţia de constituire nefiind necesar să se precizeze şi cunatumul pretenţiilor, acestea putând fi precizate şi mai târziu, dar înainte de începerea judecării la prima instanţă.

Constituirea ca parte civilă în faţa instanţei penale nu poate fi primită în următoarele cazuri:

1) când paguba a cărei reparare se cere nu fost cauzată prin infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul;

2) când acţiunea civilă se îndreaptă împotriva unei persoane ce nu fost trimisă în judecată; persoana faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu poate fi obligată la despăgubiri în cadrul procesului penal, ci doar pe calea unei acţiuni civile la instanţa civilă;

3) când acţiunea civilă este stinsă printr-o cauză legală (ex. Tranzacţia între părţi are puterea unei hotărâri definitive şi instanţa e obligată să ţină seama de tranzacţia intervenită).

După punerea în mişcare a acţiunii civile, partea civilă o exercită în faţa organelor judecătoreşti prin dovedirea pagubelor suferite şi a despăgubirilor cerute, precum şi prin cererea de a fi obligat inculpatul şi partea reponsabilă civilmente la repararea pagubelor.

O bună înfaptuire a justiţiei impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, iar organele judiciare au obligaţia să administreze probele necesare în acelaşi timp.

Exercitarea acţiunii civile din oficiu

Există cazuri când, potrivit legii, acţiunea civilă se exercită din oficiu alături de acţiunea penală, situaţie în care nu mai funcţionează dreptul de opţiune. Potrivit art. 17 CPP, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu când persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate restrânsă. În acest caz, instanţa sau organul de urmărire penală va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubelor materiale şi a daunelor morale şi a altor date privitoare la felul în care acestea au fost pricinuite. Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubelor, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită ca parte civilă.

Acţiunea civilă se exercită din oficiu şi în situaţia prevăzută de art. 348 CPP – când acţiunea civilă are drept obiect restituirea lucrurilor, desfiinţarea parţială sau totală a unui înscris sau restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii.

Acţiunea civilă fiind doar alăturată acţiunii penale, în situaţia în care rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea acţiunii penale, instanţa poate disjunge cele două cele două acţiuni. În această situaţie, acţiunea civilă urmează a fi judecată după soluţionarea acţiunii penale, dar tot în cadrul procesului penal şi după regulile Codului de procedură penală.

Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă

Cât timp nu a început urmărirea penală şi partea vătămată a introdus acţiunea civilă la instanţa civilă procesul civil se desfăşoară după normele Codului de procedură civilă. Din momentul în care există şi proces penal cu privire la aceeaşi faptă, judecarea acţiunii civile în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a acţiunii penale. Raţiunea acestei reguli – „penalul ţine în loc civilul” – se explică prin necesitatea de a lua în prealabil o hotărâre în penal căreia să i se confomeze şi hotărârea instanţei civile.

Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, dar legea limitează autoritatea de lucru judecat numai cu privire la trei aspecte: existenţa faptei, persoana ce a săvârşit fapta şi vinovăţia acesteia. Prin urmare, nu se admite autoritatea hotărârii penale cu privire la orice împrejurare stabilită de instanţa penală, instanţa civilă urmând să se ocupe de existenţa pagubei, de întinderea acesteia şi de modalităţile de despăgubire. Dacă instanţa penală a hotărât că fapta nu există sau nu a fost comisă de inculpat, instanţa civilă nu poate admite acţiunea civilă.

Hotărârea definitivă a instanţei civile, prin care s-a soluţionat acţiunea civilă, nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului judiciar penal cu privire la cele trei aspecte, dar respectiva hotărâre poate să aibă autoritate de lucru judecat cu privire la cuantumul pagubei. Dacă, însă, aplicarea pedepsei este în funcţie de întinderea prejudiciului, atunci hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat şi cu privire la întinderea daunei.

Descopera solutii viabile accesand pagina Avocat drept penal .