Aplicarea legii penale române faptelor săvârşite în afara teritoriului țării

• Principiul personalității

Conform art.9 Cod Penal, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârşite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață ori închisoare mai mare de 10 ani.

În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârşite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune şi de legea penală a țării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicției niciunui stat.

Punerea în mişcare a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau , după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.

Condiții:

• Infracțiunea să fie săvârşită în întegime în afara teritoriului țării;
• Pedeapsa aplicabilă să fie detențiunea pe viață sau închisoare mai mare de 10 ani; amendă sau închisoare de cel mult 10 ani;
• Fapta săvârşită să constituie infracțiune conform legii române; atât de legea română, cât şi de legea străină;
• Infractorul să fie cetățean român sau o persoană juridică română în momentul săvârşirii infracțiunii;
• Tratatele internaționale la care România este parte să nu prevadă altă modalitate de soluționare.

• Principiul realității

Potrivit art.10 Cod Penal, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârşite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, contra statului român, contra unui cetățean român sau a unei persoane juridice române.

Punerea în mişcare a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.

Dacă până la pronunțarea unei hotărâri definitive victima pierde cetățenia română sau calitatea de persoană juridică română, nu se va mai putea aplica legea penală română în temeiul principiului realității.

Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicțională nu vor putea fi trase la răpundere potrivit acestui principiu.

• Principiul universalității

Potrivit art.11 Cod Penal, legea penală română se aplică şi altor infacțiuni decât cele prevăzute anterior săvârşite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:

• S-a săvârşit o infracțiune pe care statul român şi-a asumat obligația să o reprime în temeiul unui tratat internațional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală al statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
• S-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceata a fost refuzată.

Dispoziția nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.

Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.

Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicțională nu vor putea fi trase la răspundere.