Administrarea probei cu martori

 

Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora.

Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, caz în care lista se va depune sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.

Fiecare parte va putea să se împotrivească la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu este identificat în mod lămurit.

Decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor, se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.

Martorii pot fi ascultaţi chiar la termenul la care proba a fost încuviinţată.

La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviinţaţi chiar fără a fi citaţi.

Dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului pentru un nou termen.

Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere.

În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.

Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea proceda la judecată.

Martorul care, din cauză de boală sau altă împiedicare gravă, nu poate veni în instanţă va putea fi ascultat la locul unde se află, cu citarea părţilor.

Nu pot fi martori:

1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la pct. 1- 3. În procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii, în afară de descendenţi.

Sunt scutiţi de a fi martori:

1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor;
2. judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.

Persoanele prevăzute la pct. 1, cu excepţia slujitorilor cultelor, vor putea totuşi depune mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Vor putea, de asemenea, depune mărturie şi persoanele prevăzute la pct. 2, dacă autoritatea sau instituția pe lângă care funcţionează ori au funcţionat, după caz, le dă încuviinţarea.

Preşedintele, înainte de a lua declaraţia, va cere martorului să arate:

1. a) numele, prenumele, profesia, domiciliul şi vârsta;
2. b) dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad;
3. c) dacă se află în serviciul uneia dintre părţi.

Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului.

Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."

Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."

Persoanele mute şi surdo-mute ştiutoare de carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia şi semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu ştiu să scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.

Situaţiile la care se referă prevederile de mai sus se reţin de către instanţă pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii, fără a fi puşi sub interdicţie, pot fi ascultaţi, fără jurământ, însă instanţa le va atrage atenţia să spună adevărul şi va ţine seama, la aprecierea depoziţiei lor, de situaţia lor specială.

Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultaţi încă neputând fi de faţă.

Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.

Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de preşedinte, iar apoi şi la întrebările puse, cu încuviinţarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum şi de către partea adversă.

După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.

Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-şi facă liber depoziţia, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai pentru apreciza cifre sau denumiri.

Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.

Martorii ale căror declaraţii nu se potrivesc pot fi confruntaţi.

Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea formulată, cât şi motivul pentru care nu a fost încuviințată.

Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.

Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare.

Locurile nescrise din declaraţie trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.

În aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective.

Dacă, din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanţa va încheia un proces-verbal şi va sesiza organul de urmărire penală competent.

Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă dacă este din altă localitate, precum şi dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum şi cu timpul efectiv pierdut.

Drepturile băneşti se asigură de partea care a propus martorul şi se stabilesc, la cerere, de către instanţă, prin încheiere executorie.