Violul
13 septembrie 2012Darea de mita
19 septembrie 2012Acţiunea civilă în procesul penal
Update
Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.
Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condiţiile privind constituirea ca parte civilă, şi are ca obiect, în funcţie de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.
Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.
Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.
Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.
În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere.
În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă.
Până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate:
- a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă;
- b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor;
- c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură numai este posibilă.
În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanţa va fi comunicată părţilor civile, care trebuie să încunoștințeze procurorul sau instanţa în cazul în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate.
Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă.
Acţiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru.
Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, până la începerea cercetării judecătoeşti.
Atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile de mai sus.
Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.
Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.
Partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel.
Renunţarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în şedinţa de judecată.
Partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii.
În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării.
În caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă.
Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.
Când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.
Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul privind soluționarea acțiunii civile în baza acordului de recunoaştere a vinovăției, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă şi în cazul în care moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii civile nu îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul prevăzut pentru exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori.
Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. Soluţionarea acţiunii civile rămâne în competenţa instanţei penale.
Disjungerea se dispune de către instanţă din oficiu ori la cererea procurorului sau a părţilor.
Probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse.
Încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă.
Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile.
Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acţiune în faţa instanţei civile dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă.
Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acţiunea în faţa instanţei civile, pot să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanţei, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă.
În cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.
În cazul prevăzut mai sus, judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.
Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.
Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Actiunea civila in procesul penal
Repararea pagubei produsă printr-o faptă ilicită civilă se obţine printr-o acţiune în faţa instanţei civile. Paguba poate fi produsă şi printr-o infracţiune, fiind posibil ca săvârşirea unei infracţiuni să producă şi un prejudiciu material sau moral, în dauna unei persoane fizice sau juridice şi în acest caz infracţiunea este şi sursa unor obligaţii civile.
Mijlocul legal prin care o persoană păgubită cere să-i fie reparat prejudiciul este acţiunea civilă, care este o instituţie a dreptului civil, ea devenind instituţie a dreptului procesual penal dacă persoana prejudiciată o pune în mişcare şi o exercită în faţa organelor penale.
Acţiunea civilă în procesul penal are acelaşi izvor ca şi acţiunea penală – infracţiunea – şi, prin urmare, nu poate avea ca obiectiv decât repararea unui prejudiciu cauzat prin infracţiune.
În procesul penal acţiunea civilă are un caracter accesoriu acţiunii penale şi se desfăşoară potrivit normelor procesuale penale, păstrându-şi propiile trăsături (este divizibilă şi disponibilă). Ea poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală şi se poate exercita doar împotriva învinuitului sau inculpatului, părţii responsabile civilmente şi faţă de succesorii acestora.
Condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal
Actiunea civila in procesul penal
Pentru a putea fi exercitată acţiunea civilă în cadrul procesului penal se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1) infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau o daună morală – face ca nu în toate procesele penale să poată fi exercitată acţiunea civilă pentru că unele infracţiuni, prin natura lor, nu pot genera prejudicii (ex: infracţiunile de pericol ce nu pot genera direct prejudicii morale sau materiale; în cazul conducerii unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere nu e permisă acţiunea civilă şi eventualele prejudicii se pot recupera pe calea unei acţiuni civile la instanţa civilă);
2) între infracţiunea comisă şi prejudiciul ce se cere a fi acoperit trebuie să existe legătură de cauzalitate – instanţa nu poate obliga la despăgubiri civile decât dacă se constată săvârşirea unui prejudiciu comis de acea persoană;
3) prejudiciul să fie cert – această condiţie impune ca exercitarea acţiunii civile să se facă pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenţei, cât şi al posibilităţilor de evaluare; prejudiciul este cert când este constatat şi este actual; poate fi cert şi un prejudiciu viitor, când este susceptibil de evaluare (ex. când partea civilă a suferit o vătămare corporală cu pierderea capacităţii de muncă până la o anumită dată; când cererea de despăgubire se întemeiază pe un fapt viitor şi nesigur acţiunea civilă trebuie respinsă);
4) prejudiciul să nu fi fost reparat – există posibilitatea ca, înainte de exercitarea acţiunii civile, prejudiciul să fi fost acoperit total sau parţial de către alte persoane decât inculpatul; repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune nu exclude posibilitatea exercitării acţiunii civile, ci trebuie avut în vedere dacă a fost acoperit integral sau parţial şi cu ce titlu (ex. în cazul în care terţe persoane au contribuit la acoperirea prejudiciului, din dorinţa de a ajuta victima infracţiunii şi nu pentru a-l degreva pe inculpat, partea civilă poate intenta acţiune civilă în procesul penal şi poate cere obligarea pârâtului la despăgubiri; când terţii au acoperit prejudiciul produs prin infracţiune din dorinţa de a-l ajuta pe inculpat, atunci acţiunea civilă nu mai poate fi exercitată decât pentru partea din prejudiciu neacoperită);
5) să existe o manifestare de voinţă din partea persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu de a fi despăgubită – această condiţie se realizează prin constituirea de parte civilă.
Afla mai multe accesand pagina Avocat drept penal.