Acordarea prin contractul individual de munca a unui salariu mai mare decat maximul prevazut in contractul coelctiv de munca incheiat la nivelul unitatii. Admisibilitate.

 

Codul muncii, art. 11

 

Salariul stabilit in contractul colectiv de munca se impune ca un minim pentru salariul din contractul individual.

Prin interpretarea „
per a contrario
” a dispozitiei cuprinsa in art. 11 din Codul muncii,   s-a apreciat, ca daca un contract individual de munca nu poate fi mai putin favorabil decat contractul colectiv,
el poate fi mai favorabil
. Aceasta interpretare rezulta  si din caracterul social al dreptului muncii, ale carui dispozitii sunt directionate in sens unic spre profitul salariatilor. Prin urmare clauzele contractului colectiv nu constituie decat un minimum de la care contractele individuale pot deroga doar in favoarea salariatilor.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila

 Decizia nr. 453 din 7 mai 2014.

 

Paratul a fost angajatul societatii reclamante in baza

contractului individual de munca inregistrat sub nr.2782/17.07.2008, incheiat pe perioada nedeterminata, beneficiind pana la data de 6.03.2013, cand acesta a incetat, potrivit deciziei nr.33 emisa de reclamanta, de salariul stabilit prin contract si respectiv actul aditional nr. 2/14.11.2012 .

Conform dispozitiilor art. 37 din Codul muncii, republicat, „
drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere in cadrul contractelor colective de munca si ale contractelor individuale de munca”.

In art. 11 din Codul muncii este statornicit principiul potrivit caruia „

clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau prin contracte colective de munca”
.

Prin Decizia nr. 1302/2010 a Curtii Constitutionale s-a apreciat asupra constitutionalitatii acestui text de lege, retinandu-se ca are ca scop protejarea drepturilor salariatilor in fata eventualelor abuzuri ale angajatorului.

Asa fiind, contractul colectiv de munca aplicabil se impune, prin clauzele sale partilor contractului individual, prevazand  obligatii pentru angajator si creand drepturi in favoarea salariatilor la care acestia nu ar putea renunta.

Astfel salariul stabilit in contractul colectiv de munca se impune ca un minim pentru salariul din contractul individual.

Prin interpretarea „
per a contrario
” a textului de lege mai sus citat,    s-a apreciat, ca daca un contract individual de munca nu poate fi mai putin favorabil decat contractul colectiv,
el poate fi mai favorabil
. Aceasta interpretare rezulta  si din caracterul social al dreptului muncii, ale carui dispozitii sunt directionate in sens unic spre profitul salariatilor. Prin urmare clauzele contractului colectiv nu constituie decat un minimum de la care contractele individuale pot deroga doar in favoarea salariatilor.

 Ori includerea in contractul individual al paratului, incheiat in anul 2008 sau in actul aditional la acesta incheiat in anul 2012 a unei clauze privind acordarea unui salariu mai mare decat maximul prevazut in contractul colectiv de munca este  o prevedere stabilita in favoarea salariatului, prin acordul partilor, liber exprimat, care nu este interzisa de dispozitia cuprinsa in art.11 din Codul muncii sau de norma similara, inclusa in art. 132 alin.4 din Legea 62/2011.

Prin urmare  prima instanta a apreciat in mod temeinic si legal asupra neexistentei niciunui temei de constatare a nulitatii partiale a contractului individual de munca pentru includerea unui salariu mai mare decat maximul prevazut in contractul colectiv de munca aplicabil partilor.

 De altfel prima instanta a retinut in mod temeinic si  faptul ca la data cererii de a se constata nulitatea clauzei referitoare la salarizarea paratului – 28.06.2013 - contractul individual de munca incetase prin decizia nr. 33/2013 incepand cu data de 6.03.2013  precum si aplicabilitatea dispozitiilor art. 57 alin. (2) din Codul muncii  privind producerea efectelor constatarii nulitatii contractului individual de munca numai pentru viitor.

In ceea ce priveste sustinerea apelantei privind aplicarea dispozitiilor art.254 alin.1 din Codul muncii privind raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru pagubele  materiale produse angajatorului din vina lor si a art.256 din Codul muncii privind obligatia salariatului de  a restitui suma incasata si nedatorata, curtea retine ca nu au aplicabilitate in cauza, deoarece paratul a primit prestatia care i se datora pentru munca prestata in baza contractului individual de munca legal incheiat, conform art. 969 si urm. Cod civil si a  dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit.c. din Codul muncii.

            
Pentru toate motivele aratate, Curtea, in temeiul art. 480 al. 1 Cod pr. civila a respins apelul ca nefondat si a pastrat ca legala  si temeinica sentinta atacata.

 

                                        (
Judecator Petrosina Madalina Graure)