Actiune in revendicare si despagubiri acordate pentru lipsa de folosinta

Dreptul de uz si de servitute instituite prin actele administratiei publice locale asupra proprietatii private a unui tert reprezinta o limitare a dreptului de proprietate al acestuia si in lipsa unei despagubiri, restrangerea exercitarii folosintei bunului apare ca o sarcina excesiva si impovaratoare pentru proprietar conform jurisprudentei CEDO.

Dreptul la despagubiri rezulta atat din incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza revendicarea, respectiv art.563 Cod civila, art.44 alin.5 din Constitutia Romaniei precum si din incalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul aditional la CEDO, in acest sens facand trimitere la jurisprudenta CEDO.

Curtea apreciaza ca suma acordata reprezinta o justa despagubire pentru ca interventia autoritatilor locale in dreptul sau de proprietatea echivaleaza cu o expropriere de fapt, reclamanta a fost privata de bunul sau in absenta oricarei despagubiri, in speta fiind incident si art.1 din protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin sentinta civila nr.16 din 17 februarie 2015, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, in dosar nr.2977/101/2014, s-au respins exceptiile invocate de parati.

S-a admis actiunea civila formulata de reclamanta B.G. in contradictoriu cu paratele U.A.T. Municipiului Drobeta Turnu Severin, Institutia Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, avand ca obiect revendicare imobiliara asa cum a fost precizata.

Au fost obligati paratele sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 2864 mp, situat in str. CD Ionescu, nr. T1/1, P8 intabulat sub nr. 56184.

Au fost obligati paratele la plata sumei de 1025008 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului aferenta perioadei aprilie 2011 - aprilie 2014, precum si la plata catre reclamanta a sumei de 15855 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Impotriva sentintei au declarat apel paratele U.A.T. Municipiului Drobeta Turnu Severin si Institutia Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivele de apel paratele invoca urmatoarele critici : in mod gresit au fost respinse exceptiile privind lipsa calitatii procesuale pasive si exceptia lipsei de interes a reclamantei; in mod netemeinic si nelegal s-au admis ambele petite ale actiuni, respectiv revendicarea si despagubirile banesti, interpretandu-se eronat probele administrate; gresit a fost a omologat raportul de expertiza efectuat in cauza, cu respingerea obiectiunilor formulate de parate, desi raportul de expertiza prezinta numeroase erori si contradictii; s-au avut in vedere chiriile prevazute de HCL 24/2005 pentru inchirierea terenurilor din domeniul public, desi terenul reclamantei nu face parte din domeniul public, fiind proprietate privata a acesteia

Prin decizia civila nr.5843/25.11.2015 s-a admis apelul, s-a schimbat partial sentinta in sensul obligarii paratelor la plata sumei de 48312 lei in loc de 1025008 lei, celelalte dispozitii ale sentintei fiind mentinute.

Tribunalul a constatat ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate conform contractului de vanzare-cumparare nr.4345/2000, autentificat de Biroul Notarial S.E., asupra terenului in suprafata de 5041 mp., cu destinatia de constructii, situat in intravilanul municipiul Dr.Tr.severin, Str.C.D. Ionescu T 1/1 P 8.

Din suprafata totala cumparata in baza documentatiei cadastrale reclamanta a procedat la dezmembrarea terenului de 5041 mp. in doua loturi, din care a instrainat un lot pe care s-au edificat locuinte proprietate privata si a ramas cu terenul in litigiu, de 2684 mp., cu nr. cadastral 1682/1 pe care il dezmembreaza in 5 loturi, cu mentiunea ca lotul 3 in suprafata de 378 mp. va avea destinatia de strada.

Tribunalul a valorificat corect inscrisurile emanate de la parate, probe care au facut dovada incalcarii fondului dreptului de proprietate al reclamantei prin introducerea terenului proprietate privata a acesteia in PUG si PUZ, dandu-se acestuia destinatia de strada (drum) respectiv prelungirea Bulevardului Alunis si lipsind titulara dreptului de proprietate de a-si exprima vocatia acestui drept prin exercitarea atributelor sale.

Tribunalul a analizat cronologic actele emanate de la parate incepand cu anul 2003 si 2004, prin care terenul reclamantei a primit destinatia de drum, instiintarile primite de aceasta prin care i s-a pus in vedere sa elibereze terenul de orice constructii sau cultura agricola, acesta fiind necesar lucrarilor de prelungire a magistralei de agent termic pentru racordarea locuintelor pentru tineret finantate de ANL.

Ulterior, prin adresa nr.1203/30.02.2008 emisa de parata UAT municipiul Dr. Tr. Severin, reclamantei i se aduce la cunostinta ca terenul in litigiu este afectat de strada, respectiv prelungirea Bulevardului Alunis, iar prin adresa 18589/13.09.2012, se precizeaza ca „terenul care face legatura intre B-dul Mihai Viteazu si str. Doctor Vasile Gionea a fost prevazut ca prelungirea B-dului Alunis”.

Prin adresa nr.21.308/24.09.2012 emisa de aceeasi parata i se aduce la cunostinta reclamantei ca au fost emise autorizatii de constructie pentru terte persoane care si-au identificat locuinte care au acces direct pe terenul de 2684 mp. si s-au atribuit numere postale acestor proprietati intrucat in baza PUZ aprobat prin HCL 113/2003 si 37/2004 terenul face legatura intre B-dul MihaiViteazu si str. Dr. Vasile Gionea, fiind prevazut ca prelungirea B-dului Alunis si ca pentru terenul de 2684 mp. nu s-a declarat utilitatea publica in vederea exproprierii.

Prin certificatul de urbanism nr.749/06.11.2013 emis de Primaria Municipiului Dr.Tr.Severin rezulta ca s-a refuzat eliberarea unui certificat de urbanism in vederea unei imprejmuiri a terenului in suprafata de 2684 mp, precizandu-se expres ca „terenul are functiunea de drum” conform PUG aprobat in baza HCL 219/2010 si PUZ aprobat prin HCL 37/2004.

Toate aceste inscrisuri, coroborate cu concluziilor expertizei ordonate in cauza de tribunal cu probatoriul testimonial administrat au creat convingerea corecta a primei instante ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului a fost golit de continut prin impiedicarea exercitarii unuia dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, paratele nefacand dovada vreunui titlu care sa justifice ocupatiunea cat timp nu s-a dispus exproprierea pentru cauza de utilitate publica.

Corect s-a statuat de instanta de fond ca dreptul de uz si de servitute instituite prin actele administratiei publice locale asupra proprietatii private a unui tert reprezinta o limitare a dreptului de proprietate al acestuia si in lipsa unei despagubiri, restrangerea exercitarii folosintei bunului apare ca o sarcina excesiva si impovaratoare pentru proprietar conform jurisprudentei CEDO.

In cauza Sporrong versus Suedia, s-a retinut ca interdictia de a construi duce la pierderea posibilitatii de a vinde imobilul in conditii normale de piata, si desi din punct de vedere juridic dreptul a ramas intact, astfel de restrangeri reduc posibilitatea practica de a-l exercita.

Tocmai acestei interdictii ale paratelor exprimate prin actele administrative emise au limitat dreptul de proprietate al reclamantei in ceea ce priveste posesia, astfel ca este neintemeiata critica paratilor privind necercetarea fondului cauzei, in ceea ce priveste revendicarea.

Critica paratelor privind omisiunea instantei de fond de a admite petitul actiunii in despagubiri, fara analizarea conditiilor prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, incepand cu fapta ilicita a paratelor este neintemeiata si urmeaza a fi inlaturata.

Imprejurarea ca reclamanta nu a indicat drept temei juridic al solicitarii acordarii de despagubiri pentru lipsa de folosinta dispozitiile art.998-999 Cod civil vechi, nu are relevanta atata timp cat din pretentiile formulate se contureaza situatia reglementata si conditiile impuse de textul legal invocat.

Fapta ilicita a paratelor a constat in afectatiunea data terenului proprietatea reclamantei drept „drum public”, interdictia acesteia de a-l ingradi, eliberarea certificatului de urbanism doar dupa interventia instantei de contencios.

Prejudiciul consta in lipsirea reclamantei de exercitiul concret al dreptului de folosinta asupra terenului in litigiu dar si de valorificarea concreta a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinta unui bun le poate asigura titularei dreptului, astfel incat aceasta este indreptatita la contravaloarea lipsei de folosinta.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul creat este reprezentata de ocuparea fara drept a terenului in discutie de catre parati si de lipsa de preocupare a acesteia pentru clarificarea situatiei juridice a acestuia.

Instanta de fond a apreciat corect ca dreptul la despagubiri rezulta atat din incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza revendicarea, respectiv art.563 Cod civil,a art.44 alin.5 din Constitutia Romaniei precum si din incalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul aditional la CEDO, in acest sens facand trimitere la jurisprudenta CEDO.

In acest sens, tribunalul aminteste de cauza Mellacher contra Austriei, in care Curtea Europeana a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosinta unor bunuri atunci cand se urmareste un scop de interes general, dar a stabilit ca in aceiasi masura nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar pastrarea raporturilor de proportionalitate implica acordarea unor despagubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate (Hotararea din 21.02.1986).

Este intemeiata insa critica paratilor referitoare la cuantumul exagerat al sumei reprezentand lipsa de folosinta a terenului calculat pe 3 ani la suma de 1.025.000 lei, suma ce pretind paratii nu reflecta nici valoarea terenului la vanzare, cu atat mai putin chiria ce ar putea fi incasata de pe acest teren.

In baza caracterului devolutiv al apelului, Curtea a dispus completarea raportului de expertiza de acelasi expert, prin care sa se stabileasca prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosinta a terenului revendicat, in perioada aprilie 2011 - aprilie 2014, avandu-se in vedere chiriile practicate pentru terenul proprietate privata in raport de HCL 24/2005, punandu-i-se in vedere expertului sa aiba in vedere si obiectiunile formulate de parati la instanta de fond si sa se raporteze la un inscris depus de acestia in apel, in care se consemneaza valoarea redeventei perceputa pentru terenurile din domeniul privat concesionate, aflate in vecinatatea terenului reclamantei.

Curtea constata ca despagubirile ce se cuvin reclamante pe perioada aprilie 2011- aprilie 2014 sunt in cuantum de 48.312 lei, conform expertizei ordonate in apel, in loc de 1.025.008 lei cum a statuat instanta de fond, ca aceasta suma reprezinta o justa despagubire pentru ca practic interventia autoritatilor locale in dreptul sau de proprietatea echivaleaza cu o expropriere de fapt, reclamanta a fost privata de exercitiul dreptului de folosinta asupra bunului sau in absenta oricarei despagubiri, in speta fiind incident si art.1 din protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit caruia:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si conform principiilor generale de drept international”.

Curtea are in vedere si jurisprudenta CEDO 2006, respectiv cauza Hutien Czapska contra Poloniei (MC), nr.35014/97, pct.163, potrivit caruia „art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie impune, inainte de toate si mai ales, ca o ingerinta a autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala. In special, principiul legalitatii presupune existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor”.

In aceeasi hotarare, Curtea europeana reaminteste ca o „ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa vizeze, atat in practica cat si in teorie, nu numai un scop legitim in conformitate cu interesul general ci si ca trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat. Este ceea ce exprima notiunea de „just echilibru” care trebuie pastrat intre imperativele interesului general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului.

In cauza Sporrong si Lonmerth contra Suediei, hotararea din 23 septembrie 1982, seria A nr.52, pac.26, pct.69, Curtea europeana a statuat ca „in lumina principiului general al respectarii proprietatii consacrat de prima teza a art.1 din protocolul nr.1, este obligata sa verifice daca autoritatile romane au asigurat un echilibru just intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului”.

Fata de aceste considerente, Curtea apreciaza intemeiata doar critica privind stabilirea gresita a cuantumului despagubirilor banesti reprezentand lipsa de folosinta a terenului pe perioada mentionata, situatie in care urmeaza ca in baza art.480 Cod procedura civila sa admita apelul, sa schimbe partial sentinta in sensul obligarii paratelor la plata sumei de 48312 lei in loc de 1025008 lei, celelalte dispozitii ale sentintei urmand a fi mentinute.
(Decizia civila nr.5843/25JL2011 - Sectia I Civila, rezumat judecator Mariana Mudava)