Caracter distinctiv dobandit ulterior cererii de inregistrare

Legea nr. 84/1998, art. 5

Marca este un semn distinctiv care permite unui fabricant sau unui comerciant, in raporturile sale cu clientela, sa-si identifice produsele sau serviciile fata de cele ale concurentilor sai.

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 84/1998 nu pot fi inregistrate marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv, cu toate acestea marca poate fi inregistrata daca inainte de data cererii de inregistrare, urmare a folosirii intensive a acesteia, marca a dobandit un caracter distinctiv.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 3313 din 24 aprilie 2007

Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, prin sentinta civila nr. 1141 din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondata, actiunea formulata de reclamanta SC T.C. SA prin care a solicitat anularea marcii combinate „salam sasesc”, inregistrata sub numarul 57384/2002 pe toate clasele de produse si servicii, apartinand paratei SC C.P. SRL.

In motivarea hotararii se arata ca datorita folosirii intensive, a campaniei publicitare si a calitatii produselor, marca a dobandit prin folosinta caracter distinctiv, consumatorii asociind produsul „salam sasesc” cu societatea parata, denumirea devenind apta de a identifica produsele paratei in raport cu ale concurentei, aplicabile fiind dispozitiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 84/1998. Referitor la sustinerea reclamantei potrivit careia produsul ar fi existat pe piata mezelurilor inca din anul 1997, nu se poate justifica admiterea actiunii, deoarece in Romania retetele culinare nu sunt protejate prin eliberarea unui titlu de protectie, ele putand fi protejate doar pe cai de fapt, ca secret de serviciu.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, prin decizia nr. 170/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul reclamantei, a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca a admis cererea, a dispus anularea marcii combinate „salam sasesc” inregistrata sub nr. 57384/2002 in favoarea intimatei SC C.P. SRL pe clasele de produse/servicii 29, 35 si 39; a obligat parata sa publice pe cheltuiala sa intr-o publicatie cu acoperire nationala decizia pronuntata.

Prin considerentele deciziei se arata urmatoarele :

Comisia de reexaminare marci din cadrul OSIM, retinand indeplinirea conditiilor de aplicare a dispozitiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, a apreciat ca, in speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 5 lit. b) din lege, ce exclud de la inregistrare marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.

Probatoriul administrat in cauza releva utilizarea semnului incepand cu luna octombrie 2000, astfel incat dobandirea caracterului distinctiv prin utilizare se situeaza intre aceasta data si 13 mai 2002, data depunerii cererii de inregistrare.

Volumul vanzarilor atesta cantitati reduse vandute, o situatie similara fiind si in anul 2001, astfel incat sa se permita o identificare a produsului vandut sub marca in discutie ca provenind de la C.P. Situatia statistica prezentata de parata nu este dovedita si nici specificata.

Data de referinta a aprecierii sub aspectul dobandirii caracterului distinctiv al marcii este 13 mai 2002, data depunerii cererii de inregistrare, astfel incat probele ulterioare sunt irelevante.

Cererea de anulare a inregistrarii marcii a fost intemeiata si pe dispozitiile art. 5 lit. d) din Legea nr. 84/1998, potrivit carora sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate marcile care sunt compuse din semne sau indicatii putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau tipul fabricarii produsului.

Marca in litigiu este o marca combinata, individuala, verbala si figurativa, fara elemente deosebite, de natura sa ii confere distinctivitate. Elementele verbale folosite sunt generice, desemnand un sortiment de salam, si descriptive, termenul „sasesc” fiind menit sa atribuie produsului la care se refera calitatile legate de modul de fabricare atribuit unei comunitati locale cu un anume specific.

Consumatorul mediu va considera ca produsul este fabricat printr-o reteta traditionala a comunitatii sasesti, in mod similar cu perceptia asupra altor produse cum ar fi „sunca de Praga”, „salamul italian” ori „salamul banatean”, perceptie care provine dintr-o lunga perioada de utilizare a unor asemenea denumiri.

Din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. c) din lege, analiza priveste exclusiv stabilirea daca si in ce masura marca aflata in discutie se compune exclusiv din semne sau din indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante. Practicile comerciale constante in privinta produselor preparate din carne sunt in sensul trimiterilor la anumite retete prin indicarea unor zone sociale (muschi tiganesc) sau socio-geografice cu un anumit specific, astfel cum deja s-a aratat.

Se retine totodata ca apelanta nu a dat declaratia ceruta de lege in sensul de a nu invoca un drept exclusiv asupra acelor elemente lipsite de caracter distinctiv, ceea ce ar fi condus la respingerea cererii de inregistrare, in masura in care nu ar fi fost invocate dispozitiile art. 5 alin. (2) din lege, avute in vedere in cadrul cererii de reexaminare.

Odata inlaturat argumentul pentru care marca a fost admisa la inregistrare, acela tinand de dobandirea unui caracter distinctiv anterior depunerii cererii de inregistrare, se constata ca inregistrarea marcii nu putea sa se dispuna in absenta indeplinirii cerintei anterior mentionate.

In raport de cele retinute, Curtea a constatat ca in mod nelegal si prin ignorarea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 5 alin. (2) si art. 5 alin. (1) lit. b), c) si d) din Legea nr. 84/1998, precum si a probelor administrate de catre reclamanta, instanta de fond a respins cererea in anularea marcii.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata SC C.P. SRL, sustinand in esenta urmatoarele:

Judecatorii apelului s-au pronuntat asupra unei cereri care nu a fost formulata in apel si pe care nu au pus-o in discutia partilor, publicarea hotararii, fiind retinute si doua motive de anulare care nu au fost invocate de reclamanta, nerespectarea Regulii 17 (4) din H.G. nr. 833/1998 si a pretinsei inregistrari cu rea-credinta a marcii.

Nepunand in discutie imprejurarile amintite, instanta a incalcat principiul contradictorialitatii si pe cel al dreptului la aparare, fiind astfel incidente motivele prevazute de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

Instanta de apel a dat mai mult decat s-a cerut si ce nu s-a cerut, motiv prevazut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., deoarece in apel nu s-a cerut publicarea hotararii, dispunandu-se anularea inregistrarii, pentru motive care nu au fost invocate de catre reclamanta, respectiv incalcarea Regulii 17 (4) din H.G. nr. 833/1998.

Instanta de apel a dat decizia recurata cu incalcarea legii, respectiv a dispozitiilor art. 5 alin. (2), art. 48 din Legea nr. 84/1998 coroborat cu Regula 17 (4) din H.G. nr. 833/1998.

Instanta a considerat ca dispozitiile art. 5 alin. (2) din lege nu se aplica, desi reclamanta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca marca „salam sasesc” ar fi lipsita de caracter distinctiv, sarcina probei in aceasta materie nefiind rasturnata.

Ceea ce protejeaza legea in aceste cazuri este investitia facuta in promovarea unei marci lipsite initial de caracter distinctiv, sanctionand totodata si concurenta parazitara prin conferirea celui care a investit drept exclusiv de utilizare.

Pe de alta parte, reclamanta are o pozitie duplicitara, deoarece a depus o cerere de inregistrare a denumirii „salam secuiesc”.

Instanta aplica si interpreteaza gresit si dispozitiile art. 5 lit. c) si d) deoarece, daca ar fi observat ca textul se refera la „semne compuse exclusiv din (...)”, ar trebui sa respinga cererea, deoarece marca nu este compusa exclusiv din semnele la care se refera textele mentionate.

Instanta retine ca marca „salam sasesc” este deceptiva pentru ca ar fi indicat o calitate legata de modul de fabricare a produsului, dar daca este folosita de reclamanta si de ceilalti concurenti, ea nu mai este deceptiva.

Cu privire la inexistenta motivului de anulare a inregistrarii, dedus din Regula 17 (4) din H.G. nr. 833/1998, se arata de catre recurenta ca incalcarea acestei reguli are o singura sanctiune si care poate fi aplicata exclusiv de OSIM in procedura de inregistrare: refuzul de a inregistra. Cauzele de anulare a inregistrarii sunt limitativ prevazute de art. 48 din Legea nr. 84/1998, intre acestea neregasindu-se si cea intemeiata pe incalcarea Regulii 17 (4) din H.G. nr. 833/1998.

Reclamanta nu a cerut anularea inregistrarii marcii pentru rea-credinta in temeiul dispozitiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, motiv pentru care hotararea instantei de apel este nelegala si sub acest aspect.

Instanta a considerat ca dispozitiile art. 5 alin. (2) din lege nu se aplica, desi reclamanta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca marca „salam sasesc” ar fi lipsita de caracter distinctiv.

Analizand hotararea recurata prin prisma criticilor formulate si a probatoriilor administrate, Inalta Curte retine urmatoarele:

Marca, parte integranta a oricarei strategii comerciale, este un semn distinctiv care permite unui fabricant sau unui comerciant, in raporturile sale cu clientela, sa-si identifice produsele sau serviciile in raport de cele ale concurentilor sai.

Cresterea rolului publicitatii in activitatea de marketing, in scopul atragerii si pastrarii clientelei, a determinat ca notiunea de distinctivitate, conditie esentiala a registrabilitatii marcii, sa fie mai nuantata.

Astfel, aplicarea dispozitiilor alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind marcile si indicatiile geografice, potrivit carora marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate, este inlaturata daca inainte de data cererii de inregistrare a marcii si ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobandit caracter distinctiv [art. 5 alin. (2) din Lege].

Aceasta dispozitie semnifica imprejurarea ca, urmare a folosirii marcii, in speta de fata „salam sasesc”, aceasta a dobandit caracter distinctiv in sensul ca publicul sa fie capabil sa distinga produsul in baza sa, ca provenind de la o anume societate comerciala.

Din probele depuse la dosar, respectiv facturi fiscale, contracte de publicitate anterioare datei de depozit a marcii in litigiu, extrase din ziarele depuse de reclamant studiului de piata, precum si explozia vanzarilor produsului din carne marca „salam sasesc” sub emblema Cristim., urmare a publicitatii agresive efectuate, s-a dovedit ca marca combinata, avand o scriere deosebita, cu litere conturate, a dobandit distinctivitate. Astfel, sloganul „zi si tu: salam sasesc” a determinat ca 69% dintre respondentii studiului de piata „sa mentioneze spontan «Cristim» ca producator al sortimentului respectiv”, iar 51% dintre cei care au vazut campania publicitara au declarat ca au cumparat salam sasesc datorita influentei reclamei.

Se concluzioneaza, ca, per total, 32% din esantionul studiat si-a amintit campania publicitara „Cristim” si au cumparat produsul (salam sasesc) si au recunoscut ca reclama i-a influentat in cumparare.

Rezulta astfel ca pentru o fractiune importanta din publicul vizat, marca „salam sasesc” a devenit capabila sa indice provenienta bunului ca fiind de la societatea „Cristim”.

Acceptand rationamentul instantei de apel, in sensul de a verifica doar probatoriile ce vizeaza perioada anterioara datei de 13 mai 2002, data depunerii cererii de inregistrare, cu inlaturarea deplina a dovezilor privind consecintele campaniei de promovare a societatii prin produs, inseamna infrangerea unei cerinte determinate a comertului, concurenta loiala in sensul ca de efortul financiar, de conceptie, sa profite doar comerciantul investitor in marketing si nu si celorlalti comercianti concurenti pe piata acelorasi produse.

Asadar, caracterul distinctiv al marcii, desi existent la momentul depozitului doar in faza germinala, a fost dobandit ulterior prin folosirea sa intensiva.

Interpretarea data a fost necesara intrucat legea romana nu acopera situatia de fapt prezentata, dobandirea caracterului distinctiv prin folosire, ulterior datei cererii de inregistrare.

Pentru considerentele aratate, in temeiul dispozitiilor art. 312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul, a modificat in tot decizia apelata in sensul ca apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei tribunalului a fost respins.

Fata de solutia pronuntata din perspectiva pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., instanta nu s-a mai pronuntat asupra criticii intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. C.proc.civ. referitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut, respectiv publicarea hotararii, precum si a criticilor privind incalcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii.