Ordonanta de plata, Competenta exclusiva a instantei de judecata

Sentinta civila nr. 25/01.07.2015

In doctrina si practica au fost exprimate diferite opinii cu privire la posibilitatea de aplicare a dispozitiilor OG nr.5/2001 si ale OUG nr.119/2007 in fata instantelor private, argumentele fiind perfect valabile si pentru procedura ordonantei de plata reglementata de dispozitiile noului cod de procedura civila, iar concluzia autorilor a fost aceea ca procedurile rapide si speciale pentru recuperarea creantelor nu pot fi utilizate in cadrul arbitrajului ad-hoc sau institutionalizat, decat daca ar avea loc o modificare a legislatiei in acest sens, modificare care sa dea satisfactie principiului libertatii contractuale de a supune orice fel de litigii patrimoniale si care pot face obiectul unor tranzactii jurisdictiei private a arbitrajului.

Prin urmare, in lipsa unor dispozitii legale exprese, procedura speciala a ordonantei de plata nu poate fi utilizata in fata unei instante arbitrale, fiind de competenta exclusiva a instantei de judecata, astfel cum se prevede la art. 1.015 Cod procedura civila.

Definitoriu pentru a decide in favoarea incompatibilitatii intre procedura ordonantei de plata si jurisdictia arbitrajului este faptul ca impotriva ordonantei de plata se poate formula cerere in anulare, pentru motivele expres prevazute de art.1.023 alin.3 Cod procedura civila (nerespectarea cerintelor prevazute de prezentul titlu pentru emiterea ordonantei de plata, precum si cauze de stingere a obligatiei, ulterioare emiterii ordonantei de plata) cerere care se solutioneaza conform art.1.023 alin.4 Cod procedura civila de catre „ instanta care a pronuntat ordonanta de plata, in complet format din 2 judecatori ”, in timp ce hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare pentru motivele strict si limitativ enumerate la art.608 Cod procedura civila, instanta competenta fiind, potrivit art.610, curtea de apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

Titlul IX din Codul de procedura civila (art.1013 -1024 Cod procedura civila)

Prin cererea inregistrata sub nr.7420/118/2014 pe rolul Tribunalului Constanta,

reclamanta [...] a formulat,
in temeiul art. 1023 alin.3 NCPC
, in contradictoriu cu parata [...],
cerere in anulare a Sentintei civile nr.2169/CA/2014 reprezentand ordonanta de plata
prin care i se ordona reclamantei sa plateasca suma de 587.813,05 lei, solicitand anularea sentintei civile si, in temeiul art.1023 alin.5, suspendarea executarii acestei ordonante pana la solutionarea cererii in anulare.

In motivarea cererii, reclamanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei, precizand ca ordonanta de plata a fost admisa cu incalcarea prevederilor legale privind calitatea procesual activa a partilor - actiunea fiind promovata de catre o persoana fara calitate procesual activa, si anume [...] Sucursala Constanta, in conditiile in care contractul nr. 3973/2013 (contractul in baza caruia s-au solicitat dobanzile) este perfectat intre [...] BV cu sediul in Rotterdam Olanda.

A invocat, de asemenea, exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, mentionand ca sentinta civila atacata a fost pronuntata cu incalcarea normelor generale privind competenta materiala a Tribunalului Constanta, in contextul in care, prin contractul nr. 3973/2013, partile au stabilit ca litigiile se vor solutiona pe cale arbitrajului de catre Camera de Comert Industrie si Navigatie.

A aratat ca, in speta, opereaza exceptia de necompetenta materiala a instantei deoarece, in conformitate cu dispozitiile art.20 din contractul nr.3973/01.02.2013, avand ca obiect executarea lucrarilor aferente obiectivului de investitii „Prelungirea digului de larg al portului Constanta” si care a ocazionat litigiul dintre ele (dobanzi pretinse restante), toate litigiile decurgand din executarea acestui contract sunt de competenta Comisiei de Solutionare a Disputelor (CSD) si Comisiei de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie. Prin urmare, in mod expres si mutual partile au convenit asupra inserarii clauzei compromisorii in contractul lor, fapt care in mod obligatoriu antreneaza necompetenta materiala a instantei de drept comun in solutionarea litigiului, unica instanta competenta fiind cea arbitrala.

Norma din art.550 NCPC apare ca derogatorie de la dreptul comun numai in ceea ce priveste competenta de atributiune sau materiala a instantei, deoarece aceasta este cea in care criteriul de stabilire a competentei este valoarea obiectului. Ea nu este insa imperativa, respectiv solutionarea cererilor vizate de ea nu este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti si, in principiu, ele pot fi solutionate pe calea arbitrajului. Aceasta intrucat, potrivit art.550 Cod procedura civila, in caz de indoiala clauza compromisorie se interpreteaza in sensul ca se aplica tuturor neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care se refera, deci nu procedura este elementul esential pentru instituirea unei competente generale exclusive a instantelor judecatoresti ci obiectul litigiului. Or, cererile formulate in procedura somatiei de plata nu au un obiect si o cauza diferite de actiunea in pretentii de drept comun (in cazul in speta dobanzi), in care clauza compromisorie este indiscutabil admisibila, ci doar sunt solutionate dupa procedura speciala prevazuta de art.1019 NCPC, care prevede chiar posibilitatea realizarii unei tranzactii in cadrul acestei proceduri. Rezulta, deci, ca in cazul in care intre parti exista o clauza compromisorie competenta de solutionare a cererii revine instantei arbitrale, conform art.550 Cod procedura civila, iar cererea in somatie de plata adresata instantei in acest caz este inadmisibila. In concluzie, acest litigiu, in prezenta clauzei compromisorii, este de competenta instantei arbitrale, cu atat mai mult cu cat prin conventia arbitrala nu au fost vizate doar anumite litigii ce se vor naste din contractul partilor „litigiile de orice fel decurgand din executarea prezentului contract”.

A mai sustinut ca din apararile formulate de creditoarea [...] reiese ca aceasta nu contesta nici existenta clauzei compromisorii (art.20 din Contract) si nici faptul ca partile au convenit sa supuna instantei de arbitraj institutionalizate toate litigiile decurgand din executarea Contractului; nu invoca nulitatea acestei clauze compromisorii sau inoperarea acesteia din vreun motiv justificat; cu alte cuvinte, creditoarea este de acord ca opereaza exceptia de arbitraj si, practic, prorogarea legala de competenta (art.554 NCPC) dinspre instanta de judecata spre instanta arbitrala; cu toate acestea, creditoarea sustine ca natura speciala a procedurii ordonantei de plata face imposibila solutionarea de catre instanta arbitrala, caz in care este necesar a reopera o prorogare inversa de competenta (neprevazuta de vreun text de lege) dinspre instanta arbitrala spre instanta de judecata; creditoarea invoca o serie de argumente, nefondate in opinia reclamantei. Raportat la aceasta argumentatie eronat utilizata de creditoare, pentru solutionarea corespunzatoare a exceptiei de necompetenta, trebuie analizate urmatoare aspecte: 1) institutia arbitrajului din perspectiva compatibilitatii cu procedurile speciale; 2) natura juridica si intinderea clauzei compromisorii; 3) conditiile prorogarii legale de competenta.

In drept, a invocat disp. 1019 si urm. NCPC, precum si dispozitiile legale la care s-a facut referire in cererea in anulare.

Prin intampinare, parata creditoare [...] Rotterdam - Sucursala Constanta
a solicitat respingerea cererii in anulare, mentinerea Sentintei civile nr. 2169/CA/25.09.2014 pronuntate de Tribunalul Constanta - Sectia contencios administrativ si fiscal, obligarea [...] la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu de avocat.

A aratat ca prin cererea in anulare formulata impotriva ordonantei de plata, [...] a invocat pe de o parte, o exceptie noua, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale active a sucursalei, iar pe de alta parte, a criticat modul in care instanta de fond a solutionat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta. Cele doua critici formulate de catre [...] nu se subsumeaza dispozitiilor cu caracter imperativ continute de art.1023 alin.(3) Cod procedura civila si, in consecinta, din aceasta perspectiva, cererea in anulare apare ca fiind inadmisibila. Astfel fiind, art.1023 alin.(3) Cod procedura civila reglementeaza cu caracter imperativ criticile ce pot fi formulate printr-o cerere in anulare indreptata impotriva unei ordonante de plata. In concret, in conformitate cu dispozitiile legale mai sus-citate, printr-o cerere in anulare se poate invoca numai nerespectarea cerintelor prevazute de Titlul IX - „Procedura ordonantei de plata” sau cauze de stingere a obligatiei ulterioare emiterii ordonantei de plata.

Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a considera faptul ca procedura ordonantei de plata este o procedura speciala, accelerata si abreviata pentru obtinerea unui titlu executoriu fiind in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti. Date fiind caracteristicile mai sus evocate, prin norme imperative sunt reglementate domeniul de aplicare al procedurii, competenta instantelor, procedura de judecata, durata acesteia si, nu in ultimul rand, calea specifica de atac. Normele care reglementeaza procedura ordonantei de plata nu sunt susceptibile, in opinia paratei creditoare, de interpretari extensive, in sensul aplicarii acestora si la cazuri care nu sunt expres reglementate, chiar daca prin cererea de anulare se invoca exceptii. Interpretarea logica, istorica, gramaticala a normelor conduce fara putinta de tagada la concluzia potrivit careia cererea in anulare - cale specifica de atac in procedura ordonantei de plata - poate fi formulata numai in cazurile expres si exhaustiv enumerate de art.1023 alin.(3) Cod procedura civila.

In cauza, [...] nu invoca nicio nerespectare a cerintelor prevazute de Titlul IX - Procedura emiterii ordonantei de plata si nicio cauza de stingere a obligatiei ulterioare emiterii ordonantei de plata. Astfel fiind, criticile formulate de catre [...] prin cererea in anulare exced indubitabil sferei de reglementare a cererii de anulare si, in consecinta, cererea in anulare apare ca fiind din aceasta perspectiva inadmisibila.

Cu privire la exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, a sustinut ca este o diferenta esentiala intre natura litigiilor ce pot forma obiect al arbitrajului si procedurile ce pot fi urmate pentru solutionarea litigiilor dintre parti. In cauza, intr-adevar, partile au ales sa solutioneze pe calea arbitrajului toate tipurile de litigii ce s-ar putea ivi intre ele; insa, in niciun moment nu au convenit, nici prin clauza arbitrala, nici ulterior, sa renunte la o procedura speciala de solutionare a diferendelor dintre parti prevazuta de codul de procedura civila, cum este cea a ordonantei de plata. [...] a optat sa urmeze procedura speciala a ordonantei de plata reglementata de Codul de procedura civila in considerarea faptului ca aceasta ofera cadrul legal necesar pentru recuperarea cat mai rapida a unor creante constand in plata unor sume determinate avand un caracter cert, lichid si exigibil. Procedura arbitrajului este derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit art.575 Cod procedura civila, judecata arbitrala se desfasoara potrivit regulilor de procedura convenite de parti sau in cazul arbitrajului institutionalizat, potrivit regulilor proprii ale tribunalului arbitral ales de catre parti.

Conform art.575 alin.2 din Codul de procedura civila, doar principiile fundamentale ale procesului civil prevazute in cod sunt aplicabile in mod corespunzator si in procedura arbitrala. Asadar, ambele proceduri reprezinta alternative diferite la procedura de drept comun, optiunea pentru una din ele la un moment dat neexcluzand alegerea ulterioara a celeilalte in conditiile in care aceasta se dovedeste mai avantajoasa.

Considera ca tribunalul arbitral nu ar fi putut judeca o astfel de cerere, dat fiind faptul ca dispozitiile art.1015 Cod procedura civila stabilesc o competenta speciala si exclusiva de solutionare a unor astfel de cereri numai in favoarea instantelor de judecata, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Mai mult, tribunalul arbitral nu ar putea aplica procedura ordonantei de plata nici macar in cazul in care partile ar fi prevazut expres aceasta posibilitate prin clauza compromisorie, intrucat dispozitia de la art.544 alin.2 Cod procedura civila vizeaza solutionarea litigiului pe fond, dupa procedura de drept comun, iar nu o procedura speciala instituita strict in favoarea instantelor judecatoresti. Un argument puternic in sustinerea acestei pozitii il reprezinta si structura procedurii ordonantei de plata, ce cuprinde cicluri procesuale distincte si proprii, care in mod evident nu pot fi preluate ca atare in arbitraj (judecarea in prima instanta a cererii de emitere a ordonantei de plata, urmata de cererea in anulare.)

Astfel, este imposibil ca impotriva unei eventuale ordonante de plata emise de un tribunal arbitral sa se poata exercita calea de atac speciala a cererii in anulare, reglementata de art.1023 Cod procedura civila, deoarece singura cale de atac impotriva unei hotarari arbitrale este actiunea in anulare. Ori, lipsirea partii de posibilitatea de a exercita calea de atac a cererii in anulare ar fi neconstitutionala si de neadmis. In continuarea rationamentului, aplicarea regulilor specifice ordonantei de plata in materie de arbitraj ar avea inevitabil ca si consecinta fie suprimarea cererii in anulare - specifica acestei proceduri - si inlocuirea ei cu actiunea in anularea hotararii arbitrale, dar pentru motive neprevazute de art.608 Cod procedura civila, fie suprimarea actiunii in anularea hotararii arbitrale si inlocuirea ei cu cererea in anulare, dar pentru motive specifice si arbitrajului, fie combinarea celor doua cai de atac specifice si esentialmente incompatibile. De altfel, niciunul din motivele de anulare a hotararii arbitrale nu permite verificarea de catre instanta de judecata a solutiei organului arbitral cu privire la indeplinirea conditiilor art.1 din OUG 5/2001 (corespondentul art.1013 Cod procedura civila) „adica a chiar esentei procedurii, dreptul la aparare fiind afectat”.

Pe de alta parte, jurisprudenta, atat cea a Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCI, cat si cea a instantelor de judecata, cu exceptia unor solutii izolate, este de asemenea in sensul ca cererile de ordonanta de plata sunt de competenta exclusiva a instantelor de judecata.

1. Prin Sentinta civila nr.2957/17.12.2014 pronuntata in dosarul nr.7420/118/2015, Tribunalul Constanta - Sectia de Contencios administrativ si fiscal a admis cererea in anulare promovata de reclamanta debitoare [...] in contradictoriu cu parata creditoare [...], a anulat sentinta civila nr.2169/CA din 25.09.2014, a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Arbitraj Comercial si Maritim de pe langa Camera de Comert, Industrie, Navigatie, Agricultura Constanta.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut, referitor la exceptia necompetentei generale a Tribunalului Constanta, ca in conformitate cu dispozitiile art.20 din contractul nr.3973/01.02.2013, avand ca obiect executarea lucrarilor aferente obiectivului de investitii „Prelungirea digului de larg al portului Constanta” si care a ocazionat litigiul dintre parti (dobanzi pretinse restante), toate litigiile decurgand din executarea acestui contract sunt de competenta Comisiei de Solutionare a

Disputelor (CSD) si Comisiei de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie. Prin urmare, in mod expres si mutual partile au convenit asupra inserarii clauzei compromisorii in contractul lor, fapt care in mod obligatoriu antreneaza necompetenta materiala a instantei de drept comun in solutionarea litigiului, unica instanta competenta fiind cea arbitrala.

Norma din art.550 NCPC apare ca derogatorie de la dreptul comun numai in ceea ce priveste competenta de atributiune sau materiala a instantei, deoarece aceasta este cea in care criteriul de stabilire a competentei este valoarea obiectului. Ea nu este insa imperativa, respectiv solutionarea cererilor vizate de ea nu este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti si, in principiu, ele pot fi solutionate pe calea arbitrajului. Aceasta intrucat, potrivit art.550 Cod procedura civila, in caz de indoiala, clauza compromisorie se interpreteaza in sensul ca se aplica tuturor neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care se refera, deci nu procedura este elementul esential pentru instituirea unei competente generale exclusive a instantelor judecatoresti ci obiectul litigiului. Or, cererile formulate in procedura somatiei de plata nu au un obiect si o cauza diferite de actiunea in pretentii de drept comun (in cazul in speta dobanzi), in care clauza compromisorie este indiscutabil admisibila, ci doar sunt solutionate dupa procedura speciala prevazuta de art.1019 NCPC, care prevede chiar posibilitatea realizarii unei tranzactii in cadrul acestei proceduri. Rezulta, deci, ca, in cazul in care intre parti exista o clauza compromisorie, competenta de solutionare a cererii revine instantei arbitrale, conform art.550 Cod procedura civila, iar cererea in somatie de plata adresata instantei in acest caz este inadmisibila.

Concluzionand, instanta a retinut ca acest litigiu, in prezenta clauzei compromisorii, este de competenta instantei arbitrale, cu atat mai mult cu cat prin conventia arbitrala nu au fost vizate doar anumite litigii ce se vor naste din contractul partilor, ci „litigiile de orice fel decurgand din executarea prezentului contract”.

Instanta a retinut incidenta art.553 Cod procedura civila care prevede ca „incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti”.

Contrar sustinerilor creditoarei, s-a apreciat ca procedura ordonantei de plata poate fi solutionata si de catre organul arbitral, deoarece aceasta procedura priveste tot fondul litigiului, chiar daca are un caracter special, intrucat atrage pronuntarea unei hotarari (ordonante) care, ramasa definitiva, rezolva cu caracter executoriu litigiul patrimonial pe fondul acestuia, anume creditorul obtine cu caracter definitiv si executoriu ceea ce ar fi obtinut si daca ar fi introdus actiune pe dreptul comun. In cauza, nu este ipoteza a doua proceduri speciale incompatibile, arbitrajul nefiind reglementat ca o procedura speciala, ci ca o jurisdictie speciala legala. Insusi legiuitorul a stabilit in ce situatii procedurile speciale sunt sau nu aplicabile arbitrajului: - procedurile de la Titlurile I, II, III, V nu sunt compatibile cu jurisdictia arbitrajului (art.542 alin. 1 NCPC); - procedura de la Titlul X (art.1025 alin. 3 lit. h NCPC); - procedurile de la Titlul IV (art.585 NCPC) stabilesc o prorogare legala dinspre organul arbitral spre o anume instanta competenta, in cazul litigiilor fara elemente de extraneitate. Asadar, a se sustine ca procedurile speciale sunt excluse din solutionarea organelor arbitrate (cu atat mai mult cele institutionalizate), fara argumente juridice, nu se poate accepta, legea reglementand clar aplicabilitatea si exceptiile de la acestea in cazul arbitrajului.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial si Maritim de pe langa Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta la data de sub nr. de dosar arbitral 5/2015.

2. 
   Prin Hotararea arbitrala nr.8/13.05.2015, Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim de pe langa C.C.I.N.A. Constanta a admis exceptia de necompetenta a Tribunalului Arbitral in
   

solutionarea actiunii avand ca obiect ordonanta de plata intemeiata pe dispozitiile art.1013-1024 Cod procedura civila, invocata de reclamanta si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Constanta, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in baza art.579 alin.(3) Cod procedura civila.

Constatand ivit conflictul negativ de competenta intre Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim de langa CCINA Constanta si Tribunalul Constanta, Sectia a II-a Civila de Contencios Administrativ si Fiscal, a inaintat cauza, spre solutionarea conflictului negativ de competenta, catre Curtea de Apel Constanta, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal.

Pentru a dispune astfel, tribunalul arbitrai, constituit conform vointei partilor si Regulilor de procedura arbitrala, a retinut referitor la exceptia de necompetenta a Tribunalului Arbitral, ca reclamanta a invocat urmatoarele argumente:

1. clauzele compromisorii sunt inoperante, intrucat disputa relativa la plata sumei de 587.513,05 lei, reprezentand dobanzi de intarziere, nu a fost supusa de catre reclamanta [...] spre solutionare Comisiei de Solutionare a Disputelor, respectiva solutie dand drept reclamantei - potrivit contractului dintre parti - de a recurge ulterior la procedura arbitrala;
2. in privinta contractelor de achizitie publica jurisdictia statala constituie regula, in vreme ce jurisdictia arbitrala reprezinta exceptia;
3. Tribunalul Arbitral nu este competent sa solutioneze litigiul ce are ca obiect emiterea unei ordonante de plata.

Referitor la primele doua critici, tribunalul arbitral le-a considerat neintemeiate, considerand ca, in speta, clauza compromisorie este valabila, iar art.288

¹

din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica reglementeaza posibilitatea partilor de a conveni ca litigiile in legatura cu executarea contractelor reglementate de acest act normativ sa fie solutionate prin arbitraj, prin exceptie de la competenta exclusiva a instantei de contencios administrativ.

In ceea ce priveste nearbitrabilitatea litigiului avand ca obiect ordonanta de plata intemeiata pe dispozitiile art.1013-1024 Cod procedura civila, Tribunalul Arbitral a retinut, din interpretarea art.542 Cod procedura civila si a art.3 alin.(1) si (2) din Regulile de procedura arbitrala ca sunt, in principiu, arbitrabile drepturile asupra carora partile au libertatea de a dispune, fiind excluse: (a) materiile care vizeaza in mod direct ordinea publica (b) litigiile relative la starea civila si capacitatea persoanelor (filiatie, casatorie, divort, numele persoanei, nationalitate si cetatenie s.a.); (c) drepturile cu caracter extrapatrimonial in general; (d) materiile excluse in mod expres prin lege (procedura cu privire la cererile de valoare redusa reglementata de Titlul X Cod procedura civila, insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societatilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare, s.a.).

S-a retinut ca in prezenta cauza ne aflam in prezenta unei clauze compromisorii valide si operante, prin care partile litigante au convenit sa defere instantei arbitrale, spre competenta solutionare, toate litigiile rezultate din Acordul Contractual nr. 3973/01.02.2013, inclusiv cele ce deriva din neexecutarea sau executarea cu intarziere a obligatiilor de plata asumate.

Astfel, in principiu Tribunalul Arbitral, ca instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei, apare ca fiind instanta competenta, potrivit dispozitiilor art.1014 Cod procedura civila, sa solutioneze cererea reclamantei [...], formulata in procedura ordonantei de plata, cerere care, de altfel, nu are un obiect sau o cauza diferita de actiunea in pretentii.

Cu toate acestea, a apreciat Tribunalul Arbitral, procedura speciala a arbitrajului nu este compatibila cu procedura speciala a ordonantei de plata din prisma dispozitiilor art.1023 alin.(4), care prevad ca impotriva ordonantei de plata se formuleaza cerere in anulare solutionata de catre instanta care a pronuntat ordonanta de plata, in complet format din 2 judecatori.

In ceea ce priveste eficacitatea clauzei compromisorii inserate in Acordul Contractual nr. 3973/01.02.2013, Tribunalul Arbitral a retinut incidenta dispozitiilor art.552 Cod procedura civila, potrivit carora incheierea procedurii arbitrale cu sau fara pronuntarea unei hotarari asupra fondului cauzei nu aduce atingere eficacitatii conventiei arbitrale, sub forma clauzei compromisorii. Aceasta va ramane valabila si va servi drept temei pentru orice noua procedura arbitrala care ar fi declansata in temeiul acesteia pentru solutionarea oricarui litigiu aparut intre parti derivand din contractul principal.

Analizand cauza sub aspectul competentei generale de solutionare a cauzei, Curtea constata,
pe de o parte, existenta clauzei compromisorii in contractul incheiat intre parti, clauza care potrivit art.553 Cod procedura civila exclude, de principiu, competenta instantelor judecatoresti pentru litigiul ce face obiectul ei, iar pe de alta parte faptul ca cererea dedusa judecatii este intemeiata pe o procedura speciala, aceea a ordonantei de plata, reglementata de Titlul IX din Codul de procedura civila (art.1013 - 1024 Cod procedura civila), situatie in care se pune problema stabilirii compatibilitatii acestei proceduri speciale cu jurisdictia alternativa cu caracter privat a arbitrajului.

In doctrina si practica au fost exprimate diferite opinii cu privire la posibilitatea de aplicare a dispozitiilor OG nr.5/2001 si ale OUG nr.119/2007 in fata instantelor private, argumentele fiind perfect valabile si pentru procedura ordonantei de plata reglementata de dispozitiile noului cod de procedura civila, iar concluzia autorilor a fost aceea ca procedurile rapide si speciale pentru recuperarea creantelor nu pot fi utilizate in cadrul arbitrajului ad-hoc sau institutionalizat, decat daca ar avea loc o modificare a legislatiei in acest sens, modificare care sa dea satisfactie principiului libertatii contractuale de a supune orice fel de litigii patrimoniale si care pot face obiectul unor tranzactii jurisdictiei private a arbitrajului.

Prin urmare, in lipsa unor dispozitii legale exprese, procedura speciala a ordonantei de plata nu poate fi utilizata in fata unei instante arbitrale, fiind de competenta exclusiva a instantei de judecata, astfel cum se prevede la art.1.015 Cod procedura civila.

Mai mult, insasi procedura de judecata a ordonantei de plata, durata procedurii, precum si calea de atac reglementata de art.1.023 Cod procedura civila contravin regulilor privind sesizarea tribunalului arbitral, judecata arbitrala si contestarea hotararilor arbitrale.

In acest sens, Curtea constata ca definitoriu pentru a decide in favoarea incompatibilitatii intre procedura ordonantei de plata si jurisdictia arbitrajului este faptul ca impotriva ordonantei de plata se poate formula cerere in anulare, pentru motivele expres prevazute de art.1.023 alin.3 Cod procedura civila (nerespectarea cerintelor prevazute de prezentul titlu pentru emiterea ordonantei de plata, precum si cauze de stingere a obligatiei, ulterioare emiterii ordonantei de plata) cerere care se solutioneaza conform art.1.023 alin.4 Cod procedura civila de catre „instanta care a pronuntat ordonanta de plata, in complet format din 2 judecatori”, in timp ce hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare pentru motivele strict si limitativ enumerate la art.608 Cod procedura civila, instanta competenta fiind, potrivit art.610, curtea de apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.

Ori, acceptand ca tribunalul arbitral ar putea sa aplice procedura speciala a ordonantei de plata, in temeiul clauzei compromisorii, s-ar ajunge la situatia in care ordonanta data sa fie susceptibila de anulare doar in conditiile art.1.023 Cod procedura civila, contrar normelor instituite de art.608 si urm. din Codul de procedura civila.

Fata de cele expuse, Curtea constata ca, in cauza, competenta generala apartine instantelor de judecata, respectiv Tribunalului Constanta, care s-a dezinvestit de solutionarea cauzei printr-o hotarare de declinare a competentei.

Se observa ca instanta competenta sa solutioneze cererea in anulare a admis aceasta cale de atac si, in rejudecarea fondului cererii de emitere a ordonantei de plata, a inteles sa admita exceptia de necompetenta materiala si sa decline solutionarea cauzei in favoarea Curtii de Arbitraj Comercial si Maritim de pe langa Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta.

Avand in vedere ca, deopotriva, Tribunalul Arbitral si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Constanta, in cauza sunt indeplinite conditiile conflictului negativ de competenta prevazute de art.133 pct.2 Cod procedura civila, situatie ce impune solutionarea conflictului in sensul celor mai sus aratate.

Judecator redactor Elena Carina Gheorma