Codul Civil: Contractul
19 aprilie 2019Codul Civil: Viciile consimțământului
19 aprilie 2019
Codul Civil: Diferite categorii de contracte
Contractul sinalagmatic și contractul unilateral
Art. 1.171. -
Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți.
Contractul cu titlu oneros și contractul cu titlu gratuit
Art. 1.172. -
(1) Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros.
(2) Contractul prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit.
Contractul comutativ și contractul aleatoriu
Art. 1.173. -
(1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.
(2) Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert.
Contractul consensual, solemn sau real
Art. 1.174. -
(1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real.
(2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voință al părților.
(3) Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalități prevăzute de lege.
(4) Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
Contractul de adeziune
Art. 1.175. -
Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Contractul-cadru
Art. 1.176. -
(1) Contractul-cadru este acordul prin care părțile convin să negocieze, să încheie sau să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt determinate de acesta.
(2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul și volumul prestațiilor, precum și, dacă este cazul, prețul acestora sunt precizate prin convenții ulterioare.
Contractul încheiat cu consumatorii
Art. 1.177. -
Contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor prezentului cod.