Obligația civilă

Obligația civilă

Definiție

Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.

Izvoarele obligațiilor

 

Obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapte ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea  leagă nașterea unei obligații, cum ar fi cauzarea de prejudicii de către animalele și lucrurile pe care le avem în paza noastră juridică.

Clasificarea obligațiilor după obiectul lor

 

Obligații de a da, de a face și de a nu face

 

Prin obligațiile de a da sunt desemnate acele obligații care au ca obliect transmiterea sau constituirea unui drept legal real asupra unui anumit bun. De exemplu, obligația vânzătorului de a transfera proprietatea , obligația de a constitui o garanție, obligația de a da o sumă de bani.

Prin obligația de a face se face referire la acele obligații care au ca obiect îndatorirea debitorului de a îndeplini o prestație care implică, în principiu, persoana debitorului. Ea poartă asupra a ceea ce numim servicii (obligații izvorâte din contractul de antrepriză sau din contractul de muncă).

Obligația de a nu face implică îndatorirea debitorului de a se abține. De exemplu, obligația de neconcurență, obligația de a nu negocia cu terții pe o anumită perioadă de timp.

Obligații de rezultat și obligații de mijloace

 

Obligațiile de rezultat (determinate) sunt acele raporturi juridice în care debitorul este îndatorat, prin conduita sa pozitivă sau negativă, să obțină un anumit rezultat, precis determinat, în favoarea creditorului său și garantează creditorului obținerea acestui rezultat. De exemplu, obligația de plată a prețului sau a chiriei, obligația de predare a bunului vândut.

Obligațiile de mijloace (de diligență) sunt cele prin care debitorul este îndatorat să utilizeze și să pună în valoare toate mijloacele necesare și posibile. dând dovadă de diligență, pentru a obține un anumit rezultat în facoarea creditorului sau a unei persoane determinate de acesta. De exemplu, obligația avocatului de a depune toate diligențele profesionale în vederea asistării corecte a clientului.

Se consideră că intră în această categorie o parte a obligațiilor de a face.

În cazul obligațiilor de rezultat, neobținerea rezultatului la care este îndatorat debitorul antrenează răspunderea acestuia față de creditorul său. De exemplu, garanția contra evicțiunii sau viciilor ascunse.

În ipoteza obligațiilor de mijloace, răspunderea debitorului pentru neexecutarea pestației datorate este eminamente subiectivă, întemeiată pe culpa sau vinovăția dovedită de către creditor.

Obligații în natură și obligații pecuniare

 

Obligațiile în natură reprezintă acele obligații care au ca obiect o prestație pozitivă sau negativă, cu excepția prestației de a plăti o sumă de bani.

Obligațiile pecuniare reprezintă acele obligații care au ca obiect prestația de a plăti sau remite o sumă de bani creditorului sau reprezentantului său. De exemplu, obligația de restituire a unui împrumut bănesc.

Obligațiile pecuniare sunt întotdeauna de rezultat și pot fi executate în natură cât timp debitorul este solvabil.