Renunţarea la dreptul pretins

Renunţarea la dreptul pretins

Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.

În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.

Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.

Când renunţarea este făcută în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunţării.

Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză.

Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de  renunţarea la dreptul pretins. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.