Legitima aparare cauza justificativă - Update

Potrivit art.19 Cod Penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.

Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

Se prezumă a fi în legitimă apărare, acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane, într-o locuință, încăpere, dependință au loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, efracție, viclenie sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.

Pentru a fi reținută legitima apărare, atacul trebuie să fie:

• Material – poate consta într-o acțiune sau inacțiune – este necesar ca actul să producă o modificare fizică a valorii ocrotite.

În acelaşi timp, atacul nu poate consta în acte verbale sau scrise ori stări conflictuale anterioare.

Nu este necesar ca atacul să constea într-o infracțiune.

• Direct – trebuie să fie îndreptat către o anumită persoană sau un interes general şi să creeze un pericol direct şi nemijlocit pentru acestea. Nu trebuie neapărat să existe un contact nemijlocit între agresor şi victimă, dar nici nu trebuie să existe un obstacol între aceştia; obstacolul trebuie să fie apt de a stopa atacul pentru a înlătura caracterul direct al acestuia.
• Imediat – atacul trebuie să fie actual (în curs de desfăşurare) sau trebuie să fie iminent (pe cale să se desfăşoare), însă declanşarea atacului trebuie să fie o certitudine. Atacul îşi pierde caracterul imediat de îndată ce infracțiunea s-a consumat, epuizat, a rămas în stadiul de tentativă, deoarece în acest caz ar fi deja prea târziu pentru a combate atacul. Poate însă persista caracterul imediat în cazul unei infracțiuni consumate, dacă rezultatul este reversibil (specific, îndeosebi, infracțiunilor contra patrimoniului). În cazul infracțunilor continue, apărarea poate interveni în orice moment înainte de epuizare.

O situație aparte o constituie dezarmarea – în funcție de probabilitatea reluării sau continuării atacului după dezarmare se va stabili dacă atacul mai poate fi considerat, în asemenea situație, imediat.

• Injust – atacul trebuie să fie fără drept, deci să nu existe un temei legal pentru acesta. Dacă atacul justificat de lege depăşeşte limitele textului legal, el devine injust şi poate da naştere legitimei apărări. Atacul trebuie exercitat de o persoană responsabilă, aptă să înțeleagă dacă atacul său este sau nu just. Dacă atacul provine de la un iresponsabil, trebuie ca cel ce se apără să nu cunoască starea de iresponsabilitate a autorului, în caz contrar se va reține starea de necesitate.

Dacă apărarea este realizată de un iresponabil împotriva unui responsabil, se va reține iresponsabilitatea numai dacă nu se poate reține legitima apărare.

Atacul realizat de un animal nu este injust şi nu poate da naştere unei legitime apărări, decât dacă animalul a fost asmuțit de o persoană responsabilă.

Atacul poate fi săvârşit cu intenție, din culpă au cu praeter intenție şi poate fi îndeptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane, împotriva drepturilor acestora (privind viața, integritatea, sănătatea, libertatea) sau împotriva unui interes general. De asemenea, atacul poate viza una sau ma multe persoane.

Condiții privind apărarea

Apărarea trebuie să se concretizeze într-o faptă prevăzută de legea penală.

Fapta trebuie să fie tipică, deci să fie, în absența reținerii legitimei apărări sau a altei cauze justificative, infracțiune.

Vinovăția poate îmbrăca forma intenției, a intenției depăşite ori a culpei.

Forma faptei săvârşite în apărare poate fi atât fapt consumat, cât şi tentativa.

Nu este necesar ca persoana care exercită apărarea să fie cea împotriva căreia s-a îndreptat atacul injust.

Cel ce se apără trebuie să fie conştient de atac şi de implicațiile sale.

Apărarea trebuie să fie precedată de atac. Aceasta nu se poate baza pe o apreciere subiectivă  a apărătorului cu privire la producerea atacului – nu se poate acționa preventiv în legitimă apărare.

Apărarea trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care atacul s-a consumat. Nu se va considera îndeplinită această condiție dacă apărarea continuă şi după ce atacul a fost consumat.

Apărarea trebuie să fie exercitată împotriva atacatorului, în caz contrar sau dacă există şi victime colaterale, se va analiza îndeplinirea condițiilor erorii sau ale stării de necesitate.

Condiția nu este îndeplinită dacă atacul este îndreptat împotriva bunurilor agresorului, ci doar împotriva vieții, sanătății sau libertății acestuia.

Apărarea trebuie să fie proporțională cu atacul. Trebuie să existe o echivalență între pericolul în care se află valorile sociale atacate şi gravitatea ripostei, a apărării.

Efectele legitimei apărări

Legitima apărare poate produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanților.

Fapta nu este infracțiune, înlăturându-se caracterul penal.

În cazul prezumției de legitimă apărare, are loc răsturnarea sarcinii probei – nu cel care invocă legitima apărare trebuie să dovedească existența acesteia, ci Ministerul Public, inexistența.

Legitima aparare Comparatie Noul Cod penal si Codul penal de la 1968 Noul Cod penal Codul penal de la 1968 Observatii PICCJ - Update

Art. 19 Legitima aparare

(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitima aparare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într‐o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

Art. 44 Legitima apărare
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
(2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, SSîndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
(21) Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într‐o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.


diferenţă = alineatul 1 care valorifică normativ caracterul de cauză justificativă al legitimei apărări; o faptă justificată este o faptă care, deşi tipică, nu îndeplineşte o altă trăsătură esenţială a infracţiunii, aceea de a fi antijuridică/ o faptă justificată nu este infracţiune.

diferenţă = eliminarea enumerării care circumscrie sfera valorilor care fac obiectul atacului ( îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc) ceea ce conduce la înlăturarea unui aspect de redundanţă conținut de Cp ( enumerarea se regăsește, prin repetare, în sfera valorilor care sunt puse în pericol grav);

diferenţă = eliminarea caracterului grav al pericolului,
În noile condiţii, raportul dintre gravitatea pericolului generat de atac şi acţiunile întreprinse pentru înlăturarea lui vor fi analizate din perspectiva proporţionalităţii dintre atac şi apărare. Înlăturarea caracterului grav al pericolului generat de atac lărgeşte sfera de incidenţă a legitimei apărări, motiv pentru care poate constitui o lege penală mai favorabilă. Potrivit NCp, nu va mai fi verificată condiţia ca atacul să fi pus în pericol grav persona şi drepturile acesteia, precum şi condiţia proporţionalităţii apărării, ci analiza va purta, exclusiv, asupra condiţiei proporţionalităţii.

diferenţă = la nivelul legitimei apărări prezumate, respectiv al spaţiilor vizate de aceasta
▪Astfel, spaţiile vizate de prezumţia de legitimă apărare nu mai prevăd şi locul delimitat prin semne de marcare, limitându‐se la locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta. S‐a revenit la formularea pe care art. 44 alin. 21 C.p o avusese iniţial, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005. Sfera de incidenţă a prezumţiei, prin noua reglementare care înlătură locul delimitat prin semne de marcare şi care impune condiţia ca locul împrejmuit să fie legat de un domiciliu, se restrânge. Din această perspectivă, legea veche va constitui legea penală mai favorabilă. Conţinutul noii reglementări, în ceea ce priveşte spaţiile vizate de prezumţie, este identic cu cel al infracţiunii de violare de domiciliu ( a se vedea art. 224 NCp ). Totodată, valorifică şi criticile aduse de doctrină referitoare la consecinţele absurde pe care aplicarea fostei reglementări le‐ar fi putut produce, având în vedere că nu instituia condiţia legăturii de/cu un domiciliu a locului împrejmuit sau delimitat.
▪ S‐a precizat caracterul nelegal al modalităţilor de pătrundere; precizarea nu părea necesară având în vedere că exista deja precizat caracterului fără drept al pătrunderii. Altfel spus, câtă vreme pătrunderea este fără drept şi modalităţile de realizare a pătrunderii se vor contamina de acest caracter, vor fi şi ele fără drept, adică nelegale (ne aflăm în ipoteza unei clauze de analogie cu caracter omogen). În condiţiile în care nelegal şi fără drept sunt sinonime, textul poate părea redundant, poate crea dificultăţi de aplicare; probabil însă că legiuitorul a dorit să întărească, să facă evidentă existența clauzei de analogie cu caracter omogen, ipoteză în care nu există o analogie contrară principiului legalității ( F. Streteanu, op. cit. p.50,51). Sintagma ″alte asemenea modalități nelegale″ vine să înlocuiască sintagma ″alte asemenea mijloace″.
▪S‐a adăugat la enumerarea exemplificativă a modalităţilor de pătrundere şi cea efectuată în timpul nopţii; pentru identificarea nopţii vor fi aplicabile criteriile deja instituite de doctrină şi consacrate de practică, respectiv caracterul concret al lăsării întunericului, iar nu cel astronomic al răsăritului şi apusului. Potrivit textului , pare că este suficientă pătrunderea fără drept în timpul nopţii, nefiind necesar să fie şi săvârşită prin modalităţi violente, viclene ori care implică efracţia; concluzia pare justificată, tot de analiza gramaticală. Astfel, potrivit modului de redactare a textului, în timpul nopţii este o caracteristică a pătrunderii, aşa cum sunt şi violenţa, viclenia, efracţia.

diferenţă =actuala reglementare nu mai tratează în cadrul legitimei apărări aşa ‐ numitul exces justificat de legitimă apărare prev. de art. 44 alin. 3 C.p. care devine, cf.NC.p o cauză care înlătură vinovăţia. ( a se vedea art. 26 NCp ).

Efecte. O faptă comisă în legitimă apărare nu atrage aplicarea unei sancțiuni sau a altei măsuri cu caracter penal; este înlăturată și răspunderea civilă pentru prejudiciul suferit de atacator ( F. Streteanu, op. cit. p.496 ). În ipoteza lezării bunurilor unei terțe persoane trebuie făcută distincția după cum acestea au fost folosite de atacator ca instrumente pentru atac sau nu. În primul caz, lezarea unor asemenea bunuri este justificată de legitima apărare, pe când în cel de al doilea caz, justificarea s‐ar întemeia pe starea de necesitate ( ibidem, p. 497, T. Pop, Drept penal comparat, op. cit., p. 526 ).

Legitima aparare

Potrivit art.44 alin.2 C.pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Legitima apărare presupune întotdeauna existenţa a două elemente: atacul şi apărarea. Indiferent de fundamentarea teoretică a legitimei apărări, aceasta nu poate constitui un pretext pentru o revenire la justiţia privată, astfel că legiuitorul reglementează condiţiile cărora le sunt supuse cele două elemente pentru ca fapta comisă în apărare să fie justificată.

1. Condiţiile atacului

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.44 alin.2 C.pen., atacul trebuie să fie material, direct, imediat, injust şi să pună în pericol grav valorile sociale arătate de art.44.

a) caracterul material al atacului

Caracterul material al atacului presupune că acesta trebuie să fie exercitat prin mijloace fizice şi să se îndrepte împotriva existenţei fizice a valorii sociale ocrotite. Aşa cum s-a afirmat în doctrină, atacul este material atunci când pentru efectuarea lui se recurge la violenţă fizică, cu sau fără folosirea unor mijloace ofensive (arme, narcotice, animale dresate etc.). Prin urmare, atunci când atacul constă exclusiv în cuvinte, scrieri nu se poate vorbi de un atac material care să legitimeze o apărare în sensul art.44 C.pen. În cazul actelor de ameninţare, insultă, calomnie se consideră că nu poate fi vorba de un atac susceptibil de respingere pe căi de fapt, prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, singura soluţie fiind ca persoana care le-a comis să răspundă penal potrivit legii.

Trebuie subliniat însă că şi omisiunea poate constitui un atac, în măsura în care ea creează un pericol pentru valoarea socială ocrotită. Aşa se întâmplă în cazul angajatului societăţii de transport feroviar care nu schimbă macazul în dorinţa producerii unui accident.

Dacă o altă persoană intervine şi exercită violenţe asupra acestui salariat pentru a putea schimba ea macazul, vom fi în prezenţa unei fapte comise în legitimă apărare.

a)      caracterul direct al atacului

Atacul este direct atunci când se pune în pericol nemijlocit valorarea socială ocrotită.

Această condiţie nu trebuie însă înţeleasă în sensul obligativităţii unui contact direct al agresorului cu obiectul care încorporează valoarea socială ocrotită. Astfel, va exista un atac direct şi atunci când atacatorul încearcă să scufunde o barcă în care se află o persoană ce nu ştie să înoate.

Atacul nu va fi însă direct în măsura în care între agresor şi obiectul care încorporează valoare ocrotită există un obstacol pe care acesta nu îl poate depăşi (un zid, o poartă încuiată, sau un spaţiu foarte mare). Desigur, se vor avea în vedere mijloacele de atac de care dispunea în concret agresorul, pentru a decide dacă obstacolul era într-adevăr o piedică serioasă în calea acestuia.

c) caracterul imediat al atacului

Caracterul imediat al atacului presupune că acesta trebuie să fie iminent sau în curs de desfăşurare. Pentru ca atacul să fie iminent, trebuie ca declanşarea lui să constituie o certitudine şi nu o simplă eventualitate.

În ceea ce priveşte atacul în curs de desfăşurare, acesta legitimează o apărare atâta timp cât nu s-a epuizat.

d) caracterul injust al atacului

Caracterul injust al atacului presupune lipsa autorizării acestuia de către ordinea juridică, astfel că, atunci când actul are loc în baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar dacă actul în sine este autorizat de lege, caracterul just se menţine doar atâta timp cât el rămâne în cadrul limitelor impuse de lege. Spre exemplu, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală (art.465 alin.3), în caz de infracţiune flagrantă orice persoană poate să îl reţină pe infractor şi să-l conducă înaintea autorităţii. Prin urmare, în acest caz lipsirea de liberate a autorului faptei flagrante nu are caracter injust şi nu poate da loc unei legitime apărări. În cazul în care însă persoana care l-a privat de libertate pe infractor nu îl conduce în faţa autorităţilor judiciare şi nici nu anunţă prinderea acestuia, transformând reţinerea într-o detenţiune privată, privarea de libertate dobândeşte caracter injust iar persoana astfel reţinută se poate elibera.

Legitima aparare

Pe baza condiţiei caracterului injust al atacului, doctrina şi jurisprudenţa noastră au concluzionat că atacul nu poate proveni decât din partea unei persoane umane, fiind exclusă invocarea legitimei apărări atunci când atacul este exercitat de un animal. Credem că ar trebui precizat aici că este vorba de acţiunea spontană a unui animal şi nu de o acţiune a acestuia provocată de o persoană. Astfel, în cazul în care proprietarul unui animal determină atacarea unei persoane de către acesta, se poate vorbi de o legitimă apărare cu precizarea că în această ipoteză atacatorul nu este animalul, ci proprietarul său, animalul fiind un simplu instrument.

e) atacul să pună în pericol grav valorile menţionate în art.44 alin.2

Caracterul grav al pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite se apreciază în funcţie de intensitatea atacului, de urmările pe care acesta le poate produce, condiţia fiind îndeplinită atunci când atacul implică producerea unui rău ireparabil sau greu de remediat.

S-a considerat astfel în practica judiciară că aruncarea unor bucăţi de lemn şi cărămizi asupra casei inculpatului, producându-se stricăciuni neînsemnate, nu constituie un atac ce pune în pericol grav patrimoniul acestuia, aşa încât nu se poate reţine legitima apărare. Tot astfel, s-a decis că sustragerea unor ştiuleţi de porumb de pe câmp nu creează un pericol grav, astfel că nu suntem în prezenţa unui atac.

În ceea ce priveşte sfera valorilor sociale care fac obiectul atacului si care pot fi, în consecinţă, apărate, aceasta nu este limitată la persoana celui ce se apără ori la o altă persoană, ci se extinde şi la drepturile acestora şi la interesul obştesc. Astfel, pot fi apărate şi valori ca siguranţa statului, capacitatea de apărare a ţării, bunurile aparţinând proprietăţii publice sau orice alt interes important al colectivităţii. Valorile menţionate pot fi apărate de orice persoană prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Cu toate acestea, nu este posibilă reţinerea legitimei apărări atunci când atacul nu se îndreaptă împotriva unui drept determinat aparţinând unei persoane fizice sau juridice, ci afectează ordinea de drept în general. Astfel, nu se va afla în legitimă apărare cel care sechestrează câteva prostituate, în ideea de a le determina să renunţe la comiterea acestei infracţiuni.

2. Condiţiile apărării

O dată constatată întrunirea elementelor care caracterizează atacul, vom fi în prezenţa unei situaţii de legitimă apărare, adică a unei situaţii în care cel atacat poate în mod justificat să se apere prin comiterea unei fapte tipice. Cu toate acestea, posibilitatea menţionată nu este nelimitată, altfel spus o stare de legitimă apărare nu justifică săvârşirea oricărei fapte penale. Pentru a beneficia de efectul justificativ, apărarea trebuie să îndeplinească, la rândul ei, câteva condiţii.

a) apărarea să îmbrace forma unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică)

În măsura în care nu există o faptă tipică, nu se pune problema verificării antijuridicităţii şi deci nici problema identificării unei cauze justificative. Singura problemă care se ridică sub acest aspect priveşte forma de vinovăţie cu care se poate comite această faptă.

Am arătat anterior că şi în materia cauzelor justificative se impune identificarea unui element subiectiv, fiind deci necesar, în situaţia legitimei apărări, ca persoana care se apără

să aibă cunoştinţă de existenţa atacului şi să acţioneze animată de dorinţa de a se apăra.

b) apărarea să fie necesară

Necesitatea apărării este o formulă generică, ce regrupează la rândul ei mai multe condiţii. Astfel, în primul rând, necesitatea apărării impune cerinţa ca ea să intervină în intervalul de timp cât atacul este imediat, adică din momentul când acesta a devenit iminent şi până la încheierea atacului. Dacă riposta intervine după ce atacul a fost încheiat, nu mai vorbim de o apărare, ci de o răzbunare, care nu poate pretinde o justificare.

În acelaşi timp, necesitatea apărării presupune că ea trebuie să aibă caracter idoneu, cu alte cuvinte, să fie aptă prin natura ei să înlăture atacul.

Caracterul necesar al apărării nu implică însă faptul că ea trebuie să fie singura posibilitate de a înlătura atacul. În măsura în care persoana atacată are la dispoziţie mai multe posibile mijloace de respingere a atacului, ea poate în principiu uza de oricare dintre ele, sub rezerva respectării condiţiei proporţionalităţii.

c) apărarea trebuie să fie proporţională cu gravitatea atacului

Fapta tipică săvârşită în apărare trebuie să prezinte o gravitate mai mică sau aproximativ egală cu cea a atacului. Desigur că nu este vorba aici de un calcul matematic, ci de o apreciere globală, aşa cum se putea ea realiza în condiţiile atacului.

Examenul de proporţionalitate trebuie să pornească de la urmările celor două acţiuni, adică urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs-o atacul şi urmarea produsă în urma apărării.

Trebuie însă avute în vedere şi valorile sociale în conflict, mijloacele utilizate în atac şi apărare, raportul de forţe dintre agresor şi victimă precum şi toate circumstanţele în care s-a desfăşurat atacul.

3. Efectele legitimei apărări

Întrunirea tuturor condiţiile analizate anterior, face ca fapta comisă să fie lipsită de condiţia antijuridicităţii. Aşa fiind, pentru o faptă comisă în legitimă apărare nu este posibilă aplicarea unei sancţiuni sau a altei măsuri cu caracter penal (măsuri de siguranţă).

În plus, legitima apărare înlătură şi răspunderea civilă pentru prejudiciul suferit de atacator. Mai mult decât atât, va fi exclusă răspunderea civilă şi pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea instrumentelor sau mijloacelor folosite la desfăşurarea atacului, chiar dacă nu aparţin atacatorului. Dacă, spre exemplu, atacatorul s-a folosit de un câine care nu îi aparţinea şi acesta a fost ucis, persoana care a beneficiat de efectul justificativ al legitimei apărări nu va fi ţinută să repare prejudiciul astfel suferit de proprietarul câinelui. Acesta se va putea însă îndrepta împotriva atacatorului, potrivit dreptului comun.

Legitima apărare nu înlătură însă răspunderea pentru faptele comise cu ocazia apărării în dauna unor terţi, dacă aceştia nu au participat sau bunurile lor nu au fost folosite la comiterea atacului.

4. Legitima apărare prezumată

Potrivit art. 44 alin.21 C.pen. (introdus prin Legea nr.169/2002 şi modificat prin Legea nr.247/2005) se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Aşa cum rezultă în mod explicit din textul legal, diferenţa fundamentală faţă de legitima apărare reglementată de art.44 alin.2 o constituie existenţa prezumţiei de legitimă apărare în acest caz. Cu alte cuvinte, persoana care acţionează în condiţiile art. 44 alin.21 C.pen. va fi considerată că a comis fapta în condiţiile legitimei apărări. Se pune însă problema stabilirii caracterului acestei prezumţii. Este vorba însă de o prezumţie relativă.

Caracterul relativ al prezumţiei are drept consecinţă o răsturnare a sarcinii probei, în sensul că nu persoana care invocă legitima apărare trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor cerute de lege cu privire la atac şi apărare, ci parchetul trebuie să probeze eventuala neîndeplinire a acestor condiţii. Prin urmare, instituirea prezumţiei de legitimă apărare nu înlătură cerinţa îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru atac.

Astfel, prezumţia de legitimă apărare este înlăturată atunci când s-a stabilit că inculpatul nu ar fi putut să creadă că se află în faţa unui atentat contra persoanei sale, ca scop direct ori ca şi consecinţă a faptei victimei.

Pentru a opera această prezumţie este însă necesar ca atacul să îmbrace forma prevăzută de art. 44 alin.21 C.pen., cu alte cuvinte să constea într-o pătrundere fără drept într-unul din spaţiile arătate, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace (spre exemplu escaladare). Textul are în vedere atât pătrunderea consumată cât şi încercarea de pătrundere.

La rândul ei, apărarea trebuie să aibă drept scop respingerea acestui atac, adică fie împiedicarea pătrunderii (atunci când aceasta nu a avut încă loc), fie determinarea intrusului de a părăsi spaţiul respectiv.

Mai trebuie precizat că apărarea legitimă prezumată de art. 44 alin.21 C.pen. poate fi exercitată nu doar de proprietarul locuinţei sau de cel care o foloseşte, ci de orice persoană care sesizează încercarea de pătrundere sau pătrunderea fără drept în spaţiile arătate.

5. Excesul justificat de legitimă apărare

Potrivit art.44 alin.3 C.pen., este de asemenea în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau a temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Am văzut anterior că una dintre condiţiile pentru a opera efectul justificativ al legitimei apărări este existenţa unei proporţionalităţi între apărare şi atac. În lipsa acesteia, nu vom mai avea, de regulă, legitima apărare ca o cauză care exclude antijuridicitatea, ci o simplă circumstanţă atenuantă (art.73 lit.a C.pen.). Prin excepţie, este asimilată legitimei apărări situaţia în care depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului s-a

datorat tulburării sau temerii provocate de atac, adică aşa-numitul exces justificat de apărare.

Pentru a fi în prezenţa excesului justificat trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile atacului şi apărării, mai puţin proporţionalitatea. Aşa cum s-a decis în practica judiciară, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.44 alin.2, în sensul că atacul nu este imediat sau nu prezintă un pericol grav pentru valorile ocrotite, nu se poate pune problema invocării excesului justificat, căci aplicarea dispoziţiilor art.44 alin.3 este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor din art.44 alin.2 C.pen..

În plus, este necesar ca depăşirea să se fi datorat tulburării sau temerii provocate de atac.

Dacă depăşirea este datorată altor cauze (de pildă, dorinţa de răzbunare) nu vom avea un exces justificat, ci un exces scuzabil care constituie o circumstanţă atenuantă.

Acceseaza pagina Avocat drept penal pentru mai multe informatii.