Credit Persoana Cu Handicap Accentuat » Întreabă Avocat

Credit persoana cu handicap accentuat

Alexandru a întrebat 1 an în urmă

Credit persoana cu handicap accentuat

Ma numesc Alexandru și am 27 ani, sunt o persoană cu un handicap accentuat, 3/1 mana dreaptă, rezultat după un accident de muncă (acum 5ani)!!

Am citit pe internet despre sprijinul statului pentru a ajuta persoanele cu handicap grav sau accentuat, de a lua un împrumut și cu dobânda plătită de stat conform ART.28 DIN LEGEA NR.448/2006. Cât de real este acest lucru și dacă pot într-adevăr sa benificiez de aceste drepturi?

Eu de un an plătesc rata la o garsoniera (ANL) , achit pentru a o cumpăra. De când am citit despre acest drept, ma gândeam dacă este posibil, sa primesc acel împrumut și sa îmi achit garsoniera. Așa a-și scăpa de dobanda care este pusa pentru cumpărarea garsonierei!

Sau poate dacă nu, sa îmi achiziționez o mașină.

Va rog frumos, dacă puteți sa îmi răspundeți și sa îmi specificați de unde trebuie sa încep și cu ce acte!! Va mulțumesc anticipat și va doresc numai bine!!

Credit persoana cu handicap accentuat

Art 27 - Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

(1) Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități la bugetele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziționarea unui singur autovehicul și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului, dar și cu condiția ca valoarea creditului să nu depășească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depășească 10 ani. În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.

(11) Persoanele care au contractat un credit în condițiile prevăzute la alin. (1) și cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleași condiții de rambursare până la achitarea creditului. 

(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) și familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav ori accentuat.

(3) Metodologia de preluare de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București a contractelor privind angajamentul de plată a dobânzii încheiate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și de asigurare a transferurilor financiare se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

legea-nr-448-2006-privind-protectia-si-promovarea-drepturilor-persoanelor-cu-handicap


Adaugă răspuns

12
+
11
=