Ghid juridic privind Pensia de întreținere datorată minorului
7 august 2018Ghid juridic privind soluționarea petițiilor
7 august 2018Ghid juridic privind plângerea prealabilă
Sediul materiei: art.157- art.158 din Codul Penal
- Ce este plângerea prealabilă?
Plângerea prealabilă este plângerea de a cărei formulare legea condiționează începerea urmăririi penale în cazul anumitor infracțiuni (ex. vătămarea corporală sau abandonul de familie). Aceasta poate fi formulată atât în scris cât și oral ( ex. în fața polițistului) de persoana vătămată sau prin mandatar special. În cazul minorilor, plângerea se face prin reprezentanții legali ( ex. părinții), existând și posibilitatea ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare din oficiu.
În situația în care prin săvârșirea infracțiunii au fost vătămate mai multe persoane, infractorul va răspunde penal, chiar dacă plângerea prealabilă a fost formulată numai de una dintre persoanele vătămate. De asemenea, dacă infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane fizice sau juridice (autori, coautori, instigatori, complici), aceștia vor răspunde penal, chiar dacă plângerea prealabilă a fost formulată numai cu privire la unul dintre participanți.
- Ce trebuie să cuprindă plângerea prealabilă?
Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
- În cât timp trebuie formulată plângerea prealabilă?
Plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. Dacă persoana vătămata este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data la care reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei.
- Ce se întâmplă în lipsa plângerii prealabile?
Lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea penală în materia infracțiunilor pentru care aceasta este necesară.
Se consideră că lipsește plângerea prealabilă în situația în care aceasta nu este formulată deloc, este introdusă de o persoană care nu avea calitate sau cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege ( forma, termenul).
- Poate fi retrasă plângerea prealabilă?
Da. Plângerea prealabilă poate fi retrasă în orice fază a procesului penal, înainte ca hotărârea judecătorească să devină definitivă. Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie explicită (personal sau prin mandatar special) și necondiționată. Este posibilă retragerea plângerii prealabile numai cu privire la unul sau unii dintre participanții la săvârșirea infracțiunii, urmând ca procesul penal să continue cu privire la suspecții sau inculpații cu privire la care plângerea nu a fost retrasă.
Ghid juridic privind plângerea prealabilă