Ghid juridic privind accesul la informații de interes public - legea 544/2001
7 august 2018Ghid juridic privind plângerea prealabilă
7 august 2018Ghid juridic privind pensia de întreținere datorată minorului
Sediul materiei: art.513-art.534 din Codul Civil
- Ce este obligația de întreținere?
Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învâțătura și pregătirea sa profesională.
Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanță.
- Cum se stabilește cuantumul întreținerii?
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și mijloacele de care dispune cel care urmeză să o plătească.
Când întreținerea este datorokată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
- Care sunt modalitățile de executare?
Regula este că obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Dacă obligația nu se execută de bună voie, instanța dispune executarea prin plata unei pensii de întreținere. Aceasta se poate stabili sub forma unei sume fixe de bani sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datoreză întreținerea.
- Cum poate fi modificată (sau poate înceta) plata pensiei de întreținere?
Pensia de întreţinere pentru copilul minor poate fi modificată (majorată ori redusă) sau se poate hotărî încetarea plăţii ei, dacă intervin schimbări privind mijloacele celui care o prestează şi nevoia celui care o primeşte.
Majorarea pensiei de întreţinere se poate solicita dacă, ulterior stabilirii acesteia prin hotărâre judecătorească, veniturile părintelui obligat la întreţinere au crescut, iar pe de altă parte, nevoile copilului minor nu sunt suficient acoperite de pensia stabilită.
- Care este data de la care trebuie plătită pensia de întreținere?
Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii a fost întârziată din culpa debitorului.
- Care sunt sancțiunile în cazul în care plata nu este efectuată?
Codul Penal în vigoare reglementează infracțiunea de abandon de familie în art. 368. Astfel, neplata, cu rea-credință, timp de cel puțin trei luni, a pensiei de întreținere, reprezintă elementul constitutiv al infracțiunii de abandon de familie.
Persoanele obligate prin lege sa ofere întretinere sunt pedepsite cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amenda daca:
- părăsesc, alungă sau lasă fără ajutor persoanele îndreptățite la întreținere, expunându-le la suferințe fizice sau morale;
- nu-și îndeplinesc, cu rea-credință, obligația de întreținere;
- nu plătesc, cu rea-credință, timp de trei luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească.
Acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
- Cum se poate obține executarea silită în cazul pensiei de întreținere?
Pentru a obține executarea silită este nevoie de existența unei hotărâri judecătorești. În cazul în care părintele necustodian nu execută de bună voie obligația de plată a pensiei de întreținere, celălalt părinte se poate adresa unui executor judecătoresc în vederea executării silite a hotărârii.
Executarea silită se realizează, în principal, pe calea popririi, însă dacă această măsură nu este eficientă și nu se reușește încasarea pensiei de întreținere restantă, atunci executorul judecătoresc, la cererea părintelui interesat, poate trece la măsura executării silite a bunurilor imobile deținute de către părintele debitor, urmând ca din vânzarea bunurilor la licitație publică să se încaseze sumele aferente pensiei de întreținere.
Ghid juridic privind pensia de întreținere datorată minorului