Contractul de depozit

1. Caracterele juridice ale contractului de depozit

a) Depozitul este un contract real care se formează (se perfectează) numai prin şi din momentul predării (tradiţiunii) lucrului care formează obiectul contractului de la deponent la depozitar.

b) Depozitul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

c) Depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral, întrucât, din momentul încheierii sale, naşte obligaţii numai în sarcina depozitarului.

Dacă depozitul este cu titlu oneros, întrucât părţile îşi asumă – din momentul încheierii contractului – obligaţii reciproce şi interdependente, raporturile dintre părţi vor fi guvernate de regulile aplicabile contractelor sinalagmatice (bilaterale).

d) Prin încheierea contractului de depozit nu se transmit dreptul de proprietate şi nici chiar posesiunea lucrului asupra depozitarului. Acesta devine un simplu detentor precar. Face excepţie depozitul neregulat, care este translativ de proprietate.

2. Felurile contractului de depozit

Codul civil distinge două feluri de depozit: depozit propriu-zis şi sechestru. Acesta din urmă se deosebeşte de depozitul propriu-zis prin faptul că are ca obiect bunuri litigioase, inclusiv imobile, şi poate fi nu numai convenţional, dar şi judiciar.

Depozitul propriu-zis, care este în toate cazurile convenţional şi poate avea ca obiect numai lucruri mobile litigioase, are trei variante: depozitul obişnuit, depozitul necesar şi depozitul neregulat.

Contractul de depozit

A. Depozitul obişnuit (voluntar)

a) Obiectul contractului. Depozitul propriu-zis nu poate avea ca obiect decât lucruri mobile. Dată fiind necesitatea tradiţiunii, aceste lucruri mobile trebuie să fie corporale. Totuşi, pot forma obiectul contractului şi creanţele constatate printr-un titlu la purtător, asimilate lucrurilor mobile corporale.

b) Forma şi dovada contractului. Pe lângă predarea lucrului, se mai cere ca depozitul (acordul de voinţă dintre părţi) să fie constatat printr-un înscris. Cerinţa formei scrise vizează numai proba contractului de depozit, adică a remiterii şi deţinerii lucrului cu acest titlu.

Se admite, în schimb, că remiterea lucrului – fiind un fapt juridic stricto sensu – poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

c) Capacitatea părţilor. Pentru validitatea contractului, se cere ca deponentul să aibă capacitatea, respectiv, să îndeplinească condiţiile legale pentru a încheia acte de administrare, iar depozitarul să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie.

Efectele contractului de depozit obişnuit (voluntar)

a) Obligaţiile depozitarului

- Obligaţia de păstrare. Potrivit Codului civil, depozitarul trebuie să se îngrijească de paza lucrului depozitat cu aceeaşi grijă ca de propriul său lucru. Culpa depozitarului – prin derogare de la regulile generale ale răspunderii contractuale – se apreciază, deci, în concret, în funcţie de grija depusă în conservarea propriilor lucruri (culpa levis in concreto) şi nu după tipul abstract al omului prudent şi digilent (bonus pater familias).

- Obligaţia de restituire. Depozitarul trebuie să restituie însuşi lucrul depozitat, în natură, împreună cu fructele pe care le-a perceput.

b) Obligaţiile deponentului

În cazul în care părţile au convenit ca depozitul să fie remunerat, când deci s-a încheiat un contract sinalagmatic, deponentul are următoarele obligaţii contractuale:

- Plata remuneraţiei. Când depozitul este cu titlu oneros, deponentul are obligaţia de a plăti depozitarului remuneraţia stipulată.

- Ridicarea lucrului. Deponentul este obligat să ridice lucrul depozitat de la locul restituirii la termenul convenit sau, în lipsă, la cel stabilit de instanţă la cererea depozitarului, sub sancţiunea plăţii daunelor-interese.

B. Depozitul necesar. Depozitul necesar, precum şi cel asimilat depozitului necesar, având la bază consimţământul părţilor, constituie un depozit convenţional, raporturile dintre părţi fiind guvernate – în măsura în care legea nu prevede altfel – de regulile depozitului obişnuit.

Având în vedere caracterul necesar al depozitului, depozitul se poate dovedi prin martori şi orice alt mijloc de probă admis de lege, indiferent de valoarea lucrurilor depozitate, căci, datorită întâmplării, deponentul nu avea posibilitatea preconstituirii unei probe scrise.

Cu depozitul necesar este asimilat depozitul bunurilor aduse de călători în unităţile hoteliere. Călătorul îşi alege liber hotelul, însă este nevoit să aducă lucrurile sale la acel hotel şi, deci, depozitul are în acest caz un caracter oarecum necesar.

Dispoziţiile privitoare la depozitul asimilat celui necesar pot fi aplicate şi în cazul restaurantelor, localurilor de spectacole, unor unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti (de exemplu, frizerie, coafură), ştrandurilor şi altora asemănătoare, dar numai în privinţa lucrurilor depuse la garderobă, vestiar e sau în alte locuri destinate în mod special pentru paza lucrurilor.

C. Depozitul neregulat. Depozitul neregulat se caracterizează prin faptul că are ca obiect lucruri fungibile şi consumptibile, care nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri asemănătoare.

Întrucât lucrurile depozitate nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri, depozitarul devine proprietarul lor, putând folosi, culege fructele şi dispune de ele, dar în calitate de proprietar suportă şi riscul pieirii ori degradării fortuite.

Contractul de depunere de sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni constituie o varietate a contractului de depozit neregulat încheiat între CEC, în calitate de depozitar, şi o persoană fizică sau juridică, în calitate de deponent, prin care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse şi să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente, titularului depunerii sau, în caz de deces, moştenitorilor acestuia. Prin urmare, dreptul de dispoziţie asupra sumelor depuse pe librete de economii aparţine exclusiv titularului de libret, care, o dată cu efectuarea primei depuneri şi întocmirea libretului, intră în raport juridic cu CEC-ul, în sensul că încheie un contract tip de depozit.

Persoana care efectuează o primă depunere pe numele altei persoane poate cere introducerea în favoarea sa a unei clauze de împuternicire. Prin aceasta, ea devine însă titulară a libretului şi nu păstrează dreptul de proprietate asupra sumei, deoarece prin întocmirea libretului pe numele altei persoane a predat, în fapt, suma la CEC şi, concomitent, a transmis posesia juridică titularului libretului, care, în exercitarea dreptului său de dispoziţie, poate retrage suma.

Această clauză are valoarea unui mandat şi, ca atare, se înscrie în cererea titularului libretului. Din caracterul de mandat al acestei clauze rezultă, pe de o parte, că persoana pentru care s-a înscris clauza de restituire nu are drept propriu asupra depunerii, ea fiind obligată să dea socoteală mandantului, iar pe de altă parte, că împuternicirea este limitată la sumele ce reprezintă depuneri şi fructele civile ale acestora, adică la dobânzi. Această limitare derivă din chiar contractul de depozit încheiat între titularul libretului şi CEC pentru o sumă determinată, corespunzătoare valorii soldului.

Pentru mai multe informatii acceseaza pagina Avocat drept civil .