Codul Vamal si Alte dispoziții
22 mai 2019Codul Vamal - Domeniul de aplicare și definiții
22 mai 2019 Codul Vamal - Atribuțiile autorității vamale
Art. 9. - (1) Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului, atribuțiile conferite prin reglementările vamale pentru realizarea controlului vamal al mărfurilor introduse sau scoase din țară.
(2) Controlul vamal se efectuează la birourile și punctele vamale de către personalul autorității vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(3) În cazurile și condițiile prevăzute de prezentul cod și de regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua și în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (2).
Art. 10. - (1) Autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport și al mărfurilor, precum și al bunurilor și valorilor aparținând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din țară.
(2) În cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal din proprie inițiativă, fără acordul titularului.
(3) Când există indicii temeinice de fraudă, se poate efectua, cu aprobarea șefului biroului vamal, controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienă și în încăperi separate, de către persoane de același sex cu persoana controlată. Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situațiile când agentul vamal:
a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existența unor mărfuri nedeclarate sau ascunse;
b) deține informații despre intenția persoanei controlate de a săvârși contravenții sau infracțiuni vamale;
c) posedă date că persoana controlată a săvârșit contravenții sau infracțiuni vamale;
d) constată comportamente neobișnuite din partea persoanei controlate.
(4) Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul percheziției corporale prevăzute în Codul de procedură penală.
Art. 11. - (1) Autoritatea vamală, când are informații cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunși în corpul lor, poate, pe baza consimțământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.
(2) În caz de refuz, agentul vamal sesizează organul de urmărire penală competent, care poate proceda în conformitate cu prevederile art. 190 alin. (2) sau (5) din Codul de procedură penală.
(3) În caz de infracțiuni flagrante, personalul vamal procedează la constatarea acestora, potrivit prevederilor Codului de procedură penală.
Art. 12. - (1) Personalul vamal este învestit cu exercițiul autorității publice și are dreptul să conducă la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încălcarea reglementărilor vamale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii.
(2) Echipajele mobile ale autorității vamale, identificabile prin dotări și însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificării respectării reglementărilor vamale, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuză să oprească, pot fi utilizate pentru imobilizare și alte modalități prevăzute de lege.
(3) În caz de infracțiuni flagrante, personalul vamal are obligația să îl înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate și cu mijloacele de probă.
Art. 13. - (1) Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condițiile legii, să urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum și în rada acestora.
(2) Comandantul sau, în absența acestuia, secundul navei comerciale ori militare este obligat să primească autoritatea vamală, să o însoțească în timpul controlului și să îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navă susceptibil de a ascunde mărfuri sau valori supuse reglementărilor vamale.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea ori plecarea din țară.
Art. 14. - (1) Autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul țării. Pe durata controlului și a verificărilor efectuate de personalul vamal cu atribuții în acest domeniu se pot reține, potrivit legii, de la persoanele fizice și juridice, documente de orice natură și pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control. Reținerea documentelor se face pe baza unui proces-verbal.
(2) În acest scop, autoritatea vamală poate:
a) verifica, în condițiile legii, clădiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mărfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum și orice alte obiective;
b) preleva, în condițiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării și expertizării mărfurilor;
c) efectua investigații, supravegheri și verificări în cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a reglementărilor vamale;
d) desfășura activitățile necesare pentru gestionarea riscurilor;
e) exercita controlul ulterior la sediul agenților economici asupra schimbului de mărfuri dintre România și alte țări, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;
f) identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal, precum și persoanele care au legătură cu mărfurile și se află în locurile verificate potrivit lit. a);
g) participa, în condițiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate;
h) coopera direct cu alte instituții centrale române sau cu administrații vamale străine, în condițiile legii și cu respectarea obligațiilor ce decurg din convențiile și înțelegerile la care România este parte;
i) culege, prelucra și utiliza informații specifice necesare pentru prevenirea și combaterea încălcării reglementărilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mărfuri.
Art. 15. - Pentru efectuarea controlului vamal al mărfurilor și, când este cazul, instituțiile și orice alte persoane au obligația să pună la dispoziție autorității vamale, fără plată, datele și informațiile pe care le dețin referitoare la acele mărfuri. Aceste date și informații se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.
Art. 16. - (1) Organele poștale sunt obligate să prezinte pentru control, autorității vamale aflate în incinta oficiului poștal, coletele și trimiterile poștale internaționale, cu respectarea normelor poștale.
(2) În exercitarea atribuțiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondenței și trimiterilor poștale.
Art. 17. - (1) Autoritatea vamală își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul vamal al României, în condițiile stabilite prin prezentul cod.
(2) Organele de poliție și alte autorități publice ce au, potrivit legii, competențe în domeniul controlului fiscal, al circulației și utilizării mărfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate să anunțe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată când constată încălcări ale reglementărilor vamale și să depună la aceasta mărfurile care au făcut obiectul acelor încălcări, precum și documentele doveditoare.
Art. 18. - (1) În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale și frontiera de stat, precum și o fâșie de 30 km în interiorul frontierei de stat.
(2) În zona specială de supraveghere vamală autoritatea vamală efectuează și alte acțiuni specifice, prin înființarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmărește și identifică persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.