Codul Civil: Proprietatea comună
19 aprilie 2019Codul Civil: Partajul
19 aprilie 2019
Codul Civil: Proprietatea comună în devălmășie
Proprietatea comună în devălmășie
Art. 667. -
Există proprietate în devălmășie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.
Regulile aplicabile proprietății devălmașe
Art. 668. -
(1) Dacă se naște prin efectul legii, proprietatea în devălmășie este supusă dispozițiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunității legale.
(2) În cazul în care izvorul proprietății în devălmășie este un act juridic, dispozițiile privitoare la regimul comunității legale se aplică în mod corespunzător.