Codul Civil: Perfectarea ipotecilor mobiliare
19 aprilie 2019Codul Civil: Vânzarea bunului ipotecat
19 aprilie 2019
Codul Civil: Executarea ipotecii
SECȚIUNEA 1
Dispoziții generale
Executarea ipotecilor
Art. 2.429. -
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, creditorul poate urmări bunul ipotecat, potrivit dispozițiilor prezentului capitol.
Condițiile executării
Art. 2.430. -
Executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Titlurile executorii
Art. 2.431. -
Hotărâri prealabile - soluții de admitere.
Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condițiile legii, titluri executorii.
Alte căi de realizare a creanței
Art. 2.432. -
Dispozițiile prezentului capitol nu aduc nicio atingere dreptului creditorului de a-și realiza creanța pe calea unei acțiuni personale sau de a solicita luarea oricăror măsuri necesare pentru executarea ipotecii, potrivit Codului de procedură civilă.
Interdicția pactului comisoriu
Art. 2.433. -
Orice clauză potrivit căreia, pentru a garanta executarea obligației debitorului său, creditorul își rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalitățile impuse de lege se consideră nescrisă.
Discuțiunea bunurilor mobile
Art. 2.434. -
Un creditor ipotecar de rang inferior poate să se opună la urmărirea bunului mobil care îi este anume ipotecat, dacă au mai rămas bunuri mobile suficiente ipotecate în favoarea creditorului de rang superior pentru aceeași datorie, și poate să ceară discuțiunea prealabilă cu respectarea formalităților reglementate la art. 2.295. Dacă cererea este admisă, urmărirea bunului ipotecat este suspendată.