Codul Civil: Înstrăinarea bunului dat în locațiune
19 aprilie 2019Codul Civil: Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții
19 aprilie 2019
Codul Civil: Contractul de antrepriză
SECȚIUNEA 1
Reguli comune privind contractul de antrepriză
§1.
Dispoziții generale
Noțiune
Art. 1.851. -
(1) Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț.
(2) Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile, în mod corespunzător, și antreprizei pentru lucrări de construcții, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract.
Contractul de subantrepriză
Art. 1.852. -
(1) Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.
(2) În raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.
(3) Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză.
Incapacități
Art. 1.853. -
Dispozițiile art. 1.655 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și contractului de antrepriză.
Prețul
Art. 1.854. -
(1) Prețul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații.
(2) Prețul trebuie să fie serios și determinat sau cel puțin determinabil.
(3) Atunci când contractul nu cuprinde clauze referitoare la preț, beneficiarul datorează prețul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii sau, în lipsa unor asemenea prevederi legale, prețul stabilit în raport cu munca depusă și cheltuielile necesare pentru executarea lucrării ori prestarea serviciului, avându-se în vedere și uzanțele existente.
Delimitarea față de vânzare
Art. 1.855. -
Contractul este de vânzare, iar nu de antrepriză, atunci când, potrivit intenției părților, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere și valoarea bunurilor furnizate.
Acțiunea directă a lucrătorilor
Art. 1.856. -
În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.