Cesiunea de creanță - Update

 

Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ.

Cesiunea de creanţă poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

Cesiunea de creanţă transferă cesionarului:

1. a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată;
2. b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.

Cu toate acestea, cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj. În cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămâne în custodia cedentului.

Nu pot face obiectul unei cesiuni creanţele care sunt declarate netransmisibile de lege.

Creanţa ce are ca obiect o altă prestaţie decât plata unei sume de bani poate fi cedată numai dacă cesiunea nu face ca obligaţia să fie, în mod substanţial, mai oneroasă.

Cesiunea care este interzisă sau limitată prin convenţia cedentului cu debitorul nu produce efecte în privinţa debitorului decât dacă:

1. a) debitorul a consimţit la cesiune;
2. b) interdicţia nu este expres menţionată în înscrisul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a cunoscut şi nu trebuia să cunoască existenta interdicţiei la momentul cesiunii;
3. c) cesiunea priveşte o creanţă ce are ca obiect o sumă de bani.

Dispoziţiile nu limitează răspunderea cedentului faţă de debitor pentru încălcarea interdicţiei de a ceda creanţa.

Creanţa privitoare la o sumă de bani poate fi cedată în parte.

Creanţa ce are ca obiect o altă prestaţie nu poate fi cedată în parte decât dacă obligaţia este divizibilă, iar cesiunea nu face ca aceasta să devină, în mod substanţial, mai oneroasă pentru debitor.

În caz de cesiune a unei creanţe viitoare, actul trebuie să cuprindă elementele care permit identificarea creanţei cedate.

Creanţa se consideră transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.

Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului.

Consimţământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului.

Cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflat în posesia sa, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.

În caz de cesiune parţială a creanţei, cesionarul are dreptul la o copie legalizată a înscrisului constatator al creanţei, precum şi la menţionarea cesiunii, cu semnătura părţilor, pe înscrisul original. Dacă cesionarul dobândeşte şi restul creanţei, devin aplicabile dispoziţiile enunțate mai sus.

Cesiunea de creanţă produce efecte între cedent şi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.

Cesionarul poate, în aceleaşi împrejurări, să facă acte de conservare cu privire la dreptul cedat.

Dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile şi orice alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii.

Debitorul are dreptul să fie despăgubit de cedent şi de cesionar pentru orice cheltuieli suplimentare cauzate de cesiune.

Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care:

1. a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
2. b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.

Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.

Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.

Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.

Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.

Cesiunea unei universalităţi de creanţe, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terţilor decât prin înscrierea cesiunii în arhivă. Cu toate acestea, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei.

Atunci când cesiunea se comunică odată cu acţiunea intentată împotriva debitorului, acesta nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată dacă plăteşte până la primul termen, afară de cazul în care, la momentul comunicării cesiunii, debitorul se afla deja în întârziere.

Cesiunea nu este opozabilă fideiusorului decât dacă formalităţile prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii faţă de debitor au fost îndeplinite şi în privinţa fideiusorului însuşi.

Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni, precum şi orice altă cauză de stingere a obligaţiilor survenită înainte de acel moment.

Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care el însuşi ori fideiusorul său a făcut-o cu bună-credinţă unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului şi terţilor.

În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul.

Atunci când cedentul a transmis aceeaşi creanţă mai multor cesionari succesivi, debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi printr-un înscris cu dată certă.

În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe este preferat cel care şi-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a comunicării acesteia către debitor.

În cazul unei cesiuni parţiale, cedentul şi cesionarul sunt plătiţi proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei. Această regulă se aplică în mod corespunzător cesionarilor care dobândesc împreună aceeaşi creanţă.

Dacă cesiunea este cu titlu oneros, cedentul are, de drept, obligaţia de garanţie faţă de cesionar.

Astfel, cedentul garantează existenţa creanţei în raport cu data cesiunii, fără a răspunde şi de solvabilitatea debitorului cedat. Dacă cedentul s-a obligat expres să garanteze pentru solvabilitatea debitorului cedat, se prezumă, în lipsa unei stipulaţii contrare, că s-a avut în vedere numai solvabilitatea de la data cesiunii.

Răspunderea pentru solvabilitatea debitorului cedat se întinde până la concurenţa preţului cesiunii, la care se adaugă cheltuielile suportate de cesionar în legătură cu cesiunea.

De asemenea, dacă cedentul cunoştea, la data cesiunii, starea de insolvabilitate a debitorului cedat, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile legale privind răspunderea vânzătorului de rea-credinţă pentru viciile ascunse ale bunului vândut.

În lipsă de stipulaţie contrară, cedentul cu titlu gratuit nu garantează nici măcar existenţa creanţei la data cesiunii.

 În toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeşte creanţa în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă terţilor.

Cesiunea unei creanțe constatate printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător

 

Creanţele încorporate în titluri nominative, la ordin ori la purtător nu se pot transmite prin simplul acord de voinţă al părţilor.

Regimul titlurilor nominative, precum şi al altor titluri de valoare se stabileşte prin lege specială.

În cazul titlurilor nominative, transmisiunea se menţionează atât pe înscrisul respectiv, cât şi în registrul ţinut pentru evidenţa acestora.

Pentru transmiterea titlurilor la ordin este necesar girul, efectuat potrivit dispoziţiilor aplicabile în materia cambiilor.

Creanţa încorporată într-un titlu la purtător se transmite prin remiterea materială a titlului. Orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.

Debitorul nu poate opune deţinătorului titlului alte excepţii decât cele care privesc nulitatea titlului, cele care reies neîndoielnic din cuprinsul acestuia, precum şi cele care pot fi invocate personal împotriva deţinătorului.

Cu toate acestea, deţinătorul care a dobândit titlul în frauda debitorului nu se poate prevala de dispoziţiile de mai sus.

Debitorul care a emis titlul la purtător este ţinut să plătească creanţa constatată prin acel titlu oricărui deţinător care îi remite titlul, cu excepţia cazului în care i s-a comunicat o hotărâre judecătorească prin care este obligat să refuze plata.

Debitorul care a emis titlul la purtător rămâne ţinut faţă de orice deţinător de bună-credinţă, chiar dacă demonstrează că titlul a fost pus în circulaţie împotriva voinţei sale.

Cel care a fost deposedat în mod nelegitim de un titlu la purtător nu îl poate împiedica pe debitor să plătească creanţa celui care îi prezintă titlul decât prin comunicarea unei hotărâri judecătoreşti. În acest caz, instanţa se va pronunţa pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Cesiunea de creanta

Cesiunea de creanta este contractul prin care un creditor transmite dreptul sau de creanta cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, unei alte persoane.

Conditiile cesiunii de creanta

Cesiunea de creanta este un contract, trebuind deci sa indeplineasca conditiile generale de validitate a oricarui contract; cum prin intermediul ei se pot realiza si alte operatii juridice (vâzare-cumparare, dare in plata, donatie) trebuie sa indeplineasca si conditiile de fond specifice acestor contracte.

In principiu orice creanta poate face obiectul unei cesiuni, indiferent care este obiectul sau, cu exceptia salariului, pensiei de intretinere si altor creante un un caracter pur personal.

Cesiunea de creanta se incheie valabil prin simplul acord de vointa al partilor fiind un contract consensual. Nu se cere indeplinita vreo conditie de forma, cu exceptia cesiunii cu titlu gratuit, care fiind o donatie trebuie sa respecte conditiile de forma ale donatiei.

Cesiunea de creanta

Pentru opozabilitate cesiunii fata de terti trebuie indeplinite anumite formalitati de publicitate: notificarea cesiunii catre debitor sau acceptarea cesiunii catre debitor.

- prin notificarea catre debitor a cesiunii se aduce la cunostinta debitorului persoana noului creditor si clauzele esentiale ale contractului de cesiune; la aceasta forma de publicitate fac exceptie creantele comerciale care imbraca forma titlurilor la purtator care nu trebuie notificate;

- acceptarea cesiunii de catre debitor se face , pentru a fi opozabila tuturor tertilor, printr-un inscris autentic.

- actul juridic care constata cesiunea chiriei unui imobil sau arendei pe un termen mai mare de doi ani, trebuie sa fie si notat in cartea funciara.

Pentru mai multe detalii in legatura cu acest subiect accesati pagina Avocat .