Avocat drept penal Arestarea invinuitului
21 august 2012Stingerea actiunii penale
26 august 2012Cazuri de asistenta juridica obligatorie
Asistenţa juridică obligatorie. În anumite situaţii, legea impune asistenţa juridică şi aceasta este o consecinţă a faptului că apărarea este o instituţie de interes social, care funcţionează nu doar în interesul învinuitului sau al inculpatului, ci şi în interesul unei bune desfăşurări a procesului penal.
Asistenţa obligatorie este reglementată în art. 172 CPP astfel: „asistenţa este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În privinţa asistenţei învinuitului sau a inculpatului minor, aceasta este obligatorie în cursul urmăririi penale, cât timp învinuitul sau inculpatul nu a devenit major, iar în cursul judecăţii, dacă învinuitul sau inculpatul este minor în momentul sesizării instanţei, asistenţa rămâne obligatorie, chiar dacă, în cursul judecăţii, acesta devine major. În privinţa asistenţei obligatorii a învinuitului sau a inculpatului arestat, aceasta se referă numai la cel arestat şi nu se extinde şi la cel reţinut preventiv. Această obligaţie există numai în intervalul de timp cât durează arestarea, iar dacă învinuitul sau inculpatul este pus în libertate, nu mai există obligaţia asistării.
Asistenta juridica obligatorie
La situaţiile de asistenţă obligatorie prevăzute pentru tot cursul procesului penal se mai adaugă, pentru faza de judecată, cazul când legea prevede pentru infracţiunea comisă pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mari de 5 ani.
Asistenţa juridică obligatorie priveşte pe învinuit sau pe inculpat, dar, în mod excepţional, legea prevede asistenţa obligatorie şi a celorlate părţi. Astfel, în art. 173 CPP se arată că, în situaţia în care instanţa apreciază că din anumite motive partea nu şi-ar putea face singură apărarea, va dispune asistarea de un apărător din oficiu.
Acceseaza pagina noastra Avocat drept penal pentru mai multe informatii!