Consum alcol spatii publice refuz legitimare
7 noiembrie 2016Aplicarea în timp a Noului Cod Civil din 2009
21 decembrie 2016Asistența judiciară
Sediul materiei:
Legea nr.51/1995, art.71-85
Statutul profesiei de avocat, art.150-172
Codul deontologic, art.3.7.2.
Cazurile și condițiile de acordare a asistenței judiciare.
Formele asistenței judiciare.
În cazurile prevăzute de lege, barourile asigură asistenţa judiciară în următoarele forme:
a) în cauzele penale, în care apărarea este obligatorie potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală;
b) în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condiţiile legii;
c) asistenţa judiciară prin avocat, acordată la solicitarea organelor administraţiei publice locale.
În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea cu titlu gratuit a asistenţei de specialitate juridică.
Ca formă a ajutorului public judiciar, asistenţa prin avocat cuprinde:
1. asistenţa extrajudiciară, care include acordarea de consultaţii în vederea iniţierii ori soluţionării unui litigiu pentru care legea prevede acordarea ajutorului public judiciar sau, după caz, în vederea iniţierii unei proceduri judiciare, arbitrale ori administrativjurisdicţionale în cazurile prevăzute de lege şi pregătirea şi întocmirea documentelor pentru iniţierea unei proceduri judiciare, inclusiv a unei proceduri prealabile obligatorii sau facultative, după caz;
2. asigurarea reprezentării şi asistenţei procesuale în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, în condiţiile legii.
Avocatul desemnat să acorde ajutorul public judiciar nu poate refuza această sarcină profesională decât în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.
Refuzul nejustificat de a prelua cazul sau de a continua executarea constituie abatere disciplinară, în condiţiile legii.
Refuzul nejustificat al beneficiarului sau renunţarea unilaterală şi nejustificată a acestuia la asistenţa acordată de avocatul desemnat duce la încetarea ajutorului public sub forma asistenţei prin avocat.
Decanului baroului îi revine competenţa de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al refuzului ori renunţării.
Condițiile de acordare a asistenței judiciare.
La nivelul fiecărui barou se organizează serviciul de asistenţă judiciară.
Asistenţa extrajudiciară se acordă de către serviciul de asistenţă judiciară pe baza unei cereri care va cuprinde următoarele menţiuni:
a) obiectul şi natura solicitării;
b) identitatea şi codul numeric personal;
c) domiciliul şi starea materială ale solicitantului şi ale familiei sale;
d) dovezi privind veniturile solicitantului şi ale familiei sale;
e) dovezi cu privire la obligaţia de întreţinere sau de plată.
Cererea va cuprinde şi o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză şi în ce cuantum.
Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:
a) adeverinţa eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei supuse impozitării, potrivit legii impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislaţia privind ajutorul public judiciar ori sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizaţie de şomaj sau asigurări sociale şi altele asemenea, încasate în aceeaşi perioadă;
b) livretul de familie şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor;
c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
d) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul şi ceilalţi membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
e) declaraţie pe propria răspundere privind situaţia patrimonială a solicitantului şi a familiei sale;
f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul şi/sau celălalt părinte, natural ori adoptiv, ori, după caz, o altă persoană căreia i sa încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau care a fost numită tutore se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau niciunei persoane juridice;
g) dovada eliberată de autorităţile competente privind situaţia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenţă judiciară, potrivit legii.
Cererea însoţită de documentele justificative se depune la serviciul de asistenţă judiciară şi va fi soluţionată, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere sau respingere, după caz.
În cazul admiterii cererii, decizia va cuprinde următoarele:
a) denumirea actului;
b) denumirea organului emitent;
c) temeiul legal şi de fapt pentru emiterea deciziei;
d) persoana căreia i se acordă asistenţă extrajudiciară;
e) tipul sau forma asistenţei extrajudiciare acordate;
f) data eliberării, funcţia şi semnătura persoanei care a eliberat actul respectiv.
În baza deciziei de admitere, decanul baroului va desemna un avocat înscris în registrul de asistenţă judiciară. Decanul baroului poate desemna un avocat ales de către persoana căreia i se acordă asistenţa extrajudiciară, dacă avocatul este înscris în registrul de asistenţă judiciară, iar avocatul şia dat acordul pentru numire.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia va fi comunicată solicitantului.
Decizia de respingere poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare, la consiliul baroului.
Contestaţia va fi soluţionată de către consiliul baroului în regim de urgenţă, în prima şedinţă a consiliului baroului de după data înregistrării ei.
Ajutorul public judiciar: asigurarea reprezentării și asistenței procesuale în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție, în condițiile legii.
În cazul în care, potrivit art. 1119 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripţia acelei instanţe.
În termen de 3 zile, de la comunicarea încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor public judiciar, decanul baroului va desemna un avocat înscris în Registrul de asistenţă judiciară pentru a asigura asistenţa prin avocat solicitată.
Avocatului desemnat i se va comunica de către decan înştiinţarea de numire şi copie a încheierii de încuviinţare a cererii de ajutor puķblic judiciar, iar beneficiarul ajutorului judiciar va fi înştiinţat de îndată cu privire la numele avocatului desemnat.
În toate cazurile, beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit avocat, cu consimţământul acestuia, în condiţiile legii.
Asistenţa extrajudiciară nu se acordă în următoarele situaţii:
a) atunci când beneficiul adus solicitantului prin acordarea asistenţei nu este justificat;
b) atunci când pretenţia este vădit nejustificată, neîntemeiată sau inadmisibilă;
c) în cazul cetăţenilor străini sau al persoanelor juridice străine solicitante, atunci când legislaţia lor naţională nu prevede un tratament similar pentru cetăţenii români;
d) atunci când solicitantul a fost decăzut din dreptul de a beneficia de asistenţă judiciară.
Organizarea activității de acordare a asistenței judiciare.
Atribuțiile Baroului.
În vederea organizării activităţii de asistenţă judiciară, barourile îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) organizează serviciile de asistenţă judiciară atât la nivelul fiecărui barou, cât şi la sediul fiecărei instanţe judecătoreşti;
b) organizează şi actualizează Registrul de asistenţă judiciară al fiecărui barou pe baza cererilor avocaţilor, aprobate de consiliul baroului;
c) desemnează avocaţii înscrişi în Registrul de asistenţă judiciară pentru acordarea asistenţei judiciare, ţinând cont de experienţa profesională şi de calificarea avocatului, precum şi de natura şi complexitatea cazului, de celelalte desemnări ale acestuia potrivit prezentei legi şi de gradul de angajare al acestuia;
d) efectuează controlul asupra acordării asistenţei judiciare de către avocaţii din cadrul baroului;
e) organizează şi execută programe de popularizare a sistemului de asistenţă judiciară;
f) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentulcadru pentru organizarea serviciilor de asistenţă judiciară.
Atribuțiile departamenului de coordonare a asistenței judiciare.
Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare exercită, în principal, următoarele atribuţii:
a) desfăşoară conducerea metodologică a activităţii de acordare a asistenţei judiciare;
b) elaborează proiectul Regulamentuluicadru pentru organizarea serviciilor de asistenţă judiciară;
c) propune sau, după caz, avizează proiecte de protocoale care se încheie cu autorităţile publice competente în scopul obţinerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistenţă judiciară;
d) organizează Registrul naţional de asistenţă judiciară pe baza registrelor întocmite de barouri;
e) organizează şi coordonează metodologia de plată a onorariilor pentru asistenţa judiciară acordată;
f) efectuează controlul asistenţei judiciare acordate;
g) elaborează proiecte de acte normative în domeniul asistenţei judiciare, pe care le propune Ministerului Justiţiei în vederea promovării;
h) stabileşte împreună cu Ministerul Justiţiei indicii statistici, ţine evidenţa statistică a sistemului de asistenţă judiciară şi analizează informaţiile necesare pentru planificarea şi coordonarea corectă a sistemului de asistenţă judiciară;
i) colaborează cu Ministerul Justiţiei pentru buna funcţionare şi planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistenţă judiciară;
j) popularizează sistemul de asistenţă judiciară;
k) stabileşte formularistica utilizată de barouri pentru organizarea activităţii de asistenţă judiciară şi extrajudiciară, în condiţiile legii;
l) reprezintă U.N.B.R. în domeniul asistenţei judiciare, în cadrul colaborării internaţionale în materie, în condiţiile legii sau ale statutului.
Serviciile de asistență judiciară.
Baroul organizează serviciile de asistenţă judiciară la sediile tuturor instanţelor judecătoreşti din judeţ, în spaţii destinate exclusiv desfăşurării acestei activităţi, care se pun la dispoziţie, în mod obligatoriu şi cu titlu gratuit de Ministerul Justiţiei sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice locale.
Serviciile de asistenţă sunt conduse de un avocat definitiv, numit de consiliul baroului, şi sunt coordonate de un membru al consiliului. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de asistenţă judiciară se realizează potrivit regulamentului aprobat de consiliul baroului, în baza Regulamentuluicadru pentru organizarea serviciilor de asistenţă judiciară, aprobat de Consiliul U.N.B.R.
Registrul de asistență juridică
Fiecare barou organizează Registrul de asistenţă judiciară în care sunt înscrişi avocaţii ce pot fi desemnaţi pentru acordarea asistenţei judiciare şi a asistenţei extrajudiciare.
Registrul este public, se păstrează pe suport hârtie şi în format electronic şi se publică pe pagina de internet a fiecărui barou.
Actualizarea Registrului de asistenţă judiciară pentru următorul an calendaristic se efectuează până la sfârşitul lunii septembrie a anului calendaristic precedent.
În cazuri excepţionale, în Registrul de asistenţă judiciară pot fi operate modificări şi în cursul anului, potrivit procedurii prevăzute pentru înscrierea în registru.
U.N.B.R. organizează Registrul naţional de asistenţă judiciară, constituit din registrele de asistenţă judiciară ale tuturor barouri lor.
Registrul naţional de asistenţă judiciară se publică pe pagina de internet a U.N.B.R. şi se actualizează în mod automat odată cu actualizarea datelor din registrul fiecărui barou.
Pentru înscrierea în Registrul de asistenţă judiciară, avocatul depune o cerere la baroul din care face parte.
Cererea se completează conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul U.N.B.R.
Înscrierea avocatului în Registrul de asistenţă judiciară se efectuează în baza deciziei consiliului baroului.
Consiliul baroului poate, motivat, să refuze înscrierea în registru sau să radieze din registru un avocat în următoarele cazuri:
a) dacă avocatului solicitant i sa aplicat o sancţiune disciplinară;
b) dacă avocatul este învinuit pentru săvârşirea unei infracţiuni de drept comun;
c) dacă sa constatat încălcarea repetată a dispoziţiilor prezentei legi sau calitatea inferioară a asistenţei judiciare acordate.
Radierea din registru poate fi dispusă pentru o perioadă de un an, iar dacă se constată săvârşirea consecutivă a trei sau a mai multor abateri de la obligaţiile prevăzute, radierea se poate dispune pentru o perioadă de până la 3 ani.
Refuzul baroului de înscriere a avocatului solicitant în registru, precum şi măsura radierii unui avocat din registru pot fi contestate.
Decizia de radiere din registru se aduce la cunoştinţă publicului prin afişare pe pagina de internet a baroului, precum şi pe pagina de internet a U.N.B.R.
Avocatul care acordă asistenţă judiciară potrivit prezentului capitol nu are dreptul să primească de la client sau de la cel apărat niciun fel de remuneraţie sau de alte mijloace de recompensă, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.
Onorariile pentru asistenţa judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii.
Pentru asistenţa judiciară acordată avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.