Apelul – cale de atac
Apelul – cale de atac
Calea de atac a apelului este mijlocul procedural prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe sau procurorul, solicită instanţei ierarhic superioare, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea hotărârii atacate ori anularea acesteia.
Analizând elementele apelului, avem în vedere: subiectele (persoanele sau organele care pot exercita apelul), obiectul (hotărârile care pot fi atacate cu apel) şi cauza (motivele ce pot fi invocate de partea nemulţumită de hotărârea atacată).
Subiectele apelului. Cu privire la subiectele apelului Codul de procedură civilă face o singură precizare la art.283, unde dispune că partea care a renunţa expres la apel cu privire la o hotărâre, nu mai are dreptul de face apel.
Pentru a putea declara apel împotriva unei hotărâri în primă instanţă, persoana trebuie să fi fost parte în proces, întrucât, în principiu, hotărârea produce efecte numai faţă de părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe. Au calitatea de parte şi succesorii în drepturi ai părţilor precum şi cei cărora legea le recunoaşte calitatea procesuală activă. Părţile în apel se numesc apelant (cel ce a introdus apelul) şi intimat (cel împotriva căruia se exercită apelul).
Obiectul apelului. Art.282 alin.1 din C.proc.civ. prevede că „Hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel”. Rezultă în primul rând regula că pot fi atacate prin intermediul acestei căi de atac toate hotărârile date în primă instanţă, indiferent dacă s-au pronunţat în fond sau nu, apelul fiind calea de atac obişnuită, care permite judecarea în faţa unei instanţe superioare, un al doilea grad de jurisdicţie. Există unele situaţii în care legiuitorul a suprimat dreptul de apel, prevăzând fie că hotărârea este definitivă, fie că hotărârea se dă fără drept de apel.
Cauza apelului. Referitor la cauză, apelul este singura cale de atac pentru care legea nu prevede expres motivele de exercitare. Aşadar, cauza apelului constă în expunerea sumară a justificării apelului, a motivelor de nemulţumire contra primei judecăţi, a observaţiilor critice în temeiul cărora apelantul cere o altă soluţie a procesului.
Instanţa competentă să soluţioneze apelul, este instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea care se atacă. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel aşa cum se dispune în art.282 alin.1 din C.proc.civ.
Termenul pentru exercitarea apelului reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia se poate exercita această cale de atac. Este un termen imperativ (peremptoriu), legal şi absolut. Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii redactate fără motivarea acesteia sau dacă partea este prezentă la pronunţarea hotărârii în şedinţă publică şi solicită motivarea acesteia, instanţa va lua act prin încheiere şi va motiva hotărârea dacă legea nu dispune altfel. Termenul se calculează pe zile libere, deci nu se ia în calcul ziua în care el începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte. Dacă termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat el se va prelungi până la sfârşitul zilei de lucru următoare.
Nerespectarea termenului de apel atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Afla mai multe informatii accesand pagina Avocat drept civil