Termenele procedurale - procedura civila
22 februarie 2013Dreptul familiei - notiuni generale
24 februarie 2013Titlurile executorii - notiune, clasificare
Titlurile executorii - notiune, clasificare
Conform dispoziţiilor art. 372 C.proc.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau al unui alt titlu executoriu.
Textul articolului sus-menţionat exprimă clar ideea că temeiul executării îl poate constitui numai o hotărâre judecătorească sau un alt înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Deşi, la momentul actual există o multitudine de titluri executorii, diversificarea acestora fiind determinată de necesitatea instituirii unor proceduri mai simplificate pentru valorificarea unor creanţe, principalul titlu executoriu rămâne hotărârea judecatorească.
Hotărârile pronunţate în cauze civile, de muncă, comerciale, de contencios administrativ etc. sunt, în principiu, titluri executorii, cu excepţia hotărârilor pronunţate în cererile în constatare, a celor privind anularea, reglementarea sau rezilierea unui act juridic – atunci când nu s-a dispus şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, a hotărârilor pronunţate în materie civilă prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată (în toate aceste situaţii, însă, dacă există capete de cerere accesorii susceptibile de executare, acestea vor putea fi puse în executare).
De asemenea sunt susceptibile de executare silită dispoziţiile civile din hotărârile pronunţate în cauzele penale, hotărârile pronunţate cu procedura somaţiei de plată reglementată prin O.G. nr. 5/2001, hotărârile prin care se admit cererile pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor pronunţate în străinatate.
Pentru ca o hotărâre judecătorească să poată fi pusă în executare trebuie întrunite cumultativ trei condiţii şi anume: hotărârea să fie definitivă ori să fi devenit irevocabilă (art. 376 C.p.c.), hotărârea să fie învestită cu formulã executorie şi să constate o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
În legatură cu prima condiţie, art. 377 C.proc.civ. defineşte care sunt hotărârile definitive şi cele irevocabile.
Din dispoziţiile art. 374 raportate la art. 376 C.proc.civ. rezultã că, în afară de hotărârile care au rămas definitive sau au devenit irevocabile şi care trebuie învestite cu formulă executorie în vederea punerii lor în executare, există şi hotărârii nedefinitive susceptibile de executare silită şi anume: hotărârile cu execuţie vremelnică, de drept sau judecătorească, precum şi hotărârile pronunţate în ordonanţele preşedinţiale.
De asemenea, anumite hotărâri nu pot fi executate silit decât după ce acestea devin irevocabile, fiind vorba despre hotărârile pronunţate în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări, având o aşezare fixă.
Pe lângă hotărâri, mai pot fi puse în executare unele încheieri pe care legea le califică drept executorii sau irevocabile precum cele pronunţate în temeiul art. 175 alin. 2 C.proc.civ. (încheiere irevocabilă) sau cele pronunţate în temeiul art. 175 alin. 2 C.proc.civ. şi art. 235 C.proc. civ.
Prevederile legale privind învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti sunt imperative, nerespectarea acestora neputând fi acoperită în nici un mod şi atrăgând nulitatea absolută a urmăririi.
Acest lucru a fost consemnat şi de fosta instanţă supremă într-una din deciziile pronunţate anterior şi în care se menţiona că “ dispoziţiile privitoare la executarea silită , între care şi acelea privind învestirea hotărârilor cu formulă executorie, au ca scop numai de a pune la dispoziţia celor interesaţi posibilitatea de realizare a drepturilor lor recunoscute printr-o hotărâre judecătoreascã sau un alt titlu executoriu, în cazul când debitorul nu le aduce la îndeplinire de bunăvoie, dar şi de a preveni orice abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, aşa încât ele au un caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage nulitatea urmăririi, care nu poate fi acoperită în nici un mod.”
Potrivit art. 374 alin.3 C.proc.civ. “ încuviinţarea executării silite în România a hotărârilor date în ţări străine se face potrivit legii speciale”, aceasta fiind Legea nr. 105/1992 privind raporturile juridice de drept internaţional privat care reglementează modalitatea de încuviinţare a executării unei hotărâri pronunţate în străinătate.
Astfel, în România hotărârile străine pot fi puse în executare pe baza încuviinţãrii date de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea şi numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
- instanţa care a pronunţat hotărârea străină a avut potrivit legii mai sus menționate, competenţa să judece procesul;
- există reciprocitate în privinţa efectelor hotărârilor străine între România, pe de o parte şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea, pe de altă parte;
- atunci când hotărârea străinã nu se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde a fost pronunţată sau când, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi, va trebui să se constate ca părţii care a lipsit de la dezbateri sau de la pronunţare i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita toate căile de atac împotriva hotărârii;
- hotărârea să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o;
- dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române;
Încuviinţarea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti poate fi refuzată dacă:
- hotărârea este rezultatul unei fraude comise în cadrul procedurii urmate în străinatate;
- hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român;
- de la data sesizării instanţei străine, pe rolul instanţelor române se află în curs de soluţionare procesul între aceleaşi părţi ori acesta fusese soluţionat printr-o hotărâre chiar nedefinitivă.
A treia condiţie ce trebuie îndeplinită pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti este ca aceasta să constate o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
După cum prevede şi art. 372 C. proc. civ., executarea silită se porneşte fie în temeiul unei hotărâri judecătoresti, fie a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Aceasta înseamnă că, pe lângă hotărârea judecătoreascã există şi alte înscrisuri care constituie titluri executorii printre care:
- actele autentificate de către notarul public sau de alte organe care, potrivit legii, au competenţa de a autentifica înscrisuri;
- hotărâri arbitrale învestite cu formulă executorie;
- cambia, biletul la ordin şi cecul, învestite cu formulă executorie;
- procesul-verbal de constate a contravenţiei;
- contractul de închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat;
- contractul de vânzare-cumpărare, procesul verbal de predare –primire a locuinţei şi contractul de împrumut, potrivit prevederilor Decretului 61/1990;
- procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti şi care sunt recunoscute de normele de procedură ca fiind titluri executorii.